Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2319/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI AȘIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 2319
Ședința publică din data de 4 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1178 din 20 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, --, - și -, toți cu domiciliul în ales la cabinet avocatură - P,-,.9,.B,.24, județ P și intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județ P, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții -, -, -, --, - și - au chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate ca au fost și continuă să fie discriminați în raport cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cei ai Curții Constituționale, dar și cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi, fiecare fiind prejudiciat cu sumele aferente creșterii salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu salariul din decembrie 2006, cu 2% începând cu aprilie 2007 în raport cu salariul din martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007, în raport cu salariul din luna septembrie 2007, înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost supuși ca urmare a neacordării unui salariu egal cu al celorlalți magistrați, demnitari, funcționari publici ori salariați contractuali ai statului, discriminare ce nu poate fi înlăturată decât prin acordarea majorărilor salariale amintite anterior și reclamanților, repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale amintite, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate începând cu luna ianuarie 2007 și până la efectuarea plății, obligarea acestora la indexarea sumelor datorate, prin aplicarea coeficienților de inflație începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire și până la acela al efectuării plății drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării, precum și efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în cărțile de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 31.01.2007, Guvernul României a emis un număr de 3 ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului, începând cu 01.01.2007, tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților judecători de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii.
S-a mai arătat că singurii magistrați care, asemeni tuturor celorlalți salariați ai statului, au primit majorări salariale de la 01.01.2007, sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cei ai Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții acestuia.
Reclamanții au precizat că prin OG nr.10/31.01.2007 au fost majorate salariile tuturor persoanelor anterior menționate, cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, iar prin OG nr.16 și 27/31.01.2007, s-a dispus majorarea drepturilor bănești cu începere de la 01.01.2007 a personalului Ministerului Afacerilor Externe și a controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente.
În drept, au fost invocate disp. OG nr.137/2000, cu precădere ale art.1 alin.2 lit.e pct.i, Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevederile Constituției ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitatea de tratament și nediscriminarea și disp.OG nr.10/2007, nr.16/2007 și 27/2007 și ale Legii nr.232/2007.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP P, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, întrucât nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Ministerul Public ) și nu repartizează sume de la buget acestora, ele fiind alocate conform destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat.
Și pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că soluționarea cauzei este de competența judecătoriei, conform art.27 din OG nr.137/2000 și fiind o acțiune în pretenții, se impune a fi timbrată la valoare, iar pe fond, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, deoarece susținerea reclamanților în sensul că neaplicarea creșterilor salariale solicitate și pentru salariile magistraților are caracter discriminatoriu este, în cauză nefiind aplicabile disp.art.2 alin.2 din OG nr.137/2000, salarizarea magistraților fiind realizată prin lege specială.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1178 din 20.09.2007, Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MFP, respingând acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, a fost admisă acțiunea în parte în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ce au fost obligați la plata către reclamanți a majorărilor salariale de 5% cu începere de la 1 ianuarie 2007 (raportat la salariul din luna decembrie 2006), de 2% cu începere de la 1 aprilie 2007 (raportat la salariul din luna martie 2007) și de 11% de la 1 octombrie 2007 (raportat la salariul din luna septembrie 2007), sume ce urmează a fi indexate în raport de indicele de inflație, începând cu luna ianuarie 2007 până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând majorări salariale de 5% și 2%, conform OG nr.9/2000, modificată și completată începând cu data pronunțării hotărârii - 20.09.2007 și până la data efectuării plății.
Prin aceeași sentință, pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahovaa fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și s-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, că este neîntemeiată, deoarece acțiunea vizează plata unor drepturi salariale derivând din raporturi de muncă, caz în care competența aparține tribunalului și nu judecătoriei, iar reclamanții pot formula, în principiu, acțiune în justiție privind plata drepturilor solicitate constând în majorările salariale solicitate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că este întemeiată și a admis-o reținându-se că acest minister nu are calitate de angajator al reclamanților, neexistând raporturi de muncă între aceștia și că nu poate fi ordonator de credite pentru Ministerul Public, care are la rândul său această calitate, în conformitate cu art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că prin OG nr. 10/31.01.2007 s- stabilit ca în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar, precum și indemnizațiile personalului care îndeplinește funcții de demnitate publică stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea 154/1998, să se majoreze în trei etape, după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
S-a mai arătat că aceste majorări salariale au fost precizate prin OG nr. 27/31.01.2007 în ceea ce-i privește pe controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, precum și prin OG nr. 16/31.01.2007 în ceea ce privește personalul din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile culturale românești din străinătate.
De asemenea, s-a reținut că din anexa 2/2 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică reiese că printre persoanele care ocupă funcții de demnitate publică se numără și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cei ai Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții acestuia.
Așa fiind, s- concluzionat că singurii magistrați exceptați de la acordarea majorărilor salariale amintite anterior sunt judecătorii din cadrul curților de apel,tribunale și judecătorii, printre aceștia numărându-se și reclamanții din cauză, în calitate de procurori, iar modul în care s-a procedat la majorarea salariilor anumitor magistrați, în detrimentul altora, a reținut tribunalul, conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, prin aceasta aducându-se atingere principiului egalității de tratament în materie de muncă și salarizare și al egalității în fața legii.
S-a mai arătat că diferențierea nu este justificată de conținutul concret al funcției ocupate, de pregătirea profesională sau de responsabilitățile pe care le implică munca desfășurată de magistrații în privința cărora s-au prevăzut majorările salariale la care s-a făcut anterior referire, distincția făcută de legiuitor negăsindu-și nicio justificare obiectivă sau rezonabilă, astfel că s-a reținut tratamentul diferențiat aplicabil persoanelor aflate în situații analoage sau comparabile ca fiind injust și încălcând drepturile consfințite de art. 1 alin.3 din OG nr. 137/2000.
Totodată, raportând efectele OG nr.10, 16 și 27, toate din 31.01.2007, la definiția discriminării, astfel cum aceasta este reglementată de art.2 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a constatat preferința unei anumite categorii a salariaților bugetari în majorarea sau indexarea veniturilor lunare, acest tratament fiind de natură a aduce atingere folosinței drepturilor economice ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunale și judecătorii și procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale si judecătorii, recunoscute prin art.6 lit.c din același act normativ, la care s-a făcut trimitere.
Constatând că majorarea sau indexarea veniturilor anumitor salariați bugetari nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea unui scop legitim, contravenind art. 16 alin.l din Constituție și art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul că celor sus-arătate, făcându-se precizarea că, referitor la capătul de cerere privind plata dobânzii legale pentru sumele datorate începând cu luna ianuarie 2007 și până la efectuarea plății, pentru a curge astfel de dobânzi, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, iar în cauză, exigibilitatea creanței a fost constatată prin prezenta hotărâre, astfel că de la momentul pronunțării acesteia reclamanții sunt îndreptățiți să primească dobânzile legale aferente sumelor reprezentând majorări salariale de 5% și 2%.
Cu privire la sumele reprezentând majorări salariale de 11%, instanța a reținut că acestea nu îndeplinesc condiția lichidității și nici a exigibilității, dobânzile legale aferente acestora putând fi solicitate de către reclamanți începând cu data de 01.11.2007.
Referitor la capetele de cerere privind constatarea discriminării în raport cu judecătorii Înaltei Curți de Casație si Justiție, cei ai Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițe adjuncții săi, constatarea că fiecare dintre reclamanți a fost prejudiciat cu sumele aferente creșterii salariale, precum și înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost supuși ca urmare a neacordării unui salariu egal cu al celorlalți magistrați, demnitari, funcționari publici ori salariați contractuali ai statului, s-a arătat că prin aceste solicitări, reclamanții tind la constatarea existenței unor stări de fapt, care sunt inadmisibile față de art. 111 Cod pr.civilă, ce statuează că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.
De asemenea, s-a arătat că și dacă reclamanții ar fi solicitat prin acțiunea lor să se constate existența sau inexistența unui drept, cererea lor tot nu ar fi putut fi primită, întrucât prin celelalte capete de cerere, care au fost admise, dreptul lor a fost realizat, făcându-se aplicarea tezei a II-a a art. 111 Cod pr.civilă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.3, 4, 7 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.
Susține recurentul că hotărârea cuprinde motive contradictorii și este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât, pe de o parte, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale invocată de recurentul-pârât în temeiul disp.OG nr.137/2000, reținând că această excepție este neîntemeiată deoarece vizează plata unor drepturi salariale derivând din raporturi de muncă, iar pe de altă parte, în motivarea hotărârii, precizează că disp.art.17 din Legea nr.45/2007, prin care s-a abrogat art.35 din OG nr.27/2006, sunt discriminatorii și contravin dispozițiilor OG nr.137/2000.
Or, arată recurentul, constatarea de către instanță a unei discriminări ar fi atras în mod logic, după sine, admiterea excepției, ținând cont de disp.art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, la care s-a făcut trimitere și care stabilesc în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
O altă critică se referă la nelegala obligare a recurentului la plata creșterilor salariale solicitate, acțiunea intimaților-reclamanți fiind neîntemeiată, iar hotărârea fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se învederează că intimații-reclamanți, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au solicitat creșterile salariale prevăzute în textele de lege indicate, în condițiile în care nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate.
Se mai arată că nu se poate reține existența unei discriminări pe motivul neaplicării creșterilor salariale și la salariile magistraților, nefiind aplicabile disp.art.2 alin.2 din OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, acordarea creșterilor salariale numai anumitor categorii profesionale neconstituind o discriminare, salarizarea magistraților realizându-se printr-o lege specială, neputându-se echivala sistemele de salarizare între categorii diferite de personal.
Mai arată recurentul că și Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența acesteia că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate, iar principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
De asemenea, și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat în mod constant că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare, prin soluția pronunțată, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești, aceasta neputând decât să interpreteze legea și să o aplice, iar nu să adauge la lege.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești sau modificarea sentinței și respingerea acțiunii, cerându-se și judecarea cauzei în lipsă.
Prin încheierea din 9 aprilie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii acestei instanțe, iar prin încheierea nr.6605 din 3 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererile de abținere pe motiv că în raport de disp.art.I și art.II alin.3 din OUG nr.75/2008, recursul de la soluționarea căruia s-au abținut judecătorii Curții de APEL PLOIEȘTI nu mai este de competența acestei instanțe.
Ulterior, având în vedere că prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale s-a constatat că art.I și II din OUG nr.75/2008 sunt neconstituționale, prin încheierea din 6 martie 2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus, în conformitate cu art.30 alin.2 Cod pr.civilă, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la ÎCCJ pentru soluționarea cererilor de abținere ale judecătorilor Curții de APEL PLOIEȘTI, iar prin încheierea nr.7569/16.09.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de abținere.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește prima critică din recurs, este neîntemeiată susținerea potrivit căreia în mod greșit prima instanță a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de recurentul-pârât.
Astfel, chiar dacă intimații-reclamanți au invocat în susținerea acțiunii dispozițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, arătând că sunt discriminați, iar conform art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, persoana care se considerată discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, în speță despăgubirile solicitate reprezintă drepturi salariale, derivând din raporturi de muncă, astfel încât, ținând cont de disp.art.2 pct.1 lit.c Cod pr.civilă, ce statuează că tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, în mod corect prima instanță a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Critica privind greșita soluționare a fondului cauzei este însă întemeiată.
S-a reținut de către prima instanță, ca argument pentru admiterea acțiunii, împrejurarea că există o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, a magistraților, prin aceea că majorările salariale prevăzute de OG nr.10/2007 au fost acordate judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, celor ai Curții Constituționale, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților acestuia.
Or, salarizarea judecătorilor, a procurorilor- inclusiv a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a președintelui acesteia, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților acestuia- și a altor categorii de personal din sistemul justiției, se realizează în prezent conform OUG nr. 27/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar dispozițiile din Legea nr.154/1998 referitoare la salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținute de prima instanță ca fiind în vigoare, au fost abrogate expres prin art.41 din OUG nr.27/2006.De asemenea, prevederile referitoare la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții acestuia, cuprinse la nr.crt.11-13 din anexa II/2 la Legea nr.154/1998, au fost abrogate prin art.9 alin.2 din OG nr.83/2000, iar prin art.41 din OUG nr.27/2006 s-au abrogat și orice alte dispoziții contrare.
În ceea ce privește pe judecătorii Curții Constituționale, această instituție nu face parte din autoritatea judecătorească, astfel încât nu se poate reține existența unei discriminări, câtă vreme nu se poate vorbi de situații comparabile.
Nu poate fi reținută nici existența unei discriminări a judecătorilor în raport cu alte categorii de salariați din sistemul bugetar. Astfel, reclamanții au solicitat, practic, achitarea unor diferențe salariale rezultând din aplicarea unor creșteri salariale prevăzute de diferite acte normative pentru alte subiecte de drept, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus-menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008, nr.820/3.07.2008 și nr.821/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul acțiunii reclamanților, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceștia în susținerea acțiunii, rezultă că în mod greșit s-a admis în parte acțiunea în sensul celor dispuse prin sentința atacată.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1178 din 20 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, --, - și -, toți cu domiciliul în ales la cabinet avocatură - P,-,.9,.B,.24, județ P și intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județ P, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județ P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 decembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
fiind în concediu fără plată
a semnat grefier șef secție
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
29.12.2009
9 ex.
/FA
Trib.P nr-
-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
