Anulare act. Decizia 875/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 875
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Gherasim
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în B, Calea, nr. 4,. 16 A,. 1,. 1, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1581/19 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău și a deciziei civile nr. 117/2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în B,-, județul B și intervenienta, domiciliată în B,-, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39,00 lei potrivit chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 1,00 lei atașate și anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au recurenta-reclamantă prin avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr. 175/2009 din Baroul Buzău, intimatul-pârât prin avocat S conform împuternicirii avocațiale /2009 din Baroul Prahova, lipsă fiind intimata-intervenientă.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că recurenta-reclamantă a formulat cererea de strămutare a judecării prezentului dosar. Depune la dosar un exemplar de pe cererea de strămutare, un certificat de grefă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție emis în dosarul nr- din care rezultă că soluționarea cererii are termen de judecată la data de 15 februarie 2010. Solicită suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Avocat S având cuvântul arată că din certificatul de grefă nu rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi dispus suspendarea judecării prezentului recurs. Se opune suspendării solicitată de recurentă.
Curtea, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi dispus suspendarea judecării prezentului recurs, la dosar depunându-se doar copie de pe cererea de strămutare și un certificat de grefă emis în dosarul nr-, în baza art. 40 alin. 2 Cod procedură civilă, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Avocat având din nou cuvântul solicită a i se comunica un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimatul.
Curtea, comunică un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimatul către apărătorul recurentei, avocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1581/19 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău și decizia civilă nr. 117/2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău pe care le consideră netemeinice și nelegale, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Susține apărătorul recurentei că ambele instanțe au aplicat greșit anumite texte de lege. Prin cererea înregistrată la instanța de fond, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1603/11 iunie 2002 de P. Prima instanță analizând întreaga situație de fapt și de drept a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, condiții în care a respins cererea.
Împotriva acestei soluții s-a formulat apel, cale de atac ce a fost calificată de tribunal ca fiind " recurs", condiții în care s-a constatat nulitatea recursului pentru nemotivare în termen. Față de această decizie, reclamanta a declarat recurs, cale de atac ce a fost admisă de Curtea de APEL PLOIEȘTI și în contextul celor precizate s-a apreciat că instanța de recurs nu a fost constituită dintr-un complet legal, astfel încât s-a admis recursul, s-a casat decizia cu trimitere la instanța de apel pentru a fi soluționată de un complet constituit din doi judecători.
Susține avocat cu privire la sentința pronunțată de Judecătoria Buzău și decizia de apel pronunțată de Tribunalul Buzău că ambele sunt date cu nerespectarea textelor de lege, ceea ce a dus la admiterea eronată a prescrierii dreptului la acțiune, în realitate apreciind că este în prezența unei nulități absolute condiții în care acțiunea este imprescriptibilă; astfel cum rezultă din rapoartele de expertiză psihiatrică depuse la dosar, vânzătoarea a fost lipsită de discernământ atât la momentul efectuării expertizei cât și începând cu anul 2001, deci anterior datei întocmirii contractului de vânzare-cumpărare; în aceste condiții recurenta apreciază faptul că acel contract este lovit de nulitate absolută. Mai susține avocat că și în cazul în care nu există " o punere sub interdicție" orice persoană interesată poate promova o acțiune privind anularea unui act.
Avocat arată că problema care s-ar fi putut pune ar fi fost dacă se aflau în cazul " unei nulități absolute" sau " o nulitate relativă".
Instanța de fond s-a oprit la 2 excepția prescrierii dreptului la acțiune" fără a mai antama fondul cauzei.
Solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța pe fondul cauzei, pe prescripție dar și pe cauza imorală și ilicită. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat S având cuvântul arată că dispozițiile art. 948 cod civil au fost utilizate. Recurenta-reclamantă a omis să facă aprecieri cu privire la atenta analizare a probelor din dosar. Nu se face nici un fel de vorbire de: decizia civilă nr. 422/2005 a Tribunalului Buzău, raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul în dosarul nr. 8648/2003, Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr. 1419/P/2003, actul notarial autentificat sub nr. 2498/2002, tranzacția autentificată sub nr. 2041/2002, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 674/2002 și altele.
Motivul litigiului dintre părți de fapt a fost altul și anume valoarea imobilului.
Pe de altă parte, s-a reținut faptul că judecățile anterioare ce au făcut obiectul dosarelor civile nr. 10876/2005 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1947 și nr. 5957/2004, soluționat definitiv prin decizia nr. 90/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, nu au dus la întreruperea termenului de prescripție, întrucât acțiunile ce au format obiectul acestor dosare au fost respinse.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic întemeiat pe motivele invocate de recurentă, încep să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoană chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Recursul nu vizează și cel de al doilea motiv de nulitate invocat în apel, respectiv cauza imorală și ilicită a tranzacției, deoarece în mod corect a apreciat instanța că recurenta-reclamantă nu a dovedit existența unor astfel de motive la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, astfel încât actul nu poate fi lovit din acest motiv de nulitate absolută.
Mai arată avocat S că numita a fost de multe ori împuternicită de către recurentă să întocmească acte juridice deci avea discernământ dacă se putea prezenta în fața autorităților pentru încheierea unor asemenea acte. Mai mult, recurenta este medic pensionar și se pare că i-a fost ușor să producă niște acte medicale din care să rezulte că numita nu ar fi avut discernământ.
Solicită respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrata la data de 22.05.2008 pe rolul Judecătoriei Buzău reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1603 de BNP la 11.06.2002.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că actul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate pentru lipsa capacitații de exercițiu a vânzătoarei, lipsa capacitații acesteia de a contracta, cauză imorala și ilicită, abuzul de drept al pârâtului, că tatăl pârâtului profitând de starea de sănătate a mamei reclamantei și din dorința de a dobândi in mod ilicit imobilul situat in B- a obținut de la aceasta o procură de administrare a averii acesteia, că pârâtul cumpărător nu a dorit perfectarea în condițiile legii al unui act translativ de proprietate, ci deposedarea mamei de propria casă, ca abuz de drept constă în exercitarea unui drept subiectiv în scopul de a păgubii pe altul și de a dobândi foloase ilicite, contrar legii sau regulii de conviețuire, că prin încheierea contractului în condiții de totală nelegalitate a dorit cu orice preț lezarea patrimoniului defunctei. A mai arătat reclamanta că raportul de expertiză medico legala psihiatrică întocmit de Institutul Național de Medicină Legala Minovici " a concluzionat fără echivoc că numita nu avea capacitate psihică de exercițiu din anul 2001, că din actele medicale a rezultat fără echivoc că pârâta nu avea discernământ, că mai mult decât atât a fost pusă sub interdicție printr-o sentință ramasă definitivă și irevocabilă.
Prin sentința civila nr.1581 din 19 martie 2008 Judecătoriei Buzăus -a respins excepția autoritarii de lucru judecat s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în anularea contractului și s-a respins acțiunea și cererea de intervenție.
Pentru a pronunța aceasta sentința instanța de fond a reținut că la data de 11.06.2003 între mama reclamantei defuncta și pârâtul s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1603/11.06.2003 la BNP, contract prin care defuncta a înstrăinat pârâtului imobilul casă de locuit și teren aferent situat în B- pentru un preț de 100 milioane lei.
A pretins reclamanta că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, mama sa nu avea discernământ, întrucât suferea de mai multe afecțiuni psihice, care nu îi permitea să aibă reprezentarea exactă a faptelor sale, ale consecințelor ce decurgeau din acestea.
Lipsa discernământului la încheierea unui act juridic afectează cu nulitatea relativă actul ce s-a încheiat și nu cu nulitatea absolută așa cum a pretzins reclamanta.
Lipsa discernământului în exprimarea voinței vânzătoarei a relevat nu inexistenta consimțământului așa cum a susținut aceasta, ci simplu viciu al acestea care atrage nulitatea actului de vânzare cumpărare.
Sancțiunea nulității relative ca nulitate de protecție a operat și în privința actelor juridice încheiate personal de cei puși sub interdicție și nu a existat nici un motiv să se aplice un alt regim juridic actelor încheiate de astfel de persoane aflate într-o situație similară, dar nepuse sub interdicție.
