Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.267
Ședința publică din data de 13 februarie 2009
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
: -- -
Grefier: -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2286 din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, domiciliat în comuna, nr.423, județ P, -, domiciliat în comuna, sat, nr.486, județ P și -, domiciliat în P,-,.16 B,.B,.2,.28, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns, pentru intimatul-reclamant -, avocat din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr.29172/2009 lipsind recurenta-pârâtă SC ""SA și intimații-reclamanți - și -.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru intimatul-reclamant - depune la dosar, în copie, sentința nr.2286/15.09.2008 și încheierii din camera de consiliu din data de 17.10.2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în dosarul nr- și declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația intimatului-reclamant că alte cereri nu mai are de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru intimatul reclamant -, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptarea erorii materiale în sensul că suma corectă este de 10310 RON, nu 1031 RON, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței ce o depune la dosar.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2286 din data de 15 septembrie 2008 Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Prin actiunea inregistrata sub nr- reclamantii, si au chemat in judecata pe parata SC SA B, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa fie obligata parata la plata drepturile salariale cuvenite si neacordate, suma actualizata in functie de indicele de inflatie reprezentand suplimentari salariale de si Paste aferente anilor 2004-2007.
In motivarea acțiunii reclamantii au arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constand in suplimentari salariale cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C, drepturi ce nu le-au fost acordate in perioada sus-mentionata.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate au fost incluse în salariul de bază și prin urmare nu se mai poate solicita un drept salarial care a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționată a respins ca neîntemeiată excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea, obligând pârâta să plateasca reclamantilor drepturile salariale cuvenite si neacordate in suma de cate 1031 lei reprezentand prima de C si Paste pe perioada 2005-2007, suma ce va fi reactualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la data platii efective.
Prin încheierea din data de 17.10.2008 pronunțată de același Tribunal s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința recurată în sensul că pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 10310 lei și nu 1031 lei cum în mod eronat s-a menționat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei în perioada menționată în acțiune, perioadă în care potrivit art.168 din aveau dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2007 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că nu s-a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordate reclamanților criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul reducerii sumei la care a fost obligată pârâta în favoarea fiecărui reclamant la câte 6631 lei, brut, reprezentând primă de C pe 2005 - 2007 și prima de Paști pe 2005 - 2007 calculată conform adresei nr.830/5.02.2008 cuprinzând salariile de bază medii brute din luna anterioară fiecărei sărbători pe perioada 2003- 2007.
Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta declarat de pârâta SC SA B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2286 din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, domiciliat în comuna, nr.423, județ P, -, domiciliat în comuna, sat, nr.486, județ P și -, domiciliat în P,-,.16 B,.B,.2,.28, județ P, și în consecință;
Modifică în parte sentința, în sensul că reduce suma datorată de pârâtă, fiecărui reclamant la câte 6631 lei, brut.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
- - --- - -- -
Grefier,
-
Red.
3 ex./13 februarie 2008
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera