Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 884/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 884

Ședința publică de la 28 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Spânu

JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica

Grefier: - - -

Pe rol judecarea recursului formulat de contestatorii, și împotriva deciziei civile nr. 283 din data de 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 1151 din data de 20 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Tg J în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC și intimații creditori, și, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații creditori și, lipsind recurenții contestatori, intimatul pârât BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC și intimații creditori, .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței netimbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar în cuantum de 2,5 lei, după care;

Intimații creditori și depun la dosar întâmpinare în 2 exemplare.

Instanța, pune în discuție excepția netimbrării recursului cu taxa judiciară de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar în sumă de 2,5 lei.

Intimații creditori și, având pe rând cuvântul solicită admiterea excepției invocate de instanță, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată sub nr. 3916/22.04.2005, și, au formulat contestație la executare împotriva procesului de executare silită și a celorlalte forme de executare încheiate de executorul judecătoresc în dosarul nr. 255/E/2006, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea actelor de executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare cu următoarea motivare.

Prin sentința civilă nr. 2430/22.04.2005 pronunțată de Judecătoria TG J în dosarul nr. 12031/civ/2000 definitivă și irevocabilă, investită cu formulă executorie, SC SA B și Sucursala Tg J -, au fost obligate să lase reclamantului și moștenitorilor acestuia în deplină proprietate și liniștită posesie un teren în suprafață de 1,5315 ha situat în Tg J, colonia și să ridice barăcile de locuit existente pe acest teren, în caz de neexecutare abilitând reclamanții să le ridice pe cheltuiala pârâților.

Prin sentința civilă nr. 1151 din data de 20 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Tg J în dosar nr-, s-a respins contestația la executare ca fiind neântemeiată.

Potrivit adresei nr. 11/227/06.12.2006 emisă de debitoarea SC SA B, aceasta comunică executorului judecătoresc că, în ceea ce privește obligația de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1,5315 ha teren și-a executat obligația, iar în ceea ce privește obligația de a ridica barăcile, debitoarea comunică debitorului judecătoresc, că este de acord ca obligația de a face, să fie executată de creditor pe cheltuiala debitoarei.

Observându-se dosarul de executare, rezultă că executorul judecătoresc nu a efectuat acte de executare de natură a aduce atingere intereselor contestatorilor; în momentul în care s-a constatat că barăcile sunt folosite de mai multe familii, față de care titlul executoriu nu este opozabil, executorul judecătoresc nu a întreprins nicio măsură de natură a leza interesele acestor persoane.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii, la Tribunalul Gorj - Secția civilă formându-se dosarul nr- prin care au solicitat admiterea recursului și anularea tuturor formelor de executare, cu motivarea că, sentința în cauză nu poate să fie pusă în executare deoarece spațiile de locuit sunt deținute de recurenți, față de care nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus evacuarea, cu atât mai mult cu cât Primăria TG Jao ferit lui și celorlalți o altă suprafață de teren identică, ofertă refuzată de către acesta.

În raport de constatările executorului judecătoresc, instanța a constatat că executarea nu s-a realizat, situație în care, nu mai poate fi pus în discuție capătul de cerere cu privire la suspendarea executării.

Prin decizia civilă nr. 283 din data de 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții contestatori.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs contestatorii, și, fără însă a-l timbra.

În conformitate cu art. 20 alin. 3 din Lg 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, neândeplinirea acestei obligații, în lipsa unei scutiri legale, fiind sancționată cu anularea.

Cum la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 97 lei și a timbrului judiciar în valoare de 2,5 lei, recurenții contestatori, și, fiind citați cu mențiunea expresă a timbrării, urmează a se anula ca netimbrat recursul.

Având în vedere și dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi obligați recurenții contestatori la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de contestatorii, și împotriva deciziei civile nr. 283 din data de 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-.

Obligă recurenții contestatori la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata creditoare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

2ex./30.10.2008

Președinte:Dan Spânu
Judecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 884/2008. Curtea de Apel Craiova