Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1542/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale pers. just.-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1542
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntrean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,- împotriva sentinței civile nr. 842 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, ai pârâților intimați Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare asupra acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 4.06.2008, reclamanții, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de bază brută lunară începând cu luna aprilie 2005 pentru primii doi reclamanți și cu data de 13.12.2007 pentru reclamantul, până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu rata inflației până la plata efectivă.
Reclamanții au solicitat și citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acțiunii arată reclamanții că în conformitate cu art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, li s-a impus obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate în cadrul executării raporturilor de muncă.
Ori, prin natura sa, activitatea judiciară pe care o desfășoară aceiași reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații, constând în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 18/1991), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul salarial.
Mai arată reclamanții că, cel puțin în raport de dispozițiile OG 19/20006 rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea 444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională.
În drept reclamanții au invocat prevederile OG 137/2000, ale Legii 303/2004, ale Hotărârii nr. 328/2005, ale Legii 182/2002 și HG 582/2002, OG 9/2001, Legii 444/2006, OG 6/2007 și Legii 656/2002.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul la spor de confidențialitate magistraților. Totodată, arată pârâtul că prin decizia nr. 819 din 03.07.2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG 137/2000, în măsura în care din acestea s-ar desprinde interesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin încheierea din 23 iunie 2008 în temeiul dispozițiilor art. II alin. 2 din OUG nr.75/2008 Tribunalul Suceavaa trimis cauza spre competentă soluționare Curții de APEL SUCEAVA.
Prin încheierea din 115 din 17.02.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Prin sentința civilă nr. 842 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției; admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile aferente lunii aprilie 2005; admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu 1.05.2005 și până la încetarea stării de discriminare, mai puțin pentru reclamantul pentru care acest spor se plătește începând cu 13.12.2007 și până la încetarea calității de magistrat, actualizat cu indicele de inflație calculat de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța reține că potrivit art.283 alin.1 lit."c" din codul muncii, cererile constând în plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Față de momentul la care reclamanții au adresat prezenta cerere Tribunalului Suceava, instanța apreciază că pretențiile acestora cu privire la drepturile aferente lunii aprilie 2005 sunt prescrise, excepția urmând a fi admisă.
Nu se poate reține că în prezenta cauză pârâtul Ministerul Justiției nu ar avea calitate procesuală pasivă atât timp cât potrivit art.131 alin.2 din Legea nr.303/2004 bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, Ministerul Justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Ca urmare, tribunalul ca admite în parte acțiunea reclamanților în sensul că va obliga pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu 1.05.2005 și până la încetarea stării de discriminare, mai puțin pentru reclamantul pentru care acest spor se plătește începând cu 13.12.2007 și până la încetarea calității de magistrat, actualizat cu indicele de inflație calculat de la data scadenței și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților motivat de faptul că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Arată recurentul că decizia nr. 818/2008 și 1325/2008 ale Curții Constituționale sunt obligatorii, iar hotărârea de fond este nelegală în măsura în care se dispune acordarea către intimați a unui drept neprevăzut de lege, prin interpretarea eronată a dispozițiilor din OG nr. 137/2000.
Mai arată recurentul că atât timp cât drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, acordarea acestora de către instanțe ar reprezenta o depășire a limitelor puterii judecătorești și o legiferare acordării unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică magistraților.
De asemenea a arătat recurentul că este neîntemeiată cererea vizând acordarea drepturilor solicitate pe viitor.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.46 din 15.12.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art.18 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 din același act normativ, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Cu alte cuvinte și întrebuințând o sintagmă consacrată, instanța săvârșește un "exces de putere".
Instanța săvârșește un "exces de putere" când pronunță o hotărâre judecătorească fără nici o competență, în acea problemă, când încalcă principiul separației puterilor în stat, prin imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive.
Or, atât timp cât în ceea ce privește pricina dedusă judecății a fost pronunțat un recurs în interesul legii, așa cum mai sus s-a arătat, iar dezlegarea dată problemei de drept judecate este obligatorie pentru instanță, Curtea nu poate reține că în cauză prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Scopul declarat al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.
Fiind sesizată cu problema de drept ce face obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Hotărârea este lipsită de temei legal, potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, atunci când, din modul cum este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată.
Însă, așa cum mai sus s-a arătat în materia dedusă judecății a fost pronunțat un recurs în interesul legii iar potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, în aceste condiții Curtea neputând reține în cauză incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Instanța a fost investită cu soluționarea unui conflict de muncă privind executarea raportului de muncă, chiar dacă acestea sunt atipice în lipsa unui contract individual de muncă încheiat între părți, dat fiind prevederile legii speciale privind numirea în funcție.
Ori, potrivit principiilor generale ale legislației muncii, orice salariat are dreptul la salarizare pentru munca depusă, indiferent de funcția deținută, angajatorul având, la rândul său, obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege.
Conform dispozițiilor art. 154 din codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat" iar conform prevederilor art. 155 din aceeași reglementare "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, premiile și alte adaosuri". Relevante sunt și dispozițiile art. 161 alin. 1 din codul muncii, conform cărora "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună", iar potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 2 din codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă, neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Având în vedere că sporul de confidențialitate reprezintă componentă a drepturilor salariale cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, faptul că aceste drepturi se calculează și se plătesc lunar, munca și obligația corelativă de plată a salariului fiind prestații succesive, datorită specificului raporturilor de muncă, se impune obligarea pârâților și la plata în continuare a acestui spor.
A nu se acorda și în continuare acest spor magistraților și personalului auxiliar al instanțelor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio - profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 din Constituție, iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, a dispozițiilor nr.OG 137/2000, a dispozițiilor art. 14 din CEDO, a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de România prin Legea nr. 103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 3 din Codul d e procedură civilă, urmează ca instanța să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,- împotriva sentinței civile nr. 842 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fd.
Dact.
Ex. 2
22.12.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntrean
