Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 968/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 968/R-CM
Ședința publică din 19 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Florinița
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIEI, împotriva sentinței civile nr.224/CM din 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în baza împuternicirii nr.1816/III/5/2009, lipsind recurenții-pârâți, intimații-reclamanți și și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, intimații-reclamanți au depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentantul intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, solicită a fi respins ca nefondat.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor civile de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29.11.2007, reclamanții și, în calitate de judecători la Judecătoria Pitești, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumelor reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada 01.11.2000 - 15.05.2001 pentru primul reclamant și pe perioada 01.11.2000 - 31.12.2001 pentru cel de-al doilea reclamant și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți sumele de bani necesare efectuării plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii se arată că prin sentințe civile rămase irevocabile au primit sporul de vechime în muncă până la recunoașterea lui prin OUG nr.27/2006, dar nu și pentru perioadele arătate în cererea de chemare în judecată, în acest sens fiind și Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. Mai arată reclamanții că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție, deoarece acesta a fost întrerupt prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curge prescripția.
Se face trimitere în acest sens la adrese ale Ministerului Justiției către Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea obținerii fondurilor necesare plății, la includerea în strategia de reformă a sistemului judiciar (HG nr.232/2005) a măsurii vizând plata drepturilor salariale restante și eliminarea discriminării.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întemeiată pe dispozițiile nr.HG208/2005 și ale Legii nr.500/2002.
A mai fost invocată și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, arătându-se că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți, dar și între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nicio obligație de garanție, nefiind întrunite condițiile art.60-63 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat la data de 29.01.2008 cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere dispozițiile Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară care stipulează în art.131 alin.1 că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Se face trimitere și la dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002.
Prin întâmpinare, același pârât a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că potrivit art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006 competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari revine Curții de Apel București, precum și excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.11.2000 - 31.12.2001.
Același pârât a formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește fondul cauzei se face trimitere la Decizia nr.XXXVI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii în dosarul nr.4/2007.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.224/CM din 07 martie 2008, a respins excepția necompetentei materiale a instanței, excepția prescrierii dreptului la acțiune, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamantului sporul de vechime în muncă pe perioada 01.11.2000-15.05.2001 și reclamantului sporul de vechime în muncă pe perioada 01.11.2000-31.12.2001, drepturi bănești ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți sumele necesare efectuării plătii.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut în esență că, reclamanții au îndeplinit funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, acțiunea fiind formulată în cadrul termenului de prescripție prevăzut de Decretul nr.167/1958 prin raportare și la Decizia nr.XXXVI din 07.05.2007 pronunțată în dosarul nr.4/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție în care s-a reținut că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996 raportate la prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
De asemenea, prin hotărârea nr.170 pronunțată la data de 06.07.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între categoriile profesionale aparținând aceluiași sistem, în legătură cu acordarea sporului de vechime în muncă și magistraților.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin dispozițiile Legii nr.50/1996 magistrații au beneficiat pe lângă alte drepturi salariale și de sporul de vechime în muncă, însă prin nr.OUG83/2000 sporul de vechime nu a mai fost acordat magistraților, ci doar personalului auxiliar de specialitate, deși, nr.OG83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art.31, respectiv art.33 după republicare, din Legea nr.50/1996, pe care a modificat-o și completat-o, și nici OUG nr.177/2002 nu conține vreo mențiune privind abrogarea expresă a dispozițiilor din Legea nr.50/1996, care consacră dreptul la vechimea în muncă. Acest drept este de natură salarială, fiind strâns legat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată și nu este incompatibil cu raporturile de muncă ale reclamanților magistrați, având în vedere dispozițiile art.16 alin.3 și ale art.295 Codul muncii.
Atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării, au reținut faptul că ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă, atâta timp cât personalului auxiliar din unitățile unde ei își desfășoară activitatea i s-a menționat acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
La toate cele arătate se mai adaugă și faptul că prin art.41din nr.OUG27/2006 modificată și completată prin Legea nr.45/2007 a fost reinstituit dreptul la sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora și magistrați asistenți.
