Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2321/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 2321
Ședința publică din data de 4 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul -, domiciliat în comuna, județ D, împotriva sentinței civile nr.1420 din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC N SRL, cu sediul în C N,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-reclamant a depus la dosar, prin fax, o cerere la care a atașat certificatul de grefă emis de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în dovedirea susținerii solicitării formulată prin cererea de la termenul anterior, în sensul administrării probei cu înscrisuri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și constatând că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza la a doua strigare.
După reluarea cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, la apelul nominal au lipsit părțile.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recurentul a depus la dosar pentru termenul de azi-pe care l-a indicat expres-o cerere însoțită înscrisul pentru care a cerut amânarea cauzei la un termen anterior, cerere din cuprinsul căreia rezultă intenția acestuia de a se soluționa recursul pe fondul său în lipsă și, după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CNF. LCN pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună obligarea pârâtei să-i comunice decizia de încetare a raporturilor de muncă, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada 24.11.2006 până la zi, plata diurnei pentru lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008 și plata concediului de odihnă aferent zilelor de muncă lucrate.
S-a solicitat totodată și reactualizarea acestei sume, obligarea pârâtei la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că între el și pârâtă a intervenit un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată încheiat la 24.11.2006, reclamantul fiind încadrat ca șofer de autocamioane-8324.
În executarea contractului reclamantul făcut prima cursă în Spania și a lucrat efectiv după aceea, până la 8.01.2008, însă afirmă că nu a primit salariul niciodată ci numai diurnele, aspect constatat și de inspectorii ITM
Reclamantul a notificat pârâtei obligația de a-i achita drepturile salariale restante însă pârâta nu s-a conformat. De asemenea, reclamantul arată că nu a primit decizia de încetare a raporturilor de muncă și precizează că acestea nu au încetat prin acordul părților. Nu a primit nici preaviz și nu i s-a acordat nici concediul de odihnă la care avea dreptul. Datorită faptului că motivul desfacerii contractului de muncă a fost indicat ca fiind acordul părților, reclamantul nu a putut beneficia nici de ajutor de șomaj.
În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a depus înscrisuri (filele 4-17).
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 29-31), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
S-a susținut că începând cu sfârșitul anului 2007 reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
În aceste condiții, pârâta a formulat o adresă către reclamant pentru clarificarea condițiilor privind încetarea raporturilor de muncă. Pe timpul derulării contractului de muncă unitatea pârâtă a fost de bună-credință și a achitat la timp și în cuantumul prevăzut în contract, toate drepturile salariale până în luna decembrie 2007 mai puțin cele aferente lunilor decembrie 2007-ianuarie 2008 pentru care l-a somat să se prezinte la sediul său pentru a-și ridica restanțele salariale.
În condițiile în care reclamantul nu s-a prezentat pârâta a procedat la desfacerea contractului său de muncă.
La 30.03.2009 reclamantul și-a precizat acțiunea(filele 51-52) în sensul că a solicitat 30.000 euro daune morale întrucât a fost dat afară în mod brutal fără plata drepturilor salariale și fără comunicarea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
La 27.04.2009 prin nota de ședință depusă, pârâta și-a precizat poziția procesuală față de cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamant. Pârâta s-a declarat de acord cu plata drepturilor salariale pentru luna decembrie 2007-409 lei iar pentru perioada 1-8.01.2008 suma de 83 lei, plata diurnei pentru perioada decembrie 2007 și 1-8.01.2008 respectiv echivalentul a 1900 Euro din ziua plății. S-a solicitat respingerea celorlalte capete de cerere inclusiv plata daunelor morale întrucât culpa neîncasării drepturilor salariale revine reclamantului. De asemenea, cuantumul acestora este de 21 de ori mai mare decât contravaloarea drepturilor solicitate și n u au nici un fel de justificare.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și interogatorii reciproce administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1420 din 24 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale pentru perioada 21.11.2006-8.01.2008 calculate în funcție de salariul de bază brut lunar de 370 lei în perioada 24.11.2006-31.12.2006 și 528 lei pentru restul perioadei.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâtă la plata indemnizației reprezentând concediu de odihnă precum și la plata diurnei cuvenită pentru lunile decembrie 2007-ianuarie 2009 în cuantum de 1900 Euro în echivalentul în lei la momentul plății, respingând capătul de cerere privind daunele morale.
Pârâta a fost obligată la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamant și pârâtă a intervenit un contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată iar pe perioada derulării acestuia reclamantul a primit suma de 1500 euro/lună pentru perioada 24.11.2006-31.11.2007, reprezentând diurnă.
Deși pârâta a susținut că și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contract cu privire la drepturile salariale ale reclamantului, la dosar nu au fost administrate probe în acest sens. Nu s-a făcut dovada că reclamantul primind aceste drepturi salariale, a refuzat semnarea statelor de plată.
Deși la dosar s-a depus o declarație extrajudiciară de martor, aceasta nu are valoare probantă ținând seama că prin dispozițiile art. 1191 cod civil dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei se poate face cu martori doar prin acordul ambelor părți. Pârâta nu a făcut nici dovada că a depus drepturile salariale pe care le recunoaște ca fiind restante într-un cont bancar pe numele și la dispoziția reclamantului.
Dincolo de aceste aspecte, din adresa ITM C se confirmă faptul că pe statele de plată prezentate de către angajator nu există semnătura reclamantului ca dovadă a ridicării drepturilor salariale.
Potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În aceste condiții, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale pentru perioada 21.11.2006 - 8.01.2008 calculate în funcție de salariul de bază brut lunar de 370 lei în perioada 24.11.2006 - 31.12.2006 și 528 lei pentru restul perioadei, sumele fiind calculate astfel cum au fost stabilite de părți prin contractul individual de muncă și prin actul adițional la acest contract.
În aceleași condiții s-a calculat și contravaloarea concediului de odihnă și diurna cuvenite pentru lunile decembrie 2007-ianuarie 2008.
Deși s-au solicitat daune morale, reclamantul nu a făcut dovada că a suferit vreun prejudiciu în urma desfacerii contractului individual de muncă.
De altfel, acesta nici nu a contestat decizia de desfacere a contractului individual de muncă, prezumându-se astfel că este de acord cu încetarea raporturilor de muncă.
Pe cale de consecință, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în condițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a exercitat recurs reclamantul (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând cazurile de recurs prev.de art.304 pct.6,7 și 8 cod pr.civ. recurentul-reclamant a susținut sub un prim aspect că instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei de a-i comunica decizia de desfacere a contractului de muncă pentru a putea fi atacată în justiție iar sub un alt aspect, că nu s-a dispus actualizarea sumelor ce i se cuvin iar acestea i-au fost acordate numai până la concediere iar nu la zi, astfel cum a solicitat.
Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului și casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Deși a fost legal citată în instanța de recurs, intimata-pârâtă nu s-a înfățișat la judecată, nu a formulat întâmpinare sau concluzii scrise.
Curtea, verificând sentința atacată prin prisma criticilor aduse, a cazurilor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele, așa cum impune art.3041cod pr.civ. constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la comunicarea deciziei de desfacere a contractului de muncă, este adevărat că prima instanță a omis să cerceteze și să dea o dezlegare motivată acestuia.
Curtea constată că la judecata în fond reclamantul însuși prin precizarea la acțiune depusă în scris pentru termenul de judecată din 30 martie 2009 la filele 51-52 recunoscut că a luat cunoștință de decizia de desfacere a contractului de muncă cu ocazia acestui proces, decizia din 9 ian.2008 înregistrată la ITM C sub nr.186 fiind anexată de pârâtă la întâmpinare(fila 44).
De altfel, reclamantul-recurent a și contestat în justiție această decizie astfel cum a afirmat și dovedit cu înscrisul depus în recurs (filele18-19) situație în raport de care critica formulată nu se mai justifică.
Referitor la celelalte două critici vizând neacordarea sumelor cuvenite la zi și actualizarea lor cu indicele de inflație, Curtea constată că potrivit art. 162 și 163 din Codul muncii salariul se plătește direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta iar dovada plății se face prin semnarea statelor de plată ori prin orice alte documente care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, angajatorul era obligat să producă dovada că a plătit salariul cuvenit reclamantului în perioada 24 noiembrie 2006-8 ianuarie 2008, dată la care contractul de muncă i-a fost desfăcut, prin decizia citată mai sus.
Este adevărat că în acțiunea sa, reclamantul a solicitat plata salariului la zi dar nu a făcut proba că a lucrat efectiv pentru angajator cel puțin până la data de 2 septembrie 2008 când a învestit tribunalul cu cererea sa, așa încât în mod justificat nu i-a fost acordat salariul lunar la care avea dreptul decât pentru perioada în care a avut raporturi legale de muncă cu societatea angajatoare, critica adusă sentinței sub acest aspect urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Sumele reprezentând salariul cuvenit pentru perioada 24 noiembrie 2006-8 ianuarie 2008 acordate de instanța de fond nu au fost însă actualizate, așa cum reclamantul a solicitat prin acțiune, deși este îndreptățit la aceasta datorită erodării creanței sale urmare procesului inflaționist ce afectează moneda națională pe de o parte, iar pe de alta, pentru că în exclusivitate culpa neachitării drepturilor salariale revine angajatorului ce urmează a răspunde contractual pentru paguba creată salariatului prin neacordarea salariului la termenul stabilit,adică în ziua de 25 lunii următoare conform lit.J, pct.4 din contractul de muncă încheiat cu acesta și care constituie legea părților(fila 15 dosar fond).
Pentru considerentele care preced, în temeiul art.312 cod pr.civ.Curtea va admite recursul, constatând fondată această ultimă critică a sentinței în raport de cazul de recurs prev.de art.304, pct.8 cod pr.civ. fiindcă prima instanță a încălcat principiul înscris în art.969(1) cod civil, cu consecința modificării în parte a sentinței civile nr.1420 pronunțate la 24 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița în sensul că drepturile bănești acordate de instanța de fond reclamantului-recurent se vor actualiza în raport de indicele de inflație, începând cu data scadenței sumelor și până la data plății efective.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul -, domiciliat în comuna, județ D, împotriva sentinței civile nr.1420 din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC N SRL, cu sediul în C N,-, județ C și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată în sensul că drepturile bănești acordate de instanța de fond se vor actualiza în raport de indicele de inflație, începând cu data scadenței sumelor și până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4 decembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
fiind în concediu de odihnă
a semnat președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
2010-01-04
/FA
5 ex.
Trib.D nr-
G -
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
