Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1543/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1543
Ședința publică din 03 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței nr. 963 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recurile în stare de judecată a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată Tribunalului Botoșani - secția civilă și înregistrată sub nr- din 31.03.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 -31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006-31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006- 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007- 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007- 30 septembrie 2007, la valoarea referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea referință sectorială utilizată la calculul salariilor pentru perioadele de mai sus.
Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțe Publice la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
în fapt, reclamanții au arătat că în perioada 1.01.2005 - 31.12.2007 avut calitatea de judecători la Judecătoria Darabani, iar stabilirea salarii personalului din justiție pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile demnitate publică, a fost prevăzută prin acte normative cât și recunoscută i privința personalului din cadrul parchetelor) prin sentințele nr. 500/2002 și 4/2003 ale Tribunalului Botoșani, irevocabile.
Totodată, au precizat că atât dispozițiile art. 1 alin. l din OG 134/1999 cât și cele ale art. 11din OG nr. 83/2000 și art. 2 alin. l din OUG nr. 177 /2002 stabilit în mod expres că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate; publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă".
În schimb, prin OUG nr. 27/2006, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 prevăzut stabilirea indemnizației "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă." iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.
Însă, procedându-se astfel, apreciază reclamanții, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/20( valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabil pentru magistrați.
Drept urmare, prin OUG nr. 27/2006 a fost încălcat principiul echilibru puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrat constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri stat.
În mod similar OUG nr. 27/2006, se procedează și prin OG nr. 8/201 întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era 365 lei, conform OG nr. 10/2007.
Reclamanții susțin că prevederile OUG nr. 27/2006 și ale OG nr. 8/2C sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora " drepturile
salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, se apreciază că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OUG nr. 123/2003,OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
In dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată (filele 26-29 dosar).
In apărare s-a arătat că începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003 care a modificat art. 2 din OUG 177/2002, nu ar mai exista temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
In plus, prin actele normative ulterioare, respectiv OG 23/2005, OUG 27/2006 și OG 8/2007, salariile personalului din autoritatea judecătorească nu a fost diminuat față de cel avut până la intrarea în vigoare a Legii 347/2003, ci a fost majorat prin creșterile salariale prevăzute.
De asemenea, este de observat că pe când persoanele care ocupă funcții publice alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive nu beneficiază decât de o indemnizație fixă în care nu se includ premii sau sporuri, magistraților și personalului auxiliar din instanțe li se acordă atât premii cât și diferite sporuri.
Totodată, pârâtul Ministerul Justiției a apreciat că în speță nu poate fi vorba de existența vreunei discriminări întrucât reclamanții fac parte dintr-o categorie profesională diferită, iar actele normative ce reglementează salarizarea acestora sunt diferite de cele care au în vedere funcțiile de demnitate publică din cadrul celorlalte două autorități ale statului.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că această instituție nu poate fi citată în calitate de pârât ci de expert în domeniul nediscriminării, conform competențelor ce i-au fost acordate prin OG nr. 137/2000 ( filele 30-32 dosar fond).
Și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând ca fiind vorba despre plata unor drepturi salariale, această obligație revine angajatorului, respectiv Tribunalului Botoșani și Ministerului Justiției / filele 24-25 dosar).
Prin sentința nr. 963/11.06.2008 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B, s-a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 01.01.2005-28.02.2005 și s-a admis în parte, acțiunea formulată de și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei și Finanțelor
Pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Botoșani și Curtea de APEL SUCEAVA au fost obligați să plătească reclamanților diferențele de drepturi salarialepentru perioadele efectiv lucrate,calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:
-264,7 lei noi pentru perioada 1.03.2005 - 30.09.2005,
-297,4 lei noi pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006;
- 312,3 lei noi pentru 1.02.2006 - 31.2006;
-331 lei noi pentru perioada 1.09.2006-31.12.2006;
-347,67 lei noi pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;
-354,62 lei noi pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007;
-393,62 lei noi pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate efectiv salariile în perioadele indicate, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței la data plății efective,
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Baf ost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plăților pentru reclamanți.
În temeiul art. 137 alin. l Cod procedură civilă, tribunalul a soluționat cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, excepții invocate prin întâmpinare de pârâți.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasivă în cauză deoarece potrivit Legii nr.500/2002 și a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. l din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost admisă, întrucât deși dispozițiile art. 27 alin. 1 și 3 din nr.OG 137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului,nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri (de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de expert.
Văzând că pretențiile pentru perioada 01.01.2005 -28.02.2005 au fost formulate după împlinirea termenului de prescripție, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Legea 53/2003, prima instanță a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la acest interval.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
- valoarea de referință universală;
- indicatorii de prioritate sectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală,din nou, cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. In consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, și egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG nr. 191/2002 și ale art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003.
In mod similar prin majorări succesive, valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.03.2005 - 30.09.2005 și 1 .10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică. Este de observat că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora, fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de:
- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002;
- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță;
. 49.409.7S0 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003;
- 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit.a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul va constata întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG 9/2005.
Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3/12.01. 2006 și OG nr. 10/31.01.2007.
Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite,în cuantum de:
- 264,7 lei pentru perioada 1.01.2005 - 30.09.2005 și 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 -31.01.2006 conform OG nr. 9/2005;
- 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006-31.08.2006 și 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 -31.12.2006 conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;
- 347,67 lei, pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007, 354,62 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și 393.62 lei pentru perioada 1.10.2007 -31.12.2007 conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.
Este de observat că, potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
De altfel, și Plenul Consiliului al Magistraturii, în ședința din 4 octombrie 2007, în comun acord cu literatura de specialitate, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, argumentele aduse în sprijinul acestei opinii fiind următoarele: - potrivit dispozițiilor OUG nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.
Or, acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, lege în care se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor "care ocupă funcții de demnitate publică" care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.
- magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art. 3 din Legea 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea ocupate prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
Așa fiind, prima instanță a admis în parte acțiunea, de la caz la caz, numai pentru perioadele în care reclamanții și-au desfășurat efectiv activitatea în perioada 01.03.2005-31.12.2007.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit, în funcție de indicele de inflație, cerere pe care instanța o consideră întemeiată, ținând seama de prevederile art. 1082 din Codul civil si art. 161 alin.4 din Codul muncii.
Ca urmare a admiterii pretențiilor reclamanților pentru perioada 1.03.2005 - 31.12.2007, pârâtul a fost obligat să pună la dispoziția Ministerului Justiției sumele necesare plății sumelor astfel cuvenite reclamanților, în considerarea atribuțiilor prevăzute de Legea 500/2002 pentru MEF, în special a celor privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare bugetară.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului său, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă, pârâtul Ministerul Justiției a arătat, în esență, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, legiferând acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 818/03.07.2008. De asemenea, a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 73 din Legea nr. 303/2004, care în teza a II-a prevede: "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială". Ori, legea specială care reglementa drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 este nr.OUG 177/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2003, drepturi care nu au fost diminuate prin actul normativ ulterior, respectiv prin nr.OUG 27/2006, ci dimpotrivă acestea au fost substanțial majorate în special prin Legea de aprobarea nr. 45/2007. În consecință, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat casarea hotărârii recurate și pe fond, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bac riticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește obligarea sa de a pune la dispoziția Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților pentru reclamanți, arătând, în esență, că hotărârea atacată are la bază interpretarea eronată a Legii nr. 500/2002. A precizat că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Baa rătat că nelegalitatea sentinței recurate derivă și din faptul că rectificarea bugetară se face la inițiativa ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, iar competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține numai ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 500/2002, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Economiei și Finanțelor.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, a solicitat modificarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nelegală și neîntemeiată.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții intimați nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Referitor la recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției, Curtea constată că acesta este întemeiat.
Astfel, pe de o parte, Curtea apreciază ca fiind judicioase susținerile legate de incidența în cauză a prevederilor art.304 pct. 4 Cod procedură civilă, în sensul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Pe de altă parte, Curtea constată că în cauză nu ne aflăm în prezența unei discriminări între drepturile salariale ale reclamanților și drepturile salariale ale altor categorii profesionale.
Plecând de la această constatare, trebuie avut în vedere că în cauză sunt incidente și aplicabile constatările din dispozițiile deciziilor nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale, potrivit cărora "prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". De asemenea, în cauză sunt incidente și aplicabile constatările din decizia nr. 1325/2008 ale Curții Constituționale, potrivit căreia dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în cauza de față, obligarea recurentului Ministerul Justiției la plata către reclamanții intimați a diferențelor de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate cu evoluția prețurilor de consum pentru perioadele de activitate, ar constitui o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie."
Curtea constată că, față de cele reținute, examinarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, face de prisos examinarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din același cod.
Pentru aceste considerente, Curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii. De asemenea, va respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, împotriva aceleiași sentințe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței nr. 963 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința nr. 963/11.06.2008 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în ds. nr-, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - B împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Dact.
Ex. 2
30.12.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