Ca o consecință admiterii acțiunii au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În ceea ce privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că în raport de art.19 din Legea nr.500/2002, această instituție coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Împotriva sentinței au formulat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, astfel:
Instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.11.2000 - 31.12.2001 invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea fiind prescrisă.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că, așa cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, interpretarea sistematică a art.31(33) din Legea nr.50/1996, după ieșirea lui din vigoare în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați. În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor vechime pentru toată perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamanților a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Asemenea acte de recunoaștere sunt și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI din 7 mai 2007.
Se arată că deși reclamanții au dreptul la sporul de vechime pentru intervalul de timp dintre 01.11.2000 - 31.12.2001, totuși aceștia au înregistrat la tribunal acțiunea în luna decembrie 2007, termenul de prescripție a dreptului la acțiune de trei ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii era împlinit pentru perioada 01.11.2000 - 31.12.2001.
Dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art.166 alin.1, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata lunară a sporului pretins de reclamanți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art.12 din Decretul nr.167/1958. Așa fiind, termenul de trei ani în care reclamanții puteau solicita realizarea dreptului lor pentru sporul de vechime cuvenit lunilor anterioare lui decembrie 2001 este de asemenea împlinit.
În consecință, se apreciază că excepția invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiată, având în vedere că dispozițiile cuprinse în art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art.3 alin.1 din același act normativ.
Față de cele expuse, se reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților - invocată pe fondul cauzei.
II. Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală ventru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Din dispozițiile art.14 alin.(2), art.29 alin.3 și art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat.
Se arată că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
III. Instanța de fond nu a luat în considerare, la pronunțarea sentinței, cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În dezvoltarea criticii se arată că instanța de fond a ignorat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă.
Prin cererea de chemare în garanție formulată, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat instanței introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, precum și obligarea acestuia să ia act de necesitatea aprobării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, olul Ministerului Finanțelor Publice fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Față de considerentele expuse, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca prescrisă.
În recursul său, Ministerul Finanțelor Publice critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.1 și 9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Se susține că instanța de fond nu a avut în vedere în soluționarea litigiului motivele de fapt și de drept invocate de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât/chemat în garanție, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Astfel, în mod greșit prima instanță a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de reclamanți, obligându-l totodată să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
În realitate, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002 - art.19-35.
Ministrul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și Procurorul General al României, primul neputând fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților au Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, iar raporturile de muncă exista între reclamanți și instituțiile pârâte, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să fie implicat în vreun fel.
Pentru considerentele invocate mai sus, se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 25.06.2008 dosarul a fost scos de pe rol și înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. II alin. 3 din nr.OUG 75/2008.
La rândul său, instanța supremă a luat în considerare Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale publicată în Of. nr.73/06.02.2009, prin care prevederile art.I și II din nr.OUG75/2008 privitoare la competența soluționării cererilor de plată a drepturilor de natură salarială formulate de personalul din sistemul justiției au fost declarate neconstituționale.
Ca urmare, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Pitești care, în raport de disp art. 137 cod procedură civilă va analiza cu prioritate critica vizând soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune, care este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin Decizia nr.XXXVI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii s-a reținut că după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 sporul de vechime în muncă reglementat prin art.31 din Legea nr.50/1996 nu a mai fost acordat magistraților, cu toate că aplicarea acestor prevederi nu a fost suspendată, nici înlăturată printr-o dispoziție expresă.
HG nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar fără a face referire expresă ori neîndoielnică la dreptul salarial în discuție intervine la aproape un an după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii pentru perioada noiembrie 2000 - septembrie 2001, astfel încât nu poate avea drept efect întreruperea respectivului termen.
Întreruperea la care se referă art.16 din Decretul nr.167/1958 presupune situarea evenimentului cu acest efect în interiorul termenului de prescripție, ceea ce nu se regăsește în cazul de față.
În aceste condiții, dreptul la acțiune a fost exercitat în anul 2007, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, intervenind sancțiunea stingerii acestuia conform art.1 din Decret.
Față de soluția adoptată, critica vizând lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice nu se mai impune a fi analizată, cererea de obligare a acestuia la alocarea fondurilor necesare plății rămânând fără obiect.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursurile vor fi admise, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.224/CM din 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./02.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Florinița