La momentul încheierii contractului mama reclamantei nu era pusă sub interdicție, iar punerea sa sub interdicție ulterior încheierii contractului nu a avut nicio relevanță cu privire la existența lipsei de discernământ la momentul încheierii contractului.
Punerea sub interdicție operează o prezumție juristatum de lipsa de discernământ care poate fi înlăturata de cel ce va dovedi că actul a fost încheiat intr-un moment de luciditate, în timp ce în privința celor ce nu au fost puși sub interdicție operează o prezumție juristatum a existentei discernământului, până la proba contrarie.
A reținut instanța că, contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat la data de 11.06.2002 iar acțiunea prin care s-a solicitat constatarea nulității acestuia s-a înregistrat la 11.05.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din Decretul nr.167/1958 prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic, întemeiat pe motivele invocate de reclamanta a început să curgă de la data când cel îndreptățit reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege sa-i încuviințeze actele a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Reclamanta din cauză de față a cunoscut despre existenta problemelor de sănătate ce erau de natură a afecta discernământul vânzătoarei cu mult înainte de încheierea actului, astfel că termenul de prescripție de 3 ani s-a calculat începând cu momentul încheierii contractului.
Și de s-ar fi avut în vedere dispozițiile alin 2 teza finala ale art. 9, dreptul la acțiune ar reclamantei la momentul sesizării instanței era prescris.
Pe de altă parte instanța a reținut că judecățile anterioare ce au făcut obiectul dosarelor civile 10876/2005 în care s-a pronunțat sentința civilă 1947 si nr.5957/2004 soluționat definitiv prin decizia nr.90 din 25.01.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI nu au dus la întreruperea termenului de prescripție întrucât acțiunile ce au format obiectul acestor dosare au fost respinse.
In ceea ce privește al doilea motiv de nulitate respectiv cauza imorală și ilicită a tranzacției, instanța a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența unor astfel de motive și a reținut că actul de vânzare cumpărare s-a încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 966-968 cod civil, astfel ca actul nu a fost lovit de acest motiv de nulitate absolută.
A susținut reclamanta că pârâtul prin încheierea contractului nu a urmărit o vânzare cumpărare perfectă, ci o deposedare abuzivă a reclamantei de imobilul proprietatea sa.
Susținerea reclamantei a fost neîntemeiată în condițiile în care aceasta a primit un preț apreciat de instanța de judecată ca fiind serios, iar intervenienta din prezenta cauză a achiesat la vânzarea efectuată, acceptând plata a Jd in prețul primit de def..
Reclamanta cu rea credința a încercat să se folosească de acte medicale, precum și de raportul de expertiza medico legală întocmit de Institutul Minovici, în condițiile în care, deși a știut că mama sa ar suferi de mai multe afecțiuni a lăsat-o să locuiască singură în localitatea B, a împuternicit-o chiar să efectueze acte de dispoziție cu privire la bunurile imobile, așa cum a rezultat din înscrisurile aflate la filele 46,47,48,50,51.
In ceea ce privește al treilea motiv de nulitate instanța a reținut ca acesta nu a fost motivat, iar reprezentantul reclamantei a invederat în ședința publică din 19.03.2008 ca nu mai susține acest motiv.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta la 4.07.2008 și pe care l-a motivat la 8.10.2008, a susținut în esență că sentința s-a dat cu drept de apel.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat în esența că greșit s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune,deoarece în cauză a existat o nulitate absolută, atâta timp cât mama sa a fost lipsită de discernământ așa cum a rezultat din rapoartele de expertiza psihiatrică, actul fiind încheiat cu inculcarea dispozițiilor art. 948 civ.
În situația în care se va constata o nulitate relativă și nu una absolută, termenul de prescripție începe să curgă din momentul luării la cunoștință de existența actului, fapt ce s-a întâmplat în anul 2004 când a formulat o cerere în justiție împotriva pârâtului.
S-a luat în discuție calea de atac împotriva sentinței, tribunalul a calificat-o ca fiind recurs, a avut in vedere decizia 32 din 9.06.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțata în dosarul 75/2007 prin care s-a admis recursul in interesul legii.
