Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1722/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1722
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții Consiliul Local al comunei și Primarul comunei, cu sediul în comuna, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1451 din data de 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în comuna, nr. 478, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă personal și asistată de avocat din cadrul Baroului B, în baza împuternicirii avocațiale nr. 37/6.10.2009, lipsind recurenții-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2005-28.07.2005 și o pune în discuția părților.
Avocat având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată, învederând că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea ia act de declarația apărătorului intimatei și constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al comunei și Primarul comunei, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați la calcularea și plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite și neachitate în perioada 2005-2008, constând în: a) 25% din salariul de bază reprezentând indemnizația de conducere corespunzătore funcției de șef birou; b) 15% din salariul de bază pentru personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecții care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, laboratoare de restaurare și conservare a cărții sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni și în orfelinate - pentru condiții periculoase sau vătămătoare; c) 15% din salariul de bază pentru vechime neîntreruptă de 10 ani în bibliotecile de drept public și d) 5% din salariul de bază pentru suprasolicitare neuropsihică.
A mai solicitat reclamanta efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din anul 1990 până în anul 2008 îndeplinit funcția de bibliotecar al comunei și nu i s-au achitat drepturile salariale conform legii bibliotecilor nr.334/2002, constând, potrivit art.52 lit.b, într-un spor de 25% din salariul de bază, anexa 1 legii precizând că responsabilul de bibliotecă este asimilat cu funcția de șef de birou, care beneficiază de indemnizația de conducere de 25% din salariul de bază.
A mai susținut reclamanta că nu i s-au acordat nici sporurile prevăzute de art.51 din Legea nr.334/2002, expres enumerate și cerute prin acțiune, învederându-se că din culpa angajatorului reclamanta nu putut efectua nici predarea gestiunii în termenul prevăzut de lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.334/2002, ale Legii nr.22/1969, ale Hotărârii nr.2230/1969 și ale Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Pârâții nu au formulat întâmpinare cu privire la acțiunea reclamantei.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2605/14.10.2008, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând, în esență, că la dosarul cauzei nu există nicio probă care să ateste că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 2005-2008 fost prestată în condiții periculoase sau vătămătoare pentru a putea beneficia de sporul de până la 15% din salariul de bază și care să necesite un spor de suprasolicitare neuropsihică, neprobându-se nici faptul că reclamanta a îndeplinit funcția de șef de serviciu sau șef de birou pentru a putea încasa indemnizația de conducere solicitată.
De asemenea, s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada că nu ar fi beneficiat de sporul de 15% din salariul de bază pentru o vechime neîntreruptă de 10 ani și că biblioteca comunei ar face parte din categoria bibliotecilor de drept public sau depozite de carte pentru a putea solicita încasarea sporurilor prevăzute de art.51 și urm. din Legea nr.334/2002.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, iar prin decizia nr.70/20.01.2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul și a casat sentința, trimițând cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că în perioada 8.11.1990 - 3.03.2008 reclamanta a fost salariata pârâților, îndeplinind funcția de bibliotecar, respectiv mânuitor de carte și deși aveau sarcina probei, potrivit art.287 Codul muncii, intimații-pârâți nu au administrat niciun fel de dovezi din care să rezulte dacă au achitat efectiv sporurile solicitate de reclamantă.
S-a mai arătat că din înscrisurile dosarului nu rezultă dacă biblioteca din comuna asigura serviciile prev. de art.51 alin.3 din Legea nr.334/2002 pentru ca reclamanta să beneficieze de sporul prevăzut de textul legal și nici dacă aceasta a îndeplinit atribuțiile specifice actului de conducere al bibliotecii pentru a fi aplicabile prevederile art.52 din Legea nr.334/2002.
S-a concluzionat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei ca o consecință a neadministrării de probe, motiv pentru care Curtea a admis recursul și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru administrarea tuturor probatoriilor necesare și utile cauzei în vederea stabilirii corecte a situației de fapt.
