Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1796/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1796
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, -, -, și G, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură, cu sediul în comuna, nr. 424, județ P și de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.225 din data de 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, prin avocat din cadrul Baroului P și recurenta -pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul aceluiași barou.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Curtea încuviințează, la cererea recurenților -reclamanți, prin apărător, proba cu înscrisuri.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, depune la dosarul cauzei un set de acte, pe care le comunică apărătorului părții adverse.
Părțile, prin apărători, pe rând, având cuvântul, arată instanței că nu au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că părțile nu au alte cereri și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare, cu efectuarea unei expertize de specialitate, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre soluționare, modificarea în parte a hotărârii, iar pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată, solicitând să se aibă în vedere cele două expertize depuse la dosarul cauzei din care rezultă că diferențele salariale respective nu au fost plătite reclamanților. Cu privire la recursul declarat de SC SA, solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada acordării acestor diferențe salariale. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de SC SA, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru "aprovizionare toamnă-iarnă", conform concluziilor scrise și expertizei extrajudiciare pe care le depune la dosarul cauzei.
Solicită respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefondat, întrucât nu au existat negocieri cu privire la cota de profit și indemnizația de concediere.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, -, și G, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor bănești neacordate conform art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aferente anului 2005, reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an, cota de participare la profitul anual în conformitate cu dispozițiile art. 139 din CCM, diferența indemnizației de concediere neacordate în conformitate cu disp.art. 50 din Contractul colectiv de muncă și planul social, actualizarea tuturor drepturilor la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au fost salariații societății-pârâte, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în cărțile de muncă atașate la dosarul cauzei.
Reclamanții au mai susținut că, potrivit art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică petrol-gaze pe anul 2005-2006 și 2007, s-a prevăzut în mod expres că salariații societăților semnatare ale contractului beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și și în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă de câte o suplimentare salarială constând dintr-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, iar în anul 2005 nu au beneficiat de aceste suplimentari salariale deși erau obligatorii pentru angajator.
În mod asemănător, deși art. 139 din CCM prevedea o cotă de participare a salariaților SA la profitul anual, nici această obligație nu a fost îndeplinită începând cu data de 1.01.2005 și până la data când raporturile de muncă au încetat.
S-a mai susținut că, potrivit art. 50 din CCM încheiat la nivel de SA, pârâta era obligată la plata unor indemnizații de concediere stabilite în funcție de vechimea salariatului, precum și a planului social însușit de către părți.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond respingerea acțiunii, susținând că potrivit art. 176 din contractul colectiv pe ramură, capitolul 7 cuprinde dispoziții privind protecția sociala a salariaților distinct privind salarizarea.
În ceea ce privește excepția prescripției, se susține de către pârâta că cererea reprezintă o acțiune pentru plata unor venituri altele decât cele salariale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 283 lit. e Codul muncii, referitor la modul de calcul al termenului de prescripției, că termenul de 6 luni începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
S-a mai susținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă, precizându-și creanța prin invocarea art. 176 din contractul colectiv pe ramură care reprezintă însă premisele acordării unui drept patrimonial salariatului, constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă și nu un drept cert al salariaților de a încasa o suma de bani.
Pe fondul cauzei pârâta arată că venitul anual în luna octombrie pentru "aprovizionarea de toamnă-iarnă" nu se datorează conform art. 176 alin. 1 și 2 din CCM ramură, întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat - excepție de la aplicarea alin. 1 și 2 din art. 176 CCM.
Referitor la cota de participare la profitul anual al SC SA B se arată că nu au existat negocieri cu sindicatul având acest obiect, de unde rezultă indubitabil că este vorba de un drept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită- astfel că apare imposibil ca acest drept să fie exercitat - datorită lipsei oricărei determinări a conținutului dreptului -dacă nu chiar inexistența dreptului.
S-a invocat excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei din profit și respingerea acestui drept ca fiind prematur introdus.
Cu privire la suma încasată cu titlu de plăți compensatorii cu ocazia disponibilizării, se susține că aceasta a fost în mod corect calculată potrivit disp. art. 4 din Planul social, ale cărui prevederi în privința măsurilor financiare aplicabile salariaților au fost mai avantajoase față de prevderile Contractului colectiv de muncă, ce au un caracter general.
