Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.433/CM
Ședința publică din 30 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții pârâți:
1. MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,- și prin T, cu sediul în T,-, județul T;
2. MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-;
împotriva sentinței civile nr. 551, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 07 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și - judecători la Tribunalul Tulcea, cu domiciliul procesual ales în T,- și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3, având ca obiectdrepturi bănești - NR.OG27/2006.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că, ambele recursuri au fost declarate în termen, motivate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință.
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Justiției a declarat recurs la 29 mai 2008 împotriva sentinței civile nr.551/7.03.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la 3 iunie 2008 și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În fapt:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamantele, -, Și, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de parte procesuală, solicitând constatarea discriminării în ceea ce îi privește, cauzată de prev. art.11 alin.1 și 2, raportat la prev. art.3 și 4 din OUG nr.27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr.45/2007, coroborate cu prev.art.1 alin.2 lit.e, pct.(i) și ale art.27 din OG nr.137/2000 republicată.
Totodată, reclamantele au solicitat obligarea pârâților prin hotărâre judecătorească la plata drepturilor salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel precizat în Anexa I, lit.a pct.6 - 13, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare, începând cu data intrării în vigoare a OUG 27/2006 (10.04.2006) și până la data înregistrării acțiunii, precum și actualizarea acestor sume cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivare, reclamantele au arătat că, prin Hotărârea nr.185 din 22.07.2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004, și ale art. 24 din Legea nr. 508/2004 au instituit o discriminare directă între magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție () și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ().
Au arătat reclamantele că noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea nr.OUG 27/2006 și apoi prin emiterea Legii nr. 45/2007, în loc să înlăture această discriminarea directă, o adâncește și mai mult, prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate, deși are ca obiectiv principal eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordarea a drepturilor salariale cuvenite magistraților.
Astfel, au precizat reclamantele că, deși actualul sistem de salarizare trebuia să dea eficiență corespunzătoare prevederilor art.2 din OUG nr.27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr.45/2007 în sensul că "salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complicitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal, actele normative criticate sporesc nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul DNA și a DIICOT, prin salarizarea acestora potrivit criteriilor 6 - 13 de la lit.A din Anexa I la aceasta, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Această grilă de salarizare stabilește în favoarea categoriei de salariați menționată un coeficient de multiplicare de 19 - 23, în timp ce judecătorul cu grad de tribunal care judecă în primă instanță un dosar instrumentat de un astfel de procuror, iar prin actul său de judecată efectuează controlul urmăririi penale, este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 15.
De asemenea, reclamantele au învederat că diferența importantă nu este motivată în nici un fel cu obiectivitate dacă se are în vedere faptul că potrivit art.11 alin.2 din OUG nr.27/2006 procurorii din cadrul acestor structuri beneficiază în plus "și de drepturile stabilite expres pentru aceștia, prin alte acte normative".
Au arătat reclamantele că este afectat astfel însuși principiul unității procesului penal, întrucât se recunoaște urmăriri penale superioritatea în raport cu judecata.
Totodată au mai precizat că în această situație este firesc ca atât magistrații procurori care efectuează urmărirea penală, cât și magistrații judecători care soluționează aceleași cauze pe fond, să aibă același nivel de salarizare, iar în ceea ce privește pe procurorii din cadrul DNA și DIICOT este de observat că, pentru ei există o excepție lipsită de orice fundament deoarece, deși instrumentează în mod curent cauze a căror competență de soluționare în fond revine tribunalului și chiar judecătoriei, au același nivel de salarizare ca și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, contravenind astfel criteriilor prevăzute de art.73 din Legea nr.303/2004 potrivit cărora stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor - inclusiv drepturile salariale prevăzute la art.74 - se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora.
Menționează reclamantele că, potrivit art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt salariați numai în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, indiferent de gradul profesional deținut, în condițiile în care, potrivit art.43 al.1 din Legea nr.303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhic superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente.
S-a mai arătat că, eludând criteriile reținute, prin art.2 din OUG nr.27/2006, amintite mai înainte și anume locul, rolul, răspunderea, complexitatea, riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile, prevederile legale instituite prin art.11 alin.1 și 2 rap.la art.2 și 3 din acest act normativ care a fost aprobat, completat și modificat prin Legea nr.45/2007, nu respectă nici garanțiile oferite de dreptul european prin art.5 - 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la noțiunea de instanță independentă, judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare, tribunal, continuând tratamentul discriminator între magistrați - respectiv între cei incluși în structurile DIICOT și DNA și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel precum și la parchetele de pe lângă acestea - instituit de art.28 alin.4 din OUG nr.24/2004, modificată prin Legea nr.601/2004 și de art.24 din Legea nr.508/2004. Sunt astfel încălcate și dispozițiile legii fundamentale care prin art.126 alin.1 statuează că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege".
De asemenea au precizat că prin Decizia nr.135/5.11.1996 Curtea Constituțională a reținu6t că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite".
Reclamantele au arătat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă deoarece, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora ci titlu de cheltuieli în care se încadrează obligația de plată respectivă.
În apărare a formulat întâmpinare Ministerul Justiției, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, pârâtul a arătat că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
A mai arătat pârâtul că, într-adevăr, conform art. 11 alin 1 din nr.OUG 27/2006, modificată și completată prin Legea nr. 45/2007: "(1) Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr.crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii".
Precizează că nr.6 - 13 din Anexa la OUG nr.27/2006 privesc salarizarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, în conformitate cu disp.art.3 alin.1 din același act normativ:
"Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații - asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
Pârâtul a precizat că examinând disp.OUG nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, modificată și completată și ale Legii nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public aq Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, modificată și completată, rezultă că aceste două direcții sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19 - 23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere cu criteriul cauzelor de instrumentare, după cum se arată în memoriu - cauze de corupție ori de altă natură, ci criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art.3 din OUG nr.27/2006 și ale art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată.
Tot în apărare a formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T, prin care a arătat că cererea reclamantelor nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie a fi făcut în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și, drept urmare, admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat, face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat.
La dosar a fost depusă întâmpinare și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Astfel, a arătat că nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, deoarece Consiliul, conform art. 16 - 20 din nr.OG 137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicată, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct la instanță, prin care să solicite despăgubiri și restituirea situației anterioare, fiind obligat să probeze, în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării.
În această situație, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.
De asemenea s-a arătat că, de altfel consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât (acestuia lipsindu-i calitatea procesuală pasivă în astfel de cauze), ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare (CNCD fiind instituția abilitată și investită prin lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei anumite fapte).
La dosarul cauzei, pârâtul Tribunalul Tulceaa depus adresa nr.165/A/19.02.2008.
Prin sentința civilă nr.551/7.03.2008, Tribunalul Tulcea a admis actiunea formulată de reclamantele -, Și, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea De Apel Constanța, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei Și Finanțelor Și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați paratii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Constanta si Tribunalul Tulcea in solidar sa plateasca fiecarei reclamante o despagubire egala cu diferenta de drepturi de natura salariala incepand cu data de 1.04.2006 si pana la data de 21 decembrie 2007, dupa cum urmeaza:
- reclamantei - ( sef sectie civila ) diferenta dintre drepturile salariale cuvenite in functie de coeficientul de multiplicare 21,5 si drepturile salariale primite efectiv calculate in functie de coeficientul de multiplicare 16,
- reclamantelor, și ( judecatori ) diferenta dintre drepturile salariale cuvenite in functie de coeficientul de multiplicare 19 si drepturile salariale primite efectiv calculate in functie de coeficientul de multiplicare 15.
Au fost obligați aceeași pârâți să plătească sumele cuvenite reclamantelor actualizate cu rata inflatiei calculata de la data scadentei lunare a fiecarei diferente de natura salariala neacordate si pana la data executarii efective a prezentei hotarari.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor Publice sa aloce fondurile necesare platii in favoarea reclamantelor a drepturilor de natura salariala mai sus mentionate.
A fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului National Pentru Combaterea Discriminarii, ca nefondata.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin nr.OUG 27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Potrivit art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta
C de Casație și Justiție (nr. 6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Potrivit art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27 /2006, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate, de stabilire a salarizării, nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel ( de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime de cel puțin 8 ani, conform art. 44 alin 1 lit. c din Legea nr. 303/2004). De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor, nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art. 87 din Legea nr. 303/2004, și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza nr.OUG 27/007 ( funcție de vechimea în magistratură ).
Nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza nr.OUG 27/2006, pentru funcții diferite (de exemplu, una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. crt. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Școala Națională de Grefieri, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art. 11 alin. 2 și 3, art. 16 din nr.OUG 27/2006, lit. A, nr. crt. 28 și lit. b nr. crt. 13 și 10 din anexa ordonanței. Însă, toți cei care dețin o funcție judiciară, de judecător, asistent judiciar sau procuror, trebuie să aibă o vechime în magistratură de peste 3 ani pentru a beneficia de această salarizare prevăzută la lit. A nr.crt. 28 din anexa ordonanței ).
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de nr.OUG 27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
În cazul procurorilor din și, a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art. 44 alin. lit. c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani ( potrivit art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din Legea nr. 304/2004 ).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe, lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemai respectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin nr.OUG 27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și ), li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul și funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete ( potrivit art. 5 alin. 1 din nr.OUG 43/2002 și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 508/2004). De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în prima instanță, tribunalelor, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Atât cât și T sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin. 1 din nr.OUG 43/2002 și art. 1 din Legea nr. 508/2004.
procurorilor și T la aceste structuri este doar temporară, conform art. 87 alin. 9 și art. 75 alin. 11 din Legea nr. 304/2002, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și T are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece, acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului de nivelul respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului ).
Salarizarea procurorilor din cadrul și se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( persoană juridică distinctă de și ), care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza nr.OUG 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută din și
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, următoarele: folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica, atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesar pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate, în multe cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură ( cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare justiției. Tocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și, care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza nr.OUG 27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Prin sistemul de salarizare ( instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării, care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, îndemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul Muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament ( art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor peroanelor aflate într-o situație comparabilă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară, au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale, (deci indiferent de funcție), care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII -a, Decizia civilă nr. 2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii" 2007, pag. 617).
Deci, reclamantele sunt discriminate în sensul art. 2 alin. 1 - 3 art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate, criterii declarate în mod expres ca fiind discriminatorii (art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantelor, rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabil și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f art. 154 alin. 3, art. 165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări), art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatori).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale a dreptului la muncă, la libera alegere ocupației, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 al. 1 din nr.OG 137/2000 se arată că, prin discriminare, se înțelege orice deosebire, excludere, restricție, sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Aliniatul 3 din art. 2 al aceluiași act normativ, prevede că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza nr.OUG 27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și
Potrivit art. 2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată în mod arbitrar, cu ce a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze, care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc. ci, dimpotrivă, tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza nr.OUG 27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe calificarea profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii ori, în speță, simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze, nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Pe de altă parte, este total impropriu și injust că procurorii ce instrumentează cauze de corupție, sunt supuși unor presiuni și pericole "mai mari față de cei care soluționează o cerere de restituire a unor case naționalizate, în baza Legii nr. 10/2001, un litigiu de reorganizare judiciară cu o valoare foarte mare, un litigiu fiscal, etc. Chiar și în cadrul domeniului cauzelor penale, nu se poate pune semnul egalității între un litigiu privind o infracțiune de corupție cu un prejudiciu mic, față de o infracțiune contra vieții sau economico-financiară cu un prejudiciu imens. Activitatea judiciară desfășurată de personalul judiciar este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă. Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă, (concedieri colective, greve, etc.) cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigii patrimoniale cu valori ridicate etc. Aceste împrejurări atrag un cortegiu de nemulțumiri, adversități, șicane și presiuni la adresa celor care desfășoară activități judiciare.
De asemenea, nu se poate spune că litigiile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care sunt lucrate anterior pe fond, apel, de către celelalte instanțe, au un grad de complexitate sporit față de soluționarea lor în grade de jurisdicție.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferențierea de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii și
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură ( cum ar fi din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza nr.OUG 27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art. 19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției au vizat în esență următoarele:
Sentința tribunalului este nelegală prin prisma motivului de casare prev. de art.304 pct.4 cod pr.civilă și a celui de modificare prev. de art.304 pct.9 cod pr.civilă.
Hotărârea nr.355/1.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care acest organism a soluționat petiția formulată de -, prin care s-a solicitat constatarea existenței unui tratament diferențiat între procurorii și judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel și a parchetelor de pe lângă acestea pe de o parte și procurorii din cadrul DNA și DIICOT pe de altă parte. Prin hotărârea mai sus menționată a statuat că faptele prezentat nu constituie discriminare potrivit nr.OG137/2000.
Prin hotărârea pronunțată tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților respectiv OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată și prin acordarea unor drepturi prevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării magistraților, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prev. la art.304 pct.4 cod pr.civilă.
Instanța de fond a reținut în considerente că în cauza de față există o situație discriminatorie ce determină incidența OG nr.137, întrucât procurorii de la DNA și DIICOT sunt salarizați diferențiat față de magistrați, fără a îndeplini criteriile impuse de art.3 alin.1 din OG nr.27/2006.
În caz contrar celor reținute de prima instanță au apreciat că disp. OG nr.137/2000 nu sunt aplicabile, întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de OG nr.137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Potrivit art. 3 alin. (1) din nr.OUG 27/2006 "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."
Din examinarea dispozițiilor articolului mai sus menționată se constată că legiuitorul nu stabilește care dintre aceste criterii este definitoriu, în puls același act normativ stabilește că drepturile salariale ale procurorilor din cadrul și sunt similare cu cele ale procurorilor de la Parchetul de pe lângă instanța supremă, pe durata numirii.
În ceea ce privește încadrarea procurorilor la. și A, este de observat că legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin urmare, în vederea numirii în cadrul și nu este necesar ca procurorul în cauză să aibă grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - fără însă ca prin această numire să îl dobândească - ceea ce duce la concluzia inexistenței unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori.
În acest sens, disp. art.75 și 83 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 sunt extrem de clare.
În acest sens, art. 83 alin.9 din Legea nr.304/2004 stabilește în acest sens că "la data încetării activității în cadrul Parchetului Național Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii".
Prin urmare, având în vedere faptul că procurorii de la. și ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc drepturi similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție numai pe o perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, se consideră că în mod evident criteriul esențial avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.
Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor a vizat în esență următoarele:
Critica hotărârii judecătorești se fondează pe dispozițiile Legii nr. 500/2002, în principal ale celor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35.
Elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției, unde va trebui să se regăsească suma, proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite, așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15.07. ale fiecărei an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia, acesta neavând însă atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției, conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului - cheltuieli bugetare aparține Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs le va admitecu consecința modificării în tot a sentinței civile atacate și respingerii acțiunii ca nefondate pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Justiției:
Reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Tulcea.
Art. 3 al.1 din nr.OUG 27/2006 prevede ca, pentru activitatea desfășurată, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți, beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport de nivelul instanțelor sau al parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților prevăzuți în anexa ce face parte integrantă din această ordonanță.
De asemenea, art. 74 al.1 din legea 303/2004 prevede că pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport de nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, vechimea în magistratură și alte criterii stabilite prin lege.
În baza acestor dispoziții legale, reclamanții primesc lunar o indemnizație care se raportează la nivelul instanței care a realizat încadrarea pe funcție.
Art. 11 al.1 din nr.OUG 27/2006 modificată și completată prin Legea nr. 45/2007 dispune:
"(1) Procurorii din cadrul Direcției Naționale anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilați potrivit legii".
De precizat că nr. 6-13 din anexa la.OUG 27/2006 privesc salarizarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 al. 1-2 din Legea 508/2004, modificată și completată.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere nu criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu disp. art. 27/2006 și ale art. 74 al.1 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată.
În raport de aceste dispoziții legale este evident odată numiți în cadrul T, chiar și pe durată temporară, acestor procurori trebuie să li se recunoască un tratament salarial identic cu cel al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o tratare diferențiată din punct de vedere al salarizării fiind discriminatorie, numai pentru aceștia nu și pentru celelalte categorii de salariați, întrucât nu se află în situații analoage.
În ceea ce privește încadrarea procurorilor la. este de observat că legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, respectiv a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin urmare, în vederea numirii în cadrul T nu este necesar ca procurorul în cauză să aibă grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce duce la concluzia inexistenței unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 75 al.11 din Legea nr. 304/2004, "la data încetării activității în cadrul procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii".
Așadar, având în vedere faptul că procurorii de la.T ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc drepturile salariale similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, rezultă în mod evident criteriul esențial al diferențierii avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.
Din dispozițiile legale mai sus enunțate, rezultă că nr.OUG 27/2006 a instituit un sistem de salarizare distinct, pentru personalul prevăzut de această ordonanță, în funcție de criteriile enunțate ( nivelul instanței, funcția deținută, vechimea în magistratură ) în raport de care, se face aplicarea acelor coeficienți de multiplicare pe care îi prevede anexa.
Reclamanții nu își desfășoară activitatea în cadrul T, astfel că nu pot pretinde aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul acestei direcții.
Nefiind în prezența unor situații identice, nu se poate vorbi de o discriminare între reclamanți și procurorii din cadrul
Ca atare, susținerile reclamanților intimați, potrivit cărora art. 11 al.1 din OG27/2006 constituie o discriminare sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii T și A este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
În acest context, toate alegațiile din cererea de chemare în judecată referitoare discriminarea directă din perspectiva Declarației Universale a Drepturilor omului, a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a Cartei Sociale Europene revizuite și a convenției 111 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, nu justifică temeinicia pretenției solicitate câtă vreme, așa cum am arătat mai sus, neacordarea salarizării solicitate este determinată de criteriul nivelului parchetului la care lucrează procurorii NA și și nu pe criteriul naturii cauzelor instrumentate, criteriu în referire la care de altfel Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un recurs în interesul legii ( decizia nr. VI/2007), a statuat că este discriminatoriu în sensul art. 2 din pactul internațional cu privire la drepturile economice și politice și al art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De altfel și Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 818/2008 că prevederile art. 1, art. 2 al.3 și art. 27 al.1 din OG37/2000 privind prevenirea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Aceste decizii sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, așa cum prevede art. 11 al.3 din Legea nr.47/1992 astfel că, orice dispoziție din lege sau ordonanță, declarate neconstituționale, nu se mai pot aplica în nicio cauză.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor:
Art. 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp.art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Finanțelor Publice urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că, Ministerul Economiei și Finanțelor, deși nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Cu toate acestea, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor va fi admis, ca o consecință a admiterii recursului Ministerului Justiției, nemaifiind nevoie a se aloca fonduri necesare plății în favoarea reclamantelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de recurenții pârâți:
1. MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,- și prin T, cu sediul în T,-, județul T;
2. MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-;
împotriva sentinței civile nr. 551, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 07 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și - judecători la Tribunalul Tulcea, cu domiciliul procesual ales în T,- și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3.
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 30 iunie 2009.
Pt.Președinte complet -, Judecători,
Semnează conf.art.261 alin.2
Președinte instanță, - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond; Șt.
Red.dec.Jud.-/14.07.2009
Tehnored.gref.RD/20.07.2009/4ex.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
