Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 293

Ședința publică din data de 17 februarie 2009

PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu

JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Alexandru Bobincă Ioana

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, -, G, -, G, toți cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2969 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâta SC SA ( fostă cu sediul în B, str. G-ral., nr. 11 bis. sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă reprezentată de consilier juridic a, lipsind recurenții-reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic a având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic a având cuvântul pentru intimata-pârâtă depune la dosar concluzii scrise și înscrisuri din care rezultă că drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat din data de 1.03.2008. Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.

După rămânerea în pronunțare asupra excepției de tardivitate, se prezintă în instanță avocat din Baroul București în calitate de reprezentantă a recurentei-pârâte, care precizează că va depune concluzii scrise până la sfârșitul ședinței.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, -, G, -, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, suplimentări, reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă conform art.176 alin.2 din la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anii 2005-2007 în cuantum de 1628 lei pentru fiecare reclamant, sume actualiuzate conform indicelui de inflație.

In motivarea acțiunii reclamanții au susținut că au fost salariații SC SA până în anul 2008, în baza contractelor individuale de muncă pe o perioadă nedeterminată, iar potrivit art.176 alin.l și 2 din contractul de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 înregistrat la la nr.288/2006 se prevede în mod expres că, cu prilejul unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă al căror cuantum este echivalent cu salariul minim pe ramură potrivit prevederilor prezentului contract.

S-a mai susținut in motivarea acțiunii de către reclamanți, că potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2007 precum și contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2011 sunt prevăzute în art. 99 alin.2 art.100 alin.2 că drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim în perioada în care au fost angajați, nu au beneficiat de aceste drepturi salariale, deși executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți potrivit disp. art. 243 Codul muncii.

In dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu acte.

Pârâta deși legal citată nu formulat intâmpinare și nu a solicitat probe în combaterea acțiunii.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2969 din 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, G, -, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA ( fostă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, că este neîntemeiată deoarece obiectul acțiunii il constituie plata unor drepturi salariale constând în contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă, astfel că termenul de prescripție al acțiunii este de 3 ani potrivit art. 283 lit. din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin dispozitiile art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivel ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 se prevede că, în cazul unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C precum și în luna octombrie, salariații urmează a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui ados fix în sumă fixă.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că prin dispozițiile prev. de art.137 din CCM pe ramură se prevede ca prin contractul colectiv de muncă incheiat la nivel de agent economic unele sporuri sau adosuri pot fi incluse în salariul de bază.

Totodată, instanța de fond a reținut că art.176 alin.6 pct.4 din CCM ramură instituie o excepție de la negocierea și acordarea în mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, acest venit fiind introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA.

In acest context, instanța de fond a apreciat că începând cu anul 1998 în lipsa unor negocieri în vederea acordarii distincte a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, pretențiile reclamanților sunt nefondate, considerente față de care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții au susținut că intimata nu a făcut dovada acordării suplimentării salariale solicitate, clauzele contractuale care creează dreptul la acest adaos fiind obligatorii și pentru angajatorul care nu a formulat nici un fel de apărări în cauză, așa încât concluzia la care a ajuns instanța de fond în sensul introducerii sumei reprezentând suplimentarea salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă în salariul de bază este eronată fiindcă nu are suport probator în actele și lucrările dosarului.

Recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței prin admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată pentru ambele faze procesuale.

Intimata-pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate ca legală și temeinică a sentinței, cu motivarea că drepturile salariale cerute de reclamanți au fost incluse în salariul de bază, începând cu anul 1998, astfel cum în mod corect a stabilit prima instanță și cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 și Contractul colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 1997, 1998- toate încheiate și semnate de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la dosar.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Recurenții-reclamanți au fost salariați ai intimatei-pârâte SC SA B, fostă SC SA care sub denumirea B, a fost sucursala de prestări servicii a SN RA, astfel cum rezultă din Anexa Nr.1, pct.B a OUG nr.49/1997 privind înființarea și organizarea acestei Societăți Naționale a.

Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna

octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim

pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.

Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2328/8 octombrie 1997.

Prin această adresă semnată de reprezentanții Patronatului și s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV.

Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele sale între care și B (devenită actualmente SC pe de o parte și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%.

În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telex 2412/1998 alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.

Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.

În concluzie, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, în cauză s-a făcut dovada includerii acestui drept în salariile brute de bază ale angajaților, inclusiv reclamanților, prin efectul menținerii lui în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007, fost în mod legal și temeinic respinsă.

Drept consecință, recursul declarat în cauză de reclamanți urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art.312 Cod pr.civ. menținându-se în totalitate sentința civilă nr. nr.2969 pronunțată la 24 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, G, -, G, toți prin reprezentant legal.Av., cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.2969 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SA (fostă SC cu sediul în B,- bis, sector, 1, având sediul procesual ales la ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1,-,.3,.7.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Alexandru Bobincă Ioana

- - - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./16.03.2009

dosar fond - - Tribunalul Prahova

judecători fond -

-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Dan Andrei Enescu
Judecători:Dan Andrei Enescu, Alexandru Bobincă Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Ploiesti