Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1009
Ședința publică din 1 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în municipiul B,-, județul B și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.447 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani și reclamanții intimați,.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava la data de 10.07.2008 și înregistrată sub nr-, reclamantele, -, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea primilor trei pârâți la calcularea și plata în favoarea fiecărei reclamante, pentru perioada efectiv lucrată, a despăgubirilor reprezentând echivalentul sporului de vechime în muncă neacordat începând cu 1 noiembrie 2000 și până la 20 noiembrie 2003, spor calculat în funcție de indemnizația lunară de încadrare, raportat la vechimea în muncă a fiecărui reclamant, precum și actualizarea în funcție de rata inflației a despăgubirilor mai sus-menționate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume până la data plății efective.
Au mai solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile corespunzătoare pentru achitarea acestor drepturi.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 s-a prevăzut că sporul de vechime nu se acordă magistraților, prin completarea adusă art. 33 alin. 3.
Au arătat în continuare că prin această dispoziție a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului muncii și ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De asemenea, au arătat că pârâtul Ministerul Justiției a inclus ca măsură în Strategia de reformă a sistemului judiciar și în Planul de acțiune aprobat prin nr.HG 232/2005 eliminarea discriminărilor salariale în domeniul salarizării magistraților.
La 08.08.2008 a depus întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor prin B, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, deoarece, potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 21/2001, ordonatorii principali de credite sunt cei care stabilesc numărul de posturi, salariile de bază și indemnizațiile de conducere.
Ca urmare, revine ministrului justiției, ca ordonator principal de credite, obligația de stabilire a salariilor personalului din sistemul justiției.
Pe fondul cauzei, a apreciat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici o răspundere privind alocarea sumelor necesare plății diferențelor salariale.
La data de 01.09.2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a comunicat instanței punctul său de vedere cu privire la prezenta acțiune.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la 08.09.2008, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
A arătat pârâtul că pretențiile reclamantelor trebuie examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară introducerii acțiunii.
În continuare, a arătat că, în speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare.
Prin încheierea nr. 122 din 19.02.2009, Curtea de Apel Suceavaa scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani - Secția civilă, luând în considerare Decizia 104/2009 a Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II din OUG75/2008.
Dosarul a fost înregistrat sub nr- din 6.03.2009 pe rolul Tribunalului Botoșani.
Prin sentința civilă nr. 477 din 1.04.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților; a fost admisă, în parte, acțiunea; au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să plătească reclamantelor, în condițiile art. 33 din Legea 50/1996, sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată din intervalul:
- 01.11.2000 - 20.11.2003 pentru;
- 07.05.2002 - 20.11.2003 pentru -;
- 05.06.2002 - 20.11.2003 pentru;
Au fost obligați pârâții Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Botoșani să plătească reclamantelor actualizarea sumelor acordate prin prezenta hotărâre, în raport de indicii de inflație de la data scadenței la data plății efective; a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să prevadă în bugetul alocat Ministerului Justiției și Libertăților sumele cuvenite reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță.
Față de aceste motive, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada efectiv lucrată din intervalul:
- 01.11.2000 - 20.11.2003 pentru;
- 07.05.2002 - 20.11.2003 pentru -;
- 05.06.2002 - 20.11.2003 pentru.
În baza art. 161 alin. 4 din Legea 53/2003 și raportat la principiul general enunțat de art. 78 alin. 1 din același act normativ au fost acordate și actualizările acestor sume în funcție de indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să includă în bugetul alocat Ministerului Justiției și Libertăților sumele necesare plății acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că prima instanță a admis cererea, cu ignorarea dispozițiilor care reglementează instituția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material.
Arată recurentul că, având în vedere data introducerii acțiunii, s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum și de art. 283 din Codul muncii.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive.
A arătat recurentul că obligația de stabilire a salariului de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite.
Arată recurentul că nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor întocmite.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, instanța reține următoarele:
Art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea că, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, spor de vechime care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.
Prin nr.OG 83/2000, art. 1 pct. 32, s-a introdus al. 3, care dispunea că prevederile art. 33 al. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților.
Prin decizia nr. 36 din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care art. 33 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 dispunea ca prevederile ce reglementează plata sporului de vechime nu li se aplică și magistraților, nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, prin care s-a stabilit că și judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
Față de aceste considerente, reține Curtea că, în cauză nu a intervenit excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, că potrivit art. 3 al. 1 pct. 2 din HG208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat.
În situația în care nu ar fi obligat Ministerul Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit art. 131 al. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței nr. 447 din 1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
11.09.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Maierean Ana, Timofte Cristina
