Calcul drepturi salariale. Practica juridica.
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
HOTĂRÂREA Nr. 57
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
ASISTENȚI JUDICIARI - - -
- -
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu MINISTERUL JUSTIȚIEI având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanta - a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Bacău, pentru a fi obligați la plata diferențelor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2005 și până la zi, sume care să fie reactualizate în funcție de indicele de inflație la data plății și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale conform funcției de grefier de ședință până la apariție noii legi speciale de salarizare.
In motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că a fost angajată și salarizată în funcția de grefier dactilograf la Judecătoria Bacău, iar prin Legea 567/2004, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, s-a stabilit că grefierii dactilografi în funcție vor fi încadrați ca grefieri, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, cu menținerea salariilor de încadrare avute.
Arată reclamanta că, prin această măsură s-a urmărit constituirea unei singure categorii de grefieri cu atribuții specifice atât grefierului de ședință cât și grefierului dactilograf și a fost discriminată în raport de ceilalți colegi grefier, aducându-i-se prejudicii materiale constând în diferențele salariale existente între salariul unui grefier de ședință și cel al unei grefier dactilograf.
Susține reclamanta că Hotărârea 387 din 22 septembrie 2005 nu mai prevede distinct atribuții pentru grefierul dactilograf și că prin Constituție se prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar Declarația Universală a Drepturilor Omului la art. 23 al.2 prevede că toți oamenii, fără nici o discriminare au dreptul la salariu egal la muncă egală.
La termenul din 08 octombrie 2008 instanța, din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2005.
Examinând cauza sub aspectul excepției și motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2005, invocată din oficiu, instanța reține că potrivit art. 1 și 3 din. nr. 167/1958 și art. 284 al.1 lit. c din Legea 53/2003, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
In cauză dreptul la acțiune s-a născut la data de 1 ianuarie 2005 când postul reclamantei a fost transformat din post de grefier - dactilograf în post de grefier, iar acțiunea a fost introdusă la data de 29 februarie 2008, situație în care se constată că dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 28 februarie 2005 urmând a fi respinsă acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.
Pe fondul cauzei se va reține că reclamanta a fost încadrată în funcția de grefier - dactilograf la Judecătoria Bacău, iar începând cu data de 1 ianuarie 2005 grefierii dactilografi au fost reîncadrați în funcția de grefier ( adresa nr- - fila 30 dosar C).
Conform art. 91 al.2 din Legea 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, și al parchetelor de pe lângă acestea, la intrarea în vigoare a acestei legi, grefierii dactilografi în funcție vor fi reîncadrați ca grefieri, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, cu menținerea salariilor de încadrare avute.
Se constată astfel că, grefierii dactilografi începând cu 1 ianuarie 2005 au fost încadrați în funcția de grefieri, nemaiexistând funcția de grefier - dactilograf, astfel încât, atribuțiile grefierilor erau aceleași atât pentru cei ai căror posturi au fost transformate cât și pentru cei care erau în funcția de grefier anterior legii menționate. Deși îndeplineau aceleași atribuții, grefierii dactilografi au primit aceleași salarii obținute ca grefieri - dactilografi și nu salarii raportate la funcția de grefier.
Situația s-a menținut, referitor la salarizare și după apariția Legii 17/2006 de modificare a Legii 567/2004, prevăzându-se la art. 7 că Legea 17/2006 intră în vigoare la data intrării în vigoare a legii speciale de salarizare, prevăzută de art. 60 al.4, care la rândul său prevedea că, salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchete de pe lângă acestea precum și din cadrul Ministerului Justiției (.) se stabilește prin lege specială.
In această situație se constată că pentru aceeași activitate desfășurată, în aceleași condiții, reclamanta și- păstrat salariul, fiind discriminată în raport de ceilalți salariați ce și-au desfășurat activitatea ca grefieri și cărora nu li se transformase postul ca urmare a legii menționate inițial, așa cum rezultă din fișele postului depuse la filele 15, 20 dosar Tribunal.
Curtea Constituțională prin decizia 818 din 3 iulie 2008 admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 al.3 și art. 27 al.1 din nr.OG 137/2006 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de această decizie, se va aprecia că textul art. 1, art. 2 al.3 și art. 27 al.1 OG137/2000 fiind neconstituționale în condițiile de interpretare stabilite în decizie nu pot fi aplicabile în cauză ca temei de drept al acțiunii.
Insă, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice discriminarea iar diferența de tratament între salariații aflați în aceeași situație, devine discriminare atunci când autoritățile statale introduc disctincții între situații analoage și comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
De asemenea, existența discriminării reclamantei rezultă și din dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturora la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
In cauză reclamanta a fost încadrată în funcția de grefier, a desfășurat activitate specifică grefierului și a primit drepturi salariale la nivelul celor obținute anterior ca grefier - dactilograf, situație în care se constată că a existat o situație discriminatoare, acțiunea formulată fiind întemeiată.
La data de 2 februarie 2007 intrat în vigoare OG48/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, iar reclamanta începând cu data de 1 ianuarie 2007 fost salarizată conform acestei ordonanțe, situație ce rezultă din adresa emisă de Tribunalul Bacău și aflată la fila 30 dosar
Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, așa cum se prevede în art. 20 din Constituția României, iar în situația în care ar exista neconcordanțe între acestea și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care constituția sau legile interne conțin dispoziții noi favorabile.
Față de aceste dispoziții constituționale, instanța va avea în vedere dispozițiile normative cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, menționate constatând în cauză existența discriminării, situație în care acțiunea reclamantei este admisibilă.
Având în vedere situația reținută Curtea de Apel în baza art. 14 CEDO, va admite acțiunea în parte în raport de perioada pentru care dreptul la acțiune nu este prescris și va obliga pârâții să plătească reclamantei diferențe de drepturi salariale rezultate din diferența între salariile încasate și salariile cuvenite pentru funcția de grefier pentru perioada 1 martie 2005 - 1 ianuarie 2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2005.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Bacău,-, jud. B în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BACĂU --, jud. B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, sector 5,-, Ministerul Justiției - B, sector 5,- și Tribunalul Bacău, str. -, -, nr. 1, jud. B.
Obligă pârâții să plătească reclamantei diferențe de drepturi salariale rezultate din diferența între salariile încasare și salariile cuvenite pentru funcția de grefier pentru perioada 1 martie 2005 - 1 ianuarie 2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 08 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,
- - - - -
- -
GREFIER,
Red.sent. - 15.10.
.ct/7 ex.
15/27.10.2008
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Elena Pașcan, Gionic Popa