Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1869/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1869
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții G, domiciliat în comuna, nr.126, județ P, domiciliată în P,-,.4..3,.12, județ P și, domiciliată în comuna -, sat, nr.64, județ P, împotriva sentinței civile nr.764 din 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, în substituire avocat titular din același barou, lipsind recurenții-reclamanți.
Curtea, constatând că recurenții-reclamanți au apărător ales, însă acesta a fost lipsă la apelul nominal, consideră că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare.
După reluarea cauzei, la apelul nominal a răspuns intimata-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, în substituire avocat titular din același barou, lipsind recurenții-reclamanți
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că urmează să le solicite pe cale separată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite și neacordate potrivit art.176 din CCM la nivelul ramurii energiei electrică, termică, petrol și gaze, reprezentând aprovizionarea de toamnă -iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru anul 2005, drepturile bănești neacordate conform art.187 alin.1 și 2 din pe anul 2005, reprezentând diferența dintre prețul unui litru de benzină de la data compensării, 1997 și prețul unui litru de benzină de la data de 31.12.2005, preț calculat la cota de 40 litri benzină pe anul respectiv, la plata diferenței dintre salariul brut și salariul net din SA avut în vedere la calcularea indemnizației de concediere, raportată la numărul de salarii acordate fiecărui reclamant, care potrivit punctului 4 din Planul Social s-au acordat în funcție de vechimea în muncă în societate, cu actualizarea cu indicele de inflație a fiecărei sume de la data scadenței și până la plata efectivă, cerându-se și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art.176 din CCM pe ramură pe anul 2005 aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale, în luna octombrie 2005, constând într-un salariu minim pe ramură, pe care nu au primit-
De asemenea, s-a arătat că ajutorul material prev.la art.187 alin.1 și 2 din CCM ramură pe anul 2005 fost stabilit la nivelul anului 1997 la 40 litri benzină anual, iar în anul respectiv a avut loc compensarea cotei de benzină în sensul introducerii cotei în salariul de bază, dar în anii următori prețul litrului de benzină a cresut constant, societatea neluând în calcul diferența de preț menținând compensarea la prețul inițial.
Au mai susținut reclamanții că potrivit pct.4 din Planul social, în situația concedierii colective, salariații beneficiază de o indemnizație de concediere reprezentând echivalentul unui număr de salarii calculate în funcție de vechimea în societate, pârâta calculând însă indemnizația în raport de salariul mediu net, acordând reclamanților o sumă mult mai mică decât cea prevăzută în Planul Social, care se referă la salariul mediu brut.
În drept, au fost invocate disp.art.176 alin.1 și 2, art.187 alin.1 și 2 din, art.50 din CCM pe anul 2005 raportat la punctul 4 din Planul Social, art.274 Cod pr.civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat capătului de cerere privind diferența dintre prețul unui litru de benzină de la data compensării -1997 și prețul unui litru de benzină la data de 31.12.2005.
De asemenea, s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru cererea referitoare la plata primelor de aprovizionare toamnă-iarnă susținându-se că dreptul la acțiune este prescris conform art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, în termen de 6 luni, iar reclamanții nu sunt, pentru argumentele expuse, creditori în raportul juridic de drept substanțial -obligațional- invocat, iar pe fond, s-a cerut respingerea acestui capăt de cerere atâta timp cat drepturile privind suplimentările salarialele reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă au fost incluse începând cu anul 1998 în salariul de bază.
Referitor la pretenția privind indemnizația de concediere, s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, iar pe fond, s-a cerut respingerea pretenției ca neîntemeiată, indemnizațiile fiind corect calculate, în conformitate cu dispozițiile Planului Social.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză contabilă administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 764 din 30 martie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepțiile tardivității introducerii acțiunii, a prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei calității procesuale active a reclamanților invocate de pârâtă.
Prin aceeași sentință, instanța a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale active, că reclamanții justifică legitimarea procesuală activă întrucât, potrivit art. 3 din Contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pentru perioada dedusă judecații, acesta are ca scop, în principal, stabilirea drepturilor minime ale salariaților și a obligațiilor corelative cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contactului individual de muncă, salarizarea, protecția socială a salariaților. Astfel, s-a arătat că drepturile negociate prin contractul colectiv de muncă sunt stipulate în favoarea salariaților și nu a sindicatului, aceștia fiind, prin urmare, îndrituiți în formularea prezentei acțiuni, fiind creditori in cadrul raportului juridic obligațional în raport de societatea pârâtă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă pe motiv că cererea de chemare în judecată vizează plata unor drepturi salariale suplimentare, fiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune (luna octombrie a anului pentru care se solicită suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă și data încasării indemnizației de concediere, pentru celalalt capăt de cerere ), termen care în speță nu se împlinise la data înregistrării cererii de chemare in judecată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 si 66 din Codul muncii.
S-a mai arătat că potrivit disp. art. 176 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007, în cazul unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie, salariații urmează a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă.
A mai reținut instanța că art. 176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură instituie o excepție de la negocierea și acordarea în mod distinct a dreptului salarial suplimentar în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, doar în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
S-a arătat că potrivit art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă pentru anul 1997 încheiat între SNP SA și salariații reprezentați de, suplimentarea pentru aprovizionare toamnă-iarnă va fi introdusă în salariul de bază, fapt ce s-a realizat, întrucât, în contractul colectiv de muncă pentru anul 1998 se prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului 2412/1998. În continuare, acest drept salarial suplimentar nu este reglementat in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Cum începând cu anul 1998 reclamanții nu au făcut dovada unor negocieri în vederea acordării distincte a venitului anual în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, conform dispozițiilor art. 176 alin. 3 și 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților sunt nefondate.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata diferențelor neacordate la indemnizația de concediere, tribunalul a reținut că potrivit art. 50 din CCM pe anii 2005- 2006, în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul Social se prevede că angajații vor primi, în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani- cincisprezece salarii brute pe.
Întrucât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM, completat cu art. 4 din Planul Social, s-a concluzionat că pretenția lor de a fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere este neîntemeiată nereieșind din probe că la acordarea indemnizațiilor de concediere nu au fost respectate dispozițiile art. 50 din contractul colectiv de muncă, astfel cum acestea au fost modificate (majorându-se în favoarea salariaților) prin Planul Social, respectiv că valorile nete ale indemnizațiilor de concediere încasate de reclamanți au încălcat aceste prevederi.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a fi obligată pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând cota de benzina cuvenită fiecăruia pentru perioada 2005 -2007, actualizată, tribunalul a respins-o întrucât nu s-a prevăzut o asemenea actualizare în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SA.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanții au declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Susțin recurenții că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că dreptul salarial suplimentar reprezentat de un salariu minim de bază pe ramură pentru aprovizionarea toamnă-iarnă putea fi acordat doar în condițiile în care nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază și că acest drept salarial ar fi fost introdus în salariul de bază începând cu anul 1998 conform telexului nr. 2412/1998.
Se mai învederează că în CCM încheiat pe anul 2005 între pârâtă și salariați, reprezentați de, nu s-a mai prevăzut în mod distinct dreptul salarial pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, dar s-a recunoscut, la art.7 alin.3, aplicabilitatea oricăror prevederi legale mai favorabile salariaților și în CCM pe ramură, obligatoriu pentru toți angajatorii pe ramura respectivă, este stipulat că salariații vor beneficia, în luna octombrie a fiecărui an, de suplimentarea drepturilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim de bază pe ramură.
În legătură cu telexul nr. 2412/1998, se arată că acesta nu reprezintă dovadă că dreptul salarial menționat a fost introdus în salariul de bază, iar potrivit unei expertize cotabile efectuată într-o altă cauză, dar având același obiectiv, dreptul salarial cuvenit pentru aprovizionare toamnă-iarnă pe anul 2005 este de 638 lei, suma fiind actualizată.
Într-un alt motiv de recurs se susține că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la diferența dintre prețul unui litru de benzină la data compensării - 1997 și data de 31.12.2005, diferență ce urma a fi calculată la cota de 40 litri benzină anual.
O altă critică se referă la greșita reținere de către prima instanță a faptului că recurenții ar fi solicitat plata din nou a indemnizației de concediere, în condițiile în care aceasta le-a fost plătită, susținându-se că potrivit Planului Social, salariul care trebuia avut în vedere la plata indemnizației de concediere era salariul mediu brut pe societate și nu salariul net, așa cum a procedat pârâta, fiind neîntemeiate argumentele reținute de prima instanță și pentru acest capăt de cerere.
Într-un ultim motiv de recurs se susține că în mod neîntemeiat prima instanță a respins obiecțiunile formulate de recurenți la raportul de expertiză întocmit în cauză, în condițiile în care era evident că expertul nu răspunse-se obiectivelor depuse de reclamanți la dosar cu notă la data de 2.02.2009, iar expertul s-a substituit instanței stabilind că pretențiile bănești ale reclamanților nu sunt întemeiate.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova pentru efectuarea unei noi expertize, care să răspundă obiectivelor solicitate de reclamanți, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la temeinicia și legalitatea cererilor reclamanților depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri în copie.
Intimata-pârâtă a depus la dosar, la rândul său o serie de înscrisuri în copie, iar prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Intimata-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale recurenților- reclamanți, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, potrivit art.168 alin.3 din același contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul respectiv confirmând așadar includerea în salariul de bază al angajaților a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, astfel că nu poate fi primită susținerea recurenților conform căreia telexul nr. 2412/1998 nu reprezintă o dovadă că dreptul salarial menționat a fost introdus în salariul de bază, câtă vreme chiar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil încheiat, de comun acord, părțile contractante au confirmat această situație.
nr.2412/1998 emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM pe anul 1997, începând cu data de 1 martie 1998, prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.001-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.001 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice.
Deși ulterior anului 2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă nu este stipulat în termenii de mai sus, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat în precedent.
Curtea mai reține că aceste adrese nu au vizat Societatea -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997 această societate nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar, pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Astfel, prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Societatea a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome, cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații SC, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Societății aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din - " ", iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această din urmă federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților din cauza de față.
La data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile angajaților conform adresei nr.3552/1999, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Prin urmare, la data de 1 iunie 1999 s-au egalizat grilele de salarizare ale SC cu cele ale SN SA, iar acestea din urmă cuprindeau toate drepturile acordate salariaților, precum și indexările care au avut loc până la 30.05.1999, iar împrejurarea de netăgăduit, a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul brut de bază explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.
Prima instanță a respins motivat și s-a pronunțat și cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii reclamanților, pe care l-a respins în mod justificat reținând că în contractul colectiv de muncă nu s-a prevăzut o actualizare a prețului de genul celei solicitate de reclamanți, argument cu privire la care recurenții nu aduc nicio critică.
În conformitate cu disp.art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energiei electrică, termică, petrol și gaze salariații agenților economici nominalizați în anexa nr. I punctul B, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale-și nu de benzină-, iar potrivit art. 187 alin. 2 din același contract, de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin. 1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. I, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază, statuându-se la alin. 3 al.art. 187 că prin contractele colective de muncă la nivele inferioare vor fi stabilite cuantumul și condițiile de acordare.
Prin art. 176 din CCM la nivel de unitate( ) s-a prevăzut, la alin. 1, că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 1997.
Deși reglementarea privitoare la acordarea ajutorului constând în contravaloarea unei anumite cantități de gaze naturale nu a mai fost prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de unitate, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că dreptul respectiv nu ar mai fi fost plătit deoarece salariile angajaților nu au fost diminuate cu suma corespunzătore contravalorii cantității de gaze naturale inclusă inițial în salariul de bază al angajaților, după cum s-a prevăzut expres în CCM la nivel de unitate, încheiat între societatea pârâtă și salariați, reprezentați de, în sensul celor sus-arătate.
În consecință, pârâta a acordat ajutorul social tuturor salariaților prin includerea acestuia în salariul de bază al angajaților, iar de atunci și până în prezent ajutorul a fost plătit ca parte integrantă din salariu.După compensarea în cuantumul său a unor venituri suplimentare-în baza unei dispoziții explicite a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate- salariul a devenit un tot unitar și anual, majorările au fost aplicate de societatea pârâtă la salariul de bază privit ca întreg, fără reducerea cotei de gaze inclusă în salariul de bază în anul 1997, împrejurare care nu justifică actualizarea în sensul celor solicitate de recurenți.
Nici critica prin care se susține, în esență, că în mod greșit s-a respins cererea recurenților-reclamanți privitoare la acordarea diferențelor pretins cuvenite de aceștia ca indemnizație de concediere nu este întemeiată.
Prima instanță nu a reținut, așa cum pretind recurenții, că aceștia ar fi solicitat plata din nou a indemnizației de concediere, tribunalul conchizând
în mod justificat că aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea diferențelor pretinse, nereieșind din probatoriile administrate că sumele nete încasate de reclamanți cu titlu de indemnizație ar fi încălcat cele convenite de părți prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și Planul Social.
Așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză la prima instanță, de către expert, societatea a avut în vedere, conform celor statuate prin Planul Social, valoarea salariului mediu brut pe societate-și nu a salariului net, așa cum au pretins reclamanții.
Fiind vorba de venituri supuse impozitului pe venit, conform dispozițiilor Codului Fiscal, la aceste sume brute s-a aplicat impozitul legal datorat, reieșind în final sumele nete, corect acordate conform deciziilor de concediere, pe care recurenții-reclamanți le-au și încasat.
Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat, obiecțiunile aduse raportului de expertiză de către recurenții-reclamanți fiind corect respinse de instanța de fond, expertul răspunzând obiectivelor fixate în mod expres de instanță prin încheierea din 02.02.2009, iar cu privire la dreptul reclamanților la acordarea sumelor solicitate prin prezenta acțiune s-a pronunțat instanța de judecată, prin sentința atacată în recursul de față, prin care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, soluție care, în raport de considerentele mai sus-arătate, este legală și temeinică.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurenți în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G, domiciliat în comuna, nr.126, județ P, domiciliată în P,-,.4..3,.12, județ P și, domiciliată în comuna -, sat, nr.64, județ P, împotriva sentinței civile nr.764 din 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
fiind în concediu fără plată,
prezenta se semnează de
prim-grefier
/VS
6 ex./19.11.2009
f--Trib.
--
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
