Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR. 2635/108/209
DECIZIA CIVILĂ NR. 1282
Ședința publică din 14 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1039/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Școala generală nr. 9 A și Primarul Municipiului A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri, constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1039 din 23 iunie 2009, Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de reclamanta, reprezentată prin Sindicatul Liber din Învățământul, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală Nr. 9 A și Primarul Municipiului A, pentru plata primelor de vacanță pe anii 2004-2008, actualizate cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că deși art. 50 alin. 12) din Legea nr. 128/1997 stabilește cu valoare de principiu că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de Contractul Colectiv de Muncă, printre care prima de vacanță, totuși aceasta poate fi acordată numai în condițiile precis determinate de art. 35 lit.g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Județean, care, de altfel, stă la baza acțiunii de față.
Or, prevederea contractuală invocată de reclamantă (ce se regăsește identic și la art. 37 lit.g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ) stabilește fără nici un echivoc că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanțădin venituri proprii, în condițiile legii, cu alte cuvinte aceasta poate fi plătită în măsura în care fiecare angajator în parte identifică și dispune de atare resurse fără ca în acest scop, să poată fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal, și de la bugetul local destinate pentru plata salariilor și altor drepturi bănești ale personalului din învățământ care sunt prevăzute de lege.
În cauză, însă, reclamanta nu a invocat și nici nu au dovedit că angajatorul ar dispune deatare venituri propriicare să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici reprezentantul său nu a făcut vreo atare susținere în fața instanței, după cum nici pârâtul angajator nu a făcut vreo apărare sub acest aspect, iar din lucrările dosarului și, îndeosebi, documentația depusă la dosar de sindicatul reprezentativ nu a rezultat nici un element în acest sens, astfel încât acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta reprezentată de Sindicatul Liber din Învățământul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât instanța de fond în mod greșit a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză: art.241 și 243 alin.3 dij Codul muncii, art.50 alin.12 din Legea nr. 128/1997, art.30 alin.1 și 2 Cap.V din Legea 130/1996 a Contractului colectiv de muncă, art.37 alin.1 lit.g din Contractul Colectiv Unic la Nivel Național și la nivel de ramură învățământ. În esență, a subliniat caracterul legal și obligatoriu privind aplicarea dispozițiilor invocate care justifică admiterea acțiunii sale și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor cuvenite.
A mai arătat recurenta că lipsa actuală a fondurilor bănești sau prevederea lor în proiectului de buget este o problemă de executare a hotărârii judecătorești care cade în sarcina angajatorului și nu poate înlătura aplicarea dispozițiilor legale pe care instanța de judecată le valorifică în cadrul motivației sentinței.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului în temeiul șart.304 pct.9, 3041, 312 alin.1 - 3 Cod procedură civilă.
Primarul Municipiul A prin întâmpinarea la recursul formulat de reclamantă a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, arătând în esență că primarului nu-i revine obligația legală de calculare și plată a drepturilor salariale ale personalului angajat în instituțiile de învățământ preuniversitar raportat la atribuțiile stabilite la art.63 din Legea nr. 215/2001. În altă ordine de idei, ținând cont de prevederile art.40 alin.2 lit.c din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art.167, alin. 14 și 15 din Legea nr. 84/1995 republicată, raportat la art.24 din nr.HG281/1993 potrivit căruia fondul destinat salariilor se întocmește de fiecare unitate bugetară în baza statului de funcții în raport cu necesitățile activității respective și se aprobă de către ordonatorul de credite al unității, considerând că acțiunea reclam,antei reprezentată prin sindicat formulată împotriva pârâtului Primarul Municipiului A este nefondată, cât timp primarul nu are calitate de angajator nici posibilitatea și nici obligația legală de calculare a fondului de salarii necesar personalului didactic și auxiliar din învățământ.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive primarului a arătat că instanța de fond în mod corect și legal a considerat-o admisibilă, arătând, în primul rând că acesta nu are capacitate procesuală și nu poate fi chemat în instanță în calitate de ordonator de credite, neavând personalitate juridică, iar în al doilea rând nu este în raport juridic cu reclamanta, neavând obligația de aos alariza pe aceasta, iar obligațiile care-i revin în procesul bugetar de elaborare a proiectului bugetului administrativ teritoriale nu pot fi valorificate într-o acțiunea ca cea de față.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale în ceea ce privește soluționarea în fond a pricinii.
Astfel, obiectul litigiului pendinte îl reprezintă obligarea pârâților la plata către salariații reprezentați de sindicat a primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă a celor 3 ani anterior introducerii acțiunii, sume actualizate în funcție de rata inflației, calculate de la data nașterii dreptului și până la data efectivă a plății.
În mod corect, prima instanță a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris pentru perioada 2004-2006 deoarece, în speță, termenul de prescripție este de 3 ani, conform art. 166 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 22 iulie 2009.
Contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și, respectiv, pe anii 2007-2010 prevăd, la art. 59 alin. 3, că se poate stabili, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu să se plătească și o primă de vacanță.
Potrivit art. 30 alin. 1, raportat la art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996, dar și la art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul muncii, aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ, și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie.
Într-adevăr, Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, însă, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel de la nivel național, cât și de cel la nivel de ramură învățământ.
Conform art. 241 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați. Art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în lege.
Văzând și prevederile art. 30 alin. 1, 2 Cap. V din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Pârâții chemați în judecată au calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuțiile pe care le au în ceea ce privește angajarea, calcularea, plata salariilor, asigurarea, aprobarea, repartizarea fondurilor necesare plății salariilor.
Este adevărat că raportul de muncă este încheiat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, dar, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate prin bugetele locale ale unităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2001.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.1-3 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamanta-recurentă, va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta, unitatea de învățământ, să calculeze și să-i plătească primele de vacanță cuvenite și neacordate pe perioada 2006-2008, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective a acestora, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate, respectiv cele referitoare la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2004-10.12.200, pentru considerentele mai sus arătate, și de respingere a capătului de cerere referitor la consemnarea mențiunilor în carnetul de muncă, motivat de faptul că dreptul solicitat nu are natura unui drept cu caracter permanent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr. 1039 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică în parte sentința civilă atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâta Școala Generală nr. 9 A să-i calculeze reclamantei și să-i achite drepturile bănești pe anii 2006-2008, cuvenite și neacordate, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective.
Obligă pârâtul Primarul Municipiului A să-i vireze pârâtei Școala Generală nr. 9 A, fondurile necesare plății drepturilor anterior menționate.
Menține dispoziția de respingere a acțiunii cu privire la petitul referitor la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, precum și de acordare a primelor de vacanță pe anii 2004-2006 ca fiind prescrise.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./13.10 2009
Thred./13.10.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
