Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2162/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2162/R/2009

Ședința publică din 23 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț

JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș

-- -

GREFIER:

S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 1438 din 21 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată, precum și pe pârâta intimată CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale, spor de risc.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată că prin memoriile de recurs ( 4 și 6), în temeiul art. 242 alin. 2 pr.civ. pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă. Totodată, constată că recursurile au fost formulate și motivate în termen legal, și au fost comunicate reclamantei intimate.

În baza actelor de la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1438 din 21 mai 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de către reclamanta, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, CURTEA DE APEL CLUJ, și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, și în consecință, pârâții de rd.1 și 2 au fost obligați în solidar, la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație, în favoarea reclamantei a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 03.03.2008 până la zi, precum și în continuare.

Pârâții de rd.1și 2 au fost obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei în sensul celor dispuse mai sus.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că ulterior, Ministerul Justiției și Libertăților a emis Ordinul nr.768/C/04.03.2009 prin care a dispus acordarea și calcularea la indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de lege pentru magistrați a sporului solicitat de reclamantă, fără să fie prevăzut și personalul auxiliar de specialitate.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a declarat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, nerespectând decizia Curții Constituționale pronunțată la data de 27.05.2009 prin care aceasta a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte.

Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. deoarece reclamanta îndeplinește funcția de personal auxiliar de specialitate iar sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost acordat numai pentru magistrați. Prin art.30 din OG nr.8/2007 se prevede abrogarea Legii nr.50/1996 astfel încât sporul nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007.

De asemenea, în mod greșit s-a admis acțiunea și pentru viitor deoarece în prezent operează dispozițiile OG nr.8/2007.

Totodată, împotriva aceleași hotărâri judecătorești, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a declarat recurs în termen legal solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept, pentru care s-a admis acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice astfel încât se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe de altă parte instanța de fond a nesocotit dispozițiile Legii nr.500/2002 deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator de credite iar rectificarea bugetară nu se poate efectua decât în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.

Instanța de fond nu a ținut seama de decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 precum și de decizia Curții Constituționale pronunțată în 27.05.2009 prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.

Reclamanta intimată, deși legal citată, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.

Analizând recursurile formulate de pârâți prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a arătat că art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996, astfel că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate.

Curtea constată că aceste aspecte au fost avute în vedere și au fost analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", fiind evident că au fost apreciate toate normele incidente și existente de la data publicării nr.OG 83/2000 și până la data pronunțării deciziei nr. XXI din 10.03.2008.

Prin urmare, Curtea constată că susținerile recurentului referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins contravin deciziei menționate, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care sunt apreciate ca neîntemeiate.

Conform art. 110 alin. (2) Cod procedură civilă se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției relativ la admiterea greșită a sporului pentru viitor ar însemna ca reclamanta să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.

Este real că prin dispozitivul sentinței prima instanță a admis acțiunea reclamantei și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice fără a menționa vreo obligație în sarcina acestuia însă acest pârât a fost chemat pentru opozabilitate deoarece potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din nr.HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din nr.HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.

Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Motivul de recurs referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță raportat la Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale nu poate fi primit deoarece chiar Curtea Constituțională prin această decizie a statuat că:

"În cauza de față, sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.

Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.

De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de <LLNK 11992 47 11 212 146 48>art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008).

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.

Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională."

Prin urmare, acest motiv de recurs în loc să constituie o critică este în fapt un argument în favoarea admiterii acțiunii și pentru respingerea recursurilor deoarece decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, acestea rămânând să producă efecte obligatorii în continuare.

Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă și, în consecință, va menține sentința criticată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin DGFP C împotriva sentinței civile nr. 1438 din 21.05.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș

--- - --- - -- -

GREFIER

RED./MB

04.11.09/6 ex.

jud.fond:

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2162/2009. Curtea de Apel Cluj