Prin decizia civila nr. 720/ 9 oct. 2008 tribunalul a constatat nul recursul formulat de recurenta declarat împotriva sentinței civile nr. 1581/2008 pronunțata de Judecătoria Buzău.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
Curtea de apel P prin decizia civila nr.1113 din 9 decembrie 2008 a admis recursul declarat de reclamanta a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Buzău pentru soluționarea apelului, motivat de faptul că sentința primei instanțe are calea de atac apelul și nu recursul cum greșit s-a calificat.
Prin decizia civilă nr. 117/2 aprilie 2009, Tribunalul Buzău, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1581/19.03.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr- - având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu pârâtul și intervenienta.
Pentru a pronunța decizia sus menționată, tribunalul a reținut că potrivit art. 948 din Codul civil, condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
În principiu orice persoană care nu a fost declarată de lege incapabilă are capacitatea de a contracta, cât timp nu a fost pusă sub interdicție,considerându-se că și-a exprimat în mod valabil consimțământul (art. 949 Cod civil).
Prin urmare, în speță, în anul 2002 la data încheierii actului de vânzare cumpărare, mama reclamantei nu era pusă sub interdicție și nu a fost lipsită de discernământ, iar prima instanța a înlăturat justificat actele medicale, precum și raportul de expertiză medico legala întocmit de Institutul Minovici, care a fost întocmit ulterior.
Reclamanta a știut că mama sa ar suferi de mai multe afecțiuni a lăsat-o să locuiască singură în localitatea B și a împuternicit-o chiar să efectueze acte de dispoziție cu privire la bunurile imobile.
Faptul că in anul 2002, avea discernământ a reieșit din faptul că aceasta a încheiat o tranzacție autentificata sub nr. 2497 din 25 iulie 2002 in fata Notarului public - împreuna cu prin care s-a confirmat valabilitatea actului de vânzare cumpărare al cărui anulare s-a cerut ( fila 47 verso dosar fond), tranzacție în urma căreia s-a împărțit prețul încasat pe imobilul ce a făcut obiectul convenției a cărei anulare se cere.
Lipsa discernamantului în exprimarea voinței nu a relevat inexistența consimțământului, ci simplul viciu al acestuia. Fiind vorba de un viciu de consimtamant, acesta atrage nulitatea relativa a actului, sanctiune edictata în vederea protejarii celui interesat.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune corect a fost admisă de instanța de fond.
Potrivit art. 9 din decretul nr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic (în celelalte cazuri de anulare), a început să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
În speță, termenul a început să curgă de la împlinirea celor 18 luni de la data încheierii actului respectiv la data de 11. 12. 2003 și a expirat la data de 11.12.2006.
Cum acțiunea a fost introdusă la data 11 mai 2007 termenul de prescripție a expirat, iar această situație corect a fost reținuta de prima instanța.
Așa fiind și văzând și dispozițiile art. 296 proc. civ. apelul dedus judecații a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta criticând-o pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanțele au apreciat greșit că în speță este vorba de o nulitate relativă când în realitate este vorba de nulitate absolută, împrejurări în care acțiunea este imprescriptibilă, că vânzătoarea a fost lipsită de discernământ atât la momentul efectuării expertizei cât și începând din anul 2001, deci anterior întocmirii contractului de vânzare cumpărare, care fiind încheiat în aceste condiții, este lovit de nulitate absolută, că potrivit prevederilor art. 948 Cod civil, orice persoană care nu este declarată de lege incapabilă, are capacitatea de a contracta, cât timp nu a fost pusă sub interdicție și nu s-a dovedit că în momentul contractării nu a avut discernământ, considerându-se că și-a exprimat în mod valabil consimțământul.
A mai invocat recurenta că actul de vânzare cumpărare era afectat de o condiție potestativă imorală, motivul determinant la încheierea actului fiind imoral,de natură să nesocotească normele de conviețuire socială astfel că și sub acest aspect este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală, și că, și în situația în care s-ar aprecia că actul este lovit de nulitate relativă și nu absolută, soluția este greșită deoarece termenul de prescripție curge de la data când recurenta a luat cunoștință de act, și acest moment coincide cu cel al formulării acțiunii, iar pe de altă parte termenul de prescripție a fost întrerupt urmare faptului că începând din anul 2004 formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtului pentru anularea actului, aceasta având drept efect întreruperea termenului prescripției.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Prin acțiunea formulată, reclamanta recurentă a solicitat instanței să se dispună anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1603/11 iunie 2002 de BNP, pentru lipsa capacității de exercițiu a vânzătoarei, lipsa capacității acesteia de a contracta, cauză imorală și abuz de drept din partea pârâtului.
