Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 430/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.430/CM
Ședința publică din 30 iunie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții - reclamanți:, G, A, I, I, OG, G,toți prin mandatar convențional, cu domiciliul procesual ales în mun. C,-, împotriva sentinței civile nr.129/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți:MINISTERUL JUSTITIEI,cu sediul în B, Str. -, -. 17, sector 5,CURTEA DE APEL CONSTANTA,cu sediul în loc. C, Str.-, -.23și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR prin C,cu sediul în loc. C, Str. -, -. 18 și intimații - intervenienți, și, având ca obiect drepturi bănești - suma de 500 lei, conform art. 21 din OG 137/2000, actualizate cu indicele de inflație).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea declarativă de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
, -, G, a, -, -, I, I, OG, -, G, toți prin mandatar convențional, au declarat recurs la data de 8 aprilie 2008 împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înaintată Tribunalului Constanța la 01.11.2007, reclamanții, -, G, a, -, -, I, I, OG, -, G, - prin mandatar convențional - membri ai personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești ( din raza Curții de APEL CONSTANȚA ) au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea De APEL CONSTANȚA și Ministerul Economiei Și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea. Justiției la virarea către Curtea de APEL CONSTANȚA, iar acest din urmă pârât la plata către fiecare reclamant a sumei de 500 lei, actualizată cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la momentul achitării efective a acestei sume.
S-a solicitat, totodată, ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare efectuării plăților către pârâți, iar pârâtul Curtea de APEL CONSTANȚA să efectueze pentru fiecare reclamant cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă, privitoare la aceste plăți.
În considerente s-a arătat că prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din nr.OG 137/2000, având în vedere că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordat stimulente financiare cu înlăturarea principiului egalității de tratament, în cuantum de 1.700 lei doar pentru magistrați care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani, iar 500 lei pentru personalul public și cel contractual.
S-a susținut că prin considerentele hotărârii CNCD s-a reținut că sesizarea a fost făcută de un număr de 99 magistrați, grefieri, arhivari, agenți procedurali și aprozi, de la diferite instanțe din jud. M și O, stabilindu-se totodată că față de continuarea raporturilor de serviciu și de existența unei vechimi în muncă mai mare de trei ani, personalul auxiliar de specialitate urma să beneficieze de asemenea de plățile efectuate în temeiul acestui titlu.
Reclamanții au susținut că prin atitudinea omisivă, de înlăturare de la plata acestor sume, a fost produs un prejudiciu care nu poate fi înlăturat decât prin admiterea pretențiilor formulate în prezenta cauză.
S-a mai susținut că Ordinul nr. 1921/C/2005 a fost emis cu încălcarea normelor cuprinse în art. 6-8 și art. 37-40 din Legea nr. 53/2003.
Au fost invocate dispozițiile art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, art. 67 și 68 din Legea nr. 168/1999, art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 292 - 293 Codul muncii, art. 7, art. 23 și Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7, art. 19 pct. 13 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 4 și urm. din Carta Socială Europeană revizuită și ratificată prin Legea nr. 74/1999, dar și prevederile cuprinse în Directiva nr. 200/750/00.
Reclamanții au susținut că potrivit art. 16 alin. 1 din Constituția României și art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu, la celelalte sporuri și adaosuri egale, pentru muncă egală.
Ori, asigurarea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de justiție nu se poate realiza în condiții de tratament salarial inegal.
Prin cererea de intervenție formulată la 20.11.2007, intervenienții, și au solicitat să se constate că înțeleg să formuleze o acțiune similară în cuprins sub aspectul obiectului pretențiilor și al considerentelor în fapt și în drept ( fila 21 ).
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii și a cererii de intervenție. S-a susținut că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1291/C/15.12.2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției ( incluzând și CASS ), astfel:
a). pentru aparatul propriu al ministerului, 619.530 lei;
b). pentru personalul instanțelor judecătorești, 1.661.496 lei;
c). pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor cu o vechime în această funcție cuprinsă între 0 și 3 ani, 673.030 lei;
d). pentru personalul specific serviciilor de protecție specială de pe lângă tribunale - consilieri de reintegrare socială și supraveghere, 93.090 lei;
e). pentru funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, 401.571 lei;
f). pentru personalul contractual din cadrul instanțelor, 493.805 lei.
Pârâtul a arătat că pentru personalul instanțelor judecătorești s-a propus o valoare individuală medie a stimulentelor, în sumă brută, diferențiată pe categorii de personal ( judecători - 1700 lei, consilieri de reintegrare socială - 500 lei, funcționari publici 900 lei, personal contractual - 500 lei ), urmând ca ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor să stabilească valoarea reală individuală a stimulentului.
S-a arătat că, din această perspectivă, acordarea stimulentelor a vizat doar anumite categorii de personal, între care nu se numără și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești. Aceasta și pentru că, ulterior, printr-un ordin distinct ( nr. 1793/C/27.07.2006 ) a fost aprobată repartizarea unui fond destinat exclusiv stimulării personalului auxiliar de specialitate.
Pârâtul Ministerul Justiției a relevat faptul că, deși în raport de Ordinul nr. 1291/C/2005 s-a statuat, conform hotărârii nr. 15/23.01.2006 a existența unei situații de discriminare, urmare a faptului că stimulentele s-au acordat judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, discriminarea nu s-a raportat decât la anumite categorii de judecători; în cauză, însă, reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate.
Întrucât prin Ordinul nr. 1291/C/2005 nu s-au acordat stimulente nici unui membru al acestei categorii de personal, s-a conchis că prezenta acțiune este neîntemeiată.
A fost invocată, totodată, jurisprudența în materie.
Pârâtul Ministerul Economiei Și Finanțelor a formulat, la rândul său, întâmpinare, invocând în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere că prezenta acțiune are ca obiect plata de despăgubiri salariale rezultate din salarizarea inegală a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești; pârâtul a susținut că, fiind un litigiu de muncă, părți nu pot fi decât salariații și angajatorul.
În speță, așadar, s-a susținut, Ministerul Economiei și Finanțelor este un terț, neavând nici o calitate în acest raport de prepușenie.
Rolul este acela de a administra bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată prin Parlament, conform art. 138 alin. 2 din Constituție, art. 35 alin. 1 și art. 36 din Legea nr. 500/2002.
Proiectul de buget se întocmește la propunerea ordonatorilor principali de credite, în speță, Ministerul Justiției.
Considerând calitatea procesuală pasivă ca fiind identitatea dintre persoana chemată în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor nu se numără printre titularii obligației de plată a drepturilor solicitate, s-a solicitat să se constate că această instituție publică nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Prin adresa nr. 471/04.12.2007, Tribunalul Constanța - serviciul contabilitate a comunicat instanței documentația în temeiul căreia au fost efectuate plăți în baza Ordinului menționat ( filele 35 - 36 ).
Prin adresa datată 5.12.2007, Tribunalul Constanța -Biroul Resurse Umane a transmis datele referitoare la încadrarea reclamanților în activitate, în cursul lunii dec. 2005 ( fila 37 ).
Prin încheierea interlocutorie din 15.02.2008 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei Și Finanțelor, având în vedere că, deși prezenta cauză vizează un litigiu între salariații instanțelor judecătorești și angajator, reclamanții au înțeles să cheme în judecată și această entitate pentru capătul de cerere privitor la virarea sumelor necesare acestor plăți.
Cum reclamanții stabilesc, potrivit art. 112 cod proc. civilă, cadrul procesual și cum sub aspectul acestui capăt de cerere s-a invocat o pretinsă obligație a instituției publice, excepția lipsei calității procesuale pasive urmează a fi respinsă, susținerile pârâtului ( ca de altfel, și ale reclamanților și intervenienților ) urmând a fi analizate din perspectiva temeiniciei și legalității, în fond.
Prin sentința civilă nr.129/15.02.2008, Tribunalul Constanțaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienții, și, în contradictoriu cu intimații pârâți.
Pentru a pronunțată această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin adresa nr. -/14.12.2005, Ministerul Justiției a comunicat curților de apel că în conformitate cu disp. art. 4 alin. 1, 2 și 3 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare,având în vederea apropierea sărbătorilor de iarnă s-a decis de către ordonatorul principal de credite acordarea de stimulente personalului din sistemul justiției.
S-a consemnat, astfel, că la acordarea stimulentelor se vor avea în vedere următoarele criterii: rezultatele meritorii obținute în activitate; calificativele anuale,foarte bine și,bine; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; complexitatea sarcinilor potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; lipsa sancțiunilor disciplinare.
Nota cuprindea mențiunea că pentru personalul instanțelor judecătorești
s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, pentru judecătorii,din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0 - 3 ani această valoare fiind de 1.700 lei.
Prin același act intern a fost hotărâtă acordarea de stimulente și altor categorii de personal, anume, celui specific serviciilor de protecție specială de pe lângă tribunale - consilieri de reintegrare socială și supraveghere, funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești și personalului contractual din cadrul instanțelor.
Conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 2404/23.0.2004 pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, repartizarea sumelor constituite potrivit art. 1, pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției se face de către ordonatorul principal de credite ( art. 2 alin. 2 ).
Art. 4 alin. 1 statuează asupra principalelor criterii de repartizare individuală a acestor stimulente, iar în alin. 2 se menționează că, Ministrul justiției poate acorda prin ordin stimulente nominale pentru personalul care participă la activități științifice, organizarea unor evenimente speciale, participarea la elaborarea codurilor sau a altor acte normative complexe ori pentru participarea la alte activități cu caracter deosebit.
3 al art. 4 din Normă stabilește că,în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative.
Așadar, stimulentele constituie - în raport de prevederile menționate - un drept de natură salarială, chiar dacă potrivit art. 5 din Normă ele nu fac parte din salariul de bază și nu se suportă din fondul de salarii.
Prin hotărârea nr. 15/23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a analizat o sesizare din oficiu pe aspectul acordării stimulentelor menționate prin adresa nr. -/14.12.2005 a Ministerului Justiției, Colegiul reținând că Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 a avut ca unică motivație apropierea sărbătorilor de iarnă și a stabilit un criteriu de preferință pentru una din categoriile socio-profesionale - cea a judecătorilor cu vechime între 0 și 3 ani în acordarea acestor stimulente.
Această preferință a condus la excluderea altei categorii - cea a judecătorilor cu vechime de peste trei ani - de la primirea stimulentelor financiare.
Colegiul Director al CNCD a reținut că prin prevederile art. 21 alin. 3 din nr.OUG 177/2002 ( în prezent abrogată prin nr.OUG 27/2006 ), acordarea de premii magistraților era supusă unor criterii obiective, preluate ulterior și în cuprinsul Ordinului Ministrului Justiției nr. 2404/C/23.08.2004.
S-a avut în vedere că deși normele invocate stabileau criteriile obiective de evaluare ( rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificativele anuale "foarte bine" sau "bine"; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; lipsa sancțiunilor disciplinare ), în cazul de față criteriul de acordare a stimulentului a fost vechimea în muncă ( respectiv, cea cuprinsă între 0 și trei ani ), deși criteriul vechimii nu este prevăzut în niciunul dintre actele ce stau la baza acordării de stimulente salariale pentru magistrați.
Astfel, pe baza unui criteriu aparent neutru, au fost dezavantajați ceilalți judecători, cu o vechime mai mare de trei ani, care îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia în egală măsură de stimulentele financiare. Pe cale de consecință, Colegul Director a reținut că acordarea de stimulente salariale magistraților constituie un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime în activitate între 0 și trei ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
Această motivație nu este însă concordantă cu susținerile reclamanților și intervenienților în prezenta cauză, întrucât hotărârea CNCD a transpus în considerentele sale principiul general admis, conform căruia există discriminare doar în măsura în care se persoanelor aflate în situații identice ori similare dreptul la un tratament egal.
Ori, neacordarea - prin ordinul intern nr. 1921/C/2005 - a unor stimulente/premii altei categorii de personal decât cel stabilit de către angajator nu constituie o situație de discriminare în cadrul aceleiași categorii socio-profesionale.
Reclamanții și intervenienții au invocat, ca temei în drept al acțiunii lor, prevederile art. 16 alin. 1 din Constituție, precum și cele ale art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Aceste prevederi, care consacră în fapt un principiu general al egalității de tratament, nu poate fundamenta orice pretenții vizând drepturile salariale sau de natură salarială acordate în temeiul raporturilor de muncă sau de serviciu altor categorii de angajați/ funcționari publici.
Legiuitorul acordă, prin legislația internă, posibilitatea angajatorului să stabilească, pe criterii echitabile și în raport de fondurile alocate, căror persoane le atribuie aceste beneficii, perioada de aplicare și cuantumul lor.
Această situație nu contravine normelor cu valoare de principiu statuate prin actele și tratele internaționale la care România este parte, întrucât revine legislației interne să stabilească modalitatea de transpunere în practicile publice a acestor reglementări cu caracter general și să excludă, prin controlul exercitat de organele abilitate, orice situație de discriminare, inclusiv în sfera raporturilor de muncă.
Nici o dispoziție legală nu impune acordarea de stimulente tuturor celor legați printr-un raport de prepușenie cu angajatorul, întrucât condițiile de acordare a acestora ( și care sunt dependente de valoarea sumei alocate, de numărul de personal beneficiar, perioada de acordare, de condițiile speciale impuse legate de activitatea depusă și calificative etc. ) exclud asimilarea lor cu salariul.
Dreptul la o salarizare echitabilă, reflectat ca principiu în art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, configurează cadrul general de asigurare prin legislațiile naționale a condițiilor de retribuire justă și concordantă cu munca depusă ( care să susțină un nivel de trai decent ), precum și de salarizare egală pentru muncă egală.
Ori, în cauză, reclamanții și intervenienții nu pot invoca încălcarea principiilor generale care se desprind din conținutul acestor acte, întrucât nici legislația națională și nici actele internaționale ratificate de România nu ridică la de principiu salarizarea egală între diversele categorii socio-profesionale.
Se va constata, așadar, că în cauză angajatorul și-a exercitat prerogativa de a selecta, în raport de salariații proprii, categoriile de personal care beneficiază de suplimentări salariale potrivit Ordinului nr. 1921/C/2005, stabilind ulterior, ca expresie a aceleiași prerogative, printr-un ordin distinct ( nr. 1793/C/2006 ) plata unor suplimente salariale exclusiv personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor.
Pe cale de consecință, nefiind relevată o situație de discriminare generată de un tratament inechitabil față de persoane în situații similare, acțiunea reclamanților, ca și cererea de intervenție au fost respinse, ca neîntemeiate.
A fost respins, totodată, și capătul de cerere referitor la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare în contul ordonatorului secundar de credite, având în vedere că are doar rolul de a gestiona bugetul de stat, iar plățile se realizează de către ordonatorii de credite, pe baza cererilor de deschidere de credite și a propunerilor bugetare efectuate.
În consecință, a fost respins și capătul de cerere privitor la înscrierea de către Curtea de APEL CONSTANȚAa mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
În respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică inclusiv diminuarea oricăror tendințe de limitare, excludere sau restrângere, urmează a se aprecia temeinicia pretențiilor în ceea ce privește plata stimulentelor bănești numai până la concurența sumei de 500 lei.
În calitatea profesională de personal contractual bugetar, reclamanții trebuie să aibă satisfacția plății prestațiilor pecuniare în condițiile și câtimea mai sus arătată, în caz contrar și regretabil s-ar ajunge la o restrângere a drepturilor acestora la o protecție bănească justă și echitabilă.
Raportat la importanța, felul și complexitatea muncii prestate, trebuie să beneficieze de compensația bănească cuvenită, actualizată cu indicele de inflație, aceasta pentru justa și echitabilă dezdăunare, conform art.6 - 8 din Legea nr.53/2003, art.37, 39 alin.1 lit.a, d, e, art.40 alin.2 respectiv art.155 - 157 din același act normativ.
