Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4146/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1939/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4146R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.259 din data de 10.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, (), având ca obiect-drepturi bănești despăgubiri de 900 Ron.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar note de ședință, la data de 04.06.2009.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, o reține spre soluționare, având în vedere solicitarea recurentului de judecare a pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.259 din data de 10.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, (), împotriva pârâtului Ministerul Justiției, și a fost obligat pârâtul la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 900 lei, cu titlul de despăgubiri, în temeiul art.21 din OUG nr.137/2000, modificată prin Legea nr.27/2004, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI și prin Ordinul nr.1793/C/2006, din 27.07.2006 s-a aprobat repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate în raport cu gradul de colectare al taxelor de timbru.
Din cuprinsul acestui ordin, rezultă că repartizarea sumelor destinate stimulării personalului auxiliar de specialitate, se va face în raport cu criteriile prevăzute la art.3 alin.2 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr-.
Art.3 al acestui Ordin prevede că plata stimulentelor se va efectua în conformitate cu dispozițiile art.4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Este adevărat că nu există un drept de a fi premiat, ori o obligație a ordonatorului de credite de a acorda premii bănești tuturor salariaților sistemului judiciar. Însă, atunci când dispune acordarea unor stimulente financiare, ordonatorul de credite trebuie să-și exercite acest drept pe baza unor criterii obiective, astfel încât, în calitate de angajator se respectă principiul nediscriminării prevăzut de art.5 din Codul muncii și să nu creeze diferențe nejustificate sub aspect salarial între membrii sistemului judiciar.
Aceasta întrucât ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare, pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate în politica de dezvoltare a sistemului judiciar, și obiectivelor generale a Ministerului Justiției, conform dispozițiilor cuprinse în ordinul menționat.
În speța dedusă judecății, ordonatorul de credite nu a prezentat nici un argument valabil din care să rezulte de ce era necesară și legitimă excluderea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, de la dreptul de a beneficia de stimulentele financiare în discuție, în situația în care îndeplineau condițiile impuse prin celelalte criterii prin care se instituie un tratament diferențiat din punct de vedere salarial în cadrul sistemului judiciar.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că în cauză nu avem de-a face cu un drept fundamental, recunoscut de lege, nu a fost luată în considerare, noțiunea de stimulent financiar "primă" fiind inclusă în definiția salariului prevăzut de art.155 Codul muncii, (legiuitorul folosind în conținutul acestui text sintagma "alte adaosuri" pentru a desemna respectivul concept).
Cât despre faptul că ulterior au existat alte măsuri de compensare, prin acestea nu s-a urmărit înlăturarea discrepanțelor create printre membrii sistemului judiciar ca urmare a emiterii Ordinului 1793/C/2006.
Referitor la Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din OUG nr.137/2000, se observă că discriminarea vizează categoria judecătorilor și nu categoria personalului auxiliar de specialitate din care fac parte și reclamanții, astfel că, hotărârea susmenționată nu prezintă relevanță în cauză.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de actualizare a drepturilor salariale cu indicele de inflație, instanța de fond a apreciat-o întemeiată, față de dispozițiile art.269 raportat la art.295 alin.1 Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și 312 pr.civ. recurentul a arătat că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești, întrucât a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul conex, arogându-și atribuții de legiferare.
De asemenea, recurentul a făcut referire la Decizia nr.819 din 03.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data 16.07.2008, prin care Curtea Constituțională a statuat în sensul că reglementarea prin sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.9 pr.civ. s-a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că reclamanții, personal auxiliar, sunt îndreptățiți la plata cu titlu de despăgubire, în temeiul art.21 din OUG nr.137/2008, a sumei de 900 RON.
Potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr.173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).
Conform alineatului (3) al art.25 din Legea nr.146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004, prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției.
Față de cele mai sus expuse, recurentul a susținut inexistența obligativității recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților, în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Astfel potrivit art.4 din Normele aprobate prin nr.2404/C/2004 "în acordarea stimulentelor prevăzute la alin.2 se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative."
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Nu poate fi vorba de practici discriminatorii câtă vreme ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr.146/1997 au vizat în continuare și personalul auxiliar de specialitate din sistemul autorității judecătorești, categorie de personal ce nu a fost avută în vedere de Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005.
De asemenea, așa cum a reținut și Tribunalul, printr-un ordin distinct, respectiv prin Ordinul ministrului justiției nr. 1793/C/2006 din 27 iulie 2006, a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fond care li s-a adresat exclusiv, astfel că nu se poate invoca o diferență de tratament, care i-ar pune pe reclamanți într-o situație discriminatorie.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Se reține că, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare în sumă de 1.700 lei pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor, respectiv pentru judecătorii cu o vechime în funcție între 0-3 ani, 1.700 RON, funcționari publici 900 RON, personal contractual 500 RON.
Pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nu au fost acordate stimulente, fără ca ordinul sus menționat să fie motivat, în sensul precizării criteriilor obiective, conforme cu Normele interne pentru stimularea personalului din sistemul justiției, pentru care s-a apreciat că în luna decembrie 2005 se justifică a fi stimulate numai categoriile de personal, respectiv de magistrați, sus menționate.
Deși aceste stimulente nu au natura unor drepturi salariale, nefiind obligatoriu să fie acordate tuturor categoriilor de personal din cadrul Ministerului Justiției sau instanțelor judecătorești, nu se poate admite că aceste premii pot fi acordate arbitrar și discriminatoriu, fără respectarea criteriilor prevăzute pentru repartizarea acestor sume cu caracter premial și, mai mult chiar, fără ca Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 să facă vreo referire la aceste criterii.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
De asemenea, potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Însă, în speță, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, s-a operat o selecție arbitrară în acordarea acestor stimulente, în condițiile în care singura motivare se referă la "sărbătorile de iarnă" din decembrie 2005. Este adevărat că, prin decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, au fost declarate neconstituționale, însă în considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În speță, nu este vorba despre aplicarea unui act normativ cu putere de lege, ci despre un Ordin al Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, vădit discriminatoriu, ordin cu caracter intern care nu intră în sfera de reglementare a deciziei mai sus amintite.
De asemenea, împrejurarea că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1793/C/2006 din 27 iulie 2006, a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fond care li s-a adresat exclusiv, nu este de natură a compensa discriminarea creată prin emiterea Ordinului nr.1921/C/2005, în condițiile absenței oricăror criterii obiective de alegere a beneficiarilor stimulentelor, întrucât rațiunea emiterii acestui Ordin ulterior nu a fost aceea de înlăturare a diferențelor nejustificate create.
Față de cele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.259 din data de 10.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, (),.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
23.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
