Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1541/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale pers. just.-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1541
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntrean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1069 din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, precum și reclamanții intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare asupra acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 11.02.2009, reclamanții, C, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 01.09.2000 - 10.09.2004, actualizate la data efectuării plății și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, în perioada solicitată au avut calitatea de grefieri la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, iar potrivit Legii 50/1996 au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin OG 83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat în mod nelegal întrucât prin Legea 125/2000 Guvernul României a fost abilitat doar să modifice și să completeze Legea 50/1996.
Prevederile OG 83/2000 au încălcat dispozițiile art. 114 alin. 1, 73 alin. 3 și 53 din Constituția României precum și pe cele ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura adoptată prin ordonanță nefiind proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
Au mai arătat reclamanții că, prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, precum și faptul că pentru drepturile solicitate nu a intervenit prescripția extinctivă întrucât în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 și Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 al Ministerului Justiției.
Reclamanții au mai susținut că nu se poate reține că dreptul la acțiune a început să curgă la data de 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abrogă aceste drepturi avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a OG83/2000.
Totodată, reclamanții au mai arătat că sunt îndreptățiți la actualizarea sumelor solicitate în conformitate cu art. 1082, 1084 și 1088 Cod civil, iar înscrierea mențiunilor în carnetele de muncă se impune, în conformitate cu art. 1 din Decretul 92/1976.
În susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar copii după sentința civilă nr. 1214 din 19 iunie 2008 Tribunalului Suceava, după sentința civilă nr. 787 din 17 aprilie 2008 aceleiași instanțe și după decizia nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat prescripția dreptului la acțiune conform art. 283 din Codul muncii și art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958.
Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că reclamanții nu pot pretinde în același timp actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.
Prin sentința civilă nr. 1069 din 11 mai 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, ca neîntemeiată și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanții, C, și și, în consecință a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților, C, drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.09.2000 - 10.09.2004, reclamantei pentru perioada 10.01.2001 - 10.09.2004, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând cauza asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a reținut că obiectul prezentei acțiuni îl constituie drepturile salariale neacordat constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Ori, în conformitate cu art. 10, 154 și 161 din Codul muncii obligația de plată a drepturilor salariale ca obligație corelativă celei de prestare a muncii de către salariat revine angajatorului.
Cum pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are această calitate față de reclamanți, acesta nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune s-a reținut că potrivit art. 47 din Legea 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG 83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputat reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă conform art. 295 din Codul muncii.
Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Ori în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin).
Totodată, se constată că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsura preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar.
Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă constatând că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică, ca urmare instanța urmează a admite cererea reclamanților conform perioadelor lucrate, mai puțin cererea reclamantului.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații între salariului real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâții angajatori vor fi obligați la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cât privește cererea reclamantului, angajat pe postul de conducător auto, instanța de fond a reținut că potrivit art. 47 din Legea 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. În cap. 3 din Anexa 1 la Legea 50/1996 sunt enumerate categoriile care alcătuiesc personalul auxiliar de specialitate de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea, enumerare în care nu se regăsesc și conducătorii auto.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertățilorîntemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâtul a criticat soluția dată de instanța de fond excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru sumele solicitate, aferente perioadei 15.07.2001 - 1.04.2004, arătând că, în mod concret termenul de prescripție început să curgă de la intrarea în vigoare a OG83/2000 și nicidecum de la momentul pronunțării deciziei nr. 21/2008 de către în recurs în interesul legii.
Pe de altă parte, în perioada 2000 - 2009 nu a intervenit nicio situație de natură a-i împiedica pe reclamanți să acceadă la intervenția justiției pentru valorificarea dreptului.
Analizând hotărâreaecurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, ce vizează disp. art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, curtea constată neîntemeiat recursul pârâtului.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune, otrivit p. art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă și bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească.
Așadar, în cazul nostru trebuie analizată data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune", iar potrivit art. 1886 cod civil "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".
În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este această dată și nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, în sensul că ea se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte și bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (și cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător să fie supus prescripției extinctive), pe de altă parte). În speță dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. 1 pct. 32 și 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Evident că pur teoretic putem susține că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține că în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, însemnă pur si simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abroga în mod expres anumite drepturi. Este evident că în acest caz nu se poate alica principiul nemu censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se creează o obligația la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează premisa de legalitate.
Dispozițiile art. 1 pct. 32 și pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin tehnica de redactare creează în mod evident "aparența de nedrept" cu privire la sporul de vechime, sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică, prin faptul că abrogă în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care prin lege se abrogă în mod expres un drept, nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauză au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează că "prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului magistraților la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern, adică actul subsidiar normei principalei prin care se abrogă drepturile magistraților la sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile și limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continuă cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Această susținere este inadmisibilă într-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsă de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și intereselor lor, cu atât mai mult cu cât competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției și nu cetățenilor.
În aceste condiții, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Dacă legea nu ar fi creat o puternică aparență de nedrept, atunci am fi fost în fața culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpă a statului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligență în vederea apărării drepturilor și intereselor sale, însă norma legală nu a fost previzibilă, dovadă interpretările diferite date de instanțe.
Față de aceste considerente, în mod just excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă de către instanța de fond.
Cum alte critici nu au fost formulate, iar din oficiu nu s-au identificat motive de casare sau modificare a hotărârii recurate, de ordine publică, în temeiul art. 312 al. 1 din Codul d e procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECID E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1069 din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2
21.12.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntrean
