Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 2703/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2703
Ședința publică din 10 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea INTERNAȚIONAL CPI PROFESIONAL SRL B ( fostă INTERNAȚIONAL CPI ) împotriva sentinței civile nr.285 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditorul intimat.
La apelul nominal s-a prezentat pentru contestatoarea Internațional CPI Profesional SRL B ( fostă Internațional CPI ), avocat, iar pentru creditorul intimat lipsă, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul contestatoarei învederează instanței că nu a reușit să achite cauțiunea dispusă și ca atare, nu mai susține capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Reprezentanta intimatului a solicitat respingerea respingerea cererii de suspendare a executării silite pentru neplata cauțiunii și totodată, a se pune în vedere reprezentantului contestatoarei să precizeze - așa cum i s-a pus în vedere - dacă punctul de lucru a fost sau nu desființat.
Reprezentantul contestatoarei arată că nu a cunoscut faptul că acea autorizație sau aviz nu a fost eliberată, susținând că pentru soluționarea contestației se impune atașarea dosarului execuțional nr. 131/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești " și " din
Reprezentanta intimatului solicită respingerea acestei cereri, motivând că nu se impune, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă o executare la titlu.
Întrebat fiind, reprezentantul contestatoarei arată că lămurirea înțelesului, întinderii și aplicarea titlului executoriu îl vizează cuantumul și perioada.
Instanța, respinge cererea privind atașarea dosarului execuțional, având în vedere susținerea formulată în contestație din care rezultă că lămurirea înțelesului întinderii dispozitivului este necesar în legătură cu cuantumul datorat și perioada pentru care această sumă este datorată.
Reprezentantul contestatoarei solicită în probațiune, încuviințarea efectuării unei expertize contabile care să fie realizată cu începere din anul 2002 și până la zi.
Reprezentanta intimatului se opune încuviințării acestei probe, motivând că acesta se solicită doar pentru tergiversarea soluționării cauzei, cu atât mai mult cu cât valoarea este stabilită din aprilie 2002, perioada se întinde până în 9.09.2005, iar calculul inflației și al dobânzii se face de către executor.
Instanța respinge cererea de probațiune formulată, apreciind că nu este utilă cauzei și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul contestatoarei a solicitat admiterea contestației, lămurirea înțelesului dispozitivului și anularea tuturor formelor de executare efectuate. Susține că dispozitivul hotărârii este imposibil de executat, în ce privește reintegrarea, deoarece societatea nu mai desfășoară activitate de pază, postul de director deținut de intimat a fost desființat, ca atare nu mai poate fi reintegrat, iar în ce privește creanța, aceasta nu este certă lichidă și exigibilă.
Întrebat fiind, arată că prezenta contestație vizează întinderea și lămurirea dispozitivului, iar în ce privește cheltuielile de judecată susține că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Reprezentanta intimatului arată că este vorba de o contestație la titlu, că deși s-a dispus reintegrarea și plata drepturilor bănești ale intimatului, societatea refuză să pună în executare hotărârea, dispozitivul, în opinia sa fiind suficient de clar, solicitând astfel respingerea contestației fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin decizia civilă nr.190 din 8 martie 2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- a fost admis recursul declarat de reclamantul - recurent împotriva sentinței civile nr.3058 din 23.11.2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - intimată International SRL.
A fost modificată în parte hotărârea recurată în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei International SRL și a dispus reluarea activității de către reclamant în funcția deținută anterior emiterii Deciziei nr.576/08.07.2002 de suspendare a contractului de muncă, respectiv de director al punctului de lucru T al International SRL.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului despăgubiri reprezentând contravaloarea salariilor, actualizate, începând cu data de 08.07.2002 până la data integrării efective în funcție, a respins capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii și au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii atacate.
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-, debitorul International SRL, a formulat contestație la executare privind lămurirea înțelesului întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de decizia de mai sus, solicitându-se și anularea formelor de executare efectuate și suspendarea executării.
În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că s-a înființat poprirea asupra contului terțului poprit, Banca Bank dar suma pentru care s- solicitat înființarea popririi nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul dispozițiilor art.379 Cod procedură civilă.
S-a susținut că sunt incidente dispozițiile art.379 alin.2 Cod procedură civilă, existând diferențe între suma pretinsă de creditor și cea recunoscută a fi datorată de debitor, creditorul majorând nejustificat debitul.
S-a invocat și imposibilitatea executării dispoziției privind repunerea în funcție a creditorului, deoarece punctul de lucru din T și-a încetat activitatea, nefiind obținute avizele necesare și încetarea de drept a contractului de muncă.
S-a solicitat și efectuarea unei expertize contabile pentru calcularea sumelor datorate.
Intimatul, a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației, neexistând motive pentru a se reține că dispozitivul sentinței este neclar și echivoc și susținând că pe calea contestației la titlu nu se pot repune în discuție sau administra probe pentru a se combate starea de fapt reținută de instanța de fond și nu se pot invoca motive de fond.
Contestația va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prin contestația la titlu se urmărește clarificarea, interpretarea, explicarea dispozitivului hotărârii pentru a se obține executarea întocmai a acestuia.
Din redactarea dispozitivului nu rezultă însă că ar exista vreo nelămurire care să atragă incidența dispozițiilor art.399 alin.1 teza II, acesta fiind clar și neechivoc.
Faptul că părțile nu sunt de acord cu cuantumul sumelor datorate de către debitor atrage incidența dispozițiilor art.3712alin 2 și 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora suma poate fi stabilită de organul de executare printr-o expertiză.
În același timp, acest motiv al contestației vizează contestația la executare propriuzisă și nu contestația la titlu.
Pentru aceste considerente în baza art.402 Cod procedură civilă, contestația va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația la executare având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr.190/8.03.2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./28.10.2008
Thred./30.10.2008
Ex.2
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan, Carmen Pârvulescu