Inițial, într-un prim ciclu procesual, după administrarea probatoriilor, Judecătoria Buzău, admițând excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins acțiunea și cererea de intervenție formulată în cauză, reținând că lipsa discernământului vânzătoarei în exprimarea voinței la momentul încheierii contractului relevă nu inexistența consimțământului cum a susținut reclamanta recurentă, ci simplu viciu al acestuia care atrage nulitatea actului de vânzare cumpărare.
Soluția a fost menținută de instanța de apel și reiterată urmare casării dispusă de Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia nr.1113/9 decembrie 2008.
Din toate probele administrate a rezultat că la 11 iunie 2003, între defuncta - mama recurentei - și pârâtul intimat, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1603/11 iunie 2003 de BNP, prin care defuncta a înstrăinat intimatului imobilul casă și teren, situat în B-, la prețul de 100 milioane lei.
Susținerea recurentei în sensul că actul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută întrucât mama sa nu avea discernământ la momentul încheierii acestuia este neîntemeiată, întrucât lipsa discernământului la încheierea unui act juridic afectează cu nulitatea relativă actul și nu cu nulitatea absolută, lipsa discernământului în exprimarea voinței vânzătoarei relevând nu inexistența consimțământului, ci numai un viciu al acesteia, care se sancționează cu nulitatea relativă.
De altfel, recurenta însăși a solicitat anularea actului încheiat în condițiile pretinse, și nu constatarea nulității absolute a acestuia.
În condițiile în care lipsa discernământului la momentul încheierii actului se sancționează cu nulitatea relativă a actului de vânzare cumpărare și nu cu cea absolută, consecința este aceea a prescripției dreptului la acțiune.
Potrivit prevederilor art. 9 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act întemeiată pe motivele invocate de reclamanta recurentă, începe să curgă de la momentul când cel îndreptățit, în speță reclamanta, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la încheierea actului.
În speță s-a dovedit că reclamanta recurentă a cunoscut de existența problemelor de sănătate ale mamei sale, de natură a-i afecta discernământul,cu mult înainte de încheierea actului, împrejurări în care termenul general de prescripție de 3 ani se calculează începând cu momentul încheierii contractului.
Sub acest aspect în mod corect instanțele au reținut că acțiunea este prescrisă chiar și în condițiile în care se are în vedere alin. 2 teza finală a art.9 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune al reclamantei recurente fiind prescris în momentul sesizării instanței, actul de vânzare cumpărare încheindu-se la 11 iunie 2002, și acțiunea fiind promovată la 11 mai 2007.
Deci ambele critici formulate de recurentă, respectiv aceea că în cauză operează o nulitate absolută și nu una relativă și că acțiunea care în realitate este imprescriptibilă, a fost apreciată de instanță ca prescriptibilă, dar greșit interpretat că ar fi fost promovată după împlinirea termenului de prescripției sunt neîntemeiate, instanțele apreciind corect că lipsa discernământului este sancționată de lege cu nulitatea relativă care atrage drept consecință caracterul prescriptibil al acțiunii formulată de reclamanta recurentă.
Instanțele au pronunțat soluții legale și temeinice, iar cealaltă critică formulată de recurentă referitoare la faptul că actul era lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală, nu se mai impune a fi analizată în condițiile în care soluția de respingere a acțiunii ca fiind prescrisă este corectă și conformă dispozițiilor legale.
Pentru considerentele arătate, recursul de față este nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau de modificare a hotărârilor prev.de art.304 Cod pr.civilă, astfel că urmează a fi respins ca atare.
Instanța urmează a lua act de declarația intimatului că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B, Calea, nr. 4,. 16 A,. 1,. 1, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1581/19 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău și a deciziei civile nr. 117/2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în B,-, județul B și intervenienta, domiciliată în B,-, județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.EM/BA
5 ex./12.11.2009
f- Jud.
-
a- Trib.
a
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Eliza Marin, Elisabeta Gherasim
