Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR.844/R-CM
Ședința publică din 28 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Corina
Judecător: - --
Grefier:
S-au luat în examinare pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin V, împotriva sentinței nr.75/F-CM din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin V, în baza delegației depusă la dosar și consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă, intimatul-reclamant și intimatul-reclamant Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Având cuvântul asupra recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă arată că este de acord cu admiterea lui așa cum a fost formulat.
Consilier juridic, pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, solicită admiterea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă și respingerea recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor civile de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.75/F-CM/7 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI, în calitate de primă instanță în temeiul dispozițiilor nr.OG75/2008, admițând, în parte, acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție i-a obligat pe aceștia la plata, către reclamant, a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc suprasolicitare neuropsihică de 50%, începând cu data de 23 aprilie 2005, până la zi și pentru viitor, în valoare actualizată la data plății efective, precum și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului. A fost totodată obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare plății acestor drepturi.
A fost respinsă, ca prescrisă, acțiunea pentru perioada septembrie 2000-22 aprilie 2005.
În motivare, s-a reținut în fapt că, în ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamantului de a primi acest spor, instanței i se impune, cu obligativitatea recunoscută de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, interpretarea în drept dată dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, după intrarea în vigoare a nr.OG23/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, potrivit căreia, acest spor constituie un drept activ și după acest moment.
În ceea ce privește acordarea în continuare, și după pronunțarea hotărârii, instanța a considerat că cererea se impune a fi admisă față de faptul că temeiul existenței sporului subzistând în legea prin care el a fost acordat, potrivit interpretării, nu se poate dispune că pentru viitor un astfel de drept nu s-ar mai cuveni.
Ca atare, cum salariul este o prestație periodică, cererea poate fi admisă chiar înainte de ajungerea la termen a acesteia, potrivit art.110 alin.2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește acordarea sporului pentru perioada 1 septembrie 2000-22 aprilie 2005, cererea a fost găsită ca fiind tardiv formulată față de incidența dispozițiilor art.1 alin.1 și art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dat fiind că acțiunea a fost formulată la data de 23 aprilie 2005.
În temeiul Decretului nr.92/1976, s-a dispus și efectuarea corespunzătoarelor mențiuni în carnetul de muncă, în vreme ce pârâtul, răspunzând de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor de rectificare a acestora, are obligația de a vira, către ceilalți pârâți, sumele necesare îndeplinirii obligației.
Împotriva sentinței, în termen, au formulat recursuri MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă, prin Procurorul General, precum și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Primul a criticat soluția pentru greșita admitere a cererilor privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale, plata lor pentru viitor, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
În ceea ce privește acordarea dreptului în continuare, după pronunțarea deciziei în interesul legii de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în care dispozițiile legale au fost interpretate în sensul că dreptul se cuvine angajaților din categoria cărora face parte reclamantul și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă nu și-ar mai avea aplicabilitatea după 3 februarie 2007.
Pentru a ajunge la această concluzie, solicită instanței să observe faptul că, la data de 3 februarie 2007, intrat în vigoare nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și a altor unități din sistemul justiției care, la art.30, abrogă în mod explicit întreaga Lege nr.50/1996, deci și art.47.
Or, decizia nr.XXI/2008 nu tratează decât eventuala abrogare a art.47 a nr.OG83/2000, fără a se face referiri și la prevederile nr.OG8/2007.
Pe de altă parte, soluția se critică pentru faptul că instanța ar fi dispus în mod nelegal plata pe viitor a sporului litigios, adăugând astfel la legea specială de salarizare a personalului auxiliar, înlăturând soluția aleasă de legiuitor și creând pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
O altă critică vizează greșita dispoziție privitoare la actualizarea, cu rata inflației, a drepturilor bănești, fără a se ține cont că pârâtul MINISTERUL PUBLIC, fiind o instituție bugetară nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără o bază legală pentru respectiva cheltuială. Astfel, fondurile alocate plății drepturilor de personal se aflau, la data pronunțării soluției deja aprobate prin legea bugetului statului, fără a cuprinde asemenea sume. În acest fel, a fost pronunțată o obligație imposibil de executat, plata sumelor reprezentând indicele de inflație, neputându-se face decât prin intervenție legislativă asupra surselor de finanțare.
În sfârșit, în ceea ce privește obligația de înscriere a drepturilor în carnetul de muncă se arată că aceasta este una dată cu încălcarea dispozițiilor art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, care prevăd caracterul inscriptibil în acest carnet, numai în ceea ce privește retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Or, sporul în litigiu se adaugă și nu se include în retribuția de încadrare.
Într-un ultim motiv de recurs, se critică soluția pentru a nu se fi luat în considerare cererea sa de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că acesta să ia act de necesitatea aprobării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public în care să fie incluse sumele reprezentând pretențiile reclamantului.
La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat soluția pentru greșita sa obligare, în cererea reclamantului, dar și în cea de chemare în garanție.
Astfel, instanța a soluționat superficial excepția lipsei calității sale procesual pasive, în mod abuziv respingând- Nu s-a observat că reclamantul nu are pretenții decurgând dintr-un raport de muncă față de recurent, nefiind angajat al acestei instituții.
Obligații în acest sens, nu are decât ordonatorul de credite, calitate pe care recurentul nu o are față de reclamant.
Și în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție se arată că în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.60 alin.1 Cod procedură civilă, recurentul neavând vreo răspundere raportat la salarizarea personalului propriu al pârâtului MINISTERUL PUBLIC.
Nici în dispozițiile deciziei nr.XXI/2008 a nu există vreo statuare în ceea ce privește o astfel de obligație.
Asupra fondului pricinii, se critică soluția pentru greșita acordare a sporului, deși acesta era abrogat în mod expres prin nr.OG83/2000.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor aduse, constată recursurile ca nefiind fondate, pentru cele ce se vor arăta.
Cât privește subzistența dreptului la sporul prevăzut de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, după data de 3 februarie 2007:
La data abrogării, prin nr.OG8/2007, a dispozițiilor Legii nr.50 /1996, instituția emitentă, respectiv Guvernul României, a avut în vedere dispozițiile acesteia, fără cele ale art.47, pe care le considera abrogate, prin nr.OG83/2000.
Ca atare, abrogarea acestor dispoziții nu intra în vederile actului normativ, așa încât, nu se poate considera că, de la acest moment, sporul ar fi fost abrogat.
Faptul constatării, prin decizia nr.XXI/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție a încălcării dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă cu prilejul abrogării dispozițiilor unei legi organice, respectiv cea de salarizare și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pe calea unui act al puterii executive, a făcut ineficientă această abrogare, fără ca, în acest mod, să fie extinse dispozițiile unui alt act normativ, respectiv, cele ale OG8/2007, și la acele dispoziții, pe care, la momentul adoptării ei, nu le-a avut în vedere.
În ceea ce privește, deci, admiterea cererii de obligare la plata acestui spor, și pentru viitor, se va observa că recursul este nefondat.
Chestiunea neprevederii, în bugetul în exercițiu, a plății unor astfel de sume, nu constituie un motiv pentru care soluția primei instanțe ar putea fi calificată drept nelegală. Ori netemeinică.
Faptul că angajatorul nu-și prevede anumite cheltuieli cu personalul său, pe care, însă legea se constată de către judecător că trebuie să le facă, nu este de natură a califica drept netemeinice pretențiile angajatului, legat de acele drepturi.
Ar însemna, în acest fel, ca un comportament culpabil al angajatorului, fie că el este unul privat, fie că este parte a puterii statului, să fie opus creditorului acestui angajator, salariatul său.
Or, instanța, tocmai că a avut în vedere lipsa unor sume fundamentate pe această obligație salarială, ca urmare a unor disfuncții în procesul de legiferare și a încuviințat cererea împotriva celuilalt recurent, Ministerul Economiei si Finanțelor, tocmai în vederea creării posibilității plății acestor debite. De aceea, plata s-a dispus în privința acestor sume, în valoare actualizată, fără a se include eventuale pagube curgând din lipsa de folosință, ci numai în considerarea conservări valorii de cumpărare a plații prestației angajatului, cu suma corespunzând valorii la data scadenței acestei plăți.