La data de 23-01.2009 reclamanții au formulat atât răspuns la întâmpinare cât și precizare la acțiune prin care au învederat, în ceea ce privește indemnizația de concediere, că, deși disponibilizările colective s-au efectuat în cursul anului 2005, 2006, pârâta nu a aplicat procentul de majorare de 13 % și 10%asupra salariului mediu brut calculat pe baza celui din 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul social, în funcție de salariul brut din anul 2004, în cuantum de 1400 RON.
De asemenea, se susține că pârâta a calculat în mod greșit și impozitul asupra întregii sume acordate cu titlu de plăți compensatorii, care nu trebuiau impozitate decât pentru dferența acordată în plus, calculată pe baza salariului mediu brut.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 225 din 27.01.2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocata de pârâta.
Pe fond, a admis în parte acțiunea precizata și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant, în funcție de perioada efectiv lucrată la pârâtă, drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă conform art. 176 din sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, cu ocazia executării silite.
Totodată, a respins capătul de cerere privind acordarea indemnizației de concediere și cota de participare la profit ca neîntemeiat și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate, potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art.283 din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiunii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia.
În speță, s-a solicitat de către reclamanți obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu neexecutarea unor clauze salariale, fiind incidente dispozițiile art. 282 lit. c din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, considerente față de care, în baza art. 137 Cod pr. Civilă, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților s-a reținut că este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 176 alin. 1-2 la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de unde reiese că intre reclamanți și titulara dreptului exista identitate.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținu că prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2005-2007 s-a prevăzut că salariații societăților semnatare beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paște și C și în luna octombrie de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o, în sensul că nu a acordat aceste drepturi reclamanților.
Mai reține instanța de fond ca se impune respingerea cererii privind cota de participare la profit având în vedere că art.139 din prevede că prin negociere cu se va stabili cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere, însă în realitate nu au existat negocieri cu sindicatul în acest sens.
Referitor la al treilea capăt de cerere al acțiunii, ce vizează indemnizațiile de concediere, instanța de fond a apreciat că se impune respingerea și a acest capăt de cerere privind acordarea diferențe indemnizații de concediere, pe considerentul că sumele nete acordate reclamanților au fost calculate conform dispozițiilor Planului social, ale cărui prevederi, în privința măsurilor financiare aplicabile salariaților, au fost net avantajoase, față de prevederile cu caracter general ale Contractului Colectiv de Muncă.
Împotriva sentinței au declarat recursuri atât pârâta SA, cât și reclamanții.
În recursul său, pârâta SAsusține că în mod greșit instanța de fond a admis cererea cu privire la acordarea suplimentului pentru aprovizionare toamnă-iarnă deși dreptul la acțiune este prescris, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Pe de altă parte, se mai arată că cererea a fost formulată de persoane fără calitate procesuală activă, întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru "aprovizionare toamnă-iarnă", venit care să fie acordat distinct pentru anii 2005-2007, astfel că reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial obligațional invocat, iar în mod corespunzător, în plan procesual aceștia sunt lipsiți de calitate procesuală activă.
Într-un alt motiv de recurs se susține că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamanților este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art. 168 alin.3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998-2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din anul 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent. S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii, în primul rând ca prescrisă, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în măsura în care excepțiile nu vor fi admise, ca neîntemeiată.
Reclamanții au criticat sentința pronunțată de instanța de fond, arătând că gnorând majorarea salariului de 13 % in anul 2005, de 10% in anul 2006 si aplicând greșit dispozițiile legale privind impozitul asupra veniturilor din salarii reprezentând plați compensatorii, parata a achitat reclamanților, cu titlu de plații compensatorii/indemnizații de concediere o suma mult mai mică, așa cum rezultă dintr-un exemplu de calcul anexat la dosar si deciziile de încetare a contractelor individuale de munca.
Se mai solicită să se observe faptul că pârâta a reținut ilegal din sumele plătite, in speța plățile compensatorii, impozit si CASS.
Recurenții susțin că nici un moment, nu au solicitat pe lângă plata plaților compensatorii prevăzute la art. 4 din Planul social si un număr de 2-3-4 indemnizații de concediere prevăzute de art. 50 din CCM, ci diferențele reprezentând impozit si CASS, instanța de fond fiind în eroare, astfel că ear espins in mod netemeinic si nelegal acțiunea.
Un alt motiv de recurs este vizează respingerea greșită de către instanța de fond a probei expertiză de specialitate, proba apreciată ca fiind concludenta, utila si pertinentă, în soluționarea cauzei.
de precizările făcute la acțiune, de dispozițiile art. 4 din planul social, precum si de concluziile raportului de expertiza invocat și a actelor anexate la recurs, în opinia recurenților rezultă fără putința de tăgada faptul că pârâta datorează către reclamanți drepturile salariale reprezentând diferențe de plații compensatorii reprezentând impozit si CASS.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea paratei unei cote de profit, în conformitate cu dispozițiile art. 139 CCM, recurenții-reclamanți apreciază că se impunea admiterea acestuia, întrucât, potrivit
dispozițiilor art. 139 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate
, reclamanții au dreptul de a beneficia de o cota din profitul net al societății, drept a cărui existență nu poate fi pusă în discuția părților.
În măsura în care negocierea sindicatului cu patronatul privitor la întinderea acestui drept, modalitatea de acordare si condițiile de diferențiere nu a avut loc, deoarece nici patronatul, nici sindicatele nu au luat o astfel de inițiativa, în lipsa unor criterii noi de determinare a întinderii acestui drept de participare la cota de profit net, se impunea în opinia recurenților, a se avea in vedere dispozițiile art. 41 alin. 2 lit. a CCM la nivel național, de ramura, la nivel de grup de unității, in condițiile in care procentul de participare a salariaților la profit in cazul societăților comerciale este depana la 10%.
Mai mult decât atât s-a negociat cota de profit in cota de 10% așa cum rezulta din actul adițional anexat la prezentul.
În final se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și, în principal casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize de specialitate, iar în subsidiar, în cazul reținerii cauzei spre soluționare, modificarea în parte a hotărârii, iar pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenții - reclamanți au formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care au solicitat respingeți recursul formulat de către recurenta-parata, iar pe fond menținerea dispozițiilor instanței de fond cu privire la obligarea paratei la plata ajutorului aprovizionare toamna-iarnă, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția invocata in temeiul dispozițiilor art. 283 alin. I lit. e si anume termenul de prescripție al acțiunii ar fi de 6 luni si nu de 3 ani se solicită respingerea întrucât izvorul pretențiilor deduse judecații îl constituie contractul individual de muncă încheiat între parti, astfel termenul de prescripție extinctivă este cel de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Cu privire la excepția introducerii acțiunii de către o persoană fără calitate procesuală activă, se arată că se impune respingerea acesteia întrucât din carnetele de muncă ale intimaților-reclamanți rezultă fără putință de tăgadă că aceștia aveau calitatea de angajat, astfel că au calitatea procesuala activă și să formuleze pe cale judecătoreasca în principiu o acțiune, în speța pretenții privind încasarea unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale.
Cu privire la fondul cauzei, se solicită respingerea recursului recurentei- pârâte întrucât din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă faptul că suplimentarea salarială de un salariu minim pe ramură reprezentând aprovizionarea de toamna-iarnă în luna octombrie, prev. de 176 alin. 1 si 2 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura energie, termica, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 nu a fost introdusă în salariul de bază al reclamanților-recurenți.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat de reclamanți este nefondat, iar recursul pârâtei este fondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții, -, și G, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor bănești neacordate conform art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aferente anului 2005, reprezentând prima de aprovizionare toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an, cota de participare la profitul anual în conformitate cu dispozițiile art. 139 din CCM, diferența indemnizații de concediere neacordate în conformitate cu disp.art. 50 din Contractul colectiv de muncă și planul social, actualizarea tuturor drepturilor la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește recursul formulat de reclamanți, Curtea reține că în mod legal și întemeiat, pe baza probatoriilor administrate, instanța de fond a constatat că pretențiile acestora privind acordarea cotei de participare la profitul societății și a unor pretinse diferențe în ceea ce privește indemnizația de concediere colectivă sunt neîntemeiate și le-a respins ca atare.
Astfel, cu privire la art.139 din, Curtea reține că acesta conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, negocierea ce însă nu a avut loc. În lipsa efectivă a unor asemenea negocieri instanța de fond nu a avut criterii concrete de determinare a cuantumul pretențiilor reclamanților - recurenți.
Pe de altă parte, Curtea nu poate primi solicitarea recurenților-reclamanți de a avea în vedere un cuantum de 10% din profitul societății, deoarece temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății nu îl poate constitui 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, deoarece privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome, pârata neîncadrându-se în aceste categorii.
Referitor la susținerea că in fața instanței de fond nu s-a solicitat acordarea indemnizației de concediere prevăzută în CCM la nivel de unitate, cumulat cu cea prevăzută în planul social, ci diferențele rezultate din aplicarea greșită a procentelor anuale de majorare asupra salariului mediu brut avut în vedere ca bază de clacul, precum și cele rezultate din aplicarea greșită a impozitului si CASS, Curtea constată în primul rând că aceste precizări ale capătului trei de cerere au fost făcute nu prin cererea de chemare în judecată, care nu explica în ce au constat erorile efectuate în privința indemnizațiilor de concediere, ci de abia la data de 23.01.2009, o dată cu răspunsul la întâmpinarea depusă de pârâta.
În acest sens, prin cererea de chemare în judecată se solicită doar " diferența indemnizații de concediere neacordate în conformitate cu disp.art. 50 din Contractul colectiv de muncă și planul social", fără alte precizări, iar în concluziile scrise se reia exprimarea - drepturi neachitate integral conform art. 50 din CCM și planul social.
În această situație, în mod judicios instanța de fond a analizat acest capăt de cerere prin prisma imposibilității cumulului între indemnizația de concediere prevăzută în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și cea prevăzută în cuprinsul planului social, adoptat în favoarea salariaților, care modifică prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în sensul că se mărește numărul salariilor brute de bază cuvenite salariaților disponibilizați în funcție de vechimea în muncă a acestora.
Pe de altă parte, criticile formulate de recurenți cu privire la cuantumul indemnizației de concediere primite sunt nefondate și sub aspectul calcului efectuat de recurenta-pârâta, din cuprinsul planul social reieșind că pentru salariații concediați în anul 2005 baza de calcul a constituit-o doar salariul mediu brut din anul 2004, în cuantum de 1400 RON și doar pentru cei disponibilizați în anii următori s-a aplicat la acest salariu procentul de creștere a salariilor din anul anterior disponibilizărilor. Fiind calculate pe baza salariului mediu brut, este evident că indemnizațiile acordate erau supuse impozitării, neexistând nici un text de lege care prevadă scutirea acestora de impozit.
Pentru verificarea justeții raționamentului societății pârâte în acordarea indemnizațiilor de concediere, Curtea apreciază că nu se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, întrucât nu era necesar a se efectua alte calcule decât cele care rezultă din raționamentul mai sus expus.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanți.
Referitor la recursul formulat de pârâta SA, Curtea reține în fapt următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, Curtea apreciază că, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceasta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este sau nu întemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pentru aceste motive Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a repins cele doua excepții.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
În conformitate cu disp.art.176 alin.1 din la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractale colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei, reclamanții au avut calitatea de salariați al pârâtei - Sucursala, până când au încetat raporturile de muncă ale acestora, în baza art. 64 și 65 din Codul muncii.
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 173 dosar fond).
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților -intimați.
nr. 2412/1998 depus atât la instanța fondului(fila 148 dosar de fond) cât și în recurs emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În ceea ce privește situația specială a Sucursalei, Curtea reține că prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și (filele 172-173).
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" - " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din copia carnetelor de muncă ale reclamanților rezultă că la data de 1 iunie 1999 a fost majorat și reașezat salariul acestora conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, în cauză găsindu-și aplicarea disp. alin. 6 ale acestui articol, potrivit căruia "fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază", situație ce se regăsește în speța dedusă judecății.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariul de bază brut al intimaților-reclamanți prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anul 2005 a fost în mod greșit admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă și va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, în aplicarea disp. art. 274 pr.civ. va înlătura obligarea recurentei-pârâte la cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții ale acesteia, ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, -, și G, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură, cu sediul în comuna, nr. 424, județ P, împotriva sentinței civile nr.225 din data de 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Admite recursul declarat de pârâta SC SA sentinței civile nr.225 din data de 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, și, în consecință:
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă, ca neîntemeiat și înlătură obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată către reclamanți.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -- -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal nr. notificare 3120/2006
5 ex./13.10.2009
/FA
Trib. P nr-
,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
