Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 835/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 835/R-CM
Ședința publică din 28 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Corina
Judecător - --
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.279 din 09 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-contestator, lipsind intimata Comuna.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-contestator arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Recurentul-contestator solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, arătând că nu i-au fost acordate toate drepturile bănești cuvenite și toate cheltuielile de judecată reprezentând transportul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 08.10.2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Comuna, prin Primar pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata indemnizației de concediu pentru timpul lucrat în cursul anului 2005, a compensațiilor prevăzute de lege, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că începând cu data de 24 ianuarie 2003 fost angajat pe postul de muncitor în cadrul Serviciului public "Alimentare cu apă a comunei ". Prin decizia nr. 247/31.10.2005 i-a fost desfăcut contractul individual de muncă prin desființarea postului.
Pentru cele 10 luni lucrate în anul 2005 nu a beneficiat de concediu de odihnă și, în conformitate cu prevederile art. 141 alin.4 din Codul muncii, trebuia să se opereze compensarea prin acordarea unei sume de bani egală cu indemnizația de concediu ce i se cuvenea pentru perioada lucrată.
De asemenea, arată reclamantul, potrivit prevederilor art. 67 din Codul muncii se impunea acordarea de compensații în condițiile prevăzute de lege.
Prin precizarea acțiunii aflată la fila 14 dosar, reclamantul și-a majorat pretențiile deduse judecății, arătând că solicită calcularea și plata sumei de bani reprezentând indemnizația de concediu pentru timpul lucrat în cursul anilor 2003, 2004 și 2005, compensațiile în condițiile prevăzute de lege, sume actualizate în funcție de indicele de inflație, precum și cheltuieli de judecată.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.279/09.03.2009, Tribunalul Vâlceaa admis în parte acțiunea precizată și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma netă de 373 lei, reprezentând 19 zile din concediul legal de odihnă pentru anul 2005, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective.
A respins celelalte capete de cerere și a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de suma de 76 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin dispoziția nr. 247 din 10 octombrie 2005 emisă de Comuna, prin Primar, s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre părți începând cu data de 1 noiembrie 2005, în conformitate cu dispozițiile art. 65 și următoarele din Codul muncii. Această dispoziție a fost comunicată contestatorului la data de 10 octombrie 2005, conform adresei nr. 2533 din 10 octombrie 2005.
Prin adresele nr. 3265/23.10.2008 și nr. 96/09.01.2009 emise de Comuna s-a arătat că reclamantul, în calitatea sa de fost angajat al Serviciului public alimentare cu apă, a beneficiat în perioada decembrie 2004 - martie 2005 de 54 zile de concediu de odihnă, după cum urmează: 23 zile pentru anul 2003, 25 zile pentru anul 2004 și 6 zile pentru anul 2005. Având în vedere că în luna octombrie 2005 s-a desființat postul acestuia, din evidențele contabile a rezultat că pentru anul 2005 nu a efectuat un număr de 19 zile de concediu de odihnă, iar pentru aceste zile de concediu i se datorează suma netă de 373 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație.
Potrivit dispozițiilor art. 141 alin. 4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Dreptul la concediu de odihnă este stabilit proporțional cu munca prestată de către salariat într-un an calendaristic, compensarea în bani stabilindu-se astfel tot în funcție de durata timpului în care s-a prestat munca.
Conform acestei dispoziții legale, instanța a constatat că reclamantul are dreptul la compensarea în bani a concediului de odihnă, proporțional cu perioada cuprinsă între începutul anului calendaristic și data încetării contractului individual de muncă.
În ceea ce privește cuantumul sumei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2005, instanța s-a raportat la modul de calcul întocmit de pârâtă, întrucât reclamantul a refuzat întocmirea unui raport de expertiză de specialitate prin care să se verifice susținerea pârâtei.
Referitor la compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anilor 2003 și 2004, pretins a fi neefectuat în întregime, tribunalul a constatat că în cauză nu s-au produs dovezi în sensul existenței vreunei diferențe de concediu de odihnă ce nu a fost efectuat de către reclamant.
Cu privire la compensațiile legale solicitate de reclamant, tribunalul a reținut că partea nu a dovedit îndreptățirea sa la acordarea acestora și nici temeiul legal al cererii.
În fine, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului contravaloarea cheltuielilor de judecată suportate de acesta, respectiv contravaloarea cheltuielilor de transport, conform biletelor de călătorie depuse la dosarul cauzei.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că în mod greșit nu i-au fost acordate în totalitate drepturile cuvenite la concediere și cheltuielile de judecată.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea fostului angajator la plata, atât la compensarea concediului de odihnă pentru anii 2003 - 2005, cât și la acordarea compensației cuvenite potrivit art. 67 din Codul muncii la concediere, actualizată cu indicele de inflație.
Cu privire la acest ultim capăt de cerere s-a reținut greșit la judecata în primă instanță că partea nu a probat pretenția formulată și nu a indicat temeiul acesteia.
Art. 67 din Codul muncii prevede că salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, cum este și reclamantul, pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
În cazul de față sunt aplicabile prevederile art. 76 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 nr. 20.01/31.01.2005, potrivit cărora, la desfacerea contractului de muncă din motive neimputabile salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de 50% din salariul lunar, în afara drepturilor la zi.
Reclamantul a fost concediat ca urmare a desființării locului de muncă, prin urmare situația acestuia se regăsește la cazul reglementat de art. 76 alin. (2) lit.a) din contractul colectiv de muncă menționat.
Clauzele contractului colectiv de muncă unic la nivel național își produc efectele pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, conform art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Drepturile suplimentare pot face obiectul negocierii în cazul personalului contractual din sectorul bugetar.
Iar negocierea de la nivel național prevede un drept al salariatului, nu doar o posibilitate stabilind obligația angajatorului de a acorda respectiva compensație ca măsură de protecție la concediere.
Cuantumul fixat în negocierea la nivel național este cel minim de la care pornesc negocierile la nivel inferior.
la timp a compensației pentru concediere prevăzute de lege a generat un prejudiciu fostului salariat constând în scăderea puterii de cumpărare a sumei cuvenite ca urmere a inflației.
Repararea acestui prejudiciu este consecința antrenării răspunderii patrimoniale a angajatorului potrivit art. 269 pr.civ.
Nu este fondată critica vizând compensarea concediului de odihnă neefectuat pe anii 2003 - 2004.
Din interpretarea sistematică a prevederilor art.141 Codul muncii rezultă că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai pentru anul în care a intervenit concedierea.
Ca urmare, soluția instanței de fond prin care s-a reținut totodată inexistența unui rest de concediu de odihnă neefectuat pentru cei doi ani este rezultatul aprecierii judicioase a probelor administrate și al aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente în materie.
Este fondată critica vizând greșita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată.
Potrivit chitanțelor de la filele 38-46 din dosar și încheierilor de ședință, reclamantul a fost prezent la toate termenele de judecată, costul deplasării de la domiciliu la instanță ridicându-se la suma de 81 lei.
Cum aceste cheltuieli au fost necesare pentru desfășurarea judecății, temeiul acordării lor îl constituie culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții independent de măsura în care au fost admise pretențiile. Acesta este principiul care rezultă din prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041coroborate cu art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi admis iar sentința va fi modificată în parte în sensul obligării pârâtei și la plata compensației de 50% din salariul lunar, actualizate cu indicele de inflație la momentul achitării și al majorării cheltuielilor de judecată la suma de 81 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.279 din 09 martie 2009, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind COMUNA, prin primar.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta și la plata compensației de 50% din salariul lunar, actualizate cu indicele de inflație la momentul achitării și mărește cheltuielile de judecată la suma de 81 lei.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./08.05.2009
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Corina
