Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1801/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1801
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.229 din 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.3E,.E,.21, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta -pârâtă SC SA B, prin avocat din cadrul Baroului P și intimata-reclamantă, prin avocat din cadrul aceluiași barou.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, prin apărători, pe rând, având cuvântul, arată instanței că nu au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că părțile nu au alte cereri de formulat în cauză și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea SC SA la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară și concluziilor scrise, pe care le depune la dosarul cauzei.
Avocat, pentru intimata-reclamantă având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform susținerilor expuse prin întâmpinare, filele 37-40 dosar. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei nete de 5000 lei reprezentând c/valoarea indemnizației de concediere neachitată de pârâtă, precum și prima de aprovizionare toamnă-iarnă, aferentă perioadei 2005-2006, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei până în anul 2006, când i s-a desfăcut contractul de muncă ca urmare a reorganizării activității, iar în urma negocierilor dintre pârâtă și, concretizate prin semnarea Planului Social, anexă la contract, pentru salariații cu o vechime mai mare de 15 ani, categorie în care se încadrează, trebuia achitată o compensație egală cu 15 salarii medii brute la nivel de, prevederi care însă nu au fost respectate, reclamanta primind o sumă mai mică.
A mai susținut reclamanta că nu a încasat nici prima pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, prevăzută de art.176 alin.1 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2004-2007, în cuantum minim de un salariu minim pe ramură.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.50 din CCM coroborat cu art.4 din Planul Social, art.145 din CCM, art.176 al.1 si 2 din CCM la nivel de ramură și art.166 din Codul muncii.
Pe parcursul procesului reclamanta a depus precizări la acțiune, arătând că pârâta, la acordarea indemnizației de concediere, nu a aplicat procentul de majorare a salariilor de 13% și 10 % asupra salariului mediu brut calculat pe baza celui din 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul Social și a stabilit în mod greșit impozitul asupra întregii sume acordate cu titlu de plăți compensatorii, întrucât, conf.art.56 al.4 lit.j din Codul fiscal, sumele reprezentând plăți compensatorii calculate pe baza salariului mediu net pe unitate nu se impozitează, achitând reclamantei cu titlu de plăți compensatorii sume mult mai mici, după cum rezultă din calculul anexat și decizia de încetare a contractului de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat, cu privire la prima de aprovizionare toamnă-iarnă, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei susținând că aceasta nu este creditor în raportul juridic atâta timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat.
De asemenea, s-a invocat și prescripția dreptului la acțiune arătându-se că în speță, dreptul la acțiune este prescris în raport de art.283 lit.e Codul muncii, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni.Pe fond, s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază începând cu anul 1998.
Totodată, pârâta solicitat respingerea capătului de cerere privind plata diferenței indemnizației de concediere ca prescris, în raport de art.283 lit.e din Codul muncii, iar pe fond, ca neîntemeiat arătând că dispozițiile art.50 din CCM au fost înlocuite, în avantajul salariaților, cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social ca urmare negocierilor purtate intre și SC SA și aceste ultime dispoziții au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare, arătându-se și care a fost modul de calcul general al indemnizațiilor de concediere.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 229 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă.
Prin aceeași sentință, s-a admis în parte acțiunea precizată, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, conform art.176 din CCM la nivel de ramură, pentru anul 2005, calculate la nivelul salariului minim pe ramură, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind acordarea indemnizației de concediere și aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2006, ca neîntemeiat, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că lipsei calității procesuale active a reclamantei este neîntemeiată, fiind respinsă deoarece există identitate între persoana reclamantei și titularul dreptului dedus judecații, în condițiile în care reclamanta, în calitate de fost salariat al pârâtei, are dreptul să solicite în instanță și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să îi achite toate drepturile salariale ce derivă din raportul de muncă care a existat între părți.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă pe motiv că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii, prezenta acțiune fiind supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2004-2005 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol si gaze, energie electrică, termică, au dreptul, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit, în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
S-a mai reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei, însă în anul 2005, aceasta nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, pârâta fiind obligată să achite aceste drepturi reclamantei, neexistând nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Apărările pârâtei în sensul că reclamanta nu poate solicita aceste drepturi pe motiv că nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază nu au fost primite pe motiv că din CCM la nivel de ramură pe anul 2004-2005 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, reiese că în realitate, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentărilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistența unor negocieri între patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate nu o exonerează pe pârâtă de obligația de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de societate și la nivel de ramură, mai ales că inexistența unor asemenea negocieri nu se datorează culpei reclamantei, ci, dimpotrivă, a pârâtei.
Așa fiind, în baza art.176 din CCM la nivel de ramură și a art.161 și urm. Codul muncii, tribunalul a admis în parte acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Capătul de cerere privind acordarea primei de aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2006 fost respins pe motiv că reclamanta nu este îndreptățită să primească aceste drepturi, contractul său de muncă încetând la 04.05.2006, cu mult înainte de nașterea lor( octombrie 2006).
În ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanta a susținut că potrivit art.50 din CCM încheiat la nivel de SA, pârâta era obligată să-i acorde indemnizația de concediere ce urma să fie stabilită în funcție de vechimea salariatului, cât și a Planului Social însușit de către parți, instanța a respins această cerere reținând că indemnizația minimă de concediere este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul Social și nu poate fi avută în vedere întrucât prin Planul Social s-au creat condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art.50 din CCM, drepturile respective neputând fi cumulate.
S-a mai arătat că art.4 din Planul Social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM și nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar, ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana salariatului aceleași drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de două ori, ceea ce este inadmisibil.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamantei este întemeiată în parte, în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art. 168 alin.3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998-2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din anul 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamantei susținându-se că venitul pretins pentru aprovizionarea toamnă-iarnă nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimata- reclamantă nu are calitate procesuală activă de a solicita primele de aprovizionare toamnă-iarnă, care presupune calitatea acesteia de creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acesteia trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză, sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007, rezultă că reclamanta nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri în copie, precum și concluzii scrise.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin sentința pronunțată tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și prescripției dreptului la acțiune invocate de recurenta-pârâtă, soluție care este corectă.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanta a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță obiectul pretențiilor acesteia, cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, inclusiv cu privire capătul de cerere referitor la prima de aprovizionare toamnă-iarnă solicitată, astfel că aceasta are calitate procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut, referitoare la prima de aprovizionare, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acesteia este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă referitor la drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei, privind prima de aprovizionare toamnă-iarnă pe anul 2005, sunt însă întemeiate.
Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Cum reclamanta a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariul acesteia, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamantei la plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă pe anul 2005, actualizată.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv al intimatei- reclamante, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, potrivit art.168 alin.3 din același contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SNP SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.001-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.001 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
În concluzie, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariul brut de bază al intimatei-reclamante, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, până în momentul concedierii intimatei, astfel încât în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiată și cererea privind acordarea primei de aprovizionare toamnă-iarnă pe anul 2005, actualizată, înlăturând și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei către reclamantă, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 229 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.3E,.E,.21, județ P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată și cererea privind acordarea primei de aprovizionare toamnă-iarnă pe anul 2005, actualizată și înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei către reclamantă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -- -
Grefier,
-
/VS
5 ex/04.11.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
