Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.761,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1013
Ședința publică din data de 13 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,- județul P împotriva sentinței civile nr.103 din data de 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamantul cu domiciliul ales la Parchetul udecătoriei Mizil cu sediul în M,-, județul P și pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP P cu sediul în P,-, județul
Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova reprezentat de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, lipsind intimatul reclamant și recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Consilier juridic pentru recurentul pârât și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic pentru recurentul pârât și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, având cuvântul în fond, solicită admiterea recursurilor.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, la data de 24.07.2008 sub nr- reclamantul, personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 1 ianuarie la zi și în viitor, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat dispozițiile OG nr. 137/2000 privind discriminarea și Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă având în vedere obligativitatea Deciziei nr. 821/2008 a Curții Constituționale ce a constatat că disp. art. 2 alin. 1, alin. 11 și art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că dau în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea dispozițiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
De asemenea, a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2003-01.08.2005, raportat la disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 conform căruia, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, respectiv în termen de 3 ani.
A mai apreciat că, dat fiind că în ipoteza admiterii acțiunii instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege, aceasta apare ca inadmisibilă.
A susținut că și capătul de cerere privind plata actualizată a drepturilor bănești pretinse e neîntemeiat întrucât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție e instituție bugetară și nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Totodată, dat fiind că din interpretarea disp. art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetul de muncă e retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, apare ca neîntemeiat și capătul de cerere privind efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la spor în carnetul de muncă al reclamantului.
De asemenea, același pârât a formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamant și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința nr.103 din data de 4 decembrie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție ca fiind formulate împotriva unor persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada 01.01.2003 - 22.07.2005.
De asemenea, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și a obligat pârâții sus-menționați să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat lunar în raport de salariul de bază brut lunar începând cu data de 03.02.2007 și în continuare, corespunzător perioadei efectiv lucrate, ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței lunare a fiecărei sume până la data plății efective.
Prin aceeași sentință s-a dispus și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului și s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, Curtea a admis-o, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamant și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin urmare, față de admiterea acestei excepții, Curtea a respins acțiunea față de pârâtul MEF, ca și cererea de chemare în garanție a acestuia, ca fiind formulate față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, raportat la disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 conform cărora pentru acțiunile personale care însoțesc un drept subiectiv civil de creanță termenul general de prescripție e de 3 ani, socotit potrivit art. art. 7 alin. 1 din același act normativ de la data nașterii dreptului la acțiune, Curtea a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada 1.01.2003 - 22.07.2005.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că acțiunea este întemeiată în raport cu ceilalți pârâți.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii, s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, Curtea a constatat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, a rezultat fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Având în vedere că prin OG nr. 8/2007, funcția de șofer a fost apreciată ca fiind conexă personalului auxiliar de specialitate, beneficiind de aceleași drepturi salariale, Curtea a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahovas ă plătească reclamantului sporul de 50% în raport de salariul de bază brut lunar începând cu luna 03.02.2007 și în continuare,corespunzător perioadei efectiv lucrate, ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței lunare la plata efectivă. De asemenea, Curtea a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă a reclamantului și respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art.304 pct. 4 și 9.pr.civilă criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa considerat că s-a respins nejustificat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, că s-au actualizat sumele datorate cu indicele de inflație, deși pârâții nu se aflau în culpă procesuală, că instanța a dispus completarea carnetelor de muncă cu aceste drepturi, deși ele nu fac parte din categoria celor prevăzute de art.11 alin.2 din Decretul 92/1976.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa înțeles să formuleze cerere de îndreptare eroare materială prin cererea de recurs solicitând obligarea pârâților la achitarea sporului solicitat începând cu data de 03.02.2007 și nu cu data de 23.07.2005.
Curtea de APEL PLOIEȘTIa calificat acest motiv ca fiind motiv de recurs întrucât potrivit art.281 pr.civilă, cererea de îndreptare eroare materială se face la instanța care a pronunțat hotărârea și nu la instanța de recurs.
Ministerul Publica criticat sentința recurată întrucât personalului conex nu era asimilat personalului auxiliar din punct de vedere al salarizării.
A arătat același recurent că, prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, personalul conex nu este trecut în categoriile enumerate ca fiind beneficiare ale acestui spor.
Ca atare, recurentul a considerat că acestui personal i se cuvine sporul menționat, numai cu începere de la intrarea în vigoare a Ordonanței nr.8/2007.
În plus,consideră recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la conținutul legii speciale de salarizare a personalului auxiliar de specialitate și conex. Mai mult decât atât, instanța a dispus actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume, deși unitatea recurentă nu se află în culpă procesuală și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor cu toate că instanțele judecătorești sunt finanțate de la bugetul de stat.
În ceea ce privește obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă, recurentul consideră că s-au încălcat disp. art. 11 alin.2 din Decretul nr.1/1976.
Recursul a fost depus la Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost trimis Curții de APEL PLOIEȘTI prin adresa nr- din data de 20.03.2009, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr.104 din data de 20.01.2009.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de prevederile legale aplicabile în cauză și sub toate aspectele, conform art.3041pr.civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
În ce privește cererea de chemare în garanție a pârâtului MEF - prin DGFP P, în mod corect Curtea a respins-o, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamant și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii, s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, Curtea a constatat că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Recurenții nu pot invoca vidul legislativ pentru a provoca reclamanților un prejudiciu prin devalorizarea drepturilor bănești neachitate, astfel că reactualizarea sumelor se datorează indiferent că recurenții nu au avut suport legal pentru a achita aceste drepturi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,- județul P împotriva sentinței civile nr.103 din data de 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamantul cu domiciliul ales la Parchetul udecătoriei Mizil cu sediul în M,-, județul P și pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P,Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP P cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
- - - - - -
Grefier,
red.CP/MI
2 ex./02.06.2009
df- Curtea de APEL PLOIEȘTI
jf. /
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