Este real, instanța nu s-a pronunțat în mod expres, prin dispozitivul hotărârii, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, însă a obligat pe cel chemat în garanție de a îndeplini obligația invocată împotriva acestuia. Ca atare, dincolo de faptul că recurenta reclamantă nu a înțeles să formuleze o cere de completare a hotărârii, în condițiile art.2812Cod procedură civilă, nu se poate identifica vreo vătămare, așa încât, să se impună casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care, în materia litigiilor de muncă, unul dintre principiile judecății îl constituie cel al celerității.
În sfârșit, în ceea ce privește înscrierea drepturilor litigioase în carnetul de muncă, recurentul face o interpretare restrictivă, ocolind scopul edictării normei.
Astfel în aceste carnete sunt supuse înscrierii acele drepturi salariale cu caracter de permanentă, cel puțin pentru conservarea unor date ce ar avea sa fie luate în considerare la calificarea angajatului într-o anumită grupă de muncă sau la anumite drepturi de asigurări sociale.
Cum se poate observa, munca reclamantului este una caracterizabilă printr-un anumit grad de periculozitate, dar de suprasolicitarea neuropsihică, deci se încadrează în categoria acelor drepturi susceptibile d ea fi menționate în aceste carnete, potrivit intenției legiuitorului.
De aceea, nici această critică nu poate fi considerată ca fondată.
Privitor la calitatea procesual pasivă a recurentului:
Un raport de muncă în sens clasic, reclamantul nu are cu recurentul, prin activitatea sa fiind parte a celei de realizare a puterii judecătorești.
Finanțarea, însă, inclusiv în privința salarizării personalului, este o sarcină a Statului, prin intermediarii săi, în cazul de față, Parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.
Cât despre obligațiile concrete în constituirea și alocarea unor astfel de fonduri, ele revin recurentului, așa cum prima instanță de fond a reținut,
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din nr.HG208/2005 și ale art.3 din nr.HG386/2007.
Recurentul nu arată de ce nu ar fi legală reținerea potrivit căreia, în temeiul dispozițiilor art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de sat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În toată această activitate a sa, recurentul lucrează în numele și pentru stat, sumele fiind alocate de la bugetul acestuia, motiv pentru care critica se constată a fi nefondată.
Critica privind fondul acestui drept, a fost deja analizată, în contextul celei formulate de către celălalt recurent, Ministerul Economiei și Finanțelor neinvocând argumente diferite ori suplimentare, spre a fi, încă o dată, luată în discuție.
Față de toate aceste considerente, urmează ca în temeiul art.3041și art.312 Cod procedură civilă, recursurile să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, împotriva sentinței nr.75/F-CM/7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
, -,
Grefier,
Red.-/18.05.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Opinie separată
Consider că este fondată critica vizând soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și cererii de chemare în garanție.
S-a arătat corect la judecata fondului că Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul legii bugetului de stat și pe cel al legii de rectificare a bugetului de stat pe baza și după analiza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
A se vedea în acest sens prevederile art.19 și următoarele din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare.
Angajarea cheltuielilor se realizează însă în limita bugetelor aprobate prin lege, iar monitorizarea execuției bugetare vizează tocmai respectarea acestor limite și a destinațiilor fondurilor bugetare.
Întrucât în atribuțiile acestui minister nu intră aprobarea propriu-zisă a proiectelor de buget întocmite de ordonatorii principali de credite, în mod greșit instanța de fond a considerat că cererea de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate prin acțiune este formulată împotriva unei persoane având calitate procesuală pasivă.
Interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în materie se regăsește în cauză și constituie cazul de nelegalitate reglementat de disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Judecător,
- - -
Red.Tehnored.
2 ex./26.05.2009
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Georgiana Nanu, Corina
