Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1795/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1795
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- -- -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.187 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de avocatură - comuna -, nr.775, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, prin avocat, lipsă fiind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că părțile nu au alte cereri de formulat și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata drepturilor salariale pretins cuvenite pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă", conform concluziilor scrise. Precizează că reclamanții sunt angajații SC SA-Sucursala, unde s-a comunicat și înregistrat telexul nr. 2412/1998.Depune la dosarul cauzei concluzii scrise și raportul de expertiză contabilă extrajudiciară.Fără cheltuieli de judecată. Solicită respingerea cererii formulate de intimații-reclamanți prin întâmpinare, privind casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând c/valoarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură conform art.176 al.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energiei electrică, termică, petrol și gaze pentru anii 2005-2007, sume reactualizate cu indicele de inflație de la sfârșitul lunii octombrie din fiecare an solicitat, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajații pârâtei și în afara de drepturile salariale primite pentru muncă prestată, trebuiau să beneficieze și de o suplimentare a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007 care statuează dreptul salariaților de a beneficia, cu ocazia unor evenimente anuale, indicate, precum și în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, drepturi pe care reclamanții nu le-au primit deși conform art.236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În drept, au fost invocate disp.art.176 alin.1 și 2 din CCM pe ramură, art. 236 alin.4 și art.243 alin.2 din Codul muncii.
La termenul din 28.11.2008, reclamanții au depus o cerere de precizare a câtimii obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei să plătească fiecăruia drepturile salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă în cuantum de cate 528 lei pentru anul 2005; 480 lei pentru anul 2006 și 620 lei pentru anul 2007, cu actualizarea sumelor.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților susținând că reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate, atâta timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat. De asemenea, s-a invocat și prescripția dreptului la acțiune arătându-se că în speță, dreptul la acțiune este prescris în raport de art.283 lit.e Codul muncii, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni. Pe fond, s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază începând cu anul 1998.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 187 din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâtă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea precizată, iar pârâta a fost obligată să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, pentru perioada 2005-2007, conform art.176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură din fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, cu ocazia executării silite, pârâta fiind obligată și la câte 500 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că lipsei calității procesuale active a reclamanților este neîntemeiată, fiind respinsă deoarece există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecații, în condițiile în care reclamanții, în calitate de foști salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă care au existat între părți.
De asemenea, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă pe motiv că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii, prezenta acțiune fiind supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol si gaze, energie electrică, termică, au dreptul, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit, în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
S-a mai reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei, însă în perioada 2005-2007 aceștia nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, pârâta fiind obligată să achite aceste drepturi reclamanților, neexistând nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Apărările pârâtei în sensul că reclamanții nu pot solicita aceste drepturi pe motiv că nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază nu au fost primite pe motiv că din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, reiese că în realitate, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentărilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistența unor negocieri între patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate nu o exonerează pe pârâtă de obligația de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de societate și la nivel de ramură, mai ales că inexistența unor asemenea negocieri nu se datorează culpei reclamanților, ci, dimpotrivă, a pârâtei.
Așa fiind, în baza art.176 din CCM la nivel de ramură și a art.161 și urm. Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamanților este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art. 168 alin.3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998-2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din anul 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamanților susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimații - reclamanți nu au calitate procesuală activă, care presupune calitatea acestora de creditori în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acestora trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză, sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007, rezultă că reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri în copie, precum și concluzii scrise.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosar și copia unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin sentința pronunțată tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și prescripției dreptului la acțiune invocate de recurenta-pârâtă, soluție care este corectă.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă referitor la drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu, așa cum s-a solicitat prin acțiune.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale intimaților- reclamanți, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, potrivit art.168 alin.3 din același contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SNP SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.001-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.001 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
În concluzie, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanți, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, până în prezent, astfel încât în mod greșit prima instanță a admis acțiunea precizată a reclamanților.
Raportat la argumentele mai sus reținute,solicitarea intimaților-reclamanți, formulată prin întâmpinarea depusă la dosar în recurs, de casare a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză contabilă, nu poate fi primită, probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză justificând soluția pronunțată în recursul de față.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.187 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și,toți cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de avocatură - comuna -, nr.775, județ P și în consecință:
Modifică în parte sentința și pe fond respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -- -
Grefier
-
Red./VS
5ex./4.11.2009
Dosar fond nr-, Tribunalul Prahova
Jud.fond.,
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
