Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 888/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.888
Ședința publică din 9 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T reprezentat de primar împotriva deciziei civile nr. 337/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect constatare nulitate absolută.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T reprezentat de Primar și avocat în reprezentarea reclamantei intimate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantei intimate depune concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Municipiului T solicită admiterea recursurilor, modificarea deciziei și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicită admiterea ambelor recursuri.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată:
Prin decizia civilă nr. 337/23.04.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.10048/18.10.2007 a Judecătoriei Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 10048/18.10.2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, constatând nulitatea absolută a donației pentru apartamentul nr. 9/1 compus din una cameră, una bucătărie, una de alimente și 1,5/5 părți comune indivize, din imobilul situat în T,-, înscris în CF ind. nr. 17829 T, CF col 13738, materializată în "Oferta de donație" autentificată sub nr. 5557/19.05.1975 de notariatul de Stat județean T și Decizia de acceptare a ofertei de donație nr. 477/02.07.1975 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al județului
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că în baza certificatului de moștenitor nr. 42 din 05.08.2005 întocmit de Notarul public G din T, reclamanta este unica moștenitoare a defunctei sale mame, decedată la data de 13.02.2005, din masa succesorală făcând parte apartamentul nr. 14 din imobilul situat în T, str. - nr. 8, dobândit prin cumpărare.
Prin notificarea nr. 1019 din 19.10.2001, autoarea reclamantei a solicitat Primăriei municipiului T să îi retrocedeze în natură, în temeiul Legii 10/2001, terenul în suprafață de 190 mp, situat în T, str. - nr. 24, înscris în CF ind. 17829 nr. top. 17041-17042/II/I, reprezentând cota parte din părțile comune indivize de 1,5/20 aferente apartamentului său care a trecut în proprietatea statului român în vederea demolării.
Potrivit "Actului de împărțire pe apartamente și contract de vânzare cumpărare" autentificat sub nr. 9509 la data de 30.08.1966 de Notariatul de stat al regiunii T, a dobândit prin cumpărare de la vânzătorii și soția apartamentul nr. 9/I împreună cu 1,5/20 parte din părțile comune indivize, respectiv din terenul clădit și neclădit etc. cu privire la care a încheiat "Oferta de donație" autentificat sub nr. 5557 la data de 19.05.1975, în cuprinsul căreia se arată că a înțeles să îl doneze statului român, consimțind la intabularea dreptului de proprietate în favoarea acestuia și scutind statul român de a-i comunica acceptarea donației conform dispozițiilor Codului civil.
Acceptarea donației oferită de a fost făcută prin decizia nr. 477 din 02.07.1975 a Consiliului Popular al județului T, Comitetul executiv, având în vedere adresa nr. 18473/1975 a Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului T și dispozițiile Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului.
Atât din Referatul nr. 1648/1975 întocmit de Oficiul de cadastru și Organizarea Teritoriului T, cât și din adresa nr. 18473/I/a din 21.05.1975 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al municipiului T rezultă că Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului Taa vizat acceptarea donației, întrucât imobilul în cauză se va demola, numitei, urmând a i se atribui o locuință din fondul locativ de stat. Dovada atribuirii către aceasta din urmă a unei locuințe din fondul locativ de stat nu a fost făcută în cauză.
Potrivit CF 17829 T, la data de 14.07.1975, Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate asupra apartamentului de mai sus, cu titlu de donațiune, prin Încheierea CF 3702, iar prin Încheierea CF 3674 din 14.05.1976 acest apartament a fost radiat ca urmare a demolării, terenul aferent fiind inclus în parcela top. 17041-17042/2 din CF 27731, iar CF 17829 sistată.
Audiat în instanță, martorul a declarat că a cunoscut-o pe mama reclamantei, cu care a fost vecin, că are cunoștință că a fost proprietara unei case pe- în care aceasta a locuit până la demolarea casei și că, în perioada 1974 - 1975 aceasta a fost încunoștințată de un funcționar al primăriei despre demolarea clădirii și despre faptul că cea mai simplă soluție ar fi să doneze casa pentru a fi exonerată de plata impozitelor.
Văzând cele de mai sus, instanța de fond a constatat că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, fiind incidente dispozițiile art. 966 cod civil invocate de aceasta, potrivit cărora obligația fără cauză nu poate avea nici un efect.
Aceasta întrucât, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că actul de donație a avut la bază intenția autoarei reclamantei de a face o liberalitate statului român. După cum s-a reținut și în Decizia nr. 1492 /2005 pronunțată în dosar nr. 8903/2003 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în cazul contractului de donație, cauza juridică cuprinde în primul rând voința de a dărui, iar apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, cele două elemente formând un tot unitar, neputând fi separate și examinate izolat. În speța dedusă judecății nu poate fi identificat motivul donatoarei de a face liberalitatea, acesta nefiind exprimat în cuprinsul ofertei de donație, unde pe de altă parte aceasta a declarat că nu are alte imobile în proprietate, iar din înscrisurile ce emană de la donator rezultă că s-a avizat acceptarea donației întrucât imobilul se va demola, donatoarei urmând a i se atribui o locuință din fondul locativ de stat.
Ca atare, constatându-se că în ceea ce privește actul juridic litigios lipsește intenția de a gratifica a donatoarei, element esențial al actului juridic, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă constatând nulitatea absolută a donației pentru apartamentul nr. 9/1 din imobilul situat în T,-.
Instanța de fond a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței pârâții au declarat apel, înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 15.01.2007.
Pârâtul apelant Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, arătând că imobilul a trecut în proprietatea Statului cu titlu, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, întrucât actul administrativ de preluare a fost emis în baza unui act normativ în vigoare la acea dată. Cererea de anulare a donației este prescrisă, întrucât este supusă termenului prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă din 19.05.1975 sau cel mai târziu din 1990. De asemenea, donația a fost încheiată cu respectarea condițiilor cerute de art. 813 Cod civil, consimțământul părților fiind liber, exteriorizat în scris și în formă autentică, iar în speță nu pot fi aplicate excepțiile de la principiul conform căruia donațiile sunt irevocabile. În cuprinsul contractului de donație este menționat faptul că donatoarea scutește statul român de comunicarea acceptării donației.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001.
Pârâtul apelant Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat desființarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că donația este valabilă întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de Codul civil și în speță se aplică principiul irevocabilității donațiilor.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelurilor, arătând că dreptul la acțiunea în nulitatea absolută a donației este imprescriptibil extinctiv, în raport de dispozițiile art. 6 alin.2 din Legea nr. 213/1998. De asemenea, a dovedit că în speță nu se poate vorbi de o intenție reală de a bunul statului, aspect de notorietate în regimul comunist. Nulitatea absolută rezultă și din nerespectarea condițiilor de validitate, întrucât lipsa formei autentice a actului de donație, de acceptare a donației sau a actului de notificare a acceptării donației fac nul contractul.
Principiul de drept invocat de către apelante în sensul că donațiile sunt irevocabile nu este incident în speță, întrucât instanța a fost sesizată cu o acțiune având ca obiect nulitatea absolută a actului de donație.
Intimata reclamantă nu a indicat temeiul juridic al apărărilor formulate.
În apărare, a depus decizia civilă nr. 1492/2005 și decizia civilă-extras, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a constatat că acestea nu sunt întemeiate.
Excepția prescripției dreptului la acțiune nu este incidentă în speță, reține tribunalul, întrucât din cuprinsul acțiunii introductive rezultă în mod cert obiectul și temeiul juridic, respectiv, nulitatea absolută. Conform dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea formulată de reclamantă este imprescriptibilă extinctiv, astfel că excepția invocată de apelantul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T va fi respinsă.
Pe fond, declarația martorului audiat se coroborează cu succesiunea actelor și faptelor rezultate din actele întocmite începând din anul 1966 privind imobilul în litigiu și autoarea reclamantei intimate. Astfel, din Referatul nr. 1648 /1975 întocmit de Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului T, și din adresa nr. 18473/I/a din 21.05.1975 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al municipiului T rezultă că Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului Taa vizat acceptarea donației, întrucât imobilul se demola. Prin urmare, autoarea reclamantei nu a avut intenția de a bunul statului, ci a fost obligată în acest sens pentru a nu se împotrivi politicii regimului comunist de naționalizare de imobile case de locuit pentru construcția de blocuri de locuințe.
Față de lipsa intenției, în mod corect s-a stabilit că la încheierea contractului de donație nu a existat cauza, ca element de validitate a convenției, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 966 Cod civil.
Întrucât sentința apelată nu a avut în vedere la constatarea nulității absolute a contractului de donație și lipsa comunicării acceptării donației conform dispozițiilor Codului civil, tribunalul nu a mai analizat și motivul de apel privind efectul inexistenței acestui act asupra valabilității convenției, apreciind că este lipsit de interes.