După casare, pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1451/23.07.2009, Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să achite reclamantei drepturile salariale cuvenite și neachitate pe perioada 2005 - 3.03.2008, reprezentând: 25% din salariul de bază -indemnizația de conducere, 15% din salariul de bază - spor condiții periculoase, 15% din salariul de bază - spor de fidelitate și 5% din salariul de bază - spor de suprasolicitare neuropsihică.
Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei aferente perioadei în care nu s-a predat gestiune și s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art.51 alin.3-5 din Legea nr.334/2002, personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecții care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, laboratoare de restaurare și conservare a cărții sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni și în orfelinate beneficiază de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, precum și de un spor de fidelitate, de 15% din salariul de bază pentru vechime neîntreruptă de 10 ani în bibliotecile de drept public, ca și de un spor de 5% din salariul de bază pentru suprasolicitare neuropsihică, care face parte din acesta pentru fiecare treaptă, gradație profesională deținută.
S-a mai reținut că în conformitate cu art.52 din același act normativ, în cazul bibliotecilor cu personalitate juridică, conducerea acestora se realizează de către un director general sau director, iar în cazul celor fără personalitate juridică sau al filialelor, de un director sau bibliotecar responsabil cu funcția de șef serviciu sau șef birou, având dreptul la indemnizația de conducere corespunzătoare.
De asemenea, s-a arătat că reclamanta a fost în perioada 8.11.1990 - 3.03.2008 salariata pârâților, îndeplinind funcția de bibliotecar, mânuitor de carte, iar în raport de conținutul adeverinței nr.1718/2009, la care s-a făcut trimitere, s-a concluzionat că acțiunea reclamantei este întemeiată în parte, fiind admisă în parte în sensul celor sus-arătate.
Capătul de cerere privind obligarea la plata sumei aferente perioadei în care nu s-a predat gestiune a fost apreciat ca neîntemeiat, fiind respins pe motiv că nu există dovezi din care să rezulte că reclamantei i se datorează și această sumă.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâții Consiliul local al comunei și Primarul comunei au declarat în termen legal recurs, criticând- ca netemeinică și nelegală, invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Susțin recurenții că în mod greșit a fost admisă în parte acțiunea, întrucât toate drepturile salariale nu au fost stabilite prin act adițional la contractul individual de muncă sau prin dispoziția primarului, astfel cum este prevăzut de lege și niciodată, în perioada în care a desfășurat activitate, intimata-reclamantă nu a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.334/2002, solicitând aceasta numai după încetarea raporturilor de muncă, prin pensionare.
Se mai susține că în condițiile în care aceste drepturi nu au fost reglementate printr-un act de dispoziție al ordonatorului principal de credite, care să vizeze strict persoana bibliotecarului, nu se puteau acorda drepturile salariale cerute, iar cu privire la indemnizația de conducere solicitată, aceasta nu trebuia acordată întrucât reclamanta a fost angajată ca personal contractual, având funcție de execuție și nu de conducere, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă.
De asemenea, se învederează că atât salariul de bază, cât și celelalte drepturi salariale ale reclamantei au fost stabilite prin reglementările legale în vigoare de la momentul la care reclamanta avea calitatea de angajat, pe o funcție de execuție, respectiv OG nr.7/2007 și ulterior, OG nr.10/2008 privind nivelul salariului de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate.
Intimata nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
La termenul din 6 octombrie 2009, în ședință publică, Curtea a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 1.01.2005- 28.07.2005, excepție absolută, de fond, peremptorie, ce poate fi invocată și din oficiu de instanța de recurs.
Prezentă în instanță la termenul respectiv de judecată, personal și asistată de avocat, intimata-reclamantă a arătat că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, cât și din oficiu, sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada mai sus-menționată, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 1.01.2005 - 28.07.2005, invocată de instanța de recurs din oficiu, ca motiv de ordine publică, se reține că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune și potrivit art. 12 din același decret, în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Totodată, potrivit art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă - așa cum este pricina de față, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Raportat la obiectul acțiunii și motivarea în fapt și în drept a acesteia, termenul de prescripție început să curgă de la data scadenței lunare a sumelor solicitate cu titlu de sporuri.
Având în vedere data introducerii acțiunii de către reclamantă, care este, așa cum rezultă din cuprinsul dosarului de fond, data de 29.07.2008 și prevederile legale mai sus-menționate, rezultă că acțiunea reclamantei este prescrisă pentru perioada 1.01.2005 - 28.07.2005.
Prin urmare, în mod greșit tribunalul a admis acțiunea reclamantei pentru această perioadă, impunându-se, pentru considerentele ce preced, admiterea recursului și respingerea ca prescrisă a acțiunii reclamantei pentru perioada 1.01.2005- 28.07.2005.
Celelalte critici invocate în recurs sunt neîntemeiate.
Astfel, se reține că potrivit art.287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă, așa cum este și litigiul de față, revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Nici în primul ciclu procesual, nici în recurs și nici la rejudecarea cauzei în cel de-al doilea ciclu procesual recurenții-pârâți nu au formulat întâmpinare, neexprimându-și punctul de vedere cu privire la acțiunea reclamantei și respectiv cu privire la recursul ce fusese declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr.2605/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în primul ciclu procesual.
Așa cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs, recurenții nu contestă faptul că pe perioada neprescrisă, începând cu data de 29.07.2005, aceștia nu au achitat reclamantei sporurile cerute, susținând însă, pentru argumentele expuse în recurs, că în mod greșit au fost obligați la plata acestor drepturi salariale.
Faptul că până la data pensionării reclamanta nu a solicitat plata drepturilor salariale constând în sporurile prevăzute de Legea bibliotecilor nr.334/2002 nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme, în conformitate cu disp.art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate - ca în cauza de față - sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
De asemenea, împrejurarea că drepturile salariale solicitate prin acțiune nu au fost stabilite prin act adițional al contractului individual de muncă sau printr-un act de dispoziție al ordonatorului principal de credite, care să vizeze strict persoana bibliotecarului nu poate justifica respingerea cererii reclamantei, de vreme ce, în raport de dispozițiile Legii bibliotecilor nr.334/2002, coroborate cu probatoriile administrate în cauză, corect interpretate de prima instanță, reclamanta era îndreptățită la acordarea, începând cu data de 29.07.2005, sporurilor solicitate.
Astfel, se reține că potrivit art. 51 alin.3 din Legea nr.334/2002, personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecții care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, laboratoare de restaurare și conservare a cărții sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni și în orfelinate beneficiază, pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.
De asemenea, conform alin.4 al art.51 din Legea nr.334/2002, personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre bibliotecile de drept public beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, iar potrivit alin.5 al art.51 din același act normativ, personalul din biblioteci beneficiază, pentru suprasolicitare neuropsihică, de un spor de 5% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută.
Totodată, conform art.52 lit.b din Legea nr.334/2002, conducerea bibliotecilor este asigurată, în cazul bibliotecilor fără personalitate juridică și/sau al filialelor, de un director sau de un bibliotecar responsabil, cu funcția de șef de serviciu sau șef de birou, având dreptul la indemnizația de conducere corespunzătoare, potrivit prevederilor legale.
Anexa Ial egii bibliotecilor, anexă ce se referă la bibliotecile publice, la Capitolul, referitor la bibliotecile comunale - cum este biblioteca în care a lucrat reclamanta - menționează categoria de personal bibliotecar, stipulându-se că postul de bibliotecar reprezintă funcția de responsabil de bibliotecă și se asimilează bibliotecarilor cu funcția de șef de birou.
Este, așadar, nerelevantă împrejurarea că reclamanta nu a fost angajată pe o funcție de conducere, ci de execuție, întrucât, raportat la prevederile legale menționate mai sus, aceasta era îndreptățită și la acordarea indemnizației de conducere pentru perioada neprescrisă.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, strict în ceea ce privește motivul de ordine publică invocat din oficiu de instanța de recurs, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 01.01.2005-28.07.2005, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite și conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 01.01.2005 - 28.07.2005, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții Consiliul Local al comunei și Primarul comunei, cu sediul în comuna, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1451 din data de 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamanta domiciliată în comuna, nr. 478, județul P și în consecință:
Admite excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 1.01.2005-28.07.2005.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca prescrisă pentru perioada mai sus-menționată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
2009-10-19
/FA
6 ex.
Trib.P nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
