Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 817/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.817
Ședința publică din data de 23 mai 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
: -- -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 615 din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.35 B,. A,.4,.16, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru recurenta-pârâtă SC "" SA B avocat din Baroul Prahova, pentru intimata-reclamantă, avocat A din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Avocat depune la dosar 2 adrese ale SC "" SA, în copii, înregistrate la Direcția Corporative - Juridic sub nr. 47 și nr. 48 din 05.02.2008. Declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat A pentru intimata-reclamantă solicită să se constate nulitatea recursului întrucât nu conține toate mențiunile astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021Cod procedură civilă, cererea de recurs nepurtând ștampila unității și semnătura reprezentantului societăți și nu cunoaște dacă împuternicirea avocațială este dată atât pentru redactare, cât și pentru reprezentare.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC "" SA B arată că potrivit art.3 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în temeiul contractului de asistență semnat cu societatea pârâtă poate redacta și semna cererea de recurs în numele acesteia. Dacă instanța apreciază necesar va depune contractul de asistență juridică.
Avocat A pentru intimata-reclamantă declară că înțelege să renunțe la excepția invocată și arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC ""SA solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al intimatei-reclamante.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Dacă instanța va trece peste aceste susțineri, solicită, în al doilea subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, urmând ca pârâta să fie obligată să plătească intimatei sumele ce reprezintă salariul de bază mediu comunicat de Departamentul Resurse Umane prin adresa emisă de Direcția de Corporative - Juridic din cadrul SC ""SA, cu mențiunea că sumele sunt brute. Cheltuielile de judecată urmează să fie solicitate separat.
Avocat A pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC ""SA solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prime corespunzătoare sărbătorilor de Paște și de C în sumă de 3780 lei, sumele urmând a fi reactualizate conform indicelui de inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, pe lângă salariul de bază, reclamanta urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.
Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art.168 alin.1 o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C în cuantum de un salariu mediu de bază pe societate, suplimentări salariate care nu s-au acordat și ca atare pârâta datorează reclamantei și daune constând în reactualizarea sumelor potrivit indicelui de inflație.
Reclamanta a formulat precizare la acțiune prin care și-a mărit câtimea obiectului cererii la suma de 4429,2 lei, față de împrejurarea că a fost publicat un nou indice de inflație.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune susținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că, pentru anul 2003, suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă.
Prin sentința civilă nr. 615 din 19 februarie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC "" SA, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 3780 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C și Paște pentru anii 2004 - 2005, sume ce se vor actualiza în raport de coeficientul de inflație la data plății efective, luându-se act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește la art.168 că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, iar la alin.2 al acestui articol se stipulează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pentru anii următori contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006 au menținut alin.1 al art.168, iar aliniatul 2 făcea referire tot la faptul că aceste drepturi pentru anul 2003 au fost incluse în salariu.
Rezultă, așadar, că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP SA pentru anii 2004, 2005, 2006, au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din Contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005, 2006, 2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Prin urmare, instanța a admis acțiunea obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 3780 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C și Paște pentru anii 2004 - 2005, sumă actualizată în funcție de rata inflației
Împotriva sentinței instanței de fond pârâta SC SA formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, se susține că, în mod greșit, instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă, arătându-se că în speță sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit. Codul muncii, termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă fiind de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 168 Codul muncii, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor reclamantei este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță este art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii și nu art. 283 alin. 1 lit. Codul muncii, după cum greșit a considerat instanța de fond.
Pe fondul pricinii, se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 - 2005, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamanții necontestând că în anul 2003 au primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimatei-reclamante, care, în toată perioada 2004-2005, nu au spus nimic despre faptul că nu și-au primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceasta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
Se mai învederează că, deși valoarea suplimentării solicitate este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, instanța a admis acțiunea în care s-au solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii prevăzute în CCM, dar pentru situații diferite, recurenta emițând o notă în care au fost arătate salariile de bază medii pentru fiecare an în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, după cum, în alte cauze similare, s-a efectuat o expertiză salarizare prin care s-a stabilit că salariul mediu brut este un alt salariu decât salariul de bază mediu.
S-a solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă sau, pe fond, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata către intimată a primelor pe perioada în discuție în cauză, stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate, ce rezultă din adresa nr.6576/12.11.2007 a SC SA, înregistrată la Direcția Corporative - Juridic sub nr.2919/12.11.2007.
În recurs au fost depuse la dosar, în copie, o serie de înscrisuri din partea recurentei.
Intimata-reclamantă, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar la termenul din data de 23 mai 2008 reprezentată de apărător a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă de către prima instanță excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă.
Conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2006, care, la art. 168 alin.1, prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că acțiunea reclamantei trebuie respinsă întrucât primele de C și Paști pentru anii 2004 - 2005 au fost incluse în salariul de bază pe anii 2004, 2005.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractele colective de muncă pe anii 2005, s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004 - 2007 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C și Paști pe anii 2004 - 2005 prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii respectivi, ar fi fost acordate reclamantei prin includerea acestor prime în salariul de bază ale acestora pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunea reclamantei a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata către reclamantă a unor sume de bani mai mare decât cele cuvenite acesteia conform art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2005 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, care prevăd dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, prevede dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Sumele de 3780 lei pentru reclamantă stabilită de prima instanță drept obligație de plată în sarcina recurentei pârâte reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C și Paște pentru anii 2004 - 2005 au fost acordate de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr. 1225/2006, 1666/2003, 655/2005 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-a prevalat intimata-reclamantă, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003, 01.01.2005.
Or, noțiunea de salariu mediu brut nu se confundă cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004, 2005, 2006.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar acesta a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei nr. 6576/12.11.2007 a SC, depusă în copie, de către recurenta-pârâtă, rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, reieșind un cuantum de 681 lei pentru luna martie 2003, 685 lei pentru luna noiembrie 2003, 790 lei pentru luna martie 2004, 799 lei pentru luna noiembrie 2004, de 850 lei pentru luna aprilie 2005, 927 lei pentru luna noiembrie 2005, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de C, astfel cum rezultă din adresa societății-recurente nr.2919/12.11.2007, depusă în copie la dosar, în recurs.
În consecință, în raport considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 2576 lei sumă brută, reprezentând: primă C 2004 - 799 lei; primă Paște 2005 - 850 lei; primă C 2005 - 927 lei, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei primei, la data plății efective, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de declarat de pârâta SC "" SA, prin reprezentanți legali, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 615 din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.35 B,.A,.4,.16, județul P și în consecință:
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 2576 lei sumă brută, reprezentând: primă C 2004 - 799 lei; primă Paște 2005 - 850 lei; primă C 2005 - 927 lei, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei primei, la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 23 mai 2008, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
--- - - - - -
fiind în se semnează de
Președintele Instanței
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored. 3ex./29.05.2008
/
dos.fond - Trib.
jud.fond
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona