Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4145/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1918/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4145R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, împotriva sentinței civile nr.122 din data de 21.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect-drepturi bănești valoarea de referință sectorială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic ce depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează faptul că la dosar intimatul Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție a depus întâmpinare la data de 03.06.2009, precum și intimata Direcția De Investigare A Infracțiunilor De Criminalitate Organizată Și Terorism.
Se comunică intimatului MEF întâmpinările depuse.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.122 din data de 21.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe perioada octombrie 2004-mai 2005 și respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrise drepturile, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și expert parte Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru restul pretențiilor.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță dând eficiență dispozițiilor art.137 pr.civ. a reținut că, reclamanții au solicitat cu titlul de despăgubiri diferențe salariale, în baza mai multor ordonanțe de Guvern, invocând într-adevăr discriminarea.
Numai că, diferențele salariale solicitate de reclamanți, ce au calitatea de procurori și respectiv grefier ( ), conferă cauzei materia juridică de dreptul muncii, în sensul art.5 din Legea nr169/199 și art.281 din Codul muncii, chiar dacă, ca temei juridic se întemeiază acțiunea și pe OG nr.137/2000.
Aceste dispoziții au următorul conținut:
Art.5 din Legea nr.168/1999: "Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".
Art.281 din Codul muncii: "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".
În raport de cele reținute în precedent litigiul dintre părți, este un litigiu de muncă (conflict de drepturi) iar până la apariția OUG nr.75/2008, competența de soluționare a cauzei a aparținut Tribunalului, iar în prezent Curții de APEL BUCUREȘTI, conform acestei ordonanțe de urgență.
Pe cale de consecință, Curtea a respins excepția necompetenței materiale invocată de Ministerul Public.
Este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada octombrie 2004-mai 2005 invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că:
Reclamanții au formulat acțiune conform datei certe de la fila 2 din dosarul Tribunalului Călărași, a 14 mai 2008.
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani, " dacă nu există alte prevederi legale derogatorii", iar conform art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau unor despăgubiri către salariat."
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.".
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Față de aceste prevederi legale, în speța prezentă, dreptul subiectiv trebuia valorificat până la data de 14.05.2005, astfel că, pe cale de consecință, dreptul material la acțiune pentru perioada octombrie 2004-mai 2005 este prescris.
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii precum și în considerarea art. 12 din Decretul mai sus menționat potrivit căruia " în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită" și în speță dreptul la acțiune este prescris pentru perioadele menționate mai sus.
În plus, dispozițiile din Codul muncii care reglementează prescripția drepturilor salariate, în art. 166 alin. 1 prevede că " Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariate, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Ca efect al prescripției a fost respinsă acțiunea pe perioada octombrie 2004-mai 2005.
Cercetând pe fond pretențiile reclamanților, Curtea constată că acestea sunt nefondate deoarece reclamanții solicită diferențe salariale susținând că sunt discriminați, față de categoriile de salariați prevăzuți în OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, OG nr.9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, OG nr.3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, OG nr.10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
După cum rezultă din carnetele de muncă depuse la dosar, reclamanții nu fac parte din categoria de personal salarizat, vizat de aceste acte normative.
A extinde prin analogie dispozițiile legilor menționate în acțiune, de reclamanți, la situația concretă a acestora, ar însemna încălcarea principiului constituțional prevăzut de art.4 din Constituție, și anume principiul separației puterilor în stat.
Pe de altă parte, aplicarea dispozițiilor din legile arătate în motivarea acțiunii, la categoria magistraților, ar însemna aplicarea greșită a legii, prin extindere nepermisă, a acestora dincolo de ipotezele (în speță categoriile de personal) la care acestea se aplică.
În altă ordine de idei, nu se regăsește motiv de discriminare în cauză, pentru că, aspectele invocate de reclamanți, în ceea ce privește discriminarea, au fost tranșate prin decizii succesive, obligatorii, de către Curtea Constituțională, și care în Deciziile nr.818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008, a arătat clar că, prevederile din OG nr.137/2000 (la care se referă și reclamantul-nota Curții) sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să cenzureze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe de altă parte, reclamanții sunt salariați conform OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, ce este în acord cu dispozițiile privind salarizarea din dreptul comun,art.154-157 din Codul muncii, iar art.155 și 157 alin.2 stipulează că:
Art.155: "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Art.157 alin.2: "Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
Așa fiind, dispozițiile legilor la care fac trimitere pe justificarea dreptului pretins reclamanții, nu le sunt aplicabile și pentru că fac parte din categoria de personal salarizată pe o lege (OUG nr.27/2006), emisă în acord deplin cu art.157 alin.2 Codul muncii amintit.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs recurenții, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenții au arătat că egalitatea în drepturi puterilor legislativă, executivă li judecătorească este un garant al separărilor fiind unanim recunoscut că diferențe de remunerare dă un grad mai mic sau mai mare de subordonare, iar abrogarea acestui principiu prin OUG nr.27/2006 încalcă principiul de bază din legea fundamentală care consacră funcționarea puterilor în stat.
S-a mai arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale invocate, și atât timp cât dispozițiile OG nr.83/2000 și OUG nr.177/2002 reglementează modul de stabilire a indemnizațiilor pentru magistrați și pentru salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din cadrul organelor autorității judecătorești, precum și faptul că magistrații fac parte din categoria celor cu
Funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, în mod greșit aceasta a considerat că acțiunea reclamanților se bazează pe o extindere prin analogie a dispozițiilor legale.
S-a invocat și practică judiciară în materie, respectiv decizia nr.62/2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reclamanții invocă faptul că, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt supuși unei discriminări directe.
Sub acest aspect, Curtea constată că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt beneficiarii unor legi speciale de salarizare, OUG nr.27/2006, respectiv nr.OG8/2007,valoarea de referință sectorială prevăzută de aceste acte normative fiind elementul fix, care, prin înmulțirea cu coeficientul de multiplicare, conduce la stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare cuvenită.
Prin urmare, nu se poate aprecia că reclamanții se găsesc într-o situație analoagă cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, astfel încât nu se poate reține existența unei discriminări, în sensul OUG nr.137/2000, în sensul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau în sensul celorlalte dispoziții legale privitoare la discriminare, pe care reclamanții le invocă.
Nu poate fi reținută nici susținerea reclamanților, în sensul că stabilirea prin nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, ar fi în contradicție cu dispozițiile Codului muncii și ale Legii nr.303/2004, potrivit cărora drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Se are în vedere și faptul că, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Având în vedere decizia sus menționată, caracterul său obligatoriu (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992), și constatând că nu există nici un text legal care să stabilească în beneficiul reclamanților valoarea de referință sectorială pretinsă de aceștia, neputând fi reținută nici existența discriminării, Curtea, în temeiul art.312 pr.civ. va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.122 din data de 21.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
08.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
