Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 126/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 126/2010
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL AIî mpotriva sentinței civile nr.1026/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocatul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul reclamantului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Consideră că reclamantul nu a săvârșit abateri disciplinare, nu a părăsit sediul societății decât cu acordul conducerii. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată solicitate la fond.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta " " AIs olicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie anulată decizia nr.863/31.03.2009 emisă de pârâtă și să se dispună reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii deciziei;
- să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale, începând cu data de 1.01.2009 și până la reintegrarea efectivă pe post, precum și dobânda legală aferentă acestor sume, de la data scadenței până la data plății efective, conform nr.OG9/2002;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, a arătat a fost salariatul societății pârâte, în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată nr.-/28.07.2008, pe postul de muncitor necalificat și că prin decizia nr.863/31.03.2009 pârâta a dispus suspendarea raportului de muncă al părților, întemeiat pe dispozițiile art.52 alin.1 lit. a Codul muncii.
Decizia de mai sus este lovită de nulitate, în opinia reclamantului, deoarece în cauză nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă prevăzută de art.267 Codul muncii iar în cuprinsul deciziei nu este descrisă abaterea disciplinară reținută în sarcina acestuia, respectiv, părăsirea locului de muncă de către aceasta, fără acordul conducerii unității. În legătură cu acest aspect a susținut că nu este vorba despre nici o abatere întrucât a plecat de la serviciu, alături de alți 25 de salariați, cu acordul patronului unității care știa despre intenția lucrătorilor de a se deplasa la. A pentru a depune o sesizare referitoare la neachitarea salariilor restante de către angajator.
Sub un ultim aspect, a arătat că în decizia a cărei anulare o solicită nu este indicată perioada în care este suspendat contractul individual de muncă al reclamantului.
În drept, a invocat art.52 alin.1 lit. a, art.161 și art.163 alin.1 Codul muncii, art.264 și urm. Codul muncii, nr.OG9/2002 și art.274 Cod proc.civ.
La prima zi de înfățișare, reclamantul a depus o precizare acțiunii inițiale, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta " " A I:
- să se dispună anularea deciziei nr.863/31.03.2009 emisă de unitate și reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei;
- să se dispună anularea deciziei nr.1006/27.04.2009 emisă de pârâtă;
- să se dispună anularea deciziei nr. 1022/27.04.2009 emisă de pârâtă;
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale care i se cuvin, începând cu data de 1.01.2009 și până la data reintegrării efective pe post precum și dobânda legală aferentă acestei sume, conform nr.OG9/2002;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea precizării de acțiune a susținut că prin decizia nr.863 din 31.03.2009, care este lovită de nulitate, prin prisma celor arătate în acțiunea introductivă, pârâta a dispus suspendarea raportului de muncă al părților, întemeiat pe dispozițiile art.52 alin.1 lit. a Codul muncii și că ulterior, în data de 27.04.2009, aceeași pârâtă a emis decizia nr.1006/2009 prin care a dispus încetarea perioadei de suspendare a contractului de muncă al reclamantului și decizia nr.1022/2009, prin care a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al acestuia, întemeiată pe dispozițiile art.61 lit. a Codul muncii.
Cu privire la decizia de concediere a arătat că este de asemenea lovită de nulitate, conform art.267 alin.1 Codul muncii, întrucât deși în motivarea deciziei se face referire la un proces verbal de cercetare disciplinară întocmit de ing., cu nr.992/24.04.2009, reclamantul nu a fost convocat scris sau verbal, în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare ci doar un set de înscrisuri în probațiune.
Prin sentința civilă nr.1026/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " " A I, și pe cale de consecință:
- s-a dispus anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr.863/31.03.2009 și decizia nr.1006/27.04.2009 de încetare a suspendării;
- s-a dispus anularea deciziei nr.1022/27.04.2009 de încetare a contractului de muncă al reclamantului, emisă de pârâtă, și reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior emiterii acestei decizii;
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neachitate, începând cu data de 1.01.2009 și până la data reintegrării efective pe post precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume, de la data scadenței și până la data plății efective;
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul a fost salariatul pârâtei, pe postul de muncitor necalificat, și că prin decizia nr.1022/27.04.2009 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă la reclamantei, în temeiul art.61 lit. a Codul muncii, începând cu data de 27.04.2009.
Sub aspectul cerințelor de formă, prevăzute de art.267 Codul muncii, instanța de fond a reținut că acestea au fost respectate de către pârâtă, deoarece prin decizia nr.863 din 31.03.2009 s-a dispus suspendarea contractului de muncă al acestuia tocmai în vederea efectuării cercetării disciplinare, astfel încât nu se poate reține neîndeplinirea acestei proceduri. În plus, la dosar pârâta a depus dovada convocării reclamantului la cercetarea disciplinară precum și nota explicativă dată de acesta la 24.04.2009.
Pe fond, însă, măsura concedierii disciplinare a reclamantului, în temeiul art.61 lit. a Codul muncii, a fost apreciată de către instanța de fond ca fiind neîntemeiată deoarece fapta reclamantului, constând în părăsirea locului de muncă nu a fost săvârșită cu vinovăție de către acesta, așa cum susține pârâta. Mai mult, din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că administratorul societății și-a dat acceptul mai multor angajați, printre care se afla și reclamantul, să plece din unitate, pentru a solicita sprijinul A, în scopul obligării conducerii pârâtei la plata salariilor restante către angajați.
Prin urmare, părăsirea locului de muncă nu a fost făcută în scopul producerii vreunei pagube societății astfel că nu poate fi reținută ca fiind o abatere disciplinară, de natură să determine concedierea reclamantului pe motiv disciplinar.
În consecință, s-a apreciat că atât decizia nr.1022/2009 de concediere a reclamantului, cât și decizia nr.863/2009, care este accesorie celei menționate mai sus, precum și decizia nr.1006/2009 sunt nelegale și netemeinice, impunându-se anularea lor, cu toate consecințele care decurg din aceasta sub aspectul reintegrării pe post și a plății drepturilor salariale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâta " " A I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția instanței de fond se întemeiază pe interpretarea eronată a prevederilor legale în materie deoarece fapta reclamantului constând în părăsirea locului de muncă, fără acordul conducerii unității, precum și refuzul de a îndeplini sarcinile de serviciu care-i revin, constituie o fapte grave de natură a justifica temeinicia concedierii reclamantului.
locului de muncă nu se poate face în baza unei aprobări verbale, ci doar a unei aprobări scrise, iar motivul plecării, constând în rezolvarea unor probleme ținând de plata salariilor nu este justificat în condițiile în care instituțiile cărora reclamantul și ceilalți salariați s-au adresat nu au competențe în ce privește plata salariilor, angajatorul fiind o persoană juridică privată.
În drept, a invocat art.304 pct.9 și art.304/1 Cod proc.civ.
Intimatul a solicitat prin întâmpinarea depusă, în temeiul art.308 Cod proc.civ. respingerea ca nefondat a recursului, susținând că soluția pronunțată de către prima instanță se întemeiază pe interpretarea și aprecierea corectă a prevederilor legale și a probelor administrate în cauză.
Verificând legalitatea și temeinicia sentințe atacate, prin prisma acestor critici și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ, precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că lipsa reclamantului de la locul de muncă nu a fost una nejustificată, cum susține pârâta recurentă, ci una care a avut ca temei principal neîndeplinirea de către angajator a obligației de plată a salariilor astfel, cum este ea prevăzută la art.39 alin.1lit. a Codul muncii, aspect care a fost de natură să-i determine pe salariați să se adreseze A pentru a-i ajuta. În plus, motivul plecării de la serviciu a fost adus la cunoștința conducerii unității, salariații solicitând bilet de voie în acest sens, bilet care nu li s-a eliberat pe considerentul că nu au nevoie de el.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod corect că, în speță, fapta reclamantului nu întrunește condițiile pentru a fi considerată abatere disciplinară în sensul art.263 alin.2 Codul muncii, iar scopul absenței a fost unul legitim, în condițiile în care angajatorul, la rândul său, nu și-a respectat obligația principală care-i revine, respectiv cea de plată a salariilor.
Referitor la deciziile nr.863/2009 și nr.1006/2009, instanța de fond a reținut corect că fiind accesorii deciziei principale, de concediere disciplinară, urmează soarta acesteia, fiind la rândul lor anulate.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul cu care fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL AIî mpotriva sentinței civile nr.1026/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Ianuarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored./
4 ex./18.02.2010
Jud. fond. /
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Nicoleta Vesa
