Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2062/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2062/R/2009

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ împotriva deciziei civile nr. 377/R din 24 februarie 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații, -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale indemnizație DNA - DIICOT.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta contestatorului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, consilier juridic, cu delegație de reprezentare aflată la fila 23 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este formulată și motivată în termenul legal, a fost comunicată și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în discuția părții prezente lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării.

Reprezentanta contestatorului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție solicită a se constata că cererea de suspendare a executării a rămas fără obiect și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Reprezentanta contestatorului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție solicită admiterea contestație în anulare, casarea deciziei nr. 377/R/2009 a Curții de APEL CLUJ și admiterea recursului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la această instanță sub nr- din 05.06.2009, contestatorul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ au solicitat în contradictoriu cu intimații, -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII anularea deciziei civile nr. 377/R din 24 februarie 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, admiterea recursului Ministerului Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în sensul respingerii acțiunii precum și suspendarea executării deciziei până la soluționarea cauzei.

În motivarea contestației s-a invocat că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

Instanța de fond în mod greșit a admis acțiune a reclamanților în temeiul existenței unei discriminări directe între procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel și procurorii care efectuează urmărirea penală a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Organizate și Terorism, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și adăugare la lege.

Raționamentul instanței de fond pornește de la ideea greșită că salarizarea diferențiată a judecătorilor și procurorilor în funcție de nivelul instanței sau al parchetului, este discriminatorie pentru că nu se justifică prin impunerea de către legiuitor pentru procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Organizate și Terorism și Direcției Naționale Anticorupție a unei calificări profesionale superioare, sau pregătiri de specialitate sau prin existența unor riscuri suplimentare în exercitarea sarcinilor de serviciu față de ceilalți magistrați, întrucât aceste sarcini pot fi, și chiar sunt în anumite cazuri, îndeplinite și de alți procurori care nu fac parte din aceste structuri.

Instanța de fond, a ignorat faptul că aplicarea pentru salariile intimaților-reclamanți a coeficienților de multiplicare proprii salariilor procurorilor din aceste două direcții organizate în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, presupune schimbarea sistemului de salarizare al judecătorilor și procurorilor, având în vedere că legiuitorul a stabilit că salarizarea judecătorilor și procurorilor se face în funcție de nivelul instanțelor și parchetelor unde își desfășoară activitatea, iar acceptarea acestui raționament ar presupune ignorarea și lipsirea de eficiență a dispozițiilor Legii nr.304/2004, privind organizarea judiciară, Legii nr.303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, precum și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, acte normative care consacră principiul ierarhizării instanțelor judecătorești care înfăptuiesc justiția și al parchetelor care funcționează pe lângă acestea.

Art.62 din legea 304/2004 - privind organizarea judiciară, prevede în alin.2 că "Procurorii își desfășoară activitate a potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției, în condițiile legii", iar potrivit art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

Motivarea instanței de fond conform căreia această salarizare preferențială a procurorilor din cadrul celor două direcții are la bază doar criteriul apartenenței la un anumit domeniu restrâns în realizarea justiției, respectiv specificul infracțiunilor, este nu numai nefondată, ci și eronată din punct de vedere juridic, întrucât aceste două direcții și unitățile teritoriale pe care le coordonează funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca atare criteriul cel mai relevant este acela al nivelului parchetului.

Raționamentul juridic al instanței de fond, este eronat prin aceea că deși se reține că sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament și cel diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea sau cantitatea muncii, respectiv condițiile munci, se ignoră faptul că asimilarea salarizării procurorilor care își desfășoară activitate a în Investigare a Organizate și Terorism cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a făcut în urma obținerii de către procurorii ce funcționează în cadrul acestei direcții a unei trepte profesionale superioare, prin interviul susținut pentru intrarea în această structură specială.

Dacă raționamentul instanței ar fi corect, atunci instituția promovării pe loc de care beneficiază toți procurorii inclusiv intimații-reclamanți, nu ar avea nici o valoare. Și în acest caz procurorii sunt asimilați din punctul de vedere al salarizării cu cei de la unitate a de parchet pentru care au obținut promovarea fără să funcționeze efectiv în cadrul acesteia și evident nu au alte atribuții și nu îndeplinesc alte sarcini decât colegii lor care nu au beneficiat de acest drept.

Astfel, instanța de fond a admis cererea intimaților-reclamanți de a li se

acorda aceeași salarizare cu cea a procurorilor de la Direcția de Investigare a Organizate și Terorism și Direcția Națională Anticorupție - structura centrală și cea teritorială, arătând că acest sistem de salarizare este discriminatoriu și preferențial, ignorând însă că structurile teritoriale ale acestor două direcții funcționează în cadrul structurilor centrale din Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și nu în cadrul parchetelor de pe lângă tribunale sau parchetelor de pe lângă curțile de apel, ceea ce constituie o greșeală materială, justificând aplicarea dispozițiilor art. 318 din Codul d e procedură civilă.

În ce privește presupusul caracter discriminatoriu al acestui sistem de salarizare apreciat în mod eronat de către instanță ca preferențial, consideră că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004, potrivit căruia "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".

Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

În același sens, s-a invocat și jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr. 821/2000).

Examinând contestația în anulare, Curtea de Apel urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.318 Cod procedură civilă "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale."

Semnificația greșelii materiale, în înțelesul dispoziției legale citate, este de greșeală materială cu caracter procedural, care a dus la pronunțarea unor soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin pronunțarea unor elemente importante sau a unor date materiale. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fără a fi admisibilă invocarea sa pentru modul de interpretare unui text de lege, cum este cazul în speță.

În concluzie greșeala materială trebuie să privească o problemă de procedură, o eroare pentru verificarea căreia nu este necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.

Având în vedere că motivele contestației în anulare reprezintă de fapt critici asupra interpretării date de instanța de recurs unor dispoziții legale și asupra raționamentului judiciar, Curtea de Apel va respinge contestația în anulare, nefiind o greșeală materială.

De asemenea, ca efect al soluționării contestației în anulare la acest termen, cererea de suspendare a executării deciziei rămâne fără obiect, neputând supraviețui analizării deciziei contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție șiParchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJîmpotriva deciziei civile nr. 377/R din 24.02.2009 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./

13 ex./12.11.2009

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2062/2009. Curtea de Apel Cluj