Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2312/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.2312
Ședința publică din data de 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, C, G, G, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, cu sediul în comuna, nr.424, județul P, și de pârâta SC. SA. cu sediul in B, Calea nr. 239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.574 din data de 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Cereri de recurs scutite de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind recurenții-reclamanți, C, G, G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură sub nr.19016 din data de 30 noiembrie 2009, s-au depus din partea recurentei pârâte, copii ale deciziilor de încetare a contractelor de muncă.
De asemenea, sub nr.19180 din data de 3 decembrie 2009, s-au depus concluzii scrise formulate de recurenții reclamanți.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului recurentei pârâte, în sensul că nu mai are alte cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, având cuvântul solicită admiterea recursului declarat de SC SA, potrivit motivelor expuse în cererea de recurs.
Menționează că pentru doi dintre recurenții reclamanți, contractul de muncă a încetat din anul 2005.
Referitor la cheltuielile de judecată, arată că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Solicită respingerea recursului declarat de reclamanți și menținerea hotărârii instanței de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată cu nr.6805/105/23.10.2008, reclamanții, C, G, G, au chemat in judecata pe parata SC SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată pârâta la plata beneficiului neachitat reprezentând cota de participare la profitul anual începând cu 01.01.2005 până la data încetării raporturilor de muncă, a drepturilor bănești reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada 2005- 2007, a diferenței indemnizației de concediere neacordată, a premiilor cu ocazia ieșirii la pensie pentru reclamantele, C, reactualizate la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca au fost salariații pârâtei până la data disponibilizării, intervenită după caz, iar in baza CCM, aveau dreptul la o cotă parte din profitul societății, la plata drepturilor reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, a diferenței indemnizației de concediere, a sumelor cu titlu de premii pentru ieșirea la pensie în cazul celor două reclamante de mai sus, obligații pe care pârâta nu și le-a îndeplinit față de proprii salariați.
La data de 20.01.2009, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, în condițiile în care în urma privatizării, statul nu mai este acționar majoritar, nu a existat o negociere cu sindicatul, invocând excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prematurității acțiunii, a prescripției dreptului la acțiune, atât timp cât numai sindicatul are dreptul sa pretindă asemenea sume de bani și nicidecum foștii salariați, drept care nu s-a născut încă și care nu poate fi valorificat pe cale judecătorească, mai ales că reclamanții puteau solicita cota de profit numai aferentă ultimelor 6 luni anterior acțiunii.
La data de 24.02.2009 reclamanții au formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtei, prin care au solicitat respingerea tuturor excepțiilor și a apărărilor acesteia.
Totodată, reclamanții au depus la dosar o precizare la acțiune, respectiv a punctului 3 privind indemnizația de concediere în baza căreia a arătat modul de calcul al sumelor solicitate.
In ședința publică din 10.03.2009, instanța a pus în discuție toate excepțiile invocate, excepții pe care le-a unit cu fondul.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.574 din data de 10 martie 2009 a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, prematuritătii acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune, invocate de către pârâtă.
A fost admisă în parte acțiunea precizată în ceea ce privește pe reclamantele și C, în contradictoriu cu pârâta SC SA cu și, în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantelor și C, premiul cu ocazia pensionării conform art.161 din CCM la nivel de societate pe anul 2005, sume ce urmează să se calculeze și să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite, plus cheltuieli de judecată în suma de câte 500 lei fiecăreia.
Prin aceeași sentință a respins în rest acțiunea formulată de reclamanții, C, G, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Conform cărților de muncă existente la dosar, reclamanții au fost salariații pârâtei îndeplinind diferite funcții, fiind disponibilizați, ocazie cu care au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se la art.6 din aceste decizii că valoarea indemnizației de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea în salariatului.
Disp.art.137-139 din CCM stipulează că pentru stimularea salariaților, se constituie anual, un fond de premiere de până la 10% asupra fondului de salarii plătit, constituire și repartizare ce se va face cu acordul, astfel încât acordarea acestor premii individuale, se va face de comun acord cu organizația sindicală corespondentă, iar cota de participare la profitul anual a salariaților, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere, vor fi stabilite prin negociere cu.
Disp.art. 50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol ca prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social se prevede ca angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe ; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe.
