Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.687

Ședința publică din data de 7 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Dan Andrei Enescu

: -

Grefier: -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.162 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-,.181 B,.C,.4,.60, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă SC "" SA avocat din Baroul Prahova, în substituirea domnului avocat, lipsind intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.

Avocat pentru recurenta-pârâtă SC "" SA, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză, motiv pentru care solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul în fond, solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe SC SA astfel cum a fost comunica prin adresa aflată la dosar, cu mențiunea că sumele sunt brute. Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. nr- reclamantul a chemat in judecată pe pârâta SC la plata sumei de 1974 lei, actualizate la data plătii efective, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 2005-2006, cu ocazia Sărbătorilor de C și Paște, în raport cu rata inflației, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând in suplimentari salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.

La data de 20.01.2009 pârâta a formulat o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, atât timp cât drepturile solicitate au fost incluse in salariul de bază începând cu 2003 și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile dispozitiile art. 283 alin.1 lit. e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților.

Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 162 din 20.01.2009 a respins excepția prescripției invocată de pârâtă, pe fondul cauzei admis acțiunea formulată de reclamantul obligând pârâta să plătească reclamantului prima de C 2005 și Paște 2006 în sumă brută de 1974 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plații efective.

Prin aceeași sentință a obligat pârâta să plătească reclamantului 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Conform actelor existente la dosar, reclamantul a fost salariatul pârâtei până în anul 2006, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari pentru Paste și

Dispozițiile art. 168 din Contractul Colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.

Așa fiind, din analiza probelor administrate în cauza tribunalul reținut că reclamantul a fost salariatul paratei insă, in perioada 2005-2006 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales ca nu exista nicio dovada la dosar ca pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau ca le-ar fi inclus in salariul de bază.

Prin urmare în baza Contractelor Colective sus-menționate și a art. 161 si urm. Codul Muncii, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului prima de C 2005 și Paște 2006 în suma bruta de 1974 lei.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a constatat prescrisă acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la nasterea dreptului la actiune.

Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2007 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că nu s-a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect nu a constatat intervenită prescripția, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantului, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului mediu de bază pe, conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, valoare ce rezultă din adresa societății nr.830/5.02.2008 depusă în copie la fila 58 dosar fond.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față de nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.

Pentru aceste motive

In numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.162 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-,.181 B,.C,.4,.60, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Dan Andrei Enescu

- - - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored VD/MD

2 ex/ 15.04.2009

dosar fond - al Trib.

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Dan Andrei Enescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Ploiesti