Asigurări sociale. Decizia 218/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.218/2010-

Ședința publică din 4 februarie 2010

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina

- - -- JUDECĂTOR 3: Moșincat

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurentul contestator, cu domiciliul în, nr. 295, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 620/LM din 3 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul contestator -personal, reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare a părților este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 2.02.2010 completare la întâmpinare, după care:

Reprezentantul recurentului contestator învederează instanței că a preluat un exemplar din completarea la întâmpinare, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.

Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului contestator susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei prin aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și nu de 30 de ani, cum în mod greșit a fost stabilit, acordarea retroactivă a drepturilor recurentului din 10.09.2005, cu cheltuieli de judecată. În esență, solicită a se constata că activitatea desfășurată de către contestator se încadrează în condiții speciale, beneficiind de anumite sporuri pentru munca deosebit de grea, fiind șofer pe mașini grele în subteran, astfel că, în lumina prevederilor art.3, 5 din Legea nr.226/2006 acesta beneficiază de aplicarea unui stagiu de 25 de ani, pentru asigurații ce au desfășurat peste 25 de ani muncă în condiții speciale,recurentul contestator lucrând peste 27 de ani în grupa a-II-a de muncă.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.620/LM din 3 aprilie 2009, Tribunalul Bihora respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, ontestatorului i s-a stabilit dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. -/18.02.1997, ulterior fiindu-i stabilite drepturile de pensie, în conformitate cu OUG 19/2007, prin Decizia nr. -/01.07.2007 și pentru determinarea punctajului mediu anual, intimata a luat în considerare un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, după cum reiese din Decizia nr. -/01.07.2007, depusă la fila 6 din dosar.

Analizând contestația formulată prin prisma actelor normative incidente în materie, tribunalul a reținut că pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie, precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public s-au adoptat HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005 în al cărei preambulul este înscris principiul egalității.

Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005, s-a constatat de prima instanță că, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă și potrivit art. 2 din același act normativ, recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Din coroborarea acestor texte legale, rezultând că și pentru pensiile stabilite anterior datei de 01.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.

Prin urmare se impune a verifica dacă contestatorul întrunește condițiile cerute de 19/2000, ar. 77, pentru determinarea punctajului mediu anual prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat in perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare solicitat de acesta.

Analizând copia carnetului de munca al contestatorului, din care rezultă că acesta și-a desfășurat cea mai mare parte din activitate ca și conducător auto la Întreprinderea Miniera, instanța de fond a reținut că munca contestatorului nu se încadrează în categoria activităților desfășurate în condiții speciale, prevăzute de anexa la Legea nr. 226/2006, astfel încât nu i se poate recunoaște stagiul complet de cotizare prevăzut pentru persoanele care lucrat în locuri de muncă cu condiții speciale.

Prin urmare, prima instanță a reținut că drepturile de pensie ale contestatorului au fost calculate în mod corect de către intimată, considerent pentru care, tribunalul a respins contestația formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, obligarea intimatei la recalcularea pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 ani din 10.09.2005, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs s-a invocat că are o vechime de 43 de ani, din care peste 27 de ani în grupa a-II-a a lucrat la Exploatarea Minieră ca șofer pe mașini grele, beneficiind de anumite sporuri pentru muncă deosebit de grea.

De altfle, prin decizia nr.40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii s-a interpretat că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru cei ale căror drepturi s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și au lucrat în grupa I,II de muncă, este cel impus de art.14.

Pe de altă parte, se impune a-i fi aplicat principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, deci implicit determinarea punctajului mediu anual se impunea a fi conform Legii nr.19/2000, a Legii nr.226/2006 ce prevede un stagiu complet de cotizare de 25 de ani celor ce au lucrat 25 de ani în condiții speciale.

În drept s-au invocat dispozițiile art.14, 19, 20, 43,77 din Legea nr.19/2000, art.3, 5 din Legea nr.226/2006, Decizia nr.40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A solicitat intimata, respingerea recursului, invocând că i se aplică recurentului OUG nr.100/2008, OUG nr.209/2008, conform cărora va fi avantajat.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Recurentului i-au fost acordate drepturile la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în baza Legii nr.3/1977 cu începere din 7.12.1997, având o vechime în muncă de 43 de ani, din care peste 27 de ani în grupa a-II-a de muncă, îndeplinind funcția de conducător auto, cea mai mare parte din activitate la Exploatarea Minieră.

Într-adevăr, practica judiciară în materie la nivel național, fiind neunitară, conform art.329 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.40/2008 a procedat la unificarea acesteia în sensul că, s-a interpretat că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru cei ce s-au pensionat în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977. Din considerentele acestuia însă, se reține că cei ce au lucrat în condiții speciale, grupele I, II de muncă, beneficiază conform art.14 din Legea nr.3/1977 doar de reducerea vârstei de pensionare, un adaos de grupă, stagiul complet de cotizare fiind de 30 ani la bărbați și 25 de ani la femei, conform art.8, iar instanțele ce au stabilit astfel au procedat corect, astfel că, apărările în acest sens apar ca nefondate.

Curtea, pentru că până la publicarea deciziei susmenționate în Monitorul Oficial -20 mai 2009, avut o practică constantă în materie în sensul că a aplicat principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, instituit de OUG nr.4/2005 a dispus recalcularea pensiilor celor pensionați în baza Legii nr.3/1977 conform Legii nr.19/2000 la cei ce au lucrat în condiții speciale, regăsite în art.20 alin.1 din Legea nr.19/2000, și au promovat litigii anterior publicării, pentru a nu înlătura legitimă de dobândire a unui bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, a practicii în materie -Cauzele, /României. Ulterior, discriminarea constatată de către instanțe în sute de cauze dosar nr-, -, -,pentru cei ce au promovat ulterior astfel de litigii va fi înlăturată prin aplicarea OUG nr.100/2008, 209/2008, Legea nr.218/2008 care au stabilit tocmai în acest sens noi criterii de recalculare a pensiilor pentru cei ce au lucrat în grupele I, II de muncă, în prezenta speță însă, nu poate fi aplicată această practică câtă vreme activitatea de conducător auto a fost încadrată în grupa a-II-a de muncă, iar pe de altă parte, nu se regăsește în activitățile desfășurate în condiții speciale prevăzute de art.20 alin.1 lit.a-d din Legea nr.19/2000 subteran, preparare, prelucrare materii nucleare, activități artistice, aviație civilă și nici în cele prevăzute în anexa nr.2 a Legii nr.226/2006 pentru a beneficia conform aceleași practici constante de un stagiu complet de cotizare de 25 de ani la o vechime de minim 25 de ani în grupa I-a de muncă, condiții speciale, în loc de 30 de ani, criticile nefiind astfel întemeiate, recurentul urmând astfel a beneficia de dispozițiile OUG nr.100/2008, 209/2008 a Legii nr.218/2008 la recalcularea pensiei, care, conform intimatei îi sunt favorabile.

Față de toate cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestator, cu domiciliul în, nr. 295, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 620/LM din 3 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:5.02.2010

Jud.fond /

Dact.

Data:11.02.2010

4 ex.

2 com.

Data:

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 218/2010. Curtea de Apel Oradea