Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Încheierea /2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

ÎNCHEIERE CIVILĂ

Ședința Camerei de Consiliu din 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu

: -

GREFIER: -

S-a luat spre examinare cererea de abținere de la judecarea prezentei cauze, formulată de doamna judecător.

Prezenta cerere s-a soluționat în lipsa părților, a căror citare nu s-a dispus conform art. 26 raportat la art. 31 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin.(4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (modificată prin Hotărârile nr. 352/2006, 635/2006 și 461/2007) completul de judecată este compus din: doamna judecător și domnul judecător, membrii ai completului de judecată C 7 R, și doamna JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan Sergiu de pe planificarea de permanență.

S-a procedat la audierea doamnei judecător, conform art.31, alin. (1) Cod procedură civilă.

În baza actelor de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, reține că prin cererea formulată, d-na judecător a declarat că înțelege să se abțină de la soluționarea dosarului nr-, întrucât are calitatea de parte în cauza dedusă judecății.

Conform art. 25 Cod procedură civilă, judecătorul care știe că există un motiv de recuzare în privința sa, este dator să se abțină de la judecarea pricinii, iar potrivit art. 27 pct. 1 Cod procedură civilă, judecătorul este recuzabil dacă are un interes în judecarea pricinii, ceea ce se poate deduce din calitatea sa de parte în cauză.

De asemenea, rt. 9 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea 328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii prevede că (1) "Judecătorii și procurorii trebuie să fie imparțiali în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, fiind obligați să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influențe. (2) Judecătorii și procurorii trebuie să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparțialitatea lor", iar rt. 10 că " n caz de incompatibilitate, judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină, potrivit legii".

Drept urmare, reținând că este incident motivul de abținere menționat anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 25 și art. 27 pct. 1 Cod procedură civilă, cererea va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea de abținere formulată de d-na judecător în cauza ce formează obiectul dosarului nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - --- - -

GREFIER

-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2072/R/2009

Ședința publica din 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTORI: --- -

: -

GREFIER: -

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții, G, G, -, A, și respectiv de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 1078 din data de 23 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, privind și pe pârâta CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale spor de risc aprilie 2008- la zi.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta recurentă, în nume propriu și în calitate de reprezentant al reclamanților, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu reclamanții recurenți, însă lipsa de procedură cu recurenții se acoperă prin prezența în instanță a mandatarei acestora.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 19 octombrie 2009 s-a încuviințat cererea de abținere formulată de către doamna judecător, membră a completului de judecată C 7R, motiv pentru care în compunerea completului de judecată intră, conform planificării de permanență, doamna judecătoare -, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea M nr. 387/2005.

Mandatara reclamanților recurenți arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Mandatara reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și rejudecând cauza a se lua act de renunțarea reclamanților la judecarea acțiunii.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1078 din 23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost espinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiției si Libertăților.

A fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta, în calitate de reprezentant al reclamanților, G, G, -, A, împotriva pârâților CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTITIEI și LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR și în consecință au fost obligați pârâții de rd. l si 2, în solidar, la plata actualizată la zi în raport cu indicele de inflație, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 16.04.2008 si până la zi, precum si să acorde lunar acest spor în continuare.

A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTĂȚILOR, fondurile necesare efectuării plăților.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că rin p. Sentința civilă nr. 674/15.04.2008 s-a admis cererea reclamanților si a intervenienților în nume propriu și pârâții de rd. 1 si 2 au fost obligați să le acorde acestora plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pe perioada 09.04.2004-15.04.2008, respectiv perioada 11.03.2005-15.04.2008.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere faptul că prev.art. 47 din Legea nr. 50/1990 republicată nu au fost abrogate expres sau implicit ca si faptul că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secțiile Unite, pronunțate în dosar nr. 5/2008 acest drept a fost recunoscut magistraților si personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a OUG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001, decizie care conform art. 329 alin.3 Cod Procedură Civilă este obligatorie pentru instanțele judecătorești.

Înainte de a examina pe fond acțiunea formulată, instanța trebuie să se pronunțe asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de către pârâtul Ministerul Justiției si Libertăților, prin întâmpinare.

Excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, peremtorie și absolută. Pentru a exista putere de lucru judecat trebuie să fie îndeplinită tripla identitate: de părți, de obiect si de cauză. Identitatea de obiect poate fi totală dar și parțială însă această instituție se limitează numai la acele probleme litigioase care au format obiectul pricinii și care au fost rezolvate prin dispozitivul hotărârii.

După cum se poate constata prin prezenta acțiune, reclamanții solicită recunoașterea dreptului la sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu data de 16.04.2008 și până la zi, precum si acordarea acestuia în continuare, iar în acțiunea soluționată prin Sentința civilă nr. 674/2008, aceștia au solicitat acordarea acestui spor până la data de 15.04.2008, fiind vorba despre o altă perioadă.

Privitor la acordarea drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, Ministerul Justiției și Libertăților a emis Ordinul nr. 768/C/04.03.2009 prin care arată că începând cu data de 01.03.2009, judecătorii instanțelor judecătorești beneficiază de un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de încadrare brută lunară. Acest ordin a fost emis având în vedere cele dispuse prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secțiile Unite cu privire la recursul in interesul legii privind interpretarea si aplicarea disp.art. 47 din Legea 50/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Prin Ordinul nr. 1165/C/09.04.2009 al Ministrului Justitiei si Libertăților, drepturile salariale recunoscute, anterior menționate, urmau să se acorde doar magistraților care dețin hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare". Din analiza prevederilor acestui ordin rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate la data emiterii acestuia si după această dată prin care se acordă aceste drepturi "pentru viitor" sau "în continuare" vor fi puse în executare doar de la momentul "pronunțării", neputându-se pune problema recalculării drepturilor cuvenite pentru intervalul 01.03.2009 și data pronunțării. Prevederi asemănătoare cuprind si Ordinele nr. 1167/2009 si nr. 1168/2009.

În contextul celor arătate mai sus, conduita reprezentanților pârâtului de rd. II este nelegală câtă vreme a dispus, recunoscând aceste drepturi, ca Direcția Generală Economică din Minister, Curțile de Apel si Tribunalele să stabilească si să calculeze sumele cuvenite tuturor judecătorilor, asistenților judiciari, personalului din serviciile de probațiune și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești (pentru acestea din urmă prin Adresa nr. 24956/05.03.2009) fapt care s-a și întâmplat.

Potrivit disp. art. 5 alin. l si 4 din Codul Muncii. în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament, angajatorul fiind obligat să nu dispună măsuri având ca efect neacordarea, restrângerea sau înlăturarea unor drepturi prevăzute în legislația muncii sau rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Drepturile reclamanților au fost prevăzute de normele legale anterior menționate și constituind o obligație legală neacordarea acestora prin motivarea lipsei sintagmelor "pentru viitor" și "în continuare", din hotărârile judecătorești pronunțate tocmai pentru a se aplica prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată constituie un abuz.

Pe de altă parte, din conținutul dispozitivului sentinței anterior menționate, respectiv Sentința civilă nr.674/15.04.2008, rezultă că pârâta de rd.1, respectiv Curtea de Apel Cluja fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților si intervenienților in interes propriu, situație in care instanța consideră că acest drept este în ființă, si ca atare, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de acesta în continuare câtă vreme nu există o dispoziție contrară.

Întârzierea nejustificată a drepturilor salariale stabilite si recunoscute angajatului poate determina obligarea angajatorului la daune interese pentru repararea prejudiciului, conform prev. art. 161 alin.4 din Codul Muncii.

În contextul celor mai sus arătate, trebuie pusă în discuție și problema posibilității anulării unor acte administrative emise de către o autoritate publică nelegal chiar de către aceasta. Potrivit disp. art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004, o astfel de entitate poate solicita instanței constatarea nulității acestuia în situația în care nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil si a produs efecte juridice. Ne aflăm în situația aceasta privind efectele Ordinului nr. 768/C/04.03.2009 emis de către Ministerul Justiției și Libertăților câtă vreme sumele cuvenite reclamanților au fost calculate și virate ordonatorilor secundari si terțiari de credite, pentru ca apoi să fie retrimise ordonatorului principal de credite.

De altfel, Curtea de Apel București prin Sentința civilă nr. 1750/24.04.2009 a suspendat executarea Ordinului nr. 1163/C/2009 si nr. 1165/C/2009 emise de către pârâtul de rd. II până la pronunțarea instanței de fond.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei si Finanțelor, deși acesta nu a formulat întâmpinare, instanța urmează să constate că acesta are calitate procesuale pasivă deoarece potrivit dispozițiilor art.2 din OG nr. 22/2002 ca si ordonator principal de credite, are obligația să ia toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii ale celorlalte instituții publice finanțate de la bugetul de stat și instituțiilor din subordine pentru efectuarea plății sumele stabilite prin titluri executorii.

Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 și urm. din Codul Muncii a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în calitate de reprezentant al reclamanților, G, G, -, A, și au fost obligați pârâții de rd.1 și 2, în solidar, la plata actualizată la zi în raport cu indicele de inflație a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar începând cu data de 16-04.2008 si până la zi, precum și să acorde lunar acest spor, în continuare.

In temeiul acelorași prevederi legale, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția Ministerului Justiției și Libertăților fondurile necesare efectuării plăților.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:

Prin recursul declarat de reclamanți s-a solicitat modificarea sentinței în sensul de a se lua act de renunțarea la judecata acțiunii.

Având în vedere manifestarea de voință a reclamanților de a renunța la judecata acțiunii Curtea de Apel, în temeiul art.246 pr.civ. va respecta principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și va lua act de renunțarea reclamanților la judecată, act de dispoziție față de care nu s- consemnat opoziția celorlalte părți.

Cum modificarea sentinței pentru motivul menționat profită și celorlalți recurenți, care și-au întemeiat recursul pe excepții procesuale sau apărări de fond care nu au prioritate sub aspect procesual față de principiul disponibilității, Curtea de Apel va admite și recursurile acestora din perspectiva soluției dată recursului reclamanților.

Pentru motivele expuse anterior, va admite recursurile, va modifica sentința în sensul că ia act de renunțarea reclamanților la judecata acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanții, G, G, -, A, de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și și de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1078 din 23.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în întregime în sensul că ia act de renunțarea reclamanților, G, G, -, A, la judecata acțiunii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

-

Red./

6 ex./12.11.2009

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Încheierea /2009. Curtea de Apel Cluj