Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1008/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1008
Ședința publică din 1 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul finanțelor publice B prin Direcția generală a finanțelor publice S, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul justiției și libertăților cetățenești, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 720 din 31 martie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și reclamanții intimați, (fostă ), -, -, -,.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, reclamanții, -, (Fostă ), -, -, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, județ S în contradictoriu cu pârâții Ministerul justiției și libertăților cetățenești B, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Ministerul finanțelor publice B au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 01.09.2000 - 10.09.2004 actualizate la data efectuării plăților și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc în funcția de grefieri, fiind salarizata in baza Legii 50/1996,OUG 177/2002,/2002 si OUG 27/2006.
Prin sentințele nr.1214/19.06.2008 și nr.787/17.04.32008 ale Tribunalului Suceava, au fost admise acțiunile, iar pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava au fost obligați să le plătească despăgubirile reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu data de 11.09.2004 și în continuare, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.
Prin art. 47 din legea nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spore 50% din salariul de bază brut lunar. În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilită și pentru personalul de execuție de specialitate, conform Legii nr.126/2000 de aprobare a nr.OG55/1997. În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția publicată în nr. 233/22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită, publicată în nr. 767/31.10.2003) "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin Legea nr. 125/14 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 331/17 iulie 2000 Guvernul a fost abilitat să emită anumite ordonanțe în unele domenii de activitate expres prevăzute în art.1. Astfel, în domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art.1 lit. q pct.1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești - republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex: art. 1 lit. q pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă). În temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisă nr.OG 83 din 29 august 2000, publicată în nr. 425/1.09.2000 care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Din analiza Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și a titlului nr.OG 83/2000 nu rezultă nici o investire pentru abrogarea unor dispoziții legale, fiind încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție dar și textul lit. q pct.1 din legea nr. 125/2000. Mai mult se constată că fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal la care, prin Legea nr. 125/2000 nu se face nici o referire, au fost abrogate nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv dispozițiile art. 2, 6, 12, 121,13, 131,231, deși în mod surprinzător prin Legea nr. 126 din 17 iulie 2000 fost aprobată nr.OG 55/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 pentru salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție. Pe de altă parte, la emiterea nr.OG 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care s-a dispus și abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996 au fost încălcate nu numai dispozițiile legale din legea fundamentală și legea de abilitare nr. 125/2000 dar și dispozițiile legale stabilite prin legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligatorii conform art. 3 la elaborarea proiectelor de lege la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel de atribuții, dar și a dispozițiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative fără a se putea depăși limitele de competență instituite printr-un act normativ și nici nu se poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia. Potrivit Legii nr. 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct. Prin urmare, prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 au fost încălcate atât normele legale de principiu referitoare la dezlegarea legislativă dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dar și dispoziții de tehnică legislativă așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24/2000. Ori încălcarea acestor norme nu poate fi acoperită prin Legea nr. 334/2001 din moment ce aceasta se referă doar la modificările și completările Legii nr. 50/1996.
În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă care, admițând recursul în interesul legii, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 33 din legea nr. 50/1996,în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 din nr.OUG 160/2000 cu privire la acordarea sporului de vechime a hotărât ca acesta nu a fost abrogat, argumentând că "stabilirea indemnizației lunare ca unică formă de remunerare nu poate înlătura un drept cu caracter general dobândit prin vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000. Înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit art. 53 din Constituția României se prevede că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav", legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății. România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale cât și protocoalele adiționale prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11 corelat cu art. 20 din Constituția României atât Convenția cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, situație constatată printr-o decizie de speță a instanței supreme, respectiv decizia XXXVI din 7 mai 2007 publicată în nr. 715/23.10.2007, în condițiile în care atât activitatea magistraților cât și a personalului auxiliar se desfășoară în condiții de risc și suprasolicitare, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea menționată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturile personalului din organele autorității judecătorești, republicate, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul și auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin legea nr.334/2001. Având în vedere faptul că potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, soluțiile se pronunță numai în interesul legii, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, apreciem că se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin întâmpinare, Ministerul finanțelor publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că raportul juridic este unul tipic de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat și că elaborarea unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale cu acest titlu aparține ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției, conform procedurii prevăzute de lege.
Prin sentința civilă nr. 720 din 31 martie 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâții să plătească acestora drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 1.09.2000 - 10.09.2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților
Asupra excepției invocate de Ministerul finanțelor publice, instanța a reținut că aceasta nu este dată în cauză câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, ministerul pârât ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG 208/2005, acest minister este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului justiției de către Ministerul finanțelor publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință. În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul finanțelor publice să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Pe fondul cauzei,Tribunalul a apreciat acțiunea ca întemeiată, întrucât, prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul finanțelor publice prin Direcția generală a finanțelor publice a județului B, și Ministerul justiției și libertăților cetățenești.
Prin recursul său, pârâtul Ministerul finanțelor publice a susținut că este dată în privința sa excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că inițiativa în rectificarea bugetară aparține ordonatorilor principali de credite, pârâtul neavând nici o răspundere în garantarea acordării drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune. De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă.
Prin recursul său, Ministerul justiției și libertăților cetățenești a reiterat susținerile sale privind intervenirea prescripției acțiunii, actele reținute de instanță ca fiind întreruptive de prescripție neavând un asemenea efect întrucât nu au provenit de la invocatul debitor. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu putea determina curgerea unui nou termen de prescripție, pretențiile reclamanților fiind formulate cu depășirea evidentă a termenului legal în care acestea puteau fi valorificate.
Analizând recursurile, ale căror motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța le constată a fi neîntemeiate.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuându-se că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturile personalului din organele autorității judecătorești, republicate, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul și auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin legea nr. 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al. 3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reținând că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, astfel că acțiunea acestora este întemeiată.
În ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în cauză. Astfel, prescripția se constituie într-o sancțiune specifică de natură a limita exercițiul acțiunilor civile de către reclamanții nediligenți, în cauză neputând fi reținută în sarcina reclamanților vreo culpă în neexercitarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cele două ministere pârâte au întreprins demersuri în sensul eliminării tuturor formelor de discriminare de natură salarială. Susținerile pârâtului Ministerul justiției privind necesitatea ca recunoașterea debitului, în vederea producerii efectului întrerupător de prescripție, sunt corecte, însă acestea nu pot duce la reținerea excepției invocate. Astfel, în raport de modificările succesive aduse dispozițiilor legale vizând salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, reclamanții nu au avut nici un moment posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2007, având în vedere că exista o aparentă abrogare expresă a acestui spor. Odată cu această aparentă abrogare, posibilitatea de a solicita acordarea drepturilor salariale cu acest titlu, în condiții de așteptare rezonabilă a unui rezultat favorabil, a reapărut abia în martie 2008, odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii. Analizând posibilitatea efectivă și reală de a cere acest drept atât timp cât dreptul fusese suprimat expres de legiuitor (nelegal, astfel cum s-a dovedit ulterior), se observă că nu se poate imputa o lipsă de diligență din partea creditorilor/reclamanți, fiind vorba de o situație complet atipică, instanța supremă constatând că a avut loc o abrogare nelegală, ce nu a putut fi constatată în alt mod, decât prin pronunțarea unui recurs în interesul legii.
Cu privire la recursul pârâtului Ministerul finanțelor publice, se reține că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea - privind finanțele publice, acesta coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 al. 1 pct. 2 din HG208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului justiției de către Ministerul finanțelor publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre. În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul finanțelor publice alături de ceilalți pârâți, în lipsa unei rectificări a bugetului cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul finanțelor publice B prin Direcția generală a finanțelor publice S, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul justiției și libertăților cetățenești, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 720 din 31 martie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex./ 25.09.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Maierean Ana, Timofte Cristina
