Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1328/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1328
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S șiMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 958 din28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 27.11.2008 și înregistrată sub nr-, reclamantele - și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 15.11.2003 - 1.08.2004, sume actualizate în funcție de creșterea inflației și dobânzii legale până la plata efectivă, conform nr.OG 9/2000; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate precum și obligarea pârâtei Curtea de Apel Suceava la înscrierea în carnetul de muncă al fiecărei reclamante a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Curtea de Apel Suceava.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilită și pentru personalul e execuție de specialitate, conform Legii nr. 126 /2000 de aprobare a nr.OG 55/1997.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția publicată in Of. nr. 233 / 22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită, publicată în Of. nr. 767/31.10.2003) " rdon anțele se emit n temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și con ițiile prevăzute e aceasta". Ori, prin Legea nr. 125 din 14 iulie 2000, publicată n Monitorul cial 33 1/17 iulie 2000 Guvernul a fost abilitat să emită an umite ordonanțe în unele domenii de activitate expres prevăzute in art. 1. Astfel, în domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex: art. 1 lit. pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă).
În temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisă nr.OG 83 din 29 august 2000, publicată in Of. nr. 425/1.09.2000 care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar din sistemul justiției.
Din analiza Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și a titlului nr.OG83/2000nu rezultă nici o investire pentru abrogarea unor dispoziții legale, fiind încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție dar și textul lit. Q pct. 1 din Legea nr.125/2000.Mai mult se constată că fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților - asistenți și ale celorlalte categorii de personal la care, prin Legea nr.125/2000nu se face nici o referire, au fost abrogate nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv dispozițiile art. 2, 6, 12, 121, 13, 131, 231, deși în mod surprinzător prin Legea nr. 126 din 17 iulie 2000 fost aprobată nr.OG 55/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 pentru salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție.
Pe de altă parte, la emiterea nr.OG83/2000privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele utorității judecătorești, prin care s-a dispus și abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996 au fost încălcate nu numai dispozițiile legale din legea fundamen ală și Legea de abilitare nr.125/2000dar și dispozițiile legale stabilite prin Legea nr.24/2000privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligatorii conform art. 3 la elaborarea proiectelor de lege la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel e atribuții, dar și a dispozițiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative fără a se putea depăși limitele e competență instituite prin - n ct normativ i nici nu se poate contraveni principiilor și dis zițiilor acestuia.
Potrivit Legii. 24/2 000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt enimente gis lati e ca e pot interveni după intrarea n oare a nui act normativ și sunt reg em ent te în mod di tinct.
Pr n urmare, prin art. 1 pct. 42 in..OG 8 3/2000 pentru modificarea și completarea Legii. 5 0 /1996 au fo t ncă lc te atât nor ele legale de principiu referitoare a legarea legislativă, dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe ar și is poziții de ehnică egislativă așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24 / 2 0 00. Ori încălcarea acestor norme nu poate i acoperită prin Legea nr. 334 / 20 01 din mom ent ce aceasta se referă doar la modificările și com plet ăr le Le i nr. 50 / 1 996.
În acest sens s-a pron nțat și stanța emă are, admițând recursul în nteresul legii, referitor la ap icarea is po zițiilor art. 33 di n Legea nr. 50 / 1996, în raport cu pre vederile art. 1 pct. 32 in.OG nr. 83 /2000,. 50 in nr.OUG 177 / 2002 și art. 6 din nr.OUG 1 60/2000 u privire a ac area sporului e ve chime a hotărât că acesta nu a fost abr gat, arg mentând că " tabilirea ind mni ației lunare ca unică for mă e emu erare u ate lătura un dr pt cu racter general obâ it prin vec mea în că, din moment ce valoarea procentuală a care se referă nu a fost înlă ă ri -o dispoziție expresă a eg ii, adoptată în forma impusa prin rme e de tehnica legislativă stabilite prin egea nr. 2 4 /2000".
Înlăturarea acestui drept ar contraveni i dis po ziț iilo r art. 49 (actualul art. 5 3 din Constituția revizuită) privind caz rile în care e fi restrânsă acordarea unui dr pt, dar și preve erile art. 1 in rotocolul Adiți nal nr. 1 la Con enția uropeană a Drepturilor Omului.
ri prin eliminarea dăr ii un i por stabilit in le, printr- n act ormativ de nivel inferior unei legi rganice, cu încălcarea rmel r e tehnică legisla ivă, situație constatată pr tr-o izie de speță a nstan ei su pr me, respectiv decizia XXXVI /7. 0 5. 2 007 blicată în... 715/ 23. 10.2 007, în co ndițiile în care atât activita ea gistraților cât și a pers na lui auxi iar se esfăș oară în condiții e risc, stres și suprasolicita e, sunt încăl e revederile p. ar. 1 in Protoc lul Adiționa l nr. 1 la nvenție, așa încât iminarea menți nată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rez on il, ind co ntrară legislației interne și internaționale.
i mult decât atât Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin dec izia nr. 21/10.0 3.2008 a admis recursul n interesul le ii declarat e l eneral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, st tuând că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicate, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul special de specialitate din cadrul instanțelor au dreptul la un spor de 50% pentru sc și suprasolicitare neurops hică, cal ulat la indemnizația bruta nară, espectiv ala iul de bază brut lunar și după intrar a n oare a..OG nr. 83/2000, aprobată prin Le ea nr. 334 /2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 19 din Le a nr. 500 /2002 pr ivind finan țee publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordon ează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Gu ernului cu pri ire a sistemul bu etar și nume: pre ăt a proiectelor legilor bugetare anuale, ale le gilor de rectificare și ale ilor pri ind aprobarea contului general anual de ecuție, iar po ri it ar 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208 /2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care e a atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul egi e ctificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.
În psa aprobă ii legii rectificării bugetului cu umele nece are și ntăr i cu onduri a conturilor Ministe ului Justiției de tre Min is rul Economiei și Finanțelor, el dintâi ar fi practic în mposib tate să e umele a cae ar i oblig t prin sentința ce se a pronunța.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției, a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de perioada pentru care reclamantele și-au formulat pretențiile, respectiv 15.11.2003 - 1.08.2004 pe de o parte și data introducerii acțiunii (28.11.2008), dreptul material la acțiune s-a prescris pentru perioada solicitată.
Mai arată pârâtul că în mod greșit reclamanții au invocat că adresele emise de Ministerul Justiției sunt acte de întrerupere a cursului prescripției, urmare a unei recunoașteri a drepturilor solicitate de către reclamante.
Prin nr.HG 232/2005 s-a reglementat aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a planului de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar.
În aceste condiții nu se poate afirma că a avut loc o recunoaștere
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, dat fiind că nu are calitate de ordonator principal de credite, obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava. A mai susținut că raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Curtea de Apel - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 145 din 19 februarie 2009 declinat competența de soluționare a cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Suceava - secția civilă, conform deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10 martie 2009, sub nr-.
Prin sentința nr. 958 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției; s-a admis acțiunea reclamantelor; au fost obligați pârâții Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava și Ministerul Justiției să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 15.11.2003 - 1.08.2004, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale, iar pârâta Curtea de Apel Suceavaa fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În temeiul prevederilor art. 137 din Codul d e procedură civilă, examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor instanța de fond a reținut că potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la excepția prescripției la acțiune, prima instanță a reținut că pentru ca prescripția sa-si producă efectul sau extinctiv, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa si posibilitatea reala de a acționa, adică sa se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedica pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația in care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijenta în a acționa; intr-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, neavând caracter real.
În condițiile în care prin nr.OG 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/96 nu a fost abrogat expres nu îi pot fi imputate reclamantei pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei in interesul legii prin care s-a stabilit ca și după intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000 personalul are dreptul la sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, reclamanta a avut posibilitatea reală de a acționa în instanță pentru plata acestor drepturi.
Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
Față de aceste considerente, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de pârâtul Ministerul Justiției.
Referitor la fondul cauzei, prima instanță a avut în vedere că problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
În dispozitivul acestei decizii s-a reținut că ".judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (.) și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Față de conținutul acestui dispozitiv, prima instanță nu reținut punctul de vedere expus de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare.
Față de cele precizate, prima instanță a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâții Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava și Ministerul Justiției să plătească reclamantelor drepturile salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății aferent perioadei 1.02.2007 - 1.07.2007.
Față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetele de muncă, pârâtul Tribunalul Suceavaa fost obligat la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut, potrivit perioadelor lucrate.
Potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că sentința recurată este nelegală, fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 166 al. 1, art. 283 lit. c din Codul muncii, solicitând să se constate că drepturile solicitate pe perioada 15.11.2003 - 01.08.2004 sunt prescrise, apreciind că momentul de la care curge termenul de prescripție nu este data pronunțării deciziei nr. XXI/10.03.2008, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, ci data de la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că în mod greșit reclamanții au invocat că adresele emise de Ministerul Justiției sunt acte de întrerupere a cursului prescripției, urmare a unei recunoașteri a drepturilor solicitate de către reclamante. Deși prin nr.HG 232/2005 s-a reglementat aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar, nu se poate afirma că a avut loc o recunoaștere neîndoielnică și retroactivă a drepturilor reclamanților la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, neexistând nicio dovadă concretă care să fundamenteze ideea unei întreruperi a termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului la sporul de risc și suprasolicitare. De altfel, chiar și în situația în care s-ar aprecia că nr.HG 232/30.03.2005 reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive, în înțelesul art. 16 din decretul nr. 167/1958, s-ar fi împlinit și un al doilea termen de prescripție la data de 30.03.2008. Ori, față de data introducerii acțiunii, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune și raportat la cel de-al doilea termen de prescripție invocat de către reclamanți. A mai arătat că art. 1 din Protocolul 1 nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede; textul invocat de către reclamanți nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut. Sporurile la salariu, ca drept de creanță, nu reprezintă bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, deoarece sporurile la salarii reglementate de lege sunt drepturi salariale suplimentare, conținutul și limitele acestora fiind reglementate prin acte normative adoptate în conformitate cu prevederile constituționale. De altfel, în literatura noastră de specialitate, drepturile patrimoniale se clasifică în drepturi reale și drepturi de creanță sunt supuse prescripției extinctive, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripție este de 3 ani; legea prevede în mod expres și unele excepții. Chiar și în cazul drepturilor reale, legea prevede prescriptibilitatea acestora, Codul civil reglementând acțiunile care sunt prescriptibile ori imprescriptibile. Chiar și în cazul dreptului de proprietate, potrivit dispozițiilor din Codul civil, proprietatea bunurilor mobile (mișcătoare) este prescriptibilă (art. 1909 al. 2 Cod civil, care prevede un termen de prescripție de 3 ani).
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Sac riticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Saa rătat că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat să pună la dispoziție fondurile necesare plății drepturilor salariale la care ceilalți pârâți au fost obligați la plată.
Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Saa rătat că în speță, raportul juridic este unul tipic de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat, iar instanța de fond, în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Competența inițierii elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale cu acest titlu aparține ordonatorului principal de credite - în speță Ministerul Justiției. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar. Art. 34 al. 1 prevede: Ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Saa rătat că este inadmisibil a transfera atribuțiile ordonatorilor principali de credite în sarcina Ministerului Finanțelor Publice. Elaborarea proiectului bugetului de stat, al legii bugetare anuale, al legii de rectificare a bugetului de stat nu se poate face de către Ministerul Finanțelor Publice în baza unei hotărâri judecătorești. A invocat și disp. art. 28 din Legea nr. 500/2002, care prevede: "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici și sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum și pentru următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale și bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanțare, ale memorandumurilor de înțelegere sau ale altor acorduri internaționale cu organisme și instituții financiare internaționale, semnate și/sau ratificate;
d) politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor acțiuni sau ansamblu de acțiuni, cărora le sunt asociate obiective precise și indicatori de rezultate și de eficiență; programele sunt însoțite de estimarea anuală a performanțelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acțiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obținute și estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori preciși, a căror alegere este justificată;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și de transferuri consolidabile pentru autoritățile administrației publice locale;
h) posibilităților de finanțare a deficitului bugetar."
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Sas olicitat admiterea excepției invocate, să se constate lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii față de acest pârât, iar în subsidiar, respingerea, ca nefondată, a acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 304/1 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de către Ministerul Justiției și Libertăților este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin. 3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Or, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art. 1 pct. Q 3 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa, și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, iar într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputat reclamanților intimați pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanții intimați au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi, astfel încât Curtea apreciază că în speță, termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei sus-menționate - 10.03.2008.
Prin urmare, la data la care reclamanții intimați au formulat acțiunea, respectiv la data de 27.11.2008, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 lit. c din Codul muncii, coroborat cu art. 161 din Codul muncii, nu era împlinit.
Față de această concluzie, Curtea constată că nu este necesar a se verifica dacă în cauză s-a făcut sau nu dovada existenței unor întreruperi a termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În consecință, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului S, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții intimați nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât în mod corect prima instanță a respins această excepție și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale.
Având în vedere cele reținute, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publiceși Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 958 din28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond:
Tehnored.
Ex. 2 / 30.11.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