Instituirea prin acordarea diferențiată a unor drepturi bănești duce în mod greșit la aplicarea și existența unui tratament salarial diferențiat.
stimulentelor bănești solicitate de către reclamanți ar determina atingerea folosinței drepturilor economice ale acestora.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în normele interne privind repartizarea fondului bănesc constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ și nu limitativ, ceea ce determină prerogativa directivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar, dar acesta nu poate determina excluderea lipsită de temei și suport juridic al unei categorii profesionale de la plata stimulentelor bănești.
bănești sunt drepturi suplimentare menite să compenseze și să stimuleze îmbunătățirea performanțelor profesionale, iar neplata acestora ar determina încălcarea și înlăturarea acestor cerințe și principii.
Raportat la probele administrate solicită a se reține și faptul că art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a fost completat prin Protocolul 12 din Convenție, intrat în vigoare la data de 1.04.2005. Astfel art.1 pct.1 din Protocol prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării, aceasta ca obligație pozitivă; beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare fără nici un criteriu, cum ar fi statutul persoanei. Acest text a înlăturat dependența art.14 din Convenție, față de celelalte texte ale Convenției care garantează alte drepturi.
salariale solicitate de către reclamanți sunt circumscrise inclusiv prevederilor art.155 și art.40 alin.2 din Legea nr.53/2003, fiind adaosuri bănești salariale.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Potrivit art.25 din Legea nr.146/1997 "din sumele realizate din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, precum și din amenzile judiciare, un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției.
Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin.(1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
(3)Repartizarea veniturilor pe beneficiari se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Prin urmare, legea stabilește clar destinația acestor sume și de asemenea trimite la criterii după care se repartizează personalului din sistemul justiției.
Nu există nici o normă legală care să interzică acordarea acestor premii numai unei categorii profesionale din sistemul justiției într-o anumită perioadă.
În urma emiterii Ordinului Ministrului justiției nr.1921/C/2005, ordonatorii de credite au acordat stimulente financiare judecătorilor 1700 lei, personalului contractual 500 lei, funcționarilor publici 900 lei și consilierilor de probațiune 500 lei.
Instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului și în considerarea disp.OG nr.137/2000 să dispună extinderea beneficiilor unui act normativ și cu privire la alte categorii de personal, întrucât s-ar deturna finalitatea nr.OG137/2000 de la scopul avut în vedere de legiuitor, o asemenea interpretare nefiind permisă în lumina dispozițiilor Deciziilor nr.818, 820 ale Curții Constituționale.
Subliniem de asemenea că stimulentele nu se confundă cu salariul, fiind drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili cu prioritate.
În conformitate cu disp.art.41 din Constituție "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială.
Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară repausul săptămânal, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite prin lege".
Potrivit art.155 din Codul muncii "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri".
financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut și nu se confundă cu salariul.
De asemenea nu există o similitudine între pretinsa discriminare invocată de recurenți prin neacordarea stimulentului de 500 lei cu aceea a judecătorilor pentru care s-a acordat pe criteriul vechimii stimulentul de 1700 lei, pentru aceștia din urmă reținându-se prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a că s-a săvârșit o faptă de discriminare indirectă ca urmare a faptului că acest stimulent a fost acordat numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.
Indicarea în cadrul criticilor a temeiurilor generale, respectiv art.16(1) din Constituție, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; art.14 CEDO, art.1, Protocolul 12 din Convenție, nu pot conferi legitimitate pretențiilor, câtă vreme situația de fapt a recurenților nu este similară cu situațiile reglementate prin aceste norme internaționale.
A diferenția nu înseamnă în mod necesar a discrimina, atunci când această diferențiere are în vedere criterii obiective.
Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul ca nefondat în baza art.312 cod pr.civilă, însușindu-și totodată considerentele sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții - reclamanți:, G, A, I, I, OG, G,toți prin mandatar convențional, cu domiciliul procesual ales în mun. C,-, împotriva sentinței civile nr.129/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți:MINISTERUL JUSTITIEI,cu sediul în B, Str. -, -. 17, sector 5,CURTEA DE APEL CONSTANTA,cu sediul în loc. C, Str.-, -.23și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR prin C,cu sediul în loc. C, Str. -, -. 18 și intimații - intervenienți, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 30.06.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
Pt.Jud.- aflat în
Semnează conf.art.261 al.1
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/13.07.2009
Tehnored.gref.RD/2ex./16.07.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Răzvan Anghel
