Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4144/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1884/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4144R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenții -, -, - -, -, G, -, -, -, -, împotriva sentinței civile nr.7755 din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.27399/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimații MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI B, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, AUTORITĂȚII DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, INSTITUTUL CLINIC, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI B, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, prin consilier juridic ce depune delegație la dosar și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin consilier juridic ce depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează faptul că la dosar intimata CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI Bad epus prin serviciul registratură la data de 19.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Se comunică părților prezente întâmpinarea depusă.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, prin consilier juridic solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
Intimata MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin consilier juridic solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7755/15.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins excepția lipsei de interes.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sanatatii Publice, a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a Municipiului B, a Autorității de Sănătate Publica a Municipiului B, și a Ministerului Economiei si Finanțelor si, in consecință, a respins acțiunea formulată in contradictoriu cu aceștia.
A admis excepția prescrierii dreptului la acțiune in privința cererilor in pretenții cu titlu de primă de vacanță si de spor de risc si suprasolicitare neuropsihică pentru perioada ianuarie 2001 - 15 iulie 2005 si, in consecință a respins cererile cu acest obiect formulate de reclamanții, G, și, in contradictoriu cu paratul Institutul Clinic, cu sediul in B, sector 2,. nr. 258.
A respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată aceștia au solicitat plata unor despăgubiri, invocând discriminarea față de alți salariați, rezultată din neacordarea unor drepturi salariale de care alte categorii beneficiază. Interesul titularilor cererii constă în recuperarea în patrimoniul acestora a sumelor de bani constând în contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a actelor de discriminare, astfel că nu se poate reține că aceștia nu au avut interes în promovarea acțiunii sau că interesul urmărit este nereal sau ilicit
În ceea ce privește cadrul procesual, s-a reținut că prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul. Față de faptul ca intre reclamanți si parații Ministerului Sanatatii Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului B, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea de Sănătate Publica a Municipiului B și Ministerul Economiei si Finanțelor nu exista nici un fel de raporturi contractuale de munca, admițîndu-se excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora și, pe cale de consecință, respingînd acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fară calitate procesuală.
Pretențiile cu titlu de despăgubiri constând în contravaloarea primei de vacanță si de spor de risc si suprasolicitare neuropsihică au fost formulate pentru perioada 2001 - 2007, însă potrivit art.283 alin.1 lit.c din codul muncii, raportat la art.27 alin.2 din OG nr. 137/2000, cererile constând în plata unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de trei ani de la-data nașterii dreptului la acțiune. Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 15.07.2008, dreptul de a pretinde despăgubirile pentru prejudiciul suferit în perioada ianuarie 2001 - 15 iulie 2005 s-a prescris.
Prin legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, prin legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din organele autorității judecătorești și prin legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi s-au stabilit drepturi bănești în favoarea unor categorii de persoane, care cad sub incidența dispozițiilor actelor normative menționate, constând în primă de vacanță, în spor de risc si suprasolicitare neuropsihică și în spor de confidențialitate.
Au considerat reclamanții că acordarea drepturilor bănești cu titlu de primă de vacanță, de spor de risc si suprasolicitare neuropsihică și de spor de confidențialitate numai anumitor categorii de personal din sistemul bugetar creează o discriminare care îi prejudiciază.
Potrivit art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în legătură cu art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, că diferența de tratament devine discriminare când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Pentru ca o încălcare a principiului nediscriminării să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, fără ca această distincție să-și găsească o justificare obiectivă sau rezonabilă.
De asemenea, în lumina principiului de drept comunitar al egalității, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că este exclus ca situațiile comparabile să fie tratate diferit, iar situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Din analiza actelor normative menționate rezultă că personalul constituit din asistenți medicali, infirmieri și îngrijitori nu beneficiază de un tratament diferențiat, întrucât aceștia fac parte dintr-o categorie profesională diferită de cele care au beneficiat de drepturile bănești reglementate de actele normative care le reglementează statutul. Persoanele care efectuează activitățile specifice funcțiilor pe care le ocupă se află în situații diferite, iar regulile în ceea ce îi privește pot fi diferite.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că faptele pârâtului angajator de a nu plăti reclamanților drepturile salariale prevăzute de actele normative invocate de reclamanți nu întrunesc condițiile prevăzute de art.2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, astfel că reclamanților nu li se cuvin despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recurs motivat reclamanții care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, susținând că hotărârea menționată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii potrivit art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Recurenții au susținut că instanța de fond a apreciat nelegal ca aceștia nu beneficiază de un tratament diferențiat. Hotărârea instanței de fond este vădit nelegala, aceasta reținând in considerente numai dispozițiile legale invocate doar pentru raportarea la celelalte categorii socio-profesionale.
Instanța de fond nu a luat însă in considerare temeiurile juridice invocate, respectiv: Hotărârea nr. 281/17.06.1993 cu privire la Salarizarea Personalului din Unitățile Bugetare; Ordonanata de Urgenta a Guvernului nr. 115/2004 privind Salarizarea si Alte Drepturi ale Personalului Contractual din Unitățile Sanitare Publice din Sectorul Sanitar; Contractul Colectiv de munca la Nivel de Sanitara pe anii 2005-2007, Art. 94, (2), (f), Art.102, (1); Legea nr. 95/2006 privind Reforma in Domeniul Sanatatii, Art. 198, Art. 374, (2) si (3), Art. 378, (1); Legea nr.307/2004 privind Exercitarea Profesiei de Asistent Medical si Profesiei de, Art.1 6 si Art.17;art.18,165,241și 243 din Codul Muncii;art. 53 din Constituția României;Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice,Sociale și Politice;Declarația Universală a Drepturilor Omului,CEDO,și ale acte internaționale.
În concluzie, prin neacordarea primei de vacanta,recurentii sunt evident si grav discriminați, deoarece aceștia se află in aceeasi situație juridica si faptica care fundamenteaza si generează acest drept salarial si altor categorii de personal contractual.
De altfel, doctrina si practica judiciara au statuat in mod unanim si constant existenta discriminării in materie de munca ori de cate ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (indiferent de funcție) care intruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Recurenții au mai arătat ca Anexa nr. 11 la. 2005-2007 cuprinde lista privind unitățile sanitare aflate in subordinea, sub autoritatea sau in coordonarea Ministerului Sanatatii, conform prevederilor nr.HG 168/2005, in care se aplica 2005- 2007. In aceasta lista la poziția 15 este trecut Institutul Clinic
Prima instanță în mod greșit a admis parțial excepția prescrierii dreptului la acțiune deoarece, art. 16, (1) din Decretul 167/1958, arata ca prescripția se intrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția. Efectul intreruperii termenului de prescripție consta, potrivit art. 17, (1) si (2) din acest Decret, in stergerea prescripției anterioare si inceperea unui nou termen de prescripție1.
In sensul acordării primei de vacanta s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justitie prin Deciziile nr. XXIII /12 decembrie 2005 si nr. XII 05 februarie 2007 stabilind ca:".prima de concediu se cuvenea polițiștilor, respectiv magistraților si personalului auxiliar. ".
Astfel, Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a înaltei C de Casație si Justiție, a intrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii dreptului la prima de concediu prin recunoașterea drepturilor reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001 -2002.
Dreptul recurenților la acțiune s-a născut la data publicării Deciziei nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei C de Casație si Justiție, care fiind obligatorie pentru instanțe isi produce efecte pentru viitor si care îi repune pe recurenți in termenul de prescripție anterior ultimilor 3 ani.
In același sens Ordonanța de Urgenta nr. 146/2007 privind Acordarea Primelor de Concediu de Suspendate in Perioada 2001-2006, indica in cuprinsul sau categoriile socio-profesionale cărora le este aplicabila plata acestor prime.
In practica, acordarea primei de vacanta nu a fost uniform reglementata pentru toate categoriile de personal contractual, unele categorii beneficiind de acest drept in baza unei legi speciale de salarizare, iar alte categorii beneficiind de acest drept in baza contractelor colective de munca aplicabile.
Au mai susținut recurenții ca discriminarea nu se raportează la criteriul socio-profesional sau la apartenența unei persoane la o anumita profesie, sporurile acordandu-se exclusiv in funcție de obligațiile ce le revin si care implica o contraprestatie din partea celui căruia ii profita, respectiv angajatorul.
Conform Directivei nr. 2000/EC/78 privind crearea General in Tratamentului Egal privind Ocuparea Forței de Munca si Condițiile de Angajare, in vederea definirii si constatării discriminării, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate doar in situații comparabile, iar nu neapărat in situații similare. In speța, este fara putința de tăgada apartenența recurenților la personalul din unitățile bugetare. Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar sunt parte a unui raport juridic de munca, guvernat de Codul Muncii, prestând o munca si, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabila, satisfăcătoare, fara limitări si restrângeri, precum si dreptul la tratament egal in materie de salarizare,in acest sens fiind art. 5; art. 6; art. 8; art. 39, (1), (a); art. 40, (2), (c) si (I); art. 154, (3) si art. 155 raportat la art. 1 si art.165 din Codul Muncii.
Este de remarcat faptul ca recurentii, desi își execută obligația de a desfășura activitatea in condiții de risc si suprasolicitare psihica, in mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare care lucrează in aceste condiții, nu li se recunoaște sporul salarial corespunzător pentru îndeplinirea acestei obligații speciale si specifice asa cum este acesta recunoscut si acordat in cazul restului personalului contractual din sectorul bugetar in raport cu care s-a invocat încălcarea principiului constituțional al nediscriminarii.
Sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalității de tratament ( Codul Muncii, art. 154) si cel al diferențierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv condițiile de munca. Ca atare, principiul egalității de tratament in salarizare implica recunoașterea acelorași obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situație comparabila.
Din moment ce recurentii sunt intr-o situație comparabila cu restul personalului din unitățile bugetare sub acest aspect aceasta inseamna îmn opinia acestora că nu pot fi tratați diferit, cu atat mai mult cu cat nu exista nici o justificare obiectiva si rezonabila a excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului solicitat este unul si același: prestarea muncii in condiții de suprasolicitare neuro-psihica.
Este de subliniat faptul ca, in realitate, pentru aprecierea existentei discriminării, relevanta are doar criteriul justificativ generator al sporului salarial, si anume existenta obligației de acordare a unei salarizări echitabile pe calea unui tratament egal in salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), iar in nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Astfel, nu categoria socio-profesionala este resortul (obiectivul si elementul) generator si fundamentul stabilirii si acordării sporurilor in sistemul de salarizare. Singurele obiective si elemente care pot duce Ia o diferențiere in sistemul de salarizare sunt: nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea si cantitatea muncii si condițiile de munca, cu sublinierea ca aceasta diferențiere se poate reflecta numai in salariul (indemnizația) de baza (partea fixa a salariului), nu si in sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective si elemente cu totul speciale si specifice de acordare.
Recurentii au mai criticat sentința sub aspectul respingerii cererii de incuviintare, in cadrul probei cu inscrisuri,a administrării unui Buletin de prin Locului de Munca din care sa rezulte ca activitatea lor implica o suprasolicitare neuropsihica prin incordarea atenției, vitezei de reacție si a corectitudinii deciziei;proba solicitata indeplineste condițiile de admisibilitate a probelor: este legala, pertinenta, verosimila si concludenta si mai mult decât atat este absolut necesara sil utila soluționării acestui capăt de cerere.
S-a mai susținut de către recurenți că informațiile cu care intră aceștia in contact sunt confidențiale, principiu inscris atat in cuprinsul Legii nr. 95/2006 privind Reforma in Domeniul n Sanatatii, art. 374, (2) si (3) si ale art 378, (1) precum si ale Legii nr. 307/2004, privind Exercitarea Profesiei de Asistent Medical si a Profesiei de art. 16 si art. 17.
Recurentilor în opinia acestora le-a fost impusa prin lege o obligație profesionala imperativa, speciala si specifica, de confidențialitate, care se indeplineste in cadrul executării raporturilor de munca.
Astfel, mai multe categorii de personal contractual, prin diverse acte normative, in calitatea lor de debitori ai obligației de confidențialitate, au fost recunoscuți, in mod firesc, ca si creditori ai dreptului corelativ, acordarea sporului de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai,
obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial însă recurentii desi execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații, in mod similar cu restul personalului din alte unități bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, asa cum este recunoscut in cazul restului personalului contractual din sectorul bugetar.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare sunt parte a unui raport juridic de munca guvernat de Codul Muncii, prestând o munca si ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio-profesionala. de toate acestea, in lumina art 26 raportat la art 1 si art. 295, (2) din Codul Muncii, indiferent de categoria socio-profesionala a angajatului, pe perioada in care acesta prestează munca ii revine obligația de confidențialitate.
Mai mult, natura juridica a obligației de confidențialitate reprezintă o clauza legala a raportului de munca al angajatului cu angajatorul, o clauza obligatorie (iar nu facultativa) ca in dreptul comun al muncii.
Deci, de insasi esența raportului juridic de munca, indiferent daca acesta este unul tipic sau unul atipic, este caracterul juridic sinalagmatic al acestuia. Din acest motiv, obligația de confidențialitate reprezintă cauza juridica expresa a obligației sinalagmatice si a contraprestatiei unității bugetare de plata a drepturilor salarale (a sporului, in sensul art. 155 din Codul Muncii ) corelative indeplinirii prestației de confidențialitate de catre recurenți.
Daca nu ar exista o contraprestatie a angajatorului privind plata sporului salarial corespunzător îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, aceasta din urma obligație ar fi nula absolut ca fiind lipsita de cauza juridica.
Ca atare legiuitorul, instituind obligația sinalagmatica profesionala (de munca) de confidențialitate in sarcina recurenților, implicit si de drept a instituit si o obligație de plata (o contraprestatie salarala), pe cale de analogie a legii, obligația de plata fiind implicita, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. In caz contrar, ar fi incalcate si principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egala pentru munca egala, dreptul la salariu pentru munca prestata.
Nu exista nici o justificare obiectiva si rezonabila a excluderii recurenților de la acordarea acestui spor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul si același: efectul obligației de confidențialitate impuse in mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesionala din care fac parte.
In ceea ce privește Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor Legii nr.500/2002 privind Finanțele Publice, art. 19, acest minister coordonează acțiuni care sunt in responsabilitatea guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În privința calității procesuala pasiva a intimatului-parat Ministerul Sănătății recurenții au invocat disp.art 11,34 din Legea nr.95/2001 susținînd și că din preambulul Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Sanitara pe anii 2005 - 2007, numit in continuare "N 2005-2007", rezulta fara putința de tagada faptul ca Ministerul Sanatatii, este parte la acesta in calitatea sa de autoritate naționala in domeniul sanatatii.
În privința calității procesuala pasiva a Autorității de Sănătate Publica a Municipiului B recurenții au invocat disp.art 12,17,18 din Legea nr.95/2001.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod pr.civilă Curtea apreciază ca nefondat recursul pentru considerentele următoare:
Astfel, în raport de obiectul acțiunii introductive de instanță prin care recurenții reclamanți au solicitat acordarea unor despăgubiri în contradictoriu cu intimații pârâți, corespunzător drepturilor salariale neacordate și de data introducerii acțiunii - 15.07.2008 - în mod corect a făcut în cauză prima instanță aplicarea dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Este adevărat că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23 din 12.12.2005 s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 411din Legea nr. 50/1996 prima de concediu se acordă magistraților doar pentru anii 2001 și 2002, iar prin decizia nr. 12/5.02.2007 în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin.2 teza I-a din OG nr. 38/2003 se cuvine personalului din organele poliției prima de concediu aferentă perioadei 2004-2006; cu toate acestea susmenționatele decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o interpretare unitară pentru teritoriul României dispozițiilor menționate nu au întrerupt curgerea termenului de prescripție a dreptului la acțiune, contrar susținerilor recurenților; potrivit dispozițiilor art. 16 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; totodată, nici o OUG nr.146/2007 nu este aplicabil recurenților câtă vreme dreptul lor la prima de concediu nu a fost reglementat normativ și prin urmare nici suspendat.
Deciziile menționate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ce dau interpretări dispozițiilor legale susmenționate și dispozițiile OUG nr. 146/2007 nu reprezintă, în sensul dispozițiilor art.16 al.1 din Decretul nr. 167/1958, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie și nu provine de la subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și prin urmare, nu a produs efect întreruptiv de prescripție.
Nefondate sunt și susținerile recurentului privind greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății și Autoritatea de Sănătate Publică, câtă vreme potrivit dispoz.art. 282 din Codul muncii pot fi părți ale conflictelor de drepturi salariații și angajatorii ori dispozițiile legale și convenționale enumerate în cuprinsul motivelor de recurs nu conferă intimaților pârâți calitatea de angajatori, în sensul dispozițiilor menționate și nici calitate procesuală pasivă în cauză.
Vor fi respinse ca nefondate și susținerile recurenților privind greșita reținere de către prima instanță a unei discriminări salariale a recurenților reclamanți față de categoriile salariale ce beneficiază de primă de concediu, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate, deoarece potrivit art. 1 alin.3 din OG nr. 137 și potrivit jurisprudenței constante a CEDO pentru aprecierea existenței discriminării este necesară aplicarea unui tratament diferențiat în cazul a două categorii de persoane aflate într-o situație analogă ori similară fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Or recurenții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile de personal ce beneficiază de drepturile pretinse prin acțiune, câtă vreme similaritatea nu constă în faptul că plata drepturilor salariale ale tuturor acestor categorii profesionale se face de la bugetul de stat ci se referă la statutul profesional al acestora, respectiv la obligații și răspunderi profesionale, condiții de muncă, mod de salarizare; în raport de statutul profesional nu se poate susține că elementele concrete ale acestuia, în privința categoriei profesionale a recurenților se află într-o situație comparabilă cu personalul ce beneficiază de primă de vacanță, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică cu spor de confidențialitate.
Curtea mai reține și că dispozițiile OUG nr.137/2000 nu sunt contrare Constituției ori Convenției Europene a Drepturilor Omului și a celorlalte dispoziții Internaționale invocate de către recurenți astfel că prima instanță nu avea a face aplicarea acestora din urmă,contrar susținerilor recurenților ce apar ca nefondate.
Mai mult, prin dispozițiile HG nr.281/1993, OG nr.115/2004, contractului colectiv de muncă pe ramură sanitară pentru anii 2005-2007, Legii nr. 95/2006, Legii nr. 307/2004 și a celorlalte dispoziții invocate de recurenți nu s-au reglementat niciodată în favoarea personalului contractual din instituțiile sistemului sanitar, prima de vacanță, sporul de risc și suprasolicitare și cel de confidențialitate, acest personal având reglementate prin lege drepturile salariale, potrivit dispoz.art.157 al.2 din Codul muncii, în cauză recurenții invocând discriminarea săvârșită de legiuitor; ori potrivit deciziilor Curții Constituționale definitive și general obligatorii pentru instanțele judecătorești nr.818-822 din 3.07.2008 s-a constatat că " prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
Reglementarea primei de concediu, a sporului de risc și suprasolicitare și a sporului de confidențialitate în favoarea unor anumite categorii profesionale sau ale altora, fiind rezultatul dreptului de opțiune al legiuitorului, nu se poate vorbi de discriminare, prin urmare, în privința recurenților în raport de vreun element generator al vreunui spor, după cum se pretinde altminteri instanța judecătorească intrând în domeniul activității de legiferare și depășind atribuțiile puterii judecătorești.
Nefondate sunt și susținerile privind eronata respingere de către prima instanță a probei cu buletinul de determinare prin expertizare a locului de muncă,câtă vreme față de împrejurarea mai sus reținută a nereglementării legale a drepturilor pretinse de recurenți, această probă în mod evident nu era pertinentă și nici concludentă.
Nefondate sunt și susținerile recurenților potrivit cărora lipsa unei contraprestații corespunzătoare obligației de confidențialitate discriminatorie în privința recurenților nu a fost avută în vedere de instanța fondului, câtă vreme și în acest caz, stabilirea unui spor de confidențialitate poate fi doar rezultatul intervenției legiuitorului, neputând fi analizat de instanță după cum s-a reținut mai sus.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,ca nefondat, recursul formulat de recurenții -, -, - -, -, G, -, -, -, -, împotriva sentinței civile nr.7755 din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.27399/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimații MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI B, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, AUTORITĂȚII DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, INSTITUTUL CLINIC, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/23.06.2009
Jud. fond-
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
