Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1311/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1311/R-CM
Ședința publică din 02 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de CURTEA DE APEL ALBA IULIA, str.- nr.1, județul A, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, B,-, sector 5 reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.459 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin V, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind ceilalți recurenți-pârâți, intimata-reclamantă - și intimatul-pârât Tribunalul Sibiu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin V depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin V solicită admiterea recursului său așa cum a fost motivat în scris și modificarea sentinței primei instanței în sensul admiterii excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a lipsei de interes a reclamantei. Cu privire la celelalte recursuri, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acestora.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr.dosar -, reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu, să se dispună obligarea pârâților la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu luna martie 2005 și până la data de 08.02.2006.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a avut calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Sibiu începând cu data de 01.10.2003 și până la data de 08.02.2006 și potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000.
Reclamanta consideră că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție i-a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art.72 pct.3 lit.h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr.83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art.51, art.72, art.74 și art.114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr.24/2000, precum și în Constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Reclamanta a apreciat că neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv, prin art.25-27 din Legea nr.138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16% - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 republicată, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.55 din Codul Muncii și concluzionează în sensul că există o discriminare și este îndreptățită la plata despăgubirilor bănești cuvenite.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției, în temeiul art.115 Cod procedură civilă, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, pe considerentul că temeiul juridic invocat de către reclamantă, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Același pârât a mai arătat că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficia reclamanta la acel moment.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare (14-15 dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În susținerea acestei excepții, pârâtul a arătat că între reclamantă și Statul Român nu există raport de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Statului Român.
Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât ordonatorul principal de credite al reclamantei nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.459 din 24.04.2009 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis, în sensul că a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data nașterii dreptului la acțiune și până la data de 08 februarie 2009, actualizată cu indicele de inflație.
Prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce pârâților fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, față de dispozițiile art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002 și art.19 din Legea nr.500/2001, potrivit cu care executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de obiectul cererii, de alocare a fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite, acesta are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art.VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, OUG nr.75/1997 și Legea nr.154/1998, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Acest text de lege a fost abrogat prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2007.
În acest mod, dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul solicitat prin acțiune este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun, fără însă a interveni o cauză de utilitate publică în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
S-a conchis de către prima instanță că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului și astfel s-a dat aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal, sens în care s-a admis acțiunea, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iulia invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând modificarea sentinței, în sensul acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% doar până la data de 8.02.2006, întrucât reclamanta a funcționat la Judecătoria Sibiu până la data de 8.02.2006.
Solicită totodată a se avea în vedere termenul de prescripție de 3 ani, raportat la data introducerii acțiunii.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prin recursul declarat arată că sentința este nelegală, invocând ca temei de drept art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Trebuia admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție de trei ani de la data introducerii acțiunii, conform cu art.1, art.3, art.7 și 8 din Decretul nr.167/1958 și art.283 Codul muncii.
Dreptul material la acțiune a luat naștere la data publicării nr.OG83/2000, întrucât data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și a momentului în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să o cunoască coincide cu data intrării în vigoare a nr.OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, înlăturând acordarea sporului de 50%.
În acest sens trebuie interpretate și cele reținute de prin decizia în interesul legii nr.21/2008.
2. Instanța a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea sporului de 50%, începând cu 1.02.2007 și în continuare.
Întrucât din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG8/24.01.2007, pretențiile intimatei privind acordarea sporului de 50% după 1.02.2007 sunt nefondate.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul celor arătate.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice invocă prevederile art.304 pct.5, 8 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, arătând, în dezvoltarea recursului că în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Între reclamantă și acest minister nu există raporturi de muncă care să justifice în vreun fel calitatea sa procesuală pasivă.
De asemenea, față de decizia nr.21/2008 a, nu se mai justifică interesul și promovarea acțiunii.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată a fi fondat recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia pentru cele ce preced:
Într-adevăr, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică trebuia acordat până la data de 8.02.2006, întrucât intimata-reclamantă până la această dată a funcționat la Judecătoria Sibiu.
Instanța de fond, deși a reținut corect situația de fapt, iar în considerentele sentinței chiar s-a menționat (pag.22 alin.7) că urmează să se admită acțiunea și să fie obligați pârâții la plata sporului de 50% "drept cuvenit pe perioada 1.03.2005 - 8.02.2006", din eroare, în dispozitivul hotărârii s-a acordat acest drept "până la data de 8 februarie 2009".
Nici nu era posibil să se acorde până la data de 8 februarie 2009, decât cu încălcarea principiului disponibilității, față de cererea introductivă de instanță, prin care reclamanta solicita în mod expres plata acestui spor începând cu luna martie 2005 și până la data de 8 februarie 2006.
Cu privire la termenul de prescripție, pe care recurenta solicită a fi avut în vedere de către instanța de control judiciar, în raport de data introducerii acțiunii - 19.03.2008, data de la care s-a cerut acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică - martie 2005 și data până la care s-a acordat acesta - 8 februarie 2006, se constată că a fost respectat termenul de trei ani prevăzut de art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă și de art.283 Codul muncii.
Astfel fiind, în baza art.291 Codul muncii și art.312 alin.2 Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în sensul că sporul de 50% va fi acordat reclamantei până la data de 8 februarie 2006, urmând să se mențină celelalte dispoziții ale hotărârii.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este nefondat sub aspectul ambelor critici formulate.
Decizia nr.21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii este clară și neechivocă, în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
recurentul că această decizie în interesul legii trebuie interpretată prin aceea că respectivul personal nominalizat ca atare în decizie, are dreptul la acest spor de 50% și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/2007.
Nu este posibil a fi reținut acest punct de vedere, dat fiind conținutul și prevederile deciziei nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu limitează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică până la abrogarea Legii nr.50/1996, acest spor fiind stabilit, în mod obligatoriu, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Așa fiind, având în vedere și modalitatea de rezolvare primului recurs, respectiv critica privitoare la prescripția extinctivă, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat acest recurs.
Aceeași soluție se impune și cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Se justifică interesul intimatei-reclamante în formularea prezentei acțiuni, acesta fiind născut și actual, din moment ce nici după pronunțarea deciziei nr.21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nu s-a acordat efectiv sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât a fost corect soluționată de către prima instanță.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.131 (1) din Legea nr.304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin urmare, acest minister răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce-i conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat și recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA, împotriva sentinței civile nr.459 din 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Modifică în parte sentința, în sensul că obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu să plătească reclamantei sporul de 50% până la data de 08.02.2006.
Menține în rest sentința.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva aceleeași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/08.10.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
