Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 9/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTIN A CIVIL Nr.9
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu Făghian Cătălin
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
: -
GREFIER:
**********************************************
La ordine a venit spre soluționare acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL AL DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.-
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.-
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri, și având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.-
CURTEA
- deliberând -
Asupra cererii civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț,sub nr- reclamanții - grefieri arhivari, și, au solicitat în contradictoriu cu MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACAU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL AL DISCRIMINĂRII,să se constate că sunt discriminați în raport cu grefierii cu studii medii ( inclusiv grefierii - informaticieni, grefierii statisticieni și grefierii documentariști) în ceea ce privește coeficientul de multiplicare ce se aplică acestora din urmă.-
Au solicitat obligarea primilor doi pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând diferența între coeficientul de multiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii și coeficientul de multiplicare ce se aplică grefierilor arhivari și grefierilor registratori începând cu luna iunie 2007; acordarea în continuare a acestor drepturi până la prevederea lor și pentru grefieri arhivari și grefieri registratori în legea specială de salarizare; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi. -
În motivarea cererii reclamanții au arătat că din coroborarea dispozițiilor art.3 și art.36 cu art.38 din Legea nr.567/2004 rezultă că singura cerință ce se solicită în plus pentru numirea unui grefier față de numirea unui grefier arhivar sau registrator este de a avea studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau dactilografie. -
Susțin reclamanții în concluzie că personalul auxiliar format din grefieri arhivari și grefieri registratori din cadrul judecătoriei Bacău sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminare fără un criteriu obiectiv și rațional. -
Intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare.-
A invocat sub un prim aspect excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău de a judeca în primă instanță cauza de față invocând prevederile art.I și art.II, alin.2 din OUG nr.75/2008.-
Sub un al doilea aspect a invederat instanței că art.1 din OG nr.137/2000 a fost declarat neconstituțional, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii nefiind o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării. -
În ceea ce privește fondul cauzei a solicitat, în esență respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât opțiunea legiuitorului de a delimita o parte însemnată a personalului de specialitate utilizând termenul de grefier nu trebuie interpretată în sensul că salarizarea tuturor grefierilor, independent de orice alte categorii care determină diferențe obiective să fie egală. -
La termenul din 18.07.2008 Tribunalul Bacău în temeiul art. I - II din OUG nr.75/2008 a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea ei spre competentă soluționare la Curtea de APEL BACĂU, unde a fost înregistrată sub nr-.-
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța constată că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Cauza de față are ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru grefieri ( inclusiv grefierii - informaticieni, grefierii
- statisticieni și grefierii documentariști ) cu studii medii și solicitate de reclamanți - grefieri arhivari, cerere întemeiată pe dispozițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. -
Opțiunea legiuitorului de a delimita parte însemnată a personalului de specialitate utilizând unitar termenul de grefier nu trebuie interpretată în sensul că salarizarea tuturor grefierilor, independent de orice alte împrejurări care determină diferențe obiective, trebuie să fie egală. De altfel, această interpretare nu este permisă de cuprinsul OG nr.8/2007 care în anexele sale stabilește îndemnizații diferite pentru personalul auxiliar de specialitate raportat la funcția deținută, studii, grad sau treaptă profesională. -
Diferențierea de salarizare aplicată de legiuitor nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum și atribuțiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar. -
Aceasta întrucât atribuțiile de serviciu ale grefierului arhivar sunt în mod evident diferite, inclusiv sub aspectul complexității în raport cu cele ale grefierului ( de ședință), grefierului statistician și grefierului documentarist. -
Sub acest aspect este fără relevanță argumentul potrivit căruia atribuțiile grefierului arhivar sunt numeroase, din punct de vedere cantitativ, decât cele ale celorlalți grefieri. Numărul atribuțiilor specifice este un criteriu nu doar insuficient, dar nu este nici permanent întrucât, fiecare funcție se individualizează prin numeroase criterii față de o altă funcție, inclusiv cele care delimitează categoria personalului auxiliar de specialitate (cerințele prevăzute de lege pentru ocuparea funcției respective, complexitatea sarcinilor, nivelul cunoștințelor pe care le valorifică funcția respectivă.-)
De esență este faptul că prin deciziile nr.818,819,820 /03.07.2008 ale Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3, art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. -
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțele judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Costituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.-
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Conform dispozițiilor art.26(5) din Legea nr.47/1992 deciziile definitive ale Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial și sunt obligatorii.-
Pentru considerentele sus - arătate urmează a se respinge acțiunea ca nefondată. -
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE,
Respinge acțiunea ca nefondată promovată de reclamanții, cu domiciliul ales la sediul judecătoriei Bacău în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL AL DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.-
Cu recurs în termen de 10 de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10.09.2008.-
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
ASISTENȚI JUDICIARI
Red.sent.SC/25.09.2008
Tehn.red.EG/8.10.2008.-
Ex.14-
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu Făghian Cătălin