Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1388/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1388
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
Judecător - -
Grefier
*****************************
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 928/27.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursurile sunt la primul termen de judecată, sunt declarate în termen, motivate și legal scutite de la plata taxelor de timbru, și față de împrejurarea că prin motivele de recurs, ambii recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată că:
Prin cererea adresată Curții de APEL BACĂU sub nr- la data de 18.12.2008 a chemat in judecată Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i calculeze și să-i plătească sporul de confidențialitate de 15%, în sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective începând cu data de iulie 2004 la zi și în continuare, să-i fie efectuate mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
La data de 23.02.2009, Curtea de APEL BACĂU prin sentința civilă nr. 45 (fl.78-79 din ds-) a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău la data de 23.03.2009 sub nr-.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Reclamanta a depus practică judiciară, iar intimatele CNCD și au depus întâmpinări prin care au ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive CNCD și excepția prescripției extinctive.
Prin sentința civilă nr. 928/D/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -au dispus următoarele:
S-a respins excepția S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților pentru perioada 1.07.2004-16.12.2005.
A fost admisă în parte acțiunea civilă având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție", formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Bacău, Curtea de APEL BACĂU și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de APEL BACĂU și Ministerul Justiției și Libertăților să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 17.12.2005 la zi și în continuare calculate la salariul de baza brut lunar, drepturi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor menționate.
S-a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada 01.07.2004-06.12.2005.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD, instanța având în vedere motivele invocate de reclamantă ca temei al acțiunii sale și anume discriminarea și raportându-se la competentele și atribuțiile CNCD așa cum sunt ele reglementate de dispozițiile OG 137/2000, a apreciat că acesta are calitate procesuală, deoarece a fost citat și introdus în cauză în calitatea sa de expert, urmând a prezenta un punct de vedere cu privire la aspectul discriminatoriu sesizat de reclamantă. Din considerentele hotărârii ca și din dispozitiv s-a constatat că nu-iincriminănicio obligație patrimonială.
Deci pentru motivele expuse mai sus instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de CNCD nu este dovedită, fapt pentru care a respins-
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, instanța a constatat că potrivit art5. 283 alin. 1 lit. din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. În consecință fată de data sesizării instanței de judecată, 16.12.2008, s-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 01.07.2004- 16.12.2005.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului auxiliar din unitățile de justiție ( unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind unele atipice, guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 din acest cod.
În ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora în raport de legislația internă în vigoare și de Directivele Consiliului Europei.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr.L 303/2.12.2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Este fără putință de tăgadă, apartenența reclamantei la personalul din unitățile de justiție.
Dispozițiile art. 99 lit. din 304/2004, raportate la art. 15 din Codul deontologic prevăd că personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu ( art. 2 alin. 4 și 5 din 677/2001) sesizările adresate organelor statului ( art. 18 lit. c din 108/1999) veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor ( drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare ( art. 30 alin.3din OG nr. 147/2000, art. 13 alin. 1 din OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din 656/2002, art. 15 din OG nr. 64/2006, art. 13 din OG nr. 10/2007, art. 12 din 53/1991, art. 8 din OUG nr. 111/1999, art. 9 alin. 4 din OG nr. 65/1998, art. 23 lit. din 319/2003, art. 10 alin. 3 din 274/2004).
Așadar toate persoanele angajate în cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic ( atipic) de muncă, generat de Codul muncă, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin.1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează si efectele Ordinului Ministrului Justiției nr.1833/C din data de 02.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii 07/2008, art. 122din 53/1991, OG 6/2007, OG 10/2008 și OUG nr. 24/2000.
Ca un corolar al argumentelor prezentate Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia nr. 46 la data de 15.12.2008 prin care s-a admis recursul, în vederea creării unei practice unitare constatând că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea 303/2004 și art. 78 al. 1 din Legea 567/2004", privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculate din indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Capătul de cerere privind plata sumelor reactualizate, se întemeiază pe dispozițiile art. 1082 cod civil raportate la art. 78 din Legea 53/2003 și art. 1088 Cod civil.
În consecință, față de argumentele prezentate mai sus, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, și a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției și Libertăților, să-i plătească reclamantei drepturile bănești, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 17.12.2005 la zi și în continuare, calculate la salariul de bază brut lunar, drepturi ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plătii efective.
Solicitarea ca mențiunile cu privire la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul brut să fie înscrise în carnetul de muncă este și ea temeinică și legală și a fost admisă și în consecință în temeiul art. 1 din 92/1976 privind carnetul de muncă, a fost obligat pârâtul Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Instanța a admis și cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății acestor drepturi, deoarece potrivit Legii 500/2002 a HG nr. 208/2005 și HG nr. 386/200. Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu priire la sistemul bugetar cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1 din OG nr. 22/2002 aprobată prin Legea 288/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice. Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a reiterat prin motivele de recurs apărările invocate prin întâmpinare la instanța de fond. Celălalt recurent a invocat în cererea de recurs lipsa calității sale procesuale pasive motivat în esență de faptul că între el și reclamante nu există niciun raport juridic legal sau contractual de natură să creeze în sarcina sa obligația de a plăti drepturile bănești solicitate de reclamantă.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale
persoanelor care dețin demnități publice, ale magistraților și magistraților asistenți, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncăsui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Cea este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul muncii dispune în art.39 alin.2 lit.f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie sa prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două
ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit art.16 alin.1 din Codul deontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Spor de confidențialitate primește și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art.15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art.13 Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2000 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002) personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123/2003 și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007) etc.
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În toate cazurile categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Sporul de confidențialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de Legea nr.50/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost completată și modificată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, de Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, acte normative în prezent abrogate.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenta unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea sa nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art.16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
A accepta teza propusă de s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art.16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia nr.838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională nu are aplicabilitate în cauză, întrucât pe de o parte prin actul de sesizare Președintele României s-a referit exclusiv la Deciziile nr. XXXVI/2007 și XXI/2008 ale ÎCCJ, nu și la decizia nr.46/2008 ( a se vedea motivarea deciziei, iar pe de altă parte, însăși, Curtea Constituțională a reținut în argumentarea deciziei că " apare ca evident că decizia pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de ÎCCJ în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă. -.Pe cale de consecință efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul de natură constituțională" ( pagina 14 din cuprinsul deciziei).
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că acesta este nefondat este nefondat deoarece în temeiul art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, ordonatorul principal de credite având obligația potrivit art.2 din aceeași ordonanță să dispună toate măsurile necesare în condițiile legii pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și a instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu.
Pentru considerentele expuse Curtea va respinge recursurile ca nefondate
Decizia nr.838 din 27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională nu are aplicabilitate în cauză întrucât pe de o parte prin actul de sesizare Președintele României s-a referit exclusiv la deciziile nr. XXXVI/2007 și XXI/2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiției, nu și la Decizia nr.46/2008 ( a se vedea motivarea deciziei, iar pe de altă parte însăși Curtea Constituțională a reținut în argumentarea deciziei că " apare ca evident că decizia pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiției în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod procedură civilă.-. pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui de către autoritățile publice implicate în conflictul de natură constituțională" (pagina 14 din cuprinsul deciziei).
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor publice, Curtea constată că acesta este nefondat deoarece în temeiul art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, ordonatorul principal de credite având obligația potrivit art.2 din aceeași ordonanță să dispună toate măsurile necesare în condițiile legii pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și a instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 928/27.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.11.2009
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./
Red. 5.01.2010
Tehn. 5ex. AA 5.01.2010
Com la părți la 6.01.2010
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu
