Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 702/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 702

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș

JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu

JUDECĂTOR 3: Camelia Drăghin

Grefier: - -

******************************************

La ordine a venit spre soluționare cererea de revizuire formulată de petiționarii, și alții a deciziei civile nr.325 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru Ministerul Economiei și Finanțelor consilier juridic,lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.-

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nemaifiind alte cereri, in stanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul pentru dezbateri.-

Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de revizuire ca fiind nefondată.-

Curtea

- deliberând -

Asupra cererii de revizuire de față, constată:

Prin decizia civilă nr.325 din 7.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- a fost admis recursul civil declarat de pârâtul Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 1017 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

A fost modificată în parte sentința civilă nr. 1017 din 7 decembrie 2007 Tribunalului Neamț în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2000 - 28 septembrie 2004 și au fost Obligați pârâții să plătească reclamanților, -, -a, -, a, -, -, -, -, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 28 septembrie 2004 la zi și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. Totodată au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1017/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a respins ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a respins ca nefondată excepția privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.10.2000 - 01.10.2004, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

S-a admis acțiunea completată formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință:

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamantelor și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.10.2004 și în viitor, iar pentru ceilalți reclamanți să plătească același spor începând cu data de 01.10.2000, la zi și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr-, astfel cum a fost completată la termenul din 09.11.2007, reclamanții, în calitate de judecători la Tribunalul Neamț, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâților să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.10.2004 și în viitor, pentru reclamantele și, iar pentru ceilalți reclamanți să plătească același spor începând cu 01.10.2000, la zi și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților acestor drepturilor salariale precum și obligarea pârâtului Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

În motivarea cererii completate reclamanții au arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50%, a fost pentru prima dată instituit în favoarea lor prin prevederile din nr.OG 56/1997, aprobată prin Legea nr. 104/1999, care a modificat art. 421din Legea nr. 50/1996 - devenit art. 47 după republicare - având același conținut până la apariția nr.OG 83/2000, care prin art. 1 pct. 42 l-a înlăturat în ceea ce îi privește, stabilindu-l însă în favoarea unei alte categorii de personal din organele autorității judecătorești, respectiv a controlorilor financiari.

Reclamanții au considerat că aceste modificări legislative îi discriminează direct în raport cu controlorii financiari, care la momentul respectiv făceau și ei parte din cadrul autorității judecătorești și erau retribuiți în baza aceleiași prevederi legale, reglementările având ca scop și efect restrângerea, înlăturarea, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 2 din Codul muncii anterior, ce consacra principiul egalității de retribuire pentru salariații care prestează o muncă egală și au aceeași pregătire profesională. Au mai arătat că acest tratament diferențiat nu a fost justificat obiectiv și rezonabil și că deși scopul urmărit prin reglementările incriminate este legitim, metoda lui de atingere nu a fost una adecvată deoarece ei au fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% încă din 01.10.2000, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Au mai invocat faptul că nr.OG 83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, și cum domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, au fost încălcate dispozițiile art. 72 alin. 3 care exclud din sfera raporturilor ce pot fi soluționate prin ordonanțe ordinare, regimul general privind raporturile de muncă, precum și prevederile art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată, în conformitate cu care abilitarea guvernului pentru a emite ordonanțe printr-o lege specială poate privi numai domenii ce nu fac obiectul legilor organice. Ori, au arătat reclamanții, din sfera raporturilor de muncă face parte și salariul, și de aceea problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești trebuia reglementată prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale de mai sus, cu atât mai mult cu cât prin nr.OG 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, încălcându-se astfel principiului ierarhiei actelor juridice prevăzut de Legea nr. 24/2000.

Tot astfel, au mai invocat dispozițiile art.41 alin. 2 din Constituția României și art. 53 din Legea fundamentală.

În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar în privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor au arătat că el are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor reclamanților motivat de faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Referitor la capătul de cerere privitor la actualizarea sumelor pretinse, pârâtul a invocat faptul că art. 269 alin. 1 din Codul muncii condiționează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de un salariat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul de dovedirea culpei angajatorului, care trebuie pus în prealabil în întârziere, și că art. 1088. civilă prevede numai posibilitatea acordării dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, nu și aplicarea indicelui de inflație de la data executării efective.

Prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 09.11.2007, precum și în cea formulată ca urmare a completării acțiunii de către reclamanți, pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, pe cale de excepție și pe fond, următoarele:

- în ce privește perioada 01.10.2000 - 01.10.2004 sunt incidente dispozițiile

art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă;

- modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii

profesionale ori nereglementarea unor aspecte ce țin de statutul profesional al acestora nu poate fi apreciată ca o discriminare în raport de prevederile OG137/2000, deoarece legiuitorul este în drept să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază;

- nu orice diferență de tratament semnifică o discriminare, deoarece pentru

a putea fi reținut un tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească faptul că persoane aflate în situații comparabile beneficiază de un tratament preferențial ce nu își găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă;

- conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de

alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare conduc la concluzia că nu poate fi reținută o situație comparabilă între reclamanți, funcționari publici, demnitari, alți salariați;

- art. 8 din nr.OG 83/2000, prin care sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică a fost stabilit în favoarea controlorilor financiari, a fost abrogat ulterior prin Legea nr. 334/2001, iar această categorie profesională nu a fost salarizată în baza Legii nr. 50/1996, deoarece nu făcea parte din organele autorității judecătorești, astfel că nu se poate vorbi despre discriminare în cadrul unor categorii profesionale distincte.

În final ambii pârâți au solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a constatat că acțiunea formulată și completată de reclamanți este întemeiată, urmând a fi admisă, iar excepțiile invocate au fost respinse ca nefondate, pentru considerentele următoarele:

Reclamanții au calitatea de judecători la Tribunalul Neamț și prin prezenta cerere, astfel cum a fost completată la termenul de judecată din data de 09.11.2007, au invocat discriminarea lor în raport de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, ce au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, prin care se prevedea că "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Totodată aceștia au precizat că OG nr. 83/2000 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.

Instanța a reținut că abrogarea art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării.

Mai mult, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art. 1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sub sancțiunea încetării efectelor acestora, ceea ce nu s-a întâmplat în speța dată.

Tot astfel, instanța reține că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea reclamanților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele, și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.

Deși art. 53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea nr.OG 83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior reclamanților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri. Ori, profesia de magistrat este una de risc, recunoscută ca atare de însuși legiuitorul care prin art. 77 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, a statuat că"Judecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor", iar prin art. 78 alin. 1 că "Judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea ".

Instanța a reținut că retrăgând reclamanților, fără nici un argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii " orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".

Instanța a apreciat că au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.

În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.

Referitor la excepția privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.10.2000 - 01.10.2004, ridicată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a reținut că potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. De asemenea, art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

În cauză însă, de la adoptarea nr.OG 83/2000, prin intermediul căreia sporul invocat a fost retras magistraților și acordat controlorilor financiari, legiuitorul a mai adoptat o serie de acte normative succesive prin care a recunoscut acest spor diferitelor categorii profesionale - respectiv prin nr.OG 9/2001, Legea nr. 334/2002 și nr.OUG 115/2004 - și care au avut drept consecință instituirea unei discriminări permanente în ceea ce îi privește pe reclamanți, astfel că dreptul lor la acțiune a început să curgă de la ultima prevedere legală. Întrucât nr.OUG 115/2004 a intrat în vigoare la 05.12.2004 iar cererea reclamanților s-a înregistrat la 28.09.2007, s-a constatat că termenul general de 3 ani nu a fost depășit, motiv pentru care excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției va fi înlăturată.

Pentru considerentele ce preced acțiunea reclamanților a fost admisă așa cum a fost completată, cu mențiunea că în ceea ce le privește pe reclamantele și plata despăgubirilor se va face începând cu 01.10.2004, conform cererii inițiale, anterior acestei date ele având raporturi juridice cu alți pârâți.

Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților s-a făcut în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâtul Tribunalul Neamț a fost obligat să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, recurs declarat în termen și motivat, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

A susținut recurentul că acordând un drept abrogat și deci neprevăzut de lege, Tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești. A mai invocat acesta că în mod greșit a fost reținută existența unei situații de discriminare atâta timp cât prin mai multe decizii Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminări și nici privilegii.

Soluția este criticată și pentru greșita respingere a excepției dreptului material la acțiune.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului se constată următoarele:

În ce priveșteexcepția prescripției dreptului material la acțiunesunt incidente dispozițiile art.8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă conform cărora - "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită încep să curgă la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".

În speță, data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și a momentului în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să o cunoască coincide cu data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 care a înlăturat sporul de 50% pentru magistrați și l-a reglementat în favoarea controlorilor financiari.

În raport de data introducerii acțiunii - 28.09.2007 și în considerarea prevederilor legale sus-menționate urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și a se constata prescrisă acțiunea pentru perioada 1 octombrie 2000 - 28 septembrie 2004.

În ce privește fondul cauzei se constată că la data de 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile unite - a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și de Justiție.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/19887 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată s-a constatat căjudecătorii,procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihicăcalculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".

Pentru considerentele sus-arătate, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă a fost admis recursul, s-a modificat în parte sentința recurată în sensul că s- admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2000 - 28 septembrie 2004, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu 28 septembrie 2004 la zi și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.-

Împotriva cestei hotărâri au formulat prezenta cerere de revizuire intimații și în motivare se susține că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă întemeiat pe decizia în interesul legii nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de care instanța nu a putut lua cunoștință.-

Analizând motivele de revizuire invocate prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea găsește neîntemeiată cererea de revizuire.-

Din actele cauzei rezultă că înscrisul pe care își întemeiază revizuienții prezenta cerere a fost folosit și în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.-

Mai mult, acest înscris a fost determinant în soluționarea pricinii, astfel cum rezultă din considerentele deciziei.

În atare situație se constată că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă și urmează a fi respinsă. -

Pentru aceleași considerente va fi respinsă și cererea pentru corectarea erorilor materiale referitoare la numele reclamanților.-

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire, ca nefondată promovată de reclamanții, -, -a, -, a, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.-

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică azi 8 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

Red.dec.recurs-,

Tehn.red,dec.E,G, /7.11.2008-

Ex.2

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu, Camelia Drăghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 702/2008. Curtea de Apel Bacau