Anulare act. Decizia 889/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.889
Ședința publică din 9 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva Deciziei civile nr. 590/R din 16 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr.1836.-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea contestatoarei și intimatul personal și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației potrivit motivelor expuse pe larg în scris, fără cheltuieli de judecată. Susține că în fața instanței de apel s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize - cerere respinsă, iar prin cererea de recurs a criticat această soluție a tribunalului, dar în motivarea deciziei dată în recurs nu se face referire la respingerea acestei cereri.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare constată că prin contestația în anulare formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatul, s-a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei civile nr. 590/R din 16 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 1836.-.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a invocat în drept dispozițiile art.318 Cod procedură civilă arătând că prin cererea de recurs a criticat decizia instanței de apel și sub aspectul respingerii cererii sale de efectuare a unei contraexpertize, motivată de faptul că raportul de expertiză efectuat de expertul este contradictoriu, însă instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.
Contestatoarea a mai susținut că nici asupra criticii sale referitoare la costurile lucrărilor de distrugere a zidurilor instanța nu s-a pronunțat, considerând că această problemă nu poate fi pusă deoarece intimatul a depus la dosar o autorizație.
Totodată, a învederat că din motivarea recursului rezultă în mod cert că instanța nu a observat două aspecte extrem de importante, și anume faptul că trecerea a trei ani de la efectuarea primului raport de expertiză se datorează exclusiv culpei intimatului și că din probele de la dosar rezultă că intimatul nu-și asigură cele necesare traiului din veniturile acestei firme, ci din alte surse.
Intimatul nu a depus întâmpinare, cu toate că a fost citat cu această mențiune, dar și-a exprimat poziția procesuală prin concluzii scrise.
În urma examinării deciziei contestate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiată contestația în anulare, pentru considerentele ce în continuare succed.
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
În speță, prin Decizia civilă nr. 590 din 16 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1836.-, atacată cu contestație în anulare, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins recursul declarat de pârâta împotriva Deciziei civile nr. 1042/11.12.2007 a Tribunalului Timiș, reținând că nu sunt incidente cazurile de modificare a hotărârii prevăzute de art.304 pct.7, 9 și 10 Cod procedură civilă și invocate prin cererea de recurs.
Instanța de recurs a mai reținut că în mod corect instanța de apel a procedat la partajarea în natură a imobilului, având în vedere completarea raportului de expertiză efectuat de expertul, respectându-se astfel prevederile art.741 cod civil și art.6731și următoarele Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța de recurs a stabilit că în mod corect a avut în vedere instanța de apel și valoarea de circulație a imobilului din momentul partajării acestuia.
Astfel, nu se poate reține omisiunea cercetării motivelor de recurs, întrucât instanța de recurs a făcut aprecieri asupra soluției pronunțate de către instanța de apel și asupra probelor pe care se bazează această soluție, precum și asupra dispozițiilor legale pe care se întemeiază soluția.
Pe de altă parte, art.318 teza a II-a se referăexpresis verbisla omisiunea cercetării vreunul caz de modificare sau casare a hotărârii iar nu la omisiunea unei cereri sau unui argument, instanța de recurs având posibilitatea să sistematizeze criticile formulate și să răspundă la aceste critici printr-un considerent comun, analizând ansamblul probelor, ceea ce a și făcut.
În speță, nu poate fi primită nici incidența dispozițiilor art.318 teza I Cod procedură civilă, deoarece toate aspectele invocate de contestatoare în cuprinsul contestației în anulare nu pot avea semnificația unei "erori materiale" în sensul dat de acest text de lege, respectivele aspecte vizând pretinse erori de judecată și de apreciere a probelor, ceea ce nu poate constitui motive ale contestației în anulare speciale.
În virtutea acestor considerente, Curtea reține că este neîntemeiată contestația în anulare promovată de contestatoarea, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva Deciziei civile nr. 590/R din 16 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr.1836.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red./17.10.2008
Tehnored. /2 ex./24.10.2008
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai