Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 818/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.818
Ședința publică din data de 23 mai 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
: -- -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.109 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, G, cu domiciliul ales în B, dul - -, nr.8, județul B - la sediul Tribunalului Buzău, intimații-pârâți Tribunalul Buzău, cu sediul în B, dul - -, nr.8, județul B, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, intimatul - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți, G, intimații-pârâți Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Ploiești și intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, prin cererea de recurs solicitându-se judecarea cauzei în lipsă, iar din partea intimatei - pârâte Curtea de Apel Ploieștis -a depus întâmpinare, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Buzău sub nr.11589 la 22 noiembrie2006, reclamanții, și G au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău pentru a fi obligați să se conformeze deciziei nr.XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul de a vira în contul pârâtului Tribunalul Buzău sumele reprezentând prime de vacanță pentru anii 2001-2002.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției este îndreptățit la primele de concediu pentru anii 2001-2002, conform art.411din Legea nr.50/1996 și ale cărei efecte s-au produs până la data de 1 ianuarie 2003.
S-a mai arătat că pârâții, adoptând inexplicabil criteriul existenței hotărârilor judecătorești irevocabile prin care s-au recunoscut aceste drepturi, au achitat în cursul lunii septembrie 2006 primele de vacanță aferente anilor 2001-2002 doar persoanelor incluse în asemenea hotărâri.
Reclamanții au susținut că sunt îndreptățiți la plata de către pârâți a primelor de vacanță chiar dacă nu dețin o atare hotărâre judecătorească, decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pe care au anexat-o cererii de chemare în judecată, fiind obligatorie.
Pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești au depus întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că termenul legal de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2006.
Pârâtul Ministerul Justiției a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, acesta din urmă să fie obligat să vireze fondurile necesare plății sumelor revendicate.
Pârâtul Tribunalul Buzăua formulat întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat dat de decizia civilă nr.824/2005 a Curții de Apel Ploiești și a solicitat respingerea acțiunii.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea depusă a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că are exclusiv răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a invocat prevederile art.19 din Legea nr.500/2002.
În urma probelor administrate, Judecătoria Buzăua pronunțat sentința civilă nr. 68 din 10 ianuarie 2007, prin care a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a admis cererea reclamanților, cererea de chemare în garanție și a fost obligat Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze în contul Curții de Apel Ploiești și Tribunalului Buzău sumele necesare pentru efectuarea plăților drepturilor bănești, constând în prima de vacanță pe anii 2001-2002, calculate potrivit deciziei nr.XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la virarea și punerea la dispoziția Ministerului d e Justiție a sumelor necesare pentru efectuarea plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că:
- rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete;
- raportat la sentința civilă nr.674/2005 a Tribunalului Buzău, nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate prevăzută de art. 1201 Cod civil;
- față de data pronunțării deciziei nr.XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea a fost formulată înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă;
- Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, trebuie să asigure fondul de bani necesar plății primei de vacanță pentru toți judecătorii, nu numai pentru cei ce dețin hotărâri judecătorești irevocabile, întrucât dreptul la prima de vacanță decurge din lege, pentru toți magistrații; în caz contrar, s-ar crea o situație discriminatorie, fără suport legal.
În baza acelorași considerente, prin decizia civilă nr.121/2.04.2007, Tribunalul Buzăua respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.68/10.01.2007 a Judecătoriei Buzău.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs pârâta Curtea de Apel Ploiești și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În recursul său, pârâta Curtea de Apel Ploieștia susținut, în esență, că în mod greșit s-a admis acțiunea întrucât reclamanții nu sunt în posesia unui titlu executoriu pentru sumele de bani solicitate, nepromovând acțiuni în justiție pentru plata acestor drepturi de natură salarială în termenul de prescripție prevăzut de lege. A mai susținut pârâta că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de vacanță s-a născut la data de 1.01.2003 pentru anii 2001-2002 și putea fi exercitat în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la 1.01.2006.
La rândul său, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în recursul său, a susținut, în esență, că în mod greșit s-a admis cererea de chemare a sa în garanție întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 60 alin.1 pr.civilă și anume lipsește temeiul obligației de garanție sau restituire a Ministerului Finanțelor Publice față de Ministerul Justiției.
Față de natura obiectului litigiului, curtea a invocat din oficiu un motiv de nulitate de ordine publică, ce vizează competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță.
Examinând motivul de nulitate invocat, în raport de dispozițiile legale în materie, curtea a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției (ca ordonator principal de credite) și a celorlalți pârâți ( ca ordonatori de inferior) să respecte și să se conformeze deciziei nr.XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul de a vira în contul Tribunalului Buzău sumele reprezentând prima de vacanță pentru anii 2001-2002 și de a le pune la dispoziție.
Este de menționat că decizia nr.XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, hotărâre ce nu poate constitui titlu executoriu față de dispozițiile art.329 pr.civ. ce reglementează instituția recursului în interesul legii.
În aceste condiții, este cert că, în speță, ne aflăm în fața unui litigiu izvorât dintr-un raport de muncă și, prin urmare, competența de soluționare în primă instanță revine, conform art.2 pct.1 lit.c pr.civ. tribunalului.
În consecință, față de considerentele expuse, curtea, în temeiul art.312 alin.6 pr.civ. raportat la art. 304 pct.3 pr.civ. a admis recursurile, a casat atât decizia civilă nr.121/2.04.2007 a Tribunalului Buzău, cât și sentința civilă nr.68/10.01.2007 a Judecătoriei Buzău și a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanță, Tribunalului Buzău -secția litigii de muncă și asigurări sociale.
La instanța de rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr-, iar părțile au fost legal citate.
Prin sentința civilă nr.109 pronunțată la data de 11 februarie 2008, Tribunalul Buzăua respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și autorității de lucru judecat, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor și în fond a admis cererea reclamanților, obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău precum și Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe anii 2001-2002, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la cea a plății efective.
Analizând cu prioritate excepțiile, instanța de rejudecare a stabilit că termenul legal de prescripție de 3 ani curge de la data pronunțării deciziei pronunțate în interesul legii nr.XXIII din 12 dec.2005 a Curții Casație și Justiție astfel că reclamanții și-au exercitat dreptul la acțiune înlăuntrul termenului general de prescripție, excepția invocată sub acest aspect fiind neîntemeiată.
În privința excepției autorității lucrului judecat, tribunalul a reținut că între cauza de față și cea care a format obiectul dosarului civil nr.1418/2005 nu există identitate de obiect, cauză și părți nefiind îndeplinite cumulativ cerințele art.1201 cod civil.
Instanța de rejudecare a admis excepția lipsei calității procesuale a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice cu motivarea că rolul acestuia este acela de a elabora proiectul de buget de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, pe de o parte iar pe de alta, între reclamanți și acest minister nu există nici un raport juridic care să justifice cererea de chemare în garanție.
Sub aspectul fondului, Tribunalul Buzăua stabilit că prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției sunt îndreptățiți la primele de concediu pentru anii 2001-2002, conform art.411din Legea nr.50/1996.
Această decizie fiind pronunțată în interesul legii este obligatorie. Cu toate acestea, pârâtul Ministerul Justiției a efectuat plata drepturilor reprezentând primele de vacanță aferente anilor 2001-2002 exclusiv și inexplicabil numai pentru judecătorii ale căror drepturi au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, deși decizia în interesul legii sus-arătată nu condiționează plata respectivelor drepturi de existența unor asemenea hotărâri.
În plus, s-a mai motivat și că procedându-se astfel s-a încălcat principiul încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de discriminare fără suport legal între judecătorii care au și cei care nu au hotărâri judecătorești irevocabile dar și principiul echității prevăzut de art.16 din Constituția României.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs pârâtul Ministerul Justiției (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Într-o primă critică, recurentul a susținut că instanța de fond a soluționat greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece momentul de început al curgerii termenului de prescripție este stabilit de lege și așa cum s-a decis și prin decizia nr.XXIII/2005 a instanței supreme, el s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, iar nu pe data pronunțării respectivei decizii cum în mod eronat a stabilit tribunalul.
Recurentul a mai criticat și greșita dezlegare dată excepției autorității de lucru judecat de către prima instanță care a reținut că nu există identitate de părți, obiect și cauză fără a prezenta argumentele pentru care a ajuns la această concluzie.
În fine, oat reia critică vizează împrejurarea că în mod greșit a fost interpretată natura juridică a deciziei nr.XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care contrar celor reținute de prima instanță, nu creează și nu stabilește drepturi subiective anumitor persoane ci soluționează printr-o dezlegare unitară, probleme de drept ce au primit soluții diferite prin hotărâri judecătorești ale instanțelor române.
Recurentul a solicitat admiterea recursului pentru incidența cazului de recurs prev.de art.304 pct.9 cod pr.civ. și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii în principal a excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii acțiunii ca prescrise iar în subsidiar a excepției autorității de lucru judecat.
Intimata-pârâtă Curtea de Apel Ploieștia formulat întâmpinare (fila 7) prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurentul Ministerul Justiției în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Celelalte părți, legal citate nu s-au înfățișat la judecata recursului și nici nu au formulat apărări.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care succed:
Investită cu soluționarea prioritară a excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune și respectiv a autorității de lucru judecat, prima instanță a dat o dezlegare corectă ambelor excepții pe care le-a respins ca neîntemeiate.
Într-adevăr, procedând conform art.137 alin.1 cod pr.civ. tribunalul a constatat că dreptul reclamanților la acțiune nu este prescris, câtă vreme începând cu data de 12 decembrie 2005 s-a născut dreptul de a solicita în justiție acordarea și plata unor drepturi bănești reprezentând prime de vacanță cuvenite magistraților pentru perioada anilor 2001-2002.
Că este așa rezultă în mod neîndoielnic din împrejurarea că anterior acestei date, instanța a respins reclamanților o acțiune în recunoașterea acestor drepturi bănești (dosar nr.1418/2005 al Curții de Apel Ploiești -decizia nr.824/14 oct.2005) și numai intervenția instanței supreme prin decizia pronunțată în interesul legii a generat interpretarea unitară și general obligatorie a dispozițiilor legale a căror dezlegare a fost chemată să o soluționeze.
Din acest moment, adică 12 decembrie 2005, s-a născut dreptul material la acțiune al reclamanților, îndreptățiți să solicite în justiție plata unor drepturi care anterior soluției Înaltei Curți de Casație și Justiție le-a fost refuzată, așa cum s-a arătat.
Nici critica privind greșita excepție a autorității de lucru judecat nu se justifică.
Analizând excepția prin raportare la cerințele art.1201 cod civil, Curtea constată că între cauza ce a format obiectul dosarului civil nr.1418/2005 în care s-a pronunțat decizia nr.824/14.oct.2005 a Curții de Apel Ploiești și prezenta cauză nu există identitate de obiect și cauză juridică.
În vreme ce litigiul anterior a avut drept obiect o acțiune în pretenții vizând plata unor drepturi bănești reprezentând spor de vechime și prime de vacanță, acțiunea de față, așa cum a fost intentată de reclamanți are o altă natură juridică decât cea anterioară și constă în obligația de a face în sensul obligării pârâților să " respecte și să se conformeze deciziei nr.XXIII/2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție"(fila 2 dosar11589/2006).
Nici fundamentul juridic din cele două cauze nu este identic; dacă în prima cerere, instanța a fost învestită cu cercetarea și aplicarea dispozițiilor art.411din Legea nr.50/1996 și OUG nr.83/2001, în cea care a făcut obiectul sentinței recurate, s-a invocat drept temei juridic, decizia nr.XXIII/2005 a instanței supreme.
În consecință, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la tripla identitate de: părți, obiect și cauză juridică cerute de art.1201 cod civil, astfel că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins și această excepție.
Sub aspectul fondului dreptului dedus judecății, Curtea constată că recursul este fondat în raport de criticile formulate de recurentul Ministerul Justiției care a susținut că decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție este general obligatorie și a dezlegat o problemă de drept controversată, impunând instanțelor de judecată să se conformeze în soluționarea ulterioară a litigiilor similare neavând aptitudinea de a crea drepturi subiective ori obligații anumitor persoane.
Într-adevăr, potrivit art.329 alin.3 cod pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.
Cu atât mai puțin, față de persoanele care ar putea pretinde aceleași drepturi ori ar putea răspunde pentru aceleași obligații din raportul juridic de drept supus interpretării instanței supreme în interesul legii, decizia secțiilor unite nr.XXIII/2005 nu produce nici un efect.
Incidența acesteia ar putea fi invocată exclusiv într-o acțiune ulterioară deciziei în interesul legii spre a servi ca fundament juridic în interpretarea dreptului subiectiv reclamat ce trebuie cercetat de instanțele judecătorești.
Cum reclamanții au pretins că dreptul lor la plata primelor de vacanță aferente anilor 2001 și 2002 decurge din decizia în interesul legii nr.XXIII din 12 dec.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând prin acțiunea în obligație de a face ca pârâții să se conformeze dispozițiilor acestei decizii, instanța de fond avea obligația de a stabili dacă o atare acțiune este întemeiată și să observe că decizia în interesul legii nu-i privește pe reclamanți, nu a creat în folosul acestora drepturi subiective patrimoniale individuale și nici în sarcina pârâților obligații de rezultat care să conducă la soluția de a fost adoptată.
Astfel fiind, cu această motivare, în temeiul art.312 rap.la art.304 pct.9 cod pr.civ.admițând recursul exercitat, Curtea va modifica în parte sentința civilă nr.109 din 11 februarie 2008 Tribunalului Buzău și va respinge ca nefondată acțiunea celor 3 reclamanți, menținând în rest dispozițiile acesteia ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,- sector 5 cod poștal - prin reprezentanții săi legali în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și G-toți cu domiciliul ales în municipiul B, Bd.-, nr.8 cod poștal -, cu intimații pârâți Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B, Bd.-, nr.8 cod poștal -, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, județul P, cod poștal -, prin reprezentanții lor legali și cu intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în municipiul B,- sector 5 cod poștal -, împotriva sentinței civile nr.109 din 11 februarie 2008 Tribunalului Buzău și în consecință;
Modifică în parte sentința sus-menționată în sensul că respinge în fond acțiunea reclamanților ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 23 mai 2008 în ședință publică.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
Președintele instanței
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./02.07.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud. fond
G
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