De asemenea, principiul irevocabilității donațiilor și caracterul preluării bunului de către stat nu au relevanță în speță, întrucât instanța a fost învestită cu o cerere având un obiect diferit de revocarea donației sau constatarea titlului în baza căruia proprietatea a fost transferată către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri în termen legal aceiași pârâți, solicitând modificarea ei și a sentinței și în consecință respingerea acțiunii reclamanților.
Ambii pârâți au criticat decizia prin prisma nelegalității ei constând în greșita constatare a unor cauze de nulitate absolută a donației, respectiv a lipsei intenției fostei proprietare a imobilului (mama reclamantei) de a gratifica Statul Român precum și a lipsei dovezii de comunicare către aceasta a acceptării donației de către stat.
S-a mai afirmat că în cauză nu s-a dovedit, în plus, niciun motiv de revocabilitate a donației iar pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tai nvocat ca motiv suplimentar și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata reclamantă a solicitat respingerea celor două recursuri ca neîntemeiate.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Procedând la analiza preliminară a motivului de recurs ce vizează pretinsa prescriere a dreptului la acțiune a reclamantei, Curtea constată că această susținere nu se confirmă în cauză.
Astfel cum ambele instanțe anterioare au reținut în mod corect, acțiunea reclamantei se întemeiază afirmativ pe motive ce afectează de nulitate absolută contractul de donație în discuție, ceea ce presupune că dreptul la acțiune pentru valorificarea lor este, conform art.2 din Decretul nr. 167/1958, imprescriptibil.
Fiind vorba în acțiune doar de un singur petit (cel referitor la constatarea nulității contractului de donație) doar acesta a făcut obiectul hotărârii - și pe cale de consecință al controlului judiciar al tribunalului și, de aceea, motivările din recursuri în legătură cu inexistența și nedovedirea unor cauze de revocabilitate a donației sunt străine obiectului judecății, fiind inutilă examinarea lor.
În ceea ce privește temeiurile de nulitate invocate în acțiune rezultă că acestea vizează lipsa intenției autoarei reclamantei de a gratifica (deci lipsa cauzei pentru care se pretinde că a gratificat statul) precum și omisiunea îndeplinirii tuturor formelor necesare pentru validitatea contractului de donație, în speță, omisiunea comunicării de către stat a acceptării donației.
Din cuprinsul sentinței Judecătoriei Timișoara - confirmată ulterior prin decizia Tribunalului Timiș - rezultă că instanța a avut în vedere și a analizat, ca motiv primordial oricărei alte discuții și suficient soluționării corecte a cauzei, doar cel referitor la lipsa cauzei juridice a actului de donație.
Curtea constată - la fel ca și instanțele anterioare care au făcut o aplicare corectă a legii la cauza dedusă judecății - că așa-zisa intenție a autoarei reclamantei de a statului apartamentul său nu a existat în realitate la momentul întocmirii ofertei autentice de donație.
Cauza donației, ca element component al voinței juridice de a se obliga, ar fi putut constitui în cazul autoarei reclamantei intenția sa de liberalitate, deci de liberă voință de a se desesiza de bunul său, în favoarea statului, cu titlu gratuit.
Această intenție nu a existat și ea nu a fost nici liber formată întrucât, așa cum reiese din însăși poziția de la acea vreme a autorităților de stat (filele 66 și 67 dosar fond), oricum autoarea reclamantei nu ar fi avut o altă șansă, întrucât imobilul ei urma să fie ulterior demolat în vederea sistematizării zonei.
Cu alte cuvinte, acesteia i-a fost impus un transfer gratuit al proprietății în loc să beneficieze de despăgubiri corespunzătoare, în condițiile în care situația reală (preluarea de către stat a imobilului în vederea realizării scopului de utilitate publică menționat - sau altfel spus exproprierea de fapt, care a avut loc) impunea o astfel de soluție corectă, consacrată chiar și de Constituția din 1965 României - art.12, în vigoare la acel moment.
Cum este evident că nu a existat această intenție liber formată și exprimată a autoarei reclamantei de a gratifica statul cu apartamentul proprietatea sa și că scopul acestei proceduri nu a fost decât evitarea de către stat a plății unor despăgubiri - procedură căreia, potrivit situației politice notorii de la acea dată, ea nu avea cum să i se opună - în mod corect s-a constatat de către instanțele anterioare că actul juridic al donației se impune a fi desființat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâți împotriva deciziei civile nr. 337/A/23.04.2008 a Tribunalului Timiș.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T reprezentat de primar împotriva deciziei civile nr. 337/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
lrevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red./28.10.2008
Tehnored. /2 ex./3.11.2008
Prima instanță:
Instanța de apel:,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai
