Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 292/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 292/R-CM
Ședința publică din 01 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător - - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, C, și de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.853/CM din 07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-reclamanți, recurentul-pârât, intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiției B și intervenientul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2007, pe rolul Tribunalului București, reclamanții, C, -, au chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% începând cu luna iulie 2004, la zi, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
A fost chemat în judecată și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești cuvenite.
S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în baza art. 27 din nr.OG 137/2000 modificată și completată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și sunt discriminați, contrar prevederilor art.1-6 din nr.OG137/2000, a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
Astfel, printr-o serie de acte normative a fost acordat sporul în discuție categoriilor de salariați ce gestionează informații confidențiale, corespunzător gradului de acces la asemenea informații.
Acestea sunt Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională - art. 3, nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici - art. 15 alin. 1, Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor - art. 20 alin. 3.
Din aceste acte normative rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate și alte informații confidențiale, și nu doar celor prevăzute de Legea nr. 444/2006.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea grefierii sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare.
Neacordarea sporului de confidențialitate constituie discriminare și din perspectiva art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a prevederilor art. 16 din Constituția României revizuită.
Prin încheierea nr.5994 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința publică din 21.09.2007, în dosarul nr-, s-a dispus strămutarea judecării procesului la Tribunalul Argeș, cu păstrarea tuturor actelor de procedură efectuate până la acel moment.
Prin sentința civilă nr.853/CM/07.12.2007, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească titularilor drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 17.07.2004 și până la data pronunțării acestei hotărâri, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtei Înalta Curte de Casație si Justiție fondurile necesare achitării drepturilor bănești mai sus menționate.
A obligată pe pârâta Înalta Curte de Casație si Justiție să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că eclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, unități finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților și intervenienților, s-a reținut că potrivit Directivei 2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
În celelalte unități bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.l OG9/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate.
Conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate, de "non facere", reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a sporului de confidențialitate.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Pe de altă parte, nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea de la acordarea acestui spor.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de munca, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul/indemnizația de bază, nu și în sporurile salariale.
Reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1, art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu -art.2 alin.1 din nr.OG137/2000.
Existența discriminării directe a reclamanților a fost reținută și din perspectiva dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.I din nr.OUG123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a privit-o ca admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. A reținut pentru aceasta că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Capătul de cerere privind acordarea pentru viitor a sporului solicitat prin acțiune a fost considerat neîntemeiat deoarece la baza răspunderii contractuale stă existența certă a unui prejudiciu, excluzându-se atât prejudiciul eventual, cât și cel incert.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a reținut ca fiind întemeiată, întrucât potrivit art.1.9 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamanții critică soluția instanței de fond în sensul că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind plata pentru viitor a sporului de confidențialitate.
Reclamanții sunt în continuare debitori ai obligației de confidențialitate, implicit creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
În drept, recursul reclamanților este întemeiat pe disp. art. 312 alin. 3 și art. 304 pct. 9 pr.civ.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, argumentată astfel:
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale respectând procedura reglementată de art. 19 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților are instituția angajatoare, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.
Un alt argument este acela că suplimentarea cheltuielilor stabilite prin lege a bugetului de stat este o problemă de legiferare în care nu este implicat ministerul.
Iar repartiția sumelor deja alocate de la bugetul de stat instituțiilor se face în conformitate cu art. 48 și următoarele din Legea nr. 500/2002, atribuții în acest sens având nu numai Ministerul Economiei și Finanțelor, ci și ordonatorii principali și secundari de credite.
Față de acestea solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de această parte.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.299- 316 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
În conformitate cu prevederile art.19 și următoarele din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite salariaților altui minister, în mod corect tribunalul a reținut, fără a adăuga la lege, calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Astfel excepția invocată în recurs este nefondată. În baza atribuțiilor legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ordonatorul principal de credite.
Odată stabilit că dreptul la sporul de confidențialitate se cuvine reclamanților pentru perioada menționată în hotărâre și că dispozițiile legale care l-au consacrat sunt încă în vigoare, respingerea capătului de cerere având ca obiect plata lui pentru viitor este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 291 muncii și art.110 Cod procedură civilă.
Contractul individual de muncă este un contract cu executare succesivă, prin urmare, în speță sunt incidente prevederile legale menționate, potrivit cărora se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei prestații periodice.
Pentru cele arătate mai sus, în baza art.304 pct. 9 și art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul reclamanților și va modifica în parte sentința, în sensul că va obligă pârâții la plata sporului și pentru viitor. Va menține în rest hotărârea.
Reținând că nu sunt întrunite condițiile de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, așa cum au fost invocate de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în bazal art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, C, și, împotriva sentinței civile nr.853/CM din 07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție și intervenientul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului și pentru viitor.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 01 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./24.04.2008
Jud.fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin
