Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1013
Ședința publică din 1 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul educației, cercetării și inovării B, cu sediul în municipiul B, str. -. -, nr. 28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 603 din 6 mai 2009 Tribunalului Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Consiliul local, Inspectoratul școlar județean B, Școala cu clasele I-VIII și reclamantul intimat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 19 februarie 2009, reclamantul, prin Sindicatul învățământului preuniversitar B, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul educației, cercetării și tineretului, Inspectoratul școlar județean B, Consiliul local și Școala cu clasele I- VIII, solicitând obligarea acestora atât la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim brut pe țară stabilit prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 (la care urmează să se facă referire ca fiind ), cât și la plata de daune interese pentru întârzierea achitării acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație, precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a precizat că potrivit art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei, fiind prevăzuți și coeficienții de ierarhizare ce urmau a fi aplicați fiecărei categorii de salariați în raport cu nivelul studiilor avute pentru funcția deținută.
Or, conform art. 3 alin. 1 lit. a, contractul la nivel național este aplicabil salariaților din toate unitățile din țară indiferent de forma de capital social, cu atât mai mult cu cât Ministerul educației, cercetării și inovării este parte semnatară a contractului. Cu toate acestea, clauzele contractului unic nu au fost aplicate. S-a mai arătat că prin neplata la timp a diferențelor salariale a fost prejudiciat pe de o parte, prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar pe de altă parte prin lipsirea de folosință a banilor.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor, art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național încheiat la 29 noiembrie 2006 și dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Pârâtul Ministerul educației, cercetării și tineretului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată conform art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând că nu are calitatea de angajator al reclamantului.
Pe fondul cauzei, a considerat că prevederile art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național sunt în acord cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cărora prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale. Din acest motiv, salariul de bază minim brut negociat stabilit pentru anul 2007 prin contractul unic la 440 lei, ar fi utilizabil doar ca bază a salariului personalului contractual care negociază drepturile salariale, nu și pentru salariații din sectorul bugetar. De altfel, în sectorul bugetar, pentru anul 2007 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit prin nr.HG 1825/2006 la nivelul de 390 lei lunar.
Prin sentința civilă nr. 603 din 6 mai 2009, Tribunalul Botoșaniar espins excepția nulității cererii invocată de pârâtul Ministerul educației, cercetării și inovării B și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a aceluiași pârât. A admis acțiunea formulată de reclamantul prin Sindicatul învățământului preuniversitar B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul educației, cercetării și inovării B, Inspectoratul școlar județean B, Consiliul local și Școala cu clasele I - VIII, obligând pârâții Consiliul local și Școala cu clasele I - VIII să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat, pentru perioada 1.01.2007 - 1.04.2008. A obligat pârâții Consiliul local și Școala cu clasele I - VIII să plătească reclamantului actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, cât și dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000, până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate în cauză, respectiv nulitatea cererii de chemare în judecată și lipsa calității procesuale pasive a Ministerului educației, cercetării și inovării, în sensul respingerii acestora, deoarece această instituție are atribuții în procedura de finanțare a învățământului.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective, clauzele Contractului colectiv de muncă unic la nivel național își produc efectele pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară. Prin urmare, acestea sunt aplicabile inclusiv salariaților din sectorul bugetar. Această concluzie este confirmată de altfel și de dispozițiile art. 12 alin. 1 teza 1 din aceeași lege care permite în mod expres personalului din sectorul bugetar încheierea de contracte colective la nivelele inferioare.
Deși, într-adevăr în continuare, la teza a II- a, se menționează că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, această regulă nu se aplică și în cazul pârâtului Ministerul educației, cercetării și inovării întrucât acesta se află într-o situație de excepție, negociind și semnând Contractul colectiv de muncă unic la nivel național (anexa 7 la contract).
Practic, prin semnarea contractului unic, Ministerul educației, cercetării și inovării a concretizat art. 95 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care nu exclude aplicarea Contractului colectiv de muncă, unic la nivel național ci, dimpotrivă, dispune că "personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din prevederile contractului colectiv de muncă". De altfel, nu în ultimul rând, cu privire la pretenția dedusă judecății, reprezentantul reclamantului Sindicatul învățământului preuniversitar Bas esizat și Consiliul național pentru combaterea discriminării. Acesta, prin Hotărârea nr. 168/16.04.2007 - a stabilit că faptele prezentate în petiție, cu privire la instituirea unui salariu minim brut pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic în cuantum inferior față de salariul minim brut pe țară stabilit prin Contractul colectiv de muncă, unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010 pentru alte categorii de salariați, reprezintă un tratament diferențiat. Totodată s-a recomandat Ministerului educației, cercetării și inovării să elimine tratamentul diferențiat aplicat personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic cu privire la cuantumul salariului minim brut, având în vedere prevederile legale în vigoare.
În concluzie, tribunalul a constatat că reclamantului îi sunt aplicabile prevederile Contractului colectiv de muncă, unic la nivel național.
Or, conform art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă, unic la nivel național nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, valabil pentru anii 2007 - 2010 "salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie este de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007". 1 al acestui articol prevede și coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați în raport de nivelul studiilor pentru funcția deținută astfel:
a) muncitori:
1. necalificați = 0,7,
2. calificați = 1,2;
b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. liceală = 1,2,
2. postliceală = 1,25;
Prin urmare, conform art. 40 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă, unic la nivel național susmenționat, reclamantul - muncitor calificat ar fi trebuit să aibă un salariu de bază brut de cel puțin 528 lei (440 x 1,2). Din adresa nr. 115 din 27 aprilie 2009, pârâtei Școala cu clasele I - VIII, rezultă că reclamantul avea la data de 1.01.2007 un salariu de bază brut de 459 lei și că la datele de 1.04.2007, 1.10.2007, 1.04.2008 și 1.10.2008 acesta a fost majorat.
Așadar, întrucât din adresa depusă la dosar de unitatea școlară, rezultă că reclamantului i s-a acordat salariul de bază brut mai mic decât cel prevăzut de Contractul colectiv de muncă, unic la nivel național, tribunalul a admis acțiunea acestuia, însă numai până la data la care salariile de bază brute au devenit mai mari decât minimul prevăzut de art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă, unic la nivel național, respective 1.04.2008.
Pentru a se asigura îndeplinirea exactă a obligației de plată a diferențelor salariale cuvenite reclamantului, avându-se în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, instanța de fond a admis și cererea de actualizarea a diferențelor de salariu rezultate în raport cu indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Întrucât prin întârzierea plății acestor sume, aceștia au fost lipsiți de folosința banilor, tribunalul în baza art. 161 alin. 4 coroborat cu art. 295 alin. 1 Codul muncii și art. 1088 Cod civil, a obligat pârâții și la plata dobânzii legale prevăzută de nr.OG 9/2000 aplicată la suma datorată, începând cu data punerii în întârziere, respectiv 19 februarie 2009, până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul educației, cercetării și inovării B criticând-o pentru nelegalitate. Prin cererea de recurs, pârâtul a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care nu există raporturi de muncă între acest pârât și reclamant, neavând obligații în ceea ce privește plata salariilor acestuia. Pârâtul a invocat și nelegala soluționare a fondului cauzei, susținând că prin contractele colective de muncă nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege, în temeiul art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996, clauzele contractuale invocate de reclamant neavând aplicabilitate cu privire la salariul acestuia. Salariul reclamantului este stabilit conform dispozițiilor Legii nr. 128/1997, salariul minim pentru anul 2007 în sectorul bugetar fiind cel stabilit de HG nr. 1825/2006, de 390 lei lunar.
Analizând recursul pârâtului, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța, în majoritate, îl constată ca fiind neîntemeiat.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului Ministerul educației, cercetării și inovării B în mod corect a apreciat prima instanță că această instituție justifică calitatea procesuală pasivă. Potrivit dispozițiilor nr.HG 538/2001, ministerul pârât are atribuții în ceea ce privește finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, fiind astfel necesară desfășurarea procedurii judiciare în contradictoriu și cu acesta pentru opozabilitatea hotărârii.
Pe fondul cauzei, se reține că acțiunea reclamantului privind plata unor drepturi salariale a fost întemeiată pe art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul muncii, solidarității sociale și familiei cu nr. 2895/29.XI.2006, dispoziție prin care se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective. Trebuie reținut faptul că reclamantul face parte din categoria personalului nedidactic din învățământ. Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin nr.OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învățământ salarizarea se face conform nr.OG 10/2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007. Conform dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în situația instituțiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
Legea nu stabilește în mod expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului de care îl încheie, singurele limite fiind cele prevăzute la art. 238 din Codul muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la respectarea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național, salariul calculat în conformitate cu dispozițiile art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006, intrat în vigoare la 01.01.2007, fiind superior celui calculat și plătit pentru activitatea desfășurată în calitate de personal nedidactic în cadrul Școlii cu clasele I - VIII.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996, la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal, fără a se distinge dacă aceștia provin din sectorul particular sau din instituții publice. Acest act normativ trebuie interpretat și prin raportare la prevederile Legii nr. 53/2003, potrivit cărora contractul colectiv de muncă unic la nivel național produce efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării și de afilierea lor la organizații sindicale. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 130/1996, părțile semnatare au obligația de a preciza în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate. Or, în Anexa 7 Contractului colectiv de muncă, sindicatul ce reprezintă interesele reclamantului figurează ca parte semnatară, iar la Anexa 4 la punctul 27 figurează ramura de învățământ între cele pentru care se vor încheia contracte colective de muncă. De asemenea, Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
În cuprinsul Legii nr. 128/1997 și OUG nr. 24/2000 nu există prevederi exprese privind cuantumul salariului minim de bază brut garantat în plată la nivelul ramurii învățământ, încât trebuie apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziții legale cu caracter obligatoriu de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor din art. 12 din Legea nr. 130/1996. Această interpretare este în acord cu clauzele Convenției internaționale privind promovarea negocierilor colective, nr. 154 din 1981, ratificată de România prin legea nr. 112 din 9 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 302 din 25 noiembrie 1992. Potrivit dispozițiilor art. 5 din această convenție, statele semnatare "trebuie să ia măsuriadaptate circumstanțelor naționale, în vederea promovării negocierii colective", la art. 8 menționându-se că "măsurile luate în vederea promovării negocierii colectivenu vor putea fi concepute și aplicate de o manieră care să împiedice libertatea negocierii colective".
efectului benefic sau favorabil salariaților, indiferent de locul de muncă ocupat sau sursa de finanțare din care este asigurată salarizarea, nu poate fi apreciată decât ca o măsură de natură a împiedica negocierea colectivă, lipsirea de efecte a contractului colectiv de muncă fiind de natură a submina încrederea lucrătorilor în negocierile colective libere și voluntare. Aplicarea rezultatelor acestor negocieri, negocieri la care participă reprezentanții ministerelor și ale organizațiilor sindicale, doar unei părți dintre lucrători, deși în cuprinsul contractului colectiv se stipulează aplicabilitatea generală a acestuia, nu poate fi considerată în acord cu dispozițiile convenției citate anterior, instanțele având obligația de a face, în aceste cazuri, aplicarea dispozițiilor art. 20 al. 2 din Constituție, privind aplicarea directă și prioritară a clauzelor convenției internaționale.
Față de aceste considerente, constatând ca neîntemeiate susținerile din recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și împotriva sentinței nr. 603 din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-, instanța îl va respinge ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul educației, cercetării și inovării B, cu sediul în municipiul B, str. -. -, nr. 28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 603 din 6 mai 2009 Tribunalului Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
2 ex. /15.10.2009
OPINIE SEPARATĂ
Acțiunea reclamantului în plata unor drepturi salariale a fost întemeiată pe art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.2895/29.11.2006, dispoziție prin care se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.
Trebuie reținut faptul că reclamantul face parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ. Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr.128/1997, modificată prin nr.OG11/2007, aprobată prin Legea nr.220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învățământ salarizarea se face conform nr.OG10/2007, aprobată prin Legea nr.231/2007.
În situația instituțiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale (art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996).
În baza acestei prevederi cu caracter general, Statutul personalului didactic (Legea nr.128/1997) dispune ca drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Art.48 alin.1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art.48 al.3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.
Ce rezultă din aceste dispoziții legale: că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.
Tot Legea nr.128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art.89 alin.2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art.104 al.4).
Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art.12 al.1 din Legea nr.130/1996.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului de care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art.238 din Codul muncii și art.12 din Legea nr.130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996 și art.241 alin.1 lit.d din Codul muncii.
El își găsește aplicare și în cazul reclamantului, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamantului, este stabilit prin dispoziții legale și în acest caz operează interdicția reglementată de art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art.8 alin.1 din Legea nr.130/1996 dispune: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".
Se reține astfel că dispozițiile art.40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea reclamantului și nu se aplică acestor părți, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 dispune că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, ar trebui admis recursul, modificată în parte sentința civilă atacată și respinsă acțiunea ca nefondată.
Judecător,
- -
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Maierean Ana, Timofte Cristina
