Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1626/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1626
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în mun. B, sector 1, nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 961 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, precum și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA și înregistrată sub nr.13/39 din 06.01.2009, reclamanta, cu domiciliul ales la Judecătoria Vatra Dornei, județ S, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca pârâții să fie obligați la plata diferențelor salariale, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, începând cu data de 1 ianuarie 2005.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a fost numită în calitate de judecător începând cu data de 1.06.1995, fiind salarizată în baza Legii nr.50/1996 și respectiv nr.OUG 27/2006.
Că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG 134/1999, începând cu luna septemebrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală, iar această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Că, potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului".
Că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "idemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Conform anexei 1 la.OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost stabilită pentru magistrați la suma de 257 lei, prevedere care încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării, având în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, care în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, conform nr.OG3/2006.
A arătat reclamanta că aceeași situație este prevăzută și în art.3 alin.1 din nr.OUG8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 365 lei, conform nr.OG10/2007.
Astfel, prevederile ordonanțelor nr.27/2006 și 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art.74 din Legea nr.303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției odonanței, care statuează că drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", încalcă principiul actelor normative prevăzute de în Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, iar acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine art.16 din Constituția României, art.5, 6 din Codul Muncii și art.1 din Protocolul 12 Cedo aprobat prin Legea nr.103/2006.
actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească: OUG 123/2003, OG 9/2005, OG 3/2006 și OG 10/2007, reclamanta evidențiază discrepanța între actuala reglementare cu privire la salarizarea magistraților pentru care valoarea de referință sectorială este de 286,25 lei și valoarea de referință sectorială de care beneficiază organele puterii legislative și executive, de 405 lei stabilită prin OG 10/2007.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - prin punctul de vedere formulat a evocat jurisprudența CEDO în domeniul discriminării, aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru aplicarea drepturilor si libertăților fundamentale și evocând dispozițiile art. 1, 2,6 șt 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare susținând faptul că în raport de dispozițiile art. 19 alin. 3 din ordonanța modificată și completată, sesizările având ca obiect normele legislative adoptate în domeniul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei instituții.
Pârâtul Ministerul Justiției a fomulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Susține pârâtul că inițial, prin art.1din Legea nr.50/1996 cu modificările și completările, s-a stabilit că pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, valoarea corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege, aplicabile de drept și personalului salarizat conform acestei reglementări.
S-a mai invocat faptul că prin Legea nr. 347/2003 a fost aprobată nr.OUG 177/2002 dar art. 2 fost modificat în sensul că indemnizația pentru magistrat se stabilește pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în grupa 1 la prezenta ordonanță de urgență, în același sens fiind și dispozițiile art. 3 din G, nr. 27/2000.
Cum prin nr.OUG 27/2006 au fost abrogate dispozițiile nr.OUG 177/2002 precum și prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție și a personalului de specialitate juridică asimilat din Legea nr. 50/1996 nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile și salariile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
S-a mai invocat că potrivit Legii nr. 154/1998 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, beneficiază de o îndemnizație fixă și nu în baza unei valori de referință sectorială, că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 347/2003 magistrații și personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială conform nr.OG23/2005, iar salarizarea astfel cum a fost stabilită prin reglementările enunțate nu contravine dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 303/2004, respectiv art. 74 care prevede că "drepturile salariate ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege" întrucât s-au avut în vedere drepturile salariale reglementate prin dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
S-a mai susținut faptul că ulterior prin lege specială, respectiv nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007 și nr.OG 8/2006 aprobată prin Legea nr. 247/2007 drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor precum și a personalului auxiliar de specialitate au fost majorate cu 40% prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzute pe grad de instanță și prin acordarea sporului de vechime, iar principiul echilibrului celor trei puteri în stat nu presupun reglementarea salariilor în mod egal.
Ceilalți pârâți deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 10.02.2009 competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Suceava - secția civilă, având în vedere că dispozițiile art. I și II din nr.OUG75/2008 care stabileau competența curților de apel dea soluționa în primă instanță conflictele de muncă constând în drepturi salariale solicitate de judecători, procurori și personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acesta, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Prin sentința nr. 961/28.04.009, Tribunalul Suceava - secția civilă - a admis acțiunea reclamantei, încât a obligat pârâții să plătească reclamantei diferențele salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficientului de multiplicare prevăzut de lege corectate cu evoluția prețurilor de consum pentru perioadele de activitate, raportate la următoarele sume:
-264,77 lei conform OG nr.9/2005 pentru perioada 1.01.2005-30.09.2005;
-312,3 lei conform OG nr.3/2006 pentru perioada 1.02- 31.08.2006;
-331 lei conform OG nr.3/2006 pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006;
-358 lei conform OG nr.10/2007 pentru perioada 1.01.2007-31.03.2007;
-365 lei conform OG nr.10/2007 pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007;
-405 lei conform OG nr.10/2007 pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007, actualizate cu rata inflației.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut, în esență, că actele normative menționate în dispozitiv trebuiau aplicate și magistraților, având în vedere art. 3 alin. h din Constituția României, precum și prevederilor cu valoare de principii ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 și art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Justiției și Libertăților.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în proces, încât nu poate fi obligat să suporte (și) în nume propriu pretenția reclamantei, pentru că citarea sa în procesele în care se tinde spre stabilirea unei discriminări se realizează exclusiv în calitate de expert în domeniul nediscriminării, de monitor al unor astfel de cazuri.
Ministerul Justiției și Libertăților a evocat incidența art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând în primul rând că pretențiile reclamantei pentru drepturi mai vechi de trei ani de la data introducerii acțiunii sunt prescrise, având în vedere art. 1,3,7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 Codul Muncii.
A arătat că începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, de modificare și a art. 2 din OUG nr. 177/2002, nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
A invocat că nu se poate vorbi despre o situație de discriminare a reclamantei în raport de persoana care ocupă funcțiile citate, jurisprudența Curții Constituționale fiind constantă în acest sens.
Recursurile declarate în cauză sunt fondate, încât vor fi admise ca atare pe temeiul art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce succed.
Astfel, pe de o parte citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform art. 27 din nr.OG 137/2000, nu are semnificația atribuirii acestei persoane a calității procesuale pasive, în forma ei perfectă, în cauză.
Cu adevărat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării trebuie citat în procesul în care posibila victimă a unei fapte de discriminare poate introduce acțiune direct în instanță, dar numai în calitate de expert în domeniul discriminării, de monitor al unor cazuri de discriminare, deși - până la evidența - el nu se află într-un raport juridic obligațional față de respectivul reclamant.
Drept urmare, obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în nume propriu, chiar alături de alte persoane, la plata de despăgubiri către reclamantă nu are nici un suport într-un raport juridic obligațional, încât ea nu poate să apară decât ca nelegală.
Mai mult decât atât, Curtea constată că ceea ce reclamanta a solicitat în cauză este de a i se aplica și ei dispoziții ale unor acte normative succesive de modificare a valorii de referință sectorială, ce stă la baza calculării salariului, dar care nu privește categoria profesională a magistraților, din care face parte, ci pe cea a funcțiilor de demnitate publică.
A susținut reclamanta că, în situația în care respectivele dispoziții ale nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007, nu i s-ar aplica și ei, ar fi pusă într-o situație de discriminare în raport de persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, împrejurare care atrage aplicabilitatea art. 27 din nr.OG 137/2000.
În atare context, însă, Curtea are în vedere că dispozițiile art. 1,2,3 și 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze și să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (deciziile nr. 818, 819, 820 și 821/03.07.2008).
Curtea reține că este neconstituțional, ca urmare, a se interpreta art. 27 al. 1 din nr.OG 137/2000, în sensul că instanța de judecată ar fi competentă de a substitui norme dintr-un act normativ, cu norme dintr-un alt act normativ, cum practic a procedat prima instanță când a aplicat reclamantei dispoziția în materia stabilirii valorii de referință sectorială din nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. 1 după care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În consecință, Curtea reține că hotărârea instanței de fond cade sub incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, încât se impune casarea acesteia, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței civile nr. 961 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în totalitate sentința nr. 961/28.04.2009 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr-, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/05.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Bratu Ileana