Potrivit art.176 din CCM 2005-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiat la nivele inferioare să se stabilească condițiile și criteriile de acordare.
Prin același articol se mai prevede ca negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acorda aceste adaosuri, adaosuri care se acorda în condițiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic nu s- convenit introducerea lor în salariul de bază.
Din interpretarea acestui articol reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acorda în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie sa înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.
Așadar, din analiza probelor administrate in cauza, rezulta ca reclamanții au fost salariații pârâtei îndeplinind funcții diferite, fiind disponibilizați, însa în speță, nu exista nicio dovada la dosar care să ateste existența unui acord, a unei negocieri între sindicatul și societatea pârâtă privind acordarea cotei de participare la profitul anual, a drepturilor salariale privind aprovizionarea toamnă-iarnă, modalitatea concreta de acordare, condițiile de diferențiere, astfel încât neîndeplinirea acestor condiții determina imposibilitatea pârâtei de a fi obligată la plata drepturilor solicitate de reclamanți privind aceasta cota de participare, aprovizionarea toamnă - iarnă, mai ales ca pârâta nu mai este o societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat, fiind privatizată, neîncheindu-se CCM-uri la nivel de unitate, privind condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, astfel încât la data încetării contractelor de muncă, în baza art.65 si 66 din CCM, au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.
Ca atare, atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul social și nu există nicio dovadă la dosar privind încheierea unui acord, a unei negocieri între sindicat și pârâta privind acordarea cotei de participare, a aprovizionării toamnă-iarnă, înseamnă că pretențiile reclamanților de fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere, a cotei de participare la profit, a aprovizionării toamnă-iarnă, sunt neîntemeiate.
Susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art. 4 din Planul social nu poate fi avută în vedere întrucât prin planul social s-a avut în vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art.50 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat ca în planul social să se prevadă în mod expres ca pe lângă indemnizația de concediere prevăzute de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art. 4 din Planul social, ceea ce însă nu există.
De altfel, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute in art.50 CCM și nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana salariatului, aceleași drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de doua ori, ceea ce este inadmisibil.
Pe de alta parte, dispozițiile art.161 din CCM la nivel de societate, stabilesc acordarea in cazul salariaților la momentul ieșirii la pensie a unor drepturi cu titlu de premii, motiv pentru care reclamantele și C, au dreptul sa încaseze premiul cu ocazia pensionarii, obligație pe care pârâta nu și-a îndeplinit-
Prin urmare, prima instanță, având în vedere aceste considerente și ținând seama de disp.art.161 din CCM la nivel de societate, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantele și C și a obligat pârâta să plătească reclamantelor și C, premiul cu ocazia pensionarii conform art.161 din CCM la nivel de societate pe anul 2005, sume ce urmează să se calculeze și să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite, în condițiile în care prin neplata acestor sume, reclamantele au suferit un prejudiciu prin imposibilitatea de a beneficia de aceste drepturi la scadență, plus cheltuieli de judecată in suma de cate 500 lei fiecăreia, în baza art.274 pr.civ. reprezentând onorariu avocat.
De asemenea, prima instanță având în vedere aceste considerente și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.137-139 din CCM, art.50 din CCM pe anii 2005-2007, Planul Social, art.176 din CCM, a respins în rest acțiunea, formulata de toți reclamanții, ca neîntemeiată.
Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, în condițiile în care reclamanții, în calitate de foști salariați ai pârâtei, au calitate procesuală activă să formuleze pe cale judecătorească, în principiu, pretenții privind încasarea unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale.
Totodată, a respins excepțiile prematurității acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune, întrucât pe de o parte, dreptul la acțiune al reclamanților este născut atât timp cât aceștia s-au prevalat de CCM care prevede la art.137-139 constituirea și repartizarea unui fond de premiere, iar pe de altă parte, în speță, sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c din muncii în baza cărora, prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani de prescripție, care a început să curgă de la data încetării raporturilor de muncă, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune viza un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, C, G, G, și pârâta SC. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta pârâtă SC SA a invocat în recursul său nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal.
A arătat recurenta că în mod greșit prima instanță a admis solicitarea obligării sale la plata de drepturi cu titlu premial cu ocazia ieșirii la pensie, pentru reclamanțele și C, întrucât contractele individuale ale acestora au încetat ca urmare a concedierii acestora din motive ce nu le sunt imputabile, or, art.161 din Contractul Colectiv de Muncă prevede că acest drept nu este unul pur și simplu, ci este afectat de o condiție, aceea ca încetarea raporturilor de muncă să se producă de drept ca urmare pensionării.
Cum această cerință nu este îndeplinită, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Recurenții reclamanți au criticat sentința sub aspectul greșitei respingeri a capetelor de cerere privind cota de profit, indemnizația de concediere, contravaloarea aprovizionare toamnă - iarnă, conform art.176 CCM la nivel ramură, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii acestor capete de cerere, sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reclamanții recurenți arată că instanța de fond nu a reținut că de fapt ei nu au solicitat plata plăților compensatorii prevăzute la art.4 din planul social și un număr de 2-3-4 indemnizații de concediere prevăzute de art.50 din CCM ci diferențe de plăți compensatorii datorate ca urmare a neaplicării procentului de majorare de 13 % și 10 %.
De asemenea se mai critică și faptul că instanța de fond a respins proba cu expertiză solicitată de către reclamanți, deși era concludenta, pertinentă și utilă în soluționarea cauzei.
Față de precizările făcute la acțiune, față de disp.art.4 din planul social, precum și față de concluziile raportului de expertiză invocat și actele depuse, arată recurenții ca rezultă că pârâta datorează către reclamanți drepturile salariale reprezentând diferențe plăți compensatorii prin neaplicarea procentului de majorare.
Si în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata unei cote de profit, aceasta este legală și temeinică, deoarece acest drept este clar reglementat de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nu poate fi pusă în discuție existența lui.
Ori, in situația in care negocierea nu a avut loc, deoarece nici sindicatele, nici patronatul nu au luat o astfel de inițiativă nu se poate considera ca dreptul salariaților la cota de profit nu ar mai exista.
In cuprinsul motivelor de recurs formulat de către pârâta recurentă, se arată faptul că din modul în care este redactată sentința recurată nu se poate determina dacă legea - în speță contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii a fost sau nu corect aplicată, de vreme ce instanța se limitează doar la invocarea art.176 alin.1 si 2 al ramura ignorând voit celelalte aliniate ale articolului menționat.
În mod neîntemeiat a reținut instanța de fond că suplimentările pentru aprovizionarea toamnă-iarnă au fost introduse în salariul de bază în lipsa unor dovezi în acest sens sau a unui act adițional la contractul de muncă, încheiat cu respectarea prevederilor art.131 din legea nr.130/1996 republicată, precum și cu luarea în considerare a art.243 Codul Muncii.
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurenți, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată și reține următoarele.
Privitor la recursul formulat de către reclamanți:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 ( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta - pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În ceea ce privește diferența de indemnizație, Curtea reține următoarele.
Potrivit dispozițiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, stabilită pe tranșe, astfel: de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.
Art.50 (2,3) din același contract stabilește că în situația concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu.
Astfel cum în mod corect tribunalul a interpretat și aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizațiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 și 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, așa încât față de reclamanți, care au fost concediați ca urmare a desființării postului în cadrul reorganizării activității SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administrație din 7 iunie și respectiv 9 august 2006 sunt incidente dispozițiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.
Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabilește că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social" anexă la contract care la pct.4, denumit "pachete financiare"materializează efectiv întinderea indemnizațiilor de concediere și modalitatea de calcul a acestora, pentru situația concedierilor colective.
Interpretarea dată de recurenții-reclamanți dispozițiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, în condițiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu țin de persoana salariatului, sindicatul și-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă și ale Planului Social).
Deși recurenții-reclamanți au susținut că la calcularea indemnizațiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 și de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reține că potrivit adresei nr.1482/2005 (fila 8) urmare negocierii dintre Patronat și Federația Sindicală, salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.
Nu corespunde realității susținerea recurenților-reclamanți că "Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării" câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabilește că pentru anul 2005, salariul mediu brut din este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Cererea reclamanților privind acordarea cotei de participare la profit este însă neîntemeiată, și aceasta pentru că, prin modul de redactare al textului art.139 din CCM rezultă că părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaților să poată fi determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație a salariaților care trebuie analizată nu numai prin prisma disp. art. 139 din CM ci și legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.
Sub acest aspect în mod corect recurenta a arătat că în urma modificărilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale prin Legea nr. 161/2003 vocația salariaților de a primi o cotă parte din profitul unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar privat a fost înlăturată întrucât se aducea o atingere regimului juridic al proprietății private, astfel că singurul organ îndreptățit să dispună asupra profitului este AGA.
Trebuie înțeles sub acest aspect că anterior oricărei negocieri între patronat și sindicate, mai precis între administrația recurentei și sindicatul reprezentativ trebuie să existe o hotărâre a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă din profit ce urmează a fi cesionată salariaților și numai după emiterea unei astfel de hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea dispozițiilor art. 139 din CCM.
Cum o astfel de hotărâre nu există caracterul de vocație al dreptului pretins prin acțiune devine evident.
De asemenea, așa cum s-a reținut mai sus cuantumul sumelor care eventual ar trebui acordate salariaților nu este determinat și nici nu poate fi determinat prin prisma prevederilor contractuale, iar aplicarea în speță a OG nr.64/2001 este greșită, deoarece acest act normativ se referă în mod exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, el nefiind aplicabil în domeniul economiei private.
In ceea ce privește susținerea recurenților referitoare la respingerea probei cu expertiză de specialitate, Curtea va retine că instanța de fond în mod legal a respins proba cu expertiză tehnică de specialitate întrucât a apreciat că înscrisurile aflat la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a lamuri pretențiile acestora.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază ca nefondat recursul reclamanților, urmând ca în conformitate cu disp. art.312 alin.1, 2 Cod procedură civilă, să îl respingă ca atare.
În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea îl apreciază ca fondat. Astfel, conform disp.art.161 din Contractul Colectiv de Muncă ( 2005 ), la pensionare, indiferent de cauza acesteia, salariatul va fi premiat pentru întreaga activitate cu o sumă reprezentând două salarii avute la momentul pensionării.
Prin urmare, pentru a putea fi aplicabile aceste dispoziții, este necesar ca încetarea contractului de muncă să se fi produs de drept, ca urmare a pensionării, și nu din alte motive.
În speța de față, contractul individual de muncă al celor două reclamante a încetat ca urmare a concedierii acestora din motive ce nu sunt imputabile ( filele 88 și 156 dosar fond ), ceea ce înseamnă că nu sunt îndeplinite cerințele disp. art.161 din Contractul Colectiv de Muncă privind acest drept, astfel încât în mod greșit prima instanță a obligat pârâta la plata lui.
Întrucât contractul individual de muncă al reclamantelor a încetat ca urmare a concedierii din motive care nu le sunt imputabile, acestea au beneficiat de o altă categorie de ajutoare sociale, respectiv cele stabilite prin planul social.
Este de observat faptul că, în funcție de modalitatea în care le-a încetat contractul individual de muncă, salariații au beneficiat de ajutoare sociale distincte. Însă, aceste ajutoare sociale nu se pot cumula întrucât sunt prevăzute distinct și individual pentru fiecare modalitate de încetare a contractului de muncă.
Beneficiind de măsurile sociale prevăzute de Planul social ( indemnizații de concediere conform punctului 4 ), aceste două reclamante nu mai pot beneficia deci, și de titlul premial cu ocazia pensionării, neîndeplinind cerințele prev. de art. 161 din CCM.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul pârâtei, să modifice în parte sentința în sensul că va respinge și capătul de cerere privind acordarea premiului cu ocazia pensionării pentru reclamantele și C, menționând în rest dispozițiile sentinței.
Pentru aceste motive
In numele legii
Decide
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, C, G, G, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, cu sediul în comuna, nr.424, județul P împotriva sentinței civile nr.574 din data de 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta SC. SA. cu sediul in B, Calea nr. 239, sector 1.
Admite recursul declarat de pârâta SC. SA. cu sediul in B, Calea nr. 239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.574 din data de 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanții, C, G, G, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, cu sediul în comuna, nr.424, județul
Modifică în parte sentința în sensul că respinge și capătul de cerere privind acordarea premiului cu ocazia pensionării pentru reclamantele și
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
red.
tehnored.
5 ex./16.12.2009
f- Tribunalul Prahova
;
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
