Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1329/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1329
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S șiMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.721din31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava sub nr- la data de 12.02.2009, reclamantele, și toate cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, județul S în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice B au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și drepturile salariale primite efectiv, pentru perioada 1.09.2000 - 10.09.2004, actualizate la data efectuării plății, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că în intervalul pentru care formulează prezenta acțiune, au avut și au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, județul
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii, magistrații asistenți, și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilită și pentru personalul e execuție de specialitate, conform Legii nr. 126 /2000 de aprobare a nr.OG 55/1997.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția publicată in nr. 233 / 22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită, publicată in nr. 767/31.10.2003) " rdon anțele se emit n temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și con ițiile prevăzute e aceasta". Ori, prin Legea nr. 125 din 14 iulie 2000, publicată n Monitorul cial 33 1/17 iulie 2000 Guvernul a fost abilitat să emită an umite ordonanțe in unele domenii de activitate expres prevăzute in art. 1. Astfel, in domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex: art. 1 lit. pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă).
În temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisă nr.OG 83 din 29 august 2000, publicată în nr. 425/1.09.2000 care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar din sistemul justiției.
Din analiza Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și a titlului nr.OG 83/2000 nu rezultă nici o investire pentru abrogarea unor dispoziții legale, fiind încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție dar și textul lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000.Mai mult se constată că fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților - asistenți și ale celorlalte categorii de personal la care, prin Legea nr. 125/2000 nu se face nici o referire, au fost abrogate nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv dispozițiile art. 2, 6, 12, 121, 13, 131, 231, deși în mod surprinzător prin Legea nr. 126 din 17 iulie 2000 fost aprobată nr.OG 55/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 pentru salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție.
Pe de altă parte, la emiterea nr.OG 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele utorității judecătorești, prin care s-a dispus și abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996 au fost încălcate nu numai dispozițiile legale din legea fundamen ală și Legea de abilitare nr. 125/2000 dar și dispozițiile legale stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligatorii conform art. 3 la elaborarea proiectelor de lege la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel e atribuții, dar și a dispozițiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative fără a se putea depăși limitele e competență instituite prin - n ct normativ i nici nu se poate contraveni principiilor și dis zițiilor acestuia.
Potrivit Legii. 24/2 000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt enimente gis lati e ca e pot interveni după intrarea n oare a nui act normativ și sunt reg em ent te în mod di tinct.
Pr n urmare, prin art. 1 pct. 42 in..OG 8 3/2000 pentru modificarea și completarea Legii. 5 0 /1996 au fo t ncă lc te atât nor ele legale de principiu referitoare a legarea legislativă, dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe ar și is poziții de ehnică egislativă așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24 / 2 0 00. Ori încălcarea acestor norme nu poate i acoperită prin Legea nr. 334 / 20 01 din mom ent ce aceasta se referă doar la modificările și com plet ăr le Le i nr. 50 / 1 996.
În acest sens s-a pron nțat și stanța emă are, admițând recursul în nteresul legii, referitor la ap icarea is po zițiilor art. 33 di n Legea nr. 50 / 1996, în raport cu pre ederile art. 1 pct. 32 in.OG nr. 83 /2000,. 50 in nr.OUG 177 / 2002 și art. 6 din nr.OUG 1 60/2000 u privire a ac area sporului e ve chime a hotărât că acesta nu a fost abr gat, arg mentând că " tabilirea ind mni ației lunare ca unică for mă e emu erare u ate lătura un dr pt cu racter general obâ it prin vec mea în că, din moment ce valoarea procentuală a care se referă nu a fost înlă ă ri -o dispoziție expresă a eg ii, adoptată în forma impusă prin rme e de tehnică legislativă stabilite prin egea nr. 2 4 /2000".
Înlăturarea acestui drept ar contraveni i dis po ziț iilo r art. 49 (actualul art. 5 3 din Constituția revizuită) privind caz rile în care e fi restrânsă acordarea unui dr pt, dar și preve erile art. 1 in rotocolul Adiți nal nr. 1 la Con enția uropeană a Drepturilor Omului.
ri prin eliminarea dăr ii un i por stabilit in le, printr- n act ormativ de nivel inferior unei legi rganice, cu încălcarea rmel r e tehnică legisla ivă, situație constatată pr tr-o izie de speță a nstan ei su pr me, respectiv decizia XXXVI /7. 0 5. 2 007 blicată în... 715/ 23. 10.2 007, în co ndițiile în care atât activita ea gistraților cât și a pers na lui auxi iar se esfăș oară în condiții e risc, stres și suprasolicita e, sunt încăl e revederile p. ar. 1 in Protoc lul Adiționa l nr. 1 la nvenție, așa încât iminarea menți nată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rez on il, ind co ntrară legislației interne și internaționale.
i mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin dec izia nr. 21/10.0 3.2008 a admis recursul n interesul le ii declarat e l eneral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, st tuând ca, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicate, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul special de specialitate din cadrul instanțelor au dreptul la un spor de 50% pentru sc și suprasolicitare neurops hică, cal ulat la indemnizația brută nară, espectiv ala iul de bază brut lunar și după intrar a n oare a..OG nr. 83/2000, aprobată prin Le ea nr. 334 /2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 19 din Le a nr. 500 /2002 pr ivind finan țee publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordon ează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Gu ernului cu pri ire a sistemul bu etar și nume: pre ăt a proiectelor legilor bugetare anuale, ale le gilor de rectificare și ale ilor pri ind aprobarea contului general anual de ecuție, iar po ri it ar 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208 /2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care e a atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul egi e ctificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În psa aprobă ii legii rectificării bugetului cu umele nece are și ntar i cu onduri a conturilor Ministe ului Justiției de tre Min is rul Economiei și Finanțelor, el dintâi ar fi practic în mposib tate să e umele a cae ar i oblig t prin sentința atacată.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinări la dosar.
Prin sentința nr. 721 din 31 martie 2009 Tribunalul Suceava - Secția civilă, a admis acțiunea având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamante și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Ministerul Finanțelor Publice B, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 1.09.2000 - 10.09.2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Totodată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava au fost obligați la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, problema de drept dedusă judecății a primit dezlegare, obligatorie pentru instanțe, în virtutea art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, în sensul că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs în termen legal Ministerul Finanțelor Publice B și Ministerul Justiției și Libertăților
În motivarea recursului,Ministerul Finanțelor Publicea invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, obligația de a stabili salariile de bază, criteriile, sumele necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite, precum și competența inițierii elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale, aparține ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției și Libertăților, astfel că în mod eronat a fost obligat la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ministerul Justiției și Libertăților, motivându-și recursul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantelor pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu art. 1, 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 Codul muncii.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recursurile declarate, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Față de recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, trebuie de observat că:
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul muncii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă și bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească.
Așadar, în cazul nostru trebuie analizată data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune", iar potrivit art. 1886 cod civil "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".
În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este această dată și nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, în sensul că ea se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte și bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (și cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător să fie supus prescripției extinctive), pe de altă parte). În speță dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. 1 pct. 32 și 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Evident că pur teoretic putem susține că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține că în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, însemnă pur si simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abroga în mod expres anumite drepturi. Este evident că în acest caz nu se poate alica principiul nemu censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se creează o obligația la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează premisa de legalitate.
Dispozițiile art. 1 pct. 32 și pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin tehnica de redactare creează în mod evident "aparența de nedrept" cu privire la sporul de vechime, sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică, prin faptul că abrogă în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care prin lege se abrogă în mod expres un drept, nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauză au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează că "prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului magistraților la sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern, adică actul subsidiar normei principalei prin care se abrogă drepturile magistraților la sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile și limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continuă cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Această susținere este inadmisibilă într-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsă de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și intereselor lor, cu atât mai mult cu cât competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției și nu cetățenilor.
În aceste condiții, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Dacă legea nu ar fi creat o puternică aparență de nedrept, atunci am fi fost în fața culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpă a statului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligență în vederea apărării drepturilor și intereselor sale, însă norma legală nu a fost previzibilă, dovadă interpretările diferite date de instanțe.
Pe de altă parte, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005, același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1 - 18 la ordin).
Totodată, se constată că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsura preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Pentru toate aceste aspecte, curtea constată neîntemeiat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților
Cât privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice B, în concordanță cu art. 10 din Codul muncii, raportat la art. 40 alin. 2 lit. din Codul muncii, contractul individual de muncă este acel contract în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat, se obligă să presteze muncă, pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei renumerații denumită salariu.
Așadar, interpretând acest text legal, rezultă fără dubiu că, angajatorul este cel obligat a face plata salariului către salariat.
De urmare, cum Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de angajator, în mod eronat a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamante.
Pe de altă parte, cu referire, la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice B, trebuie de subliniat încă o dată că nu acest pârât are obligația de a face plata, ci ordonatorul principal, însă, în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind fondurile publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel încât în ce privește alocarea de fonduri necesare plății salariilor, justifică legitimare procesuală pasivă, instanțele fiind finanțate de la bugetul de stat conform art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
În considerarea acestor aspecte, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice apare ca fiind întemeiat, așa încât în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă urmează a fi admis.
Se va modifica sentința recurată, în parte, în sensul că se va obliga Ministerul Finanțelor Publice B să aloce sumele necesare plății sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Totodată, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat deMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 721 din31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă Ministerul Finanțelor Publice B să aloce sumele necesare plății sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Menține celelalte dispoziții ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge ca nefondat recursul declarat deMinisterul Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 26.11.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
