Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 705/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.705/CM
Ședința publică din 29 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Tase Vanghelița
JUDECĂTOR 2: Spiridon Eleonora
JUDECĂTOR 3: Costea Monica
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME, cu sediul în C, - G maritimă, județ C - declarat împotriva sentinței civile nr. 74/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr- - în contradictoriu cu intimații pârâți CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ PATRONATULUI ROMÂN, cu sediul în B,-, sector 1, UNIUNEA NAȚIONALĂ RUTIERI DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-, sector 4, CONVENȚIA SINDICALĂ NAȚIONALĂ A DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-, SINDICATELOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, strada - nr. 36-38, etaj 1, cam. 24, sector 1, FEDERAȚIA INDEPENDENTĂ A SINDICATELOR -COMERCIAL DIN TRANSPORTUL FEROVIAR, cu sediul în B, strada - - de Nord nr.1-3, parter, poarta A, Regionala CF B, sector 1, FEDERAȚIA DE DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-, având ca obiectconstatare nulitate absolută contract de muncă.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 23 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 25.09.2008 și respectiv 29.09.2008, când a pronunțat următoarea soluție:
CURT EA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- din 22.02.2006, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Cac hemat în judecată pârâții Confederația Națională a Patronatului Român, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România, Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România, Federația de din România, Sindicatelor Transportatorilor din România, Federația Independentă a Sindicatelor Comercial din Transportul Feroviar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a art. 106 alin. 2, 3 și 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familie cu numărul 357 din 22 februarie 2006, modificat prin actul adițional nr. 603 din 16 martie 2006; să se constate inexistența, în sarcina reclamantei, a obligațiilor prevăzute de art. 106 alin. 2, 3 și 4, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi s-a stabilit la art. 106 alin. 1 și 2 că salariații care își desfășoară activitatea în zonele cu acces limitat sau condiționat de plata unor tarife de acces, beneficiază de acces gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă cu mijloacele de transport proprii. Modul de acordare a permisului de libera trecere se va stabili între Administrația respectiv și organizațiile sindicale, semnatare ale Contractului colectiv de muncă. Ulterior, prin actul adițional, art. 106 fost modificat la alin. 2, adăugându-se alin. 3 și 4.
Obligațiile stabilite în aceste texte nu conțin și pe aceia care trebuie să suporte accesul gratuit, fără a se prevedea expres că există obligația Administrației de a acorda aceasta gratuitate.
Contractul colectiv de muncă are o natură convențională contractuală, astfel încât și acestuia îi sunt aplicabile principiile dreptului comun în materie contractuală, printre care și principiul relativității efectelor contractului.
Interpretarea a contrario a prevederilor art. 236 alin. 4 și 243 Codul muncii și art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 duce la concluzia că nu constituie legea părților și nu sunt obligatorii pentru terți dacă sunt încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale.
S-a mai arătat că un contract colectiv de muncă nu poate să producă efecte decât între un patron (pe de o part) și salariații acelui patron, și nu poate să producă efecte juridice între un patron și salariații altui patron.
Deoarece prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură se dau naștere unor obligații în sarcina reclamantei Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA C, nu în calitate de patron ci ca Administrare a Portului C, pentru salariații altor patroni, cu care nu se află în raporturi de muncă, art. 106 alin. 2, 3 și 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, așa cum a fost modificat prin actul adițional, este nul.
Pârâta Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA C este unitatea căreia i se aplică contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, fiind nominalizată expres în anexa 5 contractului. S-a mai arătat că principiul relativității efectelor contractului nu se aplică în dreptul muncii. De asemenea, a existat un litigiu între C (care face parte din ) și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA C prin care s-a solicitat acesteia să respecte art. 106 alin. 2 din contractul colectiv de muncă. Prin decizia nr. 279/2006 a Curții de APEL CONSTANȚA, reclamanta a fost obligată să asigure tuturor salariaților care își desfășoară activitatea în Portul C, accesul liber și gratuit la locul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1005 din 23 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
Reprezentanții patronilor din activitatea de transport și conexe, constituiți în Confederația Națională a Patronatului Român și Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România și reprezentanții salariaților și activitatea de transport, constituiți în Federația de din România, Sindicatelor Transportatorilor din România, Federația Independentă a Sindicatelor Comercial din Transportul Feroviar au încheiat contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 375 din 22 februarie 2006.
Potrivit anexei nr. 5 acestui contract, printre unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, se numără și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA
Contractul a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 603 din 16 martie 2006, printre textele modificate fiind și art. 106. Conform acestui text, "în zonele cu acces limitat sau condiționat de plata unor tarife de acces (zone libere, porturi, aeroporturi etc.) salariații care își desfășoară activitatea în aceste zone, beneficiază de acces gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă cu mijloacele de transport proprii personale (alin. 2). Administrațiile acestor zone (Companii naționale, Regii Autonome, Autorități) vor asigura accesul liber și gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă salariaților ale căror locuri de muncă se află în aceste zone (alin. 3). Modalitatea de acordare a permiselor de liberă trecere se va stabili de către administrațiile respective și federațiile sindicale ale prezentului contract colectiv de muncă ai căror membri de sindicat își desfășoară activitatea în aceste zone ( alin.6)".
Deoarece Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Car efuzat să pună în aplicare aceste dispoziții, în ciuda invitațiilor la negocieri din partea Federației Naționale a Sindicatului C, această federație a acționat în judecată Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA C, solicitând obligarea acesteia la respectarea art. 106 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă.
Potrivit sentinței civile nr. 848 din 14 aprilie 2006 Tribunalului Constanța, irevocabila prin decizia civilă nr. 279/CM din 17 octombrie 2006 Curții de APEL CONSTANȚAs -a stabilit cu autoritate de lucru judecat că prevederile art. 106 ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, astfel cum au fost modificate prin actul adițional din 3 martie 2006, fiind aplicabile tuturor Companiilor, Regiilor Autonome sau ce își desfășoară activitatea în zona Portului C, sunt opozabile și Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Drept consecință, a fost obligată această companie să asigure accesul liber și gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă, cu mijloace de transport proprii personale, a salariaților ale căror locuri de muncă se afla în zona Portului
C mai important efect al hotărârii judecătorești este puterea de lucru judecat prevăzut expresiv în legislație ca prezumție legală absolută irevocabilă și ca excepție de fond peremtorie și absolută. Instituția puterii de lucru judecat are la bază două reguli fundamentare: o cerere nu poate fi judecată în mod diferit, decât o sigură dată și soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie constrânsă de o altă hotărâre.
În aplicarea acestor considerații, raportat la soluția anterior menționată a Tribunalului Constanța, prima instanță a constatat ca contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007 îi este opozabil Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA C, creând în sarcina acestuia obligații.
Tribunalul a mai reținut și următoarele aspecte:
Principiul relativității efectelor actului juridic este reglementarea de drept, potrivit căreia actul produce efecte numai față de autorii săi fără a putea să profite sau să dăuneze altor persoane.
Sancțiunea specifică încălcării principiului relativității efectelor actului juridic nu este nulitatea ci inopozabilitatea. Aceasta înseamnă ca, în cazul în care printr-un act juridic s-au stabilit anumite obligații, aceasta se poate apăra cu succes, invocat relativitatea efectelor actului juridic, fiind, deci, o condiție de eficacitate și nu de valabilitate a actului.
Numai dacă la încheierea actului prin care s-au impus unui terț obligații, s-au încălcat reguli de ordine publică, intervine și nulitatea.
Condițiile actului juridic sunt prevăzute de art. 948 Cod civil: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților, un obiect determinat și o cauza licită.
În determinarea acestor elemente, în special obiectul și cauza, părțile pot acționa în limitele principiului libertății actelor juridice, potrivit căruia, dacă respectă legea și bunele moravuri, subiectele de drept sunt libere să încheie convenții în care să stabilească clauzele (condițiile) potrivit propriilor interese.
În lipsa vreunei încălcări a condițiilor de valabilitate ale contractului colectiv de muncă, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 948 Cod civil, a condițiilor privind forma contractului (art. 25 din Legea 130/1996) sau a dovedirii încălcării ordinii publice sau a normelor imperative, nu s-a putut retine utilitatea.
Deoarece prin stabilirea unor obligații în sarcina Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA C prin Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007 nu s-au încălcat și reguli stabilite pentru încheierea valabilă a unui astfel de act, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 390/ Codul muncii /05.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAs -a admis recursul, s-a casat sentința reculată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul.
Pentru a pronunța această soluție Curtea de APEL CONSTANȚAa reținut următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală din perspectiva stabilirii eronate a situației de fapt, ceea ce a determinat, implicit, o soluție nelegală.
Astfel, la data de 22 februarie 2006, sub nr. 357, s-a înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, în cuprinsul căruia art. 106 avea următorul cuprins:
"(1) Salariații pot beneficia de gratuitate (total sau parțial) pentru transportul de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu în funcție de posibilitățile unității. În contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate părțile vor prevedea clauze prin care se stabilesc modalități de acordare ale acestei facilități.
(2) În zonele cu acces (zone libere, porturi, aeroporturi, etc.), salariații care își desfășoară activitatea în zonele cu acces limitat sau condiționat de plata unor tarife de acces, beneficiază de acces gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă cu mijloace de transport proprii. Modul de acordare a permisului de liberă trecere se va stabili între Administrația respectivă și organizațiile sindicale semnatare ale ".
Având în vedere cuprinsul acestui articol, Federația Națională a Sindicatelor e s-a adresat Tribunalului Constanța cu cererea nr. 747 din 2 martie 2006, solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să se respecte art. 106 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, înregistrat la Ministerul Muncii, solidarității Sociale și Familiei sub nr. 357 din 22 februarie 2006.
În acest prim litigiu, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 848 din 14 aprilie 2006, prin care s-a dispus obligarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime C de a asigura accesul liber și gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă, cu mijloace de transport proprietate personală a salariaților ale căror locuri de muncă se află în zona Portului
Această sentință civilă a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 279/CM din 17 octombrie 2006 Curții de APEL CONSTANȚA.
Ulterior sesizării Tribunalului Constanța, respectiv la data de 16 martie 2006, prin actul adițional nr. 603, articolul 106 suferit modificări, dându-i-se următorul cuprins:
"(1) Salariații pot beneficia de gratuitate (total sau parțial) pentru transportul de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu în funcție de posibilitățile unității. În contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate părțile vor prevedea clauze prin care se stabilesc modalități de acordare ale acestei facilități.
(2) În zonele cu acces limitat sau condiționat de plata unor tarife de acces (zone libere, porturi, aeroporturi, etc.), salariații care își desfășoară activitatea în aceste zone beneficiază de acces gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă cu mijloace de transport proprietate personală.
(3) Administrația acestor zone (Companii Naționale, Regii Autonome, Autorități), vor asigura accesul liber și gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă, salariaților ale căror locuri de muncă se află în aceste zone.
(4) Modalitatea de acordare a permiselor de liberă trecere se va stabili de către administrațiile respective și federațiile sindicale semnatare ale prezentului ai căror membri de sindicat își desfășoară activitatea în aceste zone".
Instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat, în argumentarea soluției, din perspectiva sentinței civile nr. 848 din 14 aprilie 2006, fără a observa două chestiuni de esență, și anume:
1. care era cuprinsul dispoziției art. 106 din contractul colectiv de muncă pe ramură raportat la momentul sesizării instanței și al modificării acestuia, prin act adițional, la data de 16 martie 2006, ulterior sesizării instanței;
2. sentința civilă nr. 848 din 14 aprilie 2006 avut obiect "obligația de a face" iar litigiul de față are drept obiect nulitatea absolută a dispozițiilor art. 106 alin. 2, 3 și 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Deși instanța de fond nu a pronunțat hotărârea în temeiul excepției autorității de lucru judecat, a reținut opozabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007 față de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA C în temeiul sentinței civile nr. 848 din 14 aprilie 2006 Tribunalului Constanța, care a creat în sarcina acesteia obligații.
Prin urmare, instanța de fond nu și-a argumentat soluția sub acest aspect pe considerente proprii ci, reținând autoritatea de lucru judecat, a transpus argumentația soluției anterioare.
Era, deci, imperios necesar, ca instanța de fond să aducă în discuția contradictorie a părților excepția, pentru a le da posibilitatea să se apere în legătură cu aceasta.
Neprocedând astfel, instanța de fond a creat premisele unui proces inechitabil pentru părțile implicate în proces.
Hotărârea atacată este contradictorie și confuză întrucât reține aplicabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007 față de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime C din perspectiva sentinței civile nr. 848 din 4 aprilie 2006 pentru ca, mai apoi, în cuprinsul considerentelor, să se argumenteze că, dat fiind principiul relativității efectelor actului juridic, sancțiunea specifică încălcării acestuia este inopozabilitatea pe care o poate invoca cu succes reclamanta, dacă apreciază că printr-un act juridic ce nu îi este opozabil i s-au stabilit anumite obligații.
Tribunalul nu clarifică dacă reclamanta se află în situația unui terț față de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2006 - 2007 (sub aspectul cuprinsului art. 106 astfel cum a evoluat el) întrucât numai o poziționare a acestuia în situația unui terț ar susține argumentația din considerente conform căreia i-ar fi inopozabil contractul.
Dacă este inopozabil contractul din această perspectivă, atunci nu mai subzistă motivația anterioară din considerente referitoare la autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 848 din 14 aprilie 2006 Tribunalului Constanța.
Instanța de fond a omis a se pronunța și cu privire la pretenția formulată în cuprinsul capătului doi de cerere, respectiv a constatării inexistenței în sarcina reclamantei a obligațiilor prevăzute de art. 106 alin. 2, 3 și 4 din contractul colectiv de muncă astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 603 din 16 martie 2006.
În referire la acest capăt de cerere nu subzistă argumentația referitoare la autoritatea de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 848 din 14 aprilie 2006 pentru simplul motiv ca în acest litigiu acțiunea având ca obiect "obligația de a face" nu s-a întemeiat pe actul adițional nr. 603 din 16 martie 2006, acesta fiind un act ulterior sesizării instanței de judecată, în litigiul anterior.
Dacă instanța a reținut opozabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi față de reclamantă, avea obligația de a se pronunța și cu privire la izvorul acesteia, dând astfel răspuns pretențiilor formulate în cererea de chemare în judecată în legătură cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 130/1996, modificată și Codul muncii, clarificând natura juridică a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, precum și a părților semnatare.
După trimiterea spre rejudecare cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-.
Cu ocazia rejudecării s-a depus Actul adițional la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, înregistrat sub nr. 603/16.03.2006 la Ministerul Muncii, Solidarității și Familiei (Fila 40).
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr.74 din 29 ianuarie 2008 și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime C în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect constatarea nulității absolute partiale a contractului colectiv de muncă unic la nivelul de ramură transporturi pe anii 2006-2007 modificat și constatarea inexistentei unor obligații prevăzute de acesta în sarcina reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu invocă nici un motiv de nelegalitate care să atragă sancțiunea nulității parțiale a actului juridic în speță contractul colectiv de muncă la nivel de ramură Transporturi - cu art.106 al.2,3 și 4.
Reclamanta a invocat motive care nu atrag sancțiunea nulității ci vizează inopozabilitatea acestui contract, sustinând că nu îi este aplicabil.
Motivele invocate de către reclamantă că nu face parte din organizațiile patronale și nu a participat la negocieri nu atrag nulitatea unui act juridic și conduc, dacă sunt reale, la inopozabilitatea acestuia și la lipsa de efecte în ceea ce privește persoana care le invocă, fără a afecta valabilitatea contractului care produce efecte între părți și față de alte persoane față de care este opozabil.
În consecință, motivele invocate nu pot fi analizate ca motive de nulitate, întrucât nici o împrejurare, potrivit legii, nu sunt de natură a atrage sancțiunea nulității.
Reclamanta a mai solicitat să se constate inexistenta în sarcina sa a obligațiilor prevăzute de art.106 al.2,3 și 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi "pe cale de consecință", ca urmare a constatării nulității acestor prevederi.
În aceste condiții, nereținându-se nulitatea absolută a prevederilor din contractul colectiv de muncă de către instanță, pe cale de consecință nu s-a putut reține nici inexistenta acestor obligații în sarcina reclamantei prevăzut de art.106 al.2,3 și 4 din contract.
În termen legal împotriva sentinței civile nr.74 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constantaa declarat recurs Compania Natională "Administrația Porturilor Maritime"SA Constanta ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivează recursul arătând că un prim aspect al naturii juridice al contractului colectiv de muncă este natura sa contractuală, convențională în sensul că este încheiat între două părți, care se află pe poziție de egalitate juridică, fără ca vreuna dintre părți să aibă o poziție supraordonată sau subordonată.
Această concluzie rezultă chiar din art.41 al.5 din Constituția României care arată că aceste convenții colective se încheie printr-un proces de negociere, negociere care în mod evident presupune o poziție de egalitate a părților.
Mai mult, Legea nr.130/1996 modificată precum și Codul muncii definesc contractul colectiv de muncă ca fiind convenția încheiată între patronat sau organizatia patronală,pe de o parte și salariați, reprezentanți prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art.7 din Legea nr.130/1996 și art.236 alin.3 din Codul muncii, la negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părtile sunt egale și libere.
Importanta în speță a acestui aspect rezidă și în materia contractului de muncă a principiului relativității efectelor contractului.
Potrivit acestui principiu, un act juridic încheiat între părtile sale nu poate nici să profite și nici să dăuneze unor terțe persoane.
Ca regulă de principiu, printr-un contract încheiat între părti nu se pot da naștere la efecte pentru terti, adică la drepturi și obligații în favoarea acestora.
Acest principiu își găsește consacrarea în art.241 din Codul muncii și în art.11 din Legea nr.130/1996.
Din aceste texte rezultă că un contract colectiv la nivel de ramură cum este C în cauză, produce efecte pentru toti salariatii încadrati în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Problema juridică care se ridică în legătură cu art.106 al.3 și 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură, transporturi pe anii 2006-2007 înregistrat la Ministerul Muncii, astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr.603 din 16 martie 2006, este aceea a producerii de efecte juridice față de părti.
Un contract colectiv de muncă produce efecte juridice între patron pe de o parte și salariati acelui patron dar nu produce efecte juridice între un patron și salariatii altui patron.
În speță, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură conform clauzelor contractuale stabilite, produce efecte juridice, adică dau naștere la drepturi și obligatii între fiecare dintre patronii din ramura respectivă menționati în contractul colectiv de muncă și salariatii încadrati la fiecare dintre patroni.
a contrario, contractul colectiv de muncă nu dă naștere la drepturi și obligații între un patron și salariatii altui patron.
Instanța solutionând pe fond cauza, neavând în vedere cele menționate mai sus a concluzionat că nu există nici un motiv de nulitate ci numai motive care se referă la inopozabilitatea actului adițional la contractul colectiv de muncă.
În speță motivele de nulitate absolută sunt încălcarea caracterului imperativ al prevederilor art. 969 cod civil și ale art. 973 Cod civil, raportat la cauza ilicită și imorală reglementată de art. 968 Cod civil precum și frauda la lege.
În mod evident, art. 969 Cod civil și art. 973 Cod civil au un caracter imperativ în condițiile în care legiuitorul a stabilit că de la acest principiu există numai o singură excepție reală respectiv, stipulația pentru altul.
Cauza prevederilor art. 106 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familie cu numărul 357/05 din 22 februarie 2006, astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 603 din 16 martie 2006, este imorală deoarece este contrar bunelor moravuri ca două părți să se înțeleagă să oblige oat reia parte fără ca aceasta să-și fi exprimat consimțământul.
Recursul a fost motivat în drept în baza art. 312 Cod procedură civilă.
Intimata Confederația Națională a Patronatului Român a enunțat Curții de APEL CONSTANȚA punctul ei de vedere în legătură cu recursul declarat de reclamantă și a învederat, în legătură cu art. 106 din contractul colectiv de muncă pe anii 2006 - 2007, că acesta trebuie interpretat și prin prisma dispoziției cuprinsă în alineatul 4, care prevede că modalitatea de acordare a permiselor de liberă trecere se va stabili de către administrațiile, respectiv și de federațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă ai căror membri de sindicat își desfășoară activitatea în aceste zone.
A învederat că, în final, aplicarea prevederilor acestui articol este lăsată la buna înțelegere a părților menționate.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Confederatia Natională a Patronatului Român - și Uniunea Natională a Transportatorilor Rutieri din România - ca reprezentanti ai patronilor din activitățile de transporturi și conexe pe de o parte și Conventia Sindicală Natională a Transporturilor din România -, Federatia de din România -, Sindicatelor Transportatorilor din România - și Federatia Independentă a Sindiatelor - Comecial din Transportul Feroviar -, ca reprezentanti ai salariatilor din activitățile de transporturi și conexe, pe de altă parte au încheiat contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007 publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr.6 din 17 aprilie 2006.
Prin actul adițional nr.2837 din 27 decembrie 2006 publicat în Monitorul Oficial, partea V nr.4 din 26 ianuarie 2007 s-a modificat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi dar nu în ceea ce priveste art.106.
Prin actul adițional din 3 martie 2006 s-a modificat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, actul adițional fiind înregistrat sub nr.603 din 16 martie 2006 la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familie. Acest act adițional a modificat art.106.
Prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat să se constate nulitatea absolută a art.106 al.2,3 și 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi care are următorul cuprins:
Art.106 (1) Salariatii pot beneficia de gratuitate (total sau partial) pentru transportul de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu în funcție de posibilitățile unității. În contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, părtile vor prevedea clauze prin care se stabilesc modalitățile de acordare a acestei facilități.
(2) În zonele cu acces limitat sau condiționat de plata unor tarife de acces (zone libere, porturi, aeroporturi etc) salariatii care își desfășoară activitatea în aceste zone beneficiază de acces gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă cu mijloace de transport proprietate personală.
(3) Administratiile acestor zone (Companii Nationale, Regii Autonome, Autorități) vor asigura accesul liber și gratuit pentru deplasarea la și de la locul de muncă, salariatilor ale căror locuri de muncă se află în acest zone.
(4) Modalitatea de acordare a permiselor de liberă trecere se va stabili de către administratiile respective și de federatiile sindicale semnatare ale prezentului CCM ai căror membri de sindicat își desfășoară activitatea în aceste zone".
Solutionând pe fond cauza și avându-se în vedere considerentele deciziei de casare conform dispozițiilor art.315 Cod pr.civilă, instanta prin sentința civilă nr.74 din 29 ianuarie 2008 respins ca nefondată actiunea formulată de recurentă, sentință care a fost recurată conform motivelor mai sus mentionate.
1.Cu privire la natura juridică a contractelor colective care în opinia recurentei este cerere conventională și pe cale de consecință efectul este relativitatea contractului în sensul că se aplică strict părtilor semnatare.
În mod corect instanta de fond a retinut că în momentul încheierii contractului colectiv de muncă, acesta este încheiat ca un contract, iar cu prilejul aplicării sale el reprezintă o reglementare, o lege a părtilor; natura juridică a acestuia fiind una dualistă, mixtă.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în multiple decizii (fila 2o dosar) decizia 511/2006, decizia 380/2004 în sensul că "reprezentativitatea de care se bucură organizatiile sindicale și patronale, datorită numărului de membrii stabilit prin lege, le îndreptățește pe acestea să negocieze și să încheie contracte la nivelurile respective, indiferent dacă părtile acestora s-au asociat /afiliat la organizatiile de la nivel superior". Iată deci că un contract colectiv pe ramură sau national nu se va aplica doar semnatarilor săi ci tuturor celor din ramura respectivă, sau, C la nivel national, tuturor angajatorilor și salariatilor din România, indiferent dacă sunt membrii de sindicat și indiferent dacă patronii s-au afiliat sau nu la o organizatie patronală.
În speță însă nici nu se pune problema și nici nu s-a invocat vreo clipă că reclamanta nu este entitate juridică căreia i se aplică acest contract. Ea se regăseste în lisata anexă la Transporturi la poziția 56 și aplică întocmai dispozițiile contractului însă numai față de proprii salariati cărora le acordă aceasta gratuitate prevăzută de art.106 însă doreste să încaseze taxe de la salariatii celorlalte unități care își desfășoară activitatea în Portul Constanta. O astfel de atitudine este interzisă de lege și anume HG 464/2003 care arată la art.1.1 pct.K ca "Compania Natională Administratia Porturilor Maritime Constanta are dreptul și obligatia de a pune la dispozitia utilizatorilor în mod nediscriminatoriu infrastructura ă ce i-a fost concesionată.
De asemenea și instanta de fond a retinut opinia că aceste contracte colective care se publică în Monitorul Oficial partea a V-a sunt, sub aspectul opozabilității lor, aplicabile, nu numai celor care le-au negociat ci și unor persoane care nu au participat la negocierea lor, opinie împărtășită și de către instanta de recurs.
A doua critică, indisolubil legată de prima este aceea a părtilor din contractul colectiv de muncă.
Recurenta sustine că nu este parte în contract ci terț. Interpretarea este eronată, avându-se în vedere opozabilitatea contractului colectiv de muncă.
Astfel, deși recurenta nu este parte în sensul de semnatar, este persoana căruia îi este opozabil acest contract în virtutea dispozițiilor legale mai sus mentionate.
Dacă aceasta vrea să perceapă taxă de la salariatii unităților cu sediul în Portul Constanta o poate face prin taxarea angajatorului și nu a salariatilor care nu au nici o vină că vin la muncă.
Opozabilitatea acestui contract față de recurentă s-a stabilit și prin decizia nr.279 pronunțată în dosarul nr- a Curtii de Apel Constanta care a statuat în mod irevocabil că textul de lege criticat se referă la toti salariatii care își desfășoară activitatea în portul Constanta și nu la semnatarii acestui contract.
3.A treia critică vizează caracterul nelegal al sentintei recurate raportat la cauzele de nulitate.
Nulitatea este acea sanctiune de drept ce constă în lipsirea unui act juridic de efecte în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă.
Rezultă din definitie, că nulitatea intervine numai în ipoteza încălcării normelor juridice stabilite pentru încheierea valabilă adică cele care se referă la condițiile de fond și formă ale actului, iar pentru stabilirea concordantei sau neconcordantei cu legea a efectelor juridice și are în vedere finalitatea legii.
În speță așa cum s-a retinut și la fond, reclamanta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, care să atragă sanctiunea nulității partiale ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și transporturi.
Aceasta a invocat în schimb motive care nu atrag sanctiunea nulității și cele care vizează inopozabilitatea acestui contract, sustinând că nu îi este aplicabil.
Motivele invocate de către recurentă că nu face parte din organizatiile patronale și nu a participat la negociere nu atrag nulitatea unui act juridic ci conduc dacă sunt reale la inopozabilitatea acestuia și la lipsa de efecte în ceea ce priveste persoana care le invocă, fără a afecta valabilitatea contractului.
În concluzie, motivele invocate nu sunt de natură a atrage sanctiunea nulității contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, fapt retinut de altfel și de către instanta de fond, iar solutia recurată este legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse curtea în baza art.312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Compania Natională Administratia Porturilor Maritime SA Constanta împotriva sentintei civile nr.74 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC IDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME, cu sediul în C, - G maritimă, județ C - declarat împotriva sentinței civile nr. 74/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr- - în contradictoriu cu intimații pârâți CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ PATRONATULUI ROMÂN, cu sediul în B,-, sector 1, UNIUNEA NAȚIONALĂ RUTIERI DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-, sector 4, CONVENȚIA SINDICALĂ NAȚIONALĂ A DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-, SINDICATELOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, strada - nr. 36-38, etaj 1, cam. 24, sector 1, FEDERAȚIA INDEPENDENTĂ A SINDICATELOR -COMERCIAL DIN TRANSPORTUL FEROVIAR, cu sediul în B, strada - - de Nord nr.1-3, parter, poarta A, Regionala CF B, sector 1, FEDERAȚIA DE DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2008.
Președinte Judecători
- - -
- -
Grefier
- -
Jud.fond:/
Red.dec.jud./ 2 ex.
Tehnored.gref./29.10.2008
Președinte:Tase VanghelițaJudecători:Tase Vanghelița, Spiridon Eleonora, Costea Monica
