Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 289/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 289/R-CM
Ședința publică din 01 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător - - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentințelor civile nr. 804/CM din 28 noiembrie 2007 și nr.894/CM din 19 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți, intimatul-intervenient în nume propriu și intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus de către intimații- reclamanți și intimatul-intervenient în nume propriu, cerere de aderare la recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 19.09.2007, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Ministerul Justiției, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați în solidar la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna septembrie 2004 până la 01 februarie 2007, moment la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, prin care au fost abrogate dispozițiile legale menționate.
Au chemat în judecată și pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul de lege a fost abrogat prin art.50 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Abrogarea a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2001 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care a abrogat în totalitate nr.OUG177/2002.
La data stabilirii sporului în discuție legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință, care rezidă în condițiile în care judecătorul își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În fine, se arată, abrogarea nu produce efecte deoarece este prevăzută de un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996.
În termen legal, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată, arătând că textul art.47 din Legea nr.50/1996 invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor a fost abrogat total și explicit prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
OG nr.83/2000 a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților, cât și coeficientul de multiplicare.
Este evident că finalitatea modificării legislației nu a fost în niciun caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pe de altă parte, se arată, negăsindu-se în niciunul dintre domeniile de reglementare prevăzute la art.73 alin.(3) din Constituție, Legea nr.50/1996 este o lege organică.
Iar Parlamentul poate adopta, potrivit art.115 din Constituție, o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Aceasta înseamnă că abrogarea art.41 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permit intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe. Mai mult, nr.OG83/2000 a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr.50/1996.
În sprijinul apărărilor se invocă și practica judecătorească.
Anterior primului termen de judecată, reclamanții au completat acțiunea, solicitând obligarea primilor trei pârâți și la stabilirea și plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu octombrie 2004 până la data rămânerii irevocabile a hotărârii și pe viitor, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 40% până la 1.04.2006, spor actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, la calcularea sporului de 50% solicitat prin cererea inițială pentru perioada septembrie 2004 - martie 2006 la indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 40%.
Au mai solicitat obligarea pârâtei Curtea de APEL PITEȘTI la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate în acțiune.
S-a învederat necesitatea citării în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform art.27 din nr.OG137/2000.
Reclamanții au motivat cererea prin aceea că printr-o serie de acte normative au fost conferite categoriilor de persoane care gestionează informații clasificate sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații în scopul asigurării confidențialității.
Aceste prevederi sunt art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Sporul de confidențialitate a fost prevăzut și pentru anumite categorii de funcționari publici prin art.15 alin.(1) din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, art.20 alin.(3) din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, cu modificările ulterioare.
Chiar nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în art.3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în ideea aplicării unui tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate.
Magistrații dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale ori le dau efectele juridice prevăzute de lege, dar nu beneficiază de spor de confidențialitate.
Mai mult, instanța are calitatea de operator de date cu caracter personal potrivit dispozițiilor Legii nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Procurorii militari beneficiază de sporul de confidențialitate.
Completarea acțiunii este întemeiată pe dispozițiile art.1 alin.2 și 3, art.21, art.23 din nr.OG137/2000.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, argumentată astfel:
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii prevăzute în art.21-27 din Legea finanțelor publice nr.72/1996 și în art.19-35 din Legea nr.500/2002.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are Ministerul Justiției, ordonator principal de credite.
În condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a se încadra în cheltuielile stabilite de legiuitor, plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu anul 2004 este imposibil de efectuat. În legea bugetului de stat nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare efectuării acestor plăți.
Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai prin lege, de aceea acțiunea este inadmisibilă.
Admițând acțiunea, instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege.
Pe fond, se arată, pretenția este sprijinită pe acte normative abrogate, inexistente.
Potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Excepție fac prevederile din ordonanțele de guvern care au prevăzut norme de abrogare și care au fost respinse de Parlament. Or, în speță, nu se pune o astfel de problemă.
În fine, se arată, acțiunea nu este motivată, cuprinsul acesteia rezumându-se la simple considerații medicale.
La data de 05.11.2007, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâților chemați inițial în judecată la plata drepturilor solicitate pin acțiune pentru aceleași motive invocate de reclamanți.
Ministerul Justiției a formulat apărări și față de completarea acțiunii.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale.
Modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată pentru alte categorii profesionale, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceștia, iar lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate potrivit Deciziilor Curții Constituționale nr.168/1998 și nr.294/2001.
În același sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.232/29.08.2007.
Referitor la solicitarea privind acordarea sporului de confidențialitate și a sporului de risc aplicate la indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 40%, conform hotărârii judecătorești menționată în cerere, se arată că pretențiile sunt neîntemeiate deoarece la stabilirea indemnizației brute lunare pot fi avute în vedere doar criteriile stabilite de dispozițiile art.3 alin.1 și 2 din nr.OUG177/2002.
Faptul că sporul de anticorupție de 40% nu determină majorarea indemnizației de încadrare rezultă și din faptul că legiuitorul a prevăzut expres situațiile în care indemnizația majorată reprezintă indemnizația de încadrare brută lunară, cum este cazul sporului de fidelitate reglementat de art.4 din nr.OUG177/2002.
O altă apărare a pârâtului este aceea că acordarea pentru viitor a sporului de confidențialitate de 15% este inadmisibilă. Aceasta se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel încât reclamanții nu justifică un interes actual, ci un interes care devine actual în mod succesiv, pe măsura derulării raporturilor de muncă.
Prin sentința civilă nr.804/CM din 28.11.2007, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea completată și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 19.09.2004 - 01.02.2007 și sporul de 15% pentru confidențialitate calculat la indemnizația de încadrare brută lunară cu 40% până la 01.04.2006 pentru perioada 11.101.2004 - 28.11.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt magistrați în cadrul Judecătoriei Curtea d Argeș.
Potrivit art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Abrogarea nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât nr.OG 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Astfel, instanța reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text, în baza art. 20 alin. 2 din Constituția României.
În cauză, s-a considerat, sunt incidente și dispozițiile art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
În privința capătului de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate de 15%, instanța a apreciat că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, unități finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, s-a reținut că potrivit Directivei 2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
În celelalte unități bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.l OG9/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate, implicit legiuitorul a instituit și o obligație de plată, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Reclamanții se află, sub aspectul analizat, într-o situație identică, nu doar comparabilă, cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Pe de altă parte, nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii magistraților de la acordarea acestui spor.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de munca, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul/indemnizația de bază, nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
Reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1, art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres ca fiind discriminatoriu de prevederile art.2 alin.1 din nr.OG137/2000.
Existența discriminării directe a reclamanților a fost reținută și din perspectiva dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților instanța a aplicat, prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.I din nr.OUG123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr.232/29.08.2007 a Consiliului Director al, instanța a reținut că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii, fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii, împrejurare confirmată și de art.27 din nr.OG137/2000, conform cărora acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares", deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și intervenientei și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Actualizarea prejudiciului suferit cu indicele de inflație a fost dispusă în baza prevederilor art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Acordarea pentru viitor a sporului solicitat prin acțiune a fost considerată neîntemeiată deoarece la baza răspunderii contractuale stă existența certă a unui prejudiciu, excluzându-se atât prejudiciul eventual, cât și cel incert.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor și fondul pretențiilor formulate împotriva acestuia, tribunalul a reținut că potrivit art.19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Conform art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară. In lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
La data de 19.12.2007, Tribunalul Argeșa pronunțat sentința civilă nr.894/CM în același dosar, prin care a admis cererea formulată de intervenientul și a dispus completarea sentinței civile nr.804/CM/28.11.2007, în sensul că admite în parte și cererea de intervenție în interes propriu formulată de această parte.
Ca urmare, a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească intervenientului drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 05.11.2004 - 01.02.2007 și sporul de 15% pentru confidențialitate calculat la indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 40% până la 01.04.2006, pentru perioada 05.11.2004 - 28.11.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
considerentele avute în vedere la soluționarea acțiunii completate, tribunalul a arătat mai întâi, în motivarea acestei sentințe, că cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitul în cauză la data de 05.11.2007 a fost încuviințată în principiu în ședința publică din 28.11.2007.
Din dispozitivul sentinței civile nr.804/CM/28.11.2007 reiese că instanța nu s-a pronunțat și asupra fondului cererii de intervenție în interes propriu, astfel că sunt incidente dispozițiile art.2811alin.1 Cod procedură civilă în baza cărora poate fi dispusă completarea hotărârii inițiale.
Împotriva sentințelor au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor este acela potrivit căruia hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În susținerea acestui motiv se arată că în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, obligându-l să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Acest minister răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al reclamanților nu a calculat și acordat în mod corect drepturile bănești nu îi conferă acestuia nicio garanție legală din partea recurentului pentru eventualele sume ce ar trebui plătite.
În al doilea motiv de recurs se susține că suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai prin lege, deci este o problemă de legiferare.
În drept, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Instanța a pronunțat soluția atacată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În susținerea acestor motive de recurs se arată următoarele:
Nicio dispoziție legală nu stabilește că salarizarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate se realizează prin lege organică.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 - lege ordinară - s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permit intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe. Mai mult, nr.OG83/2000 a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr.50/1996.
Este de observat, susține recurentul, că sporul pentru risc și suprasolicitare psihică a fost introdus în Legea nr.50/1996 prin nr.OG56/1997 privind modificarea și completarea nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Pe de altă parte, instanța a omis din vedere un element esențial, și anume acela că prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 s-a realizat un nou sistem de salarizare, stabilindu-se indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și de vechimea în magistratură, ca unică formă de remunerare a activității acestora.
În nr.OG83/2000 se prevede abrogarea tuturor indemnizațiilor și sporurilor de care beneficiază în prezent magistrații.
Incidența art.20 alin.2 din Constituția României iese din discuție pentru că nu este vorba de reglementări interne cu privire la proprietate și care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de intimații-reclamanți, dar neprevăzut de legislația în vigoare. Tot Curtea arată că acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
În cauza Gaygusuz/Austria s-a decis că dreptul la o alocație de urgență - în măsura în care este prevăzut de legislația națională în materie - este un drept patrimonial în sensul art.1 Protocolul 1.
Într-o altă critică se arată că pretențiile reclamanților și a intervenientului trebuie examinate doar pentru perioada 27.04.2004-23.12.2004, în care sporul anticorupție de 40% a fost, în interpretarea acestora, inclus în indemnizația de încadrare brută lunară.
Aceasta deoarece, prin art. I pct. 8 din Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea nr.OUG24/2004 s-a stabilit expres că magistrații beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară.
Teza includerii sporului de anticorupție în indemnizația brută lunară este greșită. Printr-o astfel de interpretare se ajunge la situația existenței a două feluri de indemnizații de încadrare brută lunară pentru magistrați, diferite după cum magistratul respectiv beneficia sau nu de sporul în discuție.
Mai mult, art. 3 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 reglementa în mod expres caracterul unitar al indemnizației de încadrare brute lunare pentru toți magistrații.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia instanța de fond a consacrat drepturi care nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Exercitarea unor drepturi la care se referă nr.OG137/2000, art.1, atunci când interzice discriminarea, vizează modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Aceasta înseamnă că în afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pornind de aici, recurentul formulează un al alt motiv de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.
Sistemul de salarizare instituit prin lege specială pentru magistrați nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate.
De aceea, nu se poate reține existența tratamentului discriminatoriu în privința recunoașterii folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici întrucât statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Ca urmare, se arată, discriminarea despre care vorbește instanța de fond nu există, iar pretențiile reclamanților și intervenientului referitoare la aplicarea unui spor de confidențialitate suplimentar, față de cele prevăzute de lege, sunt neîntemeiate.
În fine, se arată, au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 pr.civ. Ministerul Justiției nefiind citat la soluționarea cererii de completare a hotărârii.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4, 5 și 9 raportate la art. 312 alin. 3, teza finală Cod procedură civilă.
La data de 28.03.2008 reclamanții și intervenientul au depus la dosar cerere de aderare la recursul formulat de Ministerul Justiției, întemeiată pe disp. art. 293 alin. 1 raportat la art. 316 și la art. 3041pr.civ.
Aceștia au solicitat modificarea sentinței în sensul obligării pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru perioada 1.02.2007- 25.11.2007.
În motivarea cererii se face trimitere la Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin aceeași aderare la recurs s-a mai solicitat completarea omisiunii privind pronunțarea asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Curtea de APEL PITEȘTI la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort. În considerarea lor, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, instanța a obligat pârâtul la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea drepturilor bănești cuvenite reținând astfel calitatea procesuală pasivă.
Motivul de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției constând în soluționarea cererii de completare a hotărârii cu nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 pr.civ. nu este fondat.
emisă în vederea prezentării la termenul de judecată din 19.12.2007 a fost comunicată părții prin fax la data de 18.12. 2007, conform raportului de transmisie de la fila 114 din dosar, act care cuprinde întregul text al citației.
Rezultă că au fost respectate prevederile art. 286 alin. 3 din Codul muncii și ale art. 74 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora părțile sunt legal citate, dacă le-a fost înmânată cu cel puțin o zi înaintea judecății. Reglementarea este specifică litigiilor de muncă a căror judecată se face în regim de urgență.
Pe de altă parte apărările Ministerului Justiției au fost examinate și față de cererea de intervenție, ceea ce ne duce la concluzia că nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului- pârât..
Motivul de recurs invocat de același recurent vizând soluționarea cauzei cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv reglementat de dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, nu este fondat.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Așa cum s-a reținut la judecata în primă instanță, dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Contrar celor susținute de recurent, abrogarea s-a făcut cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Posibilitatea reglementării primare prin ordonanțe emise de Guvern este sever circumstanțiată prin dispozițiile constituționale - art.114 din Constituția României din anul 1991.
Legea de abilitare stabilește în mod obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.
Prin art.1 pct.Q1 din această lege, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu și pentru abrogarea dispozițiilor acesteia. Iar Legea nr.334/2001 aprobă nr.OG83/2000 în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 pct.Q1 menționat mai sus.
Acolo unde a avut în vedere și abrogarea unor texte de lege, legiuitorul a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. A se vedea în acest sens art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3, pct.B lit.d) din Decretul nr.247/1997.
În conținutul dreptului fundamental la munca și protecția socială a muncii - consacrat de art.38 din Constituția României din 1991 - se regăsesc și măsurile de protecție socială privind prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Este și cazul de față în care munca se prestează în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, aspect necontestat de către pârâți.
Pentru aceasta s-a stabilit inițial dreptul reclamanților și al intervenientului la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului acestui drept prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare.
Includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în noile salarii și indemnizații reglementate de nr.OG83/2000 nu rezultă din modalitatea de stabilire a acestora pentru personalul în discuție.
Potrivit art.2 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000, magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare lunară stabilită pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Includerea sporurilor abrogate în indemnizațiile de încadrare lunară, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția declarată de majorare a veniturilor salariale. Mai mult, modalitatea invocată nu permite verificarea salarizării în funcție de condițiile speciale în care se prestează munca, respectiv verificarea aplicării sporului ca procent din respectiva indemnizație.
Lipsa fondurilor bugetare nu constituie o justificare a îngrădirii exercițiului acestui drept la sporul de 50% din cele enumerate de art.49 din Constituție.
Modalitatea de includere a sporului în indemnizația de încadrare lunară contravine și semnificației componentelor salariului stabilite de prevederile art.155 Codul muncii.
Salariul de bază/ indemnizația de încadrare constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului. Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază lunar/ indemnizația de încadrare lunară constituie, pentru cele arătate mai sus, un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
bazei de calcul a salariului/indemnizației nu constituie o justificare pentru lipsirea de acest bun.
Nu în ultimul rând trebuie menționat că prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor legale incidente în materie, s-a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Dezlegarea dată acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe potrivit art.329 alin. 3, teza finală pr.civ.
Astfel, corect s-a considerat la judecata fondului că aplicarea normei internaționale se impune față de normele interne invocate în apărare de recurentul-pârât, în virtutea dispozițiilor art.20 alin.2 din Constituția României.
Potrivit art.99 lit.d și art.4 din Legea nr.303/2004, precum și art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea nr.328 din 24 august 2005, reclamanții și intervenientul, judecători, au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute în această calitate, deci de a păstra în legătură cu faptele și informațiile ce le parvin în exercițiul funcției.
Mai mult, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară - pentru care sunt posibilități de aplicare a unei sancțiuni disciplinare - inclusiv excluderea din magistratură, cea mai gravă pe scara ierarhică a sancțiunilor prevăzute de legea specială pentru aceștia.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiunilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariu/indemnizație de încadrare.
În acest sens instanța a făcut referire la funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În această situație se pune problema de a aprecia dacă magistrații se află în situația comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării.
Tot astfel, a motivat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
S-a reținut corect că reclamanții și intervenientul se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având, în general, același conținut. Ca și pentru categoriile profesionale beneficiare ale sporului în discuție, obligația de confidențialitate nu vizează numai informațiile clasificate.
Iar excluderea lor de la plata acestui drept nu este justificată decât prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Așa cum s-a arătat și la judecata în fond, diferențierea salariilor se face numai în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, iar aceasta se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare brută sau în salariul de încadrare brut, neavând nicio legătură cu sporurile salariale, care alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
Diferențierea salariilor, cu privire la care s-a reținut că nu justifică tratamentul deosebit, conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale menționat expres în dispozițiile legale la care s-a făcut referire în motivarea sentinței-art.2 alin. 1 din nr.OG137/2000.
De aici rezultă existența discriminării directe a reclamanților și a intervenientului și încălcarea normelor interne și internaționale care consacră dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
Față de cele arătate, este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru magistrați.
Pentru perioada 01.05.2004-31.12.2004 sporul de anticorupție a fost stabilit de art. IV pct.15, Titlul II din nr.OUG24/2004, care a modificat art.28 din OUG43/2002, pentru judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr.78/2000, cu modificările ulterioare, ca majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară.
Pentru perioada ulterioară, cuprinsă între 01.01.2005 și 01.04.2006, Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea nr.OUG 24/2004 a prevăzut că judecătorii care compun completele de judecată specializate în infracțiunile de corupție beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară.
Afirmația potrivit căreia includerea sporului de anticorupție în indemnizația brută lunară ar duce la existența a două feluri de indemnizații de încadrare brute lunare pentru magistrați nu este fondată.
Pornind de la modalitatea de stabilire a indemnizației de încadrare brute lunare prevăzută de art. 3 alin. 1 din nr.OUG 177/2002, în raport de funcții, de nivelul instanțelor și parchetelor și de vechimea în magistratură, în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. VI/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002, ale art. 28 alin. 4 din G: nr. 43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004 modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004 a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, respectiv natura cauzelor pe care o parte dintre magistrați erau desemnați să le soluționeze, nu a avut o justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Faptul că așa-zisul spor de anticorupție determină o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară rezultă și din denumirea ce i-a fost atribuită de lege în perioadele supuse analizei, respectiv de " majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară" sau " spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară".
Ca urmare a celor reținute nu poate fi primită nici afirmația că sporul de anticorupție intră în partea variabilă a drepturilor bănești cuvenite magistraților.
Aceasta înseamnă că aplicarea sporului ce a făcut obiectul acțiunii completate și al cererii de intervenție la indemnizația majorată cu 40% este legală. Nu în ultimul rând trebuie reținut că majorarea în discuție a fost statuată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reținând că nu sunt întrunite condițiile de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.304 pct.4, 5 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, așa cum au fost invocate de către pârâți, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.
Aderarea reclamanților și intervenientului la recursul Ministerului Justiției este inadmisibilă.
Potrivit art. 316 pr.civ. se aplică și în instanța de recurs doar dispozițiile de procedură privind judecata în apel, care sunt cuprinse în art. 294 și următoarele pr.civ. și nu cele care reglementează formele apelului și care, topografic vorbind, sunt situate într-un capitol distinct de cel denumit judecata apelului.
Cererea nu poate fi primită nici ca o cerere de recurs, dată fiind depășirea termenului de sesizare a instanței prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 și greșita introducere a acesteia la instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentințelor civile nr.804/CM din 28 noiembrie 2007 și nr.894/CM din 19 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și intervenientul în interes propriu și pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL ARGEȘ, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Respinge cererea reclamanților de aderare la recursul recurentului-pârât Ministerul Justiției ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./24.04.2008
Jud.fond: //
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